x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Căuşeni, un monument ignorat

0
Autor: Tudor Cires Simona Lazar 11 Aug 2007 - 00:00
Căuşeni, un monument ignorat


Biserica din Căuşeni adăposteşte un ansamblu de pictură murală post-brăncovenească, un patrimoniu cultural ignorat de administraţia basarabeană.



Biserica din Căuşeni ne-a amintit de bisericuţa veche din Strei, in Ţara Haţegului. Una, cea haţegană, părăsită la marginea satului, pe o colină pe care urci printre copaci, cruci de piatră şi iederă vie ce ţi se agaţă de catarama sandalei. A doua, cea basarabeană, adăncită in pămănt şi singuratică in inima unui oraş (şi a unui raion) pentru care, oficial, istoria "a inceput" o dată cu anexarea Basarabiei la URSS. Cel puţin asta aflăm, stupefiaţi, accesănd site-ul www.causeni.org.md. Totuşi, Căuşenii nu s-au ivit "de niciunde" şi, mai ales, "de nicicănd"...

Cele căteva ore pe care le-am petrecut, in pelerinajul nostru basarabean, la biserica veche cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" aveau să ne confirme că la Căuşeni cei reci, cei orbi, cei tăcuţi nu sunt sfinţii zugrăviţi pe pereţi, ci oamenii care ar fi putut să schimbe destinul unuia dintre simbolurile pe care ortodoxia se cuvenea să le aibă in Basarabia.


CHEIA. Din stradă, aproape că nu o vezi. O apără de priviri ne-poftite gardul de piatră şi arcul semicircular al porţii (datănd din secolul al XIX-lea). Poarta grea, ţintuită, se deschide insă uşor şi te lasă să te strecori in ograda bisericii. O zăreşti mai jos, spre picioarele tale. Inălţată - după legendă, pe locul alteia mai vechi (probabil din veacul al XV-lea), biserica are ca ultimi ctitori cunoscuţi pe domnitorul Grigore Calimachi (1763-1765) şi pe mitropolitul Proilaviei, Daniil, aceştia fiind cei care efectuează reconstrucţia şi comandă realizarea frescelor de către zugravii Stanciul şi Voicul (după cum reiese şi din pisania interioară). Aceste minunate lucrări, care au făcut celebră biserica pentru că reprezintă ultima etapă de dezvoltare a picturii murale in Moldova, am fi dorit şi noi să le vedem, insă lucrurile nu au mers de la inceput aşa de uşor precum speram. După incercări ce păreau zadarnice de a obţine cheia cu care se deschide frumoasa uşă păzită de lei sculptaţi in basorelief plat, ni s-a spus că una era păstrată de primar (de negăsit, altminteri), iar cea de a doua se afla la o bătrănă, vecină cu biserica. Am obţinut-o numai după ce am făcut dovada că suntem romăni, recitănd pe nerăsuflate "Scrisoarea a III-a" a lui Mihai Eminescu. Şi purtănd cheia aceasta, ca pe un trofeu, ne-am intors la superbul edificiu care ne aştepta.


PROIECTE ROMĂNEŞTI, REFUZURI BASARABENE. Ne-a atras de la bun inceput atenţia celebrul "roşu de Căuşeni", despre care specialiştii spun că este comparabil cu "albastrul de Voroneţ". Ansambluri de picturi murale, in Basarabia, mai există la mănăstirile Căpriana, Rudi şi Hărjăuca, insă cea de la Căuşeni iese in evidenţă prin strălucirea culorii, linia elegantă a desenelor şi tehnica desăvărşită, care au făcut ca frescele să fie demne de a intra in patrimoniul UNESCO, alături de cele ale bisericilor din dreapta Prutului, de la Probota, Humor, Moldoviţa, Arbore, Voroneţ, Răşca, Suceviţa.


Pentru a avea o opinie avizată asupra valoroasei "zugrăveli" de la Căuşeni, ca şi pentru a inţelege care sunt şansele de restaurare a acestui elegant edificiu, l-am contactat, la Bucureşti, pe acad. Răzvan Theodorescu, fost ministru al Culturii in Romănia. "Incă din 1991, cănd am văzut pentru prima oară biserica din Căuşeni, atunci cănd am făcut o călătorie şi la Orhei şi Căpriana, am pus problema colegilor mei istorici de artă şi restauratori de a oferi un sprijin colegilor din Moldova. Despre Căuşeni vreau să vă amintesc că este o ctitorie a mitropolitului Proilaviei, care controla zona Dobrogei şi a raialelor otomane. Căuşenii se aflau atunci in raiaua Tighinei. De aici şi condiţia sa de monument creştin care, fiind construit intr-o zonă islamică, aparţinătoare căndva de voievodatul Moldovei, trebuia să fie pe jumătate ingropată, pentru a nu rivaliza cu geamiile. Are o pictură cu elemente postbrăncoveneşti de la jumătatea veacului al XVIII-lea, fiind un monument exemplar din toate punctele de vedere."


Ce demersuri au fost făcute, efectiv, şi care a fost rezultatul lor? Iată ce ne-a declarat interlocutorul nostru: "Unii responsabili de la Chişinău ştiu cu ce valoare inestimabilă au de a face - de exemplu Vlad Ghimpu sau alţi cercetători - , dar vorbesc prea puţin despre acest lucru. In anii ’94-’95, cănd eram preşedinte al Comisiei Monumentelor Istorice din Romănia, am pus din nou această problemă. In acel moment, un reputat inginer restaurator - azi dispărut dintre noi - s-a deplasat acolo pentru a face proiectul de restaurare a arhitecturii. Pentru a salva pictura excepţională de acolo, un alt coleg a fost la Căuşeni pentru a pune pe picioare un şantier de restaurare. Aceleaşi demersuri le-am făcut şi pentru mănăstirile rupestre de la Orhei, şi pentru Mănăstirea Căpriana. Dialogul Bucureşti-Chişinău era atunci intr-un moment fast. Ministrul Culturii din Republica Moldova atunci era dl Ungureanu, care a făcut mult in perioada mandatului său. La inceputul următorului deceniu, noii guvernanţi au pus insă piedici acestor colaborări şi proiecte comune. Ca ministru, am avut o singură intălnire cu omologul meu din Guvernul Tarlev şi intălnirea nu a dus la nimic constructiv. Toate proiectele noastre anterioare, legate de Căuşeni (şi de celelalte monumente), nu s-au materializat". Din păcate, capacitatea economiei Republicii Moldova nu este atăt de mare incăt să facă faţă financiar la un proiect grandios, aşa cum este restaurarea bisericii din Căuşeni. Să ne amintim că in aceeaşi situaţie se află şi statuia Lupoaicei, al cărei soclu din faţa Muzeului Naţional de Istorie din Chişinău este şi acum gol. Statul romăn şi-a oferit sprijinul logistic şi financiar pentru restaurarea acestui simbol al latinităţii, sprijin refuzat de administraţia de la Chişinău, care a afirmat că are mijloace proprii pentru a finaliza restaurarea. Să sperăm că biserica din Căuşeni va fi restaurată la timp...


Icoanele mutilate

Călătorul căt de căt avizat observă, in ce priveşte vechea bisericuţă de zid a Căuşenilor, căteva amănunte. Mai intăi, faptul că este construită intr-o adăncitură făcută in pămănt. Este, dacă putem spune aşa, "marca" bisericilor ortodoxe ridicate in perioada raialelor turceşti, care nu trebuiau să depăşească in inălţime "un călăreţ pe cal". Să ne găndim că acest edificiu a fost reconstruit pe locul unuia mai vechi, pe vremea mitropolitului Proilaviei, Daniil (Proilavia, după denumirea pe care grecii o dădeau Brăilei: "O Proilobov"). Acesta işi intindea jurisdicţia şi asupra zonelor Chiliei şi Cetăţii Albe, in nordul Dobrogei ori in zona Tighinei (Bender) şi depindea canonic direct de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol (cu atăt mai mult este de semnalat contribuţia la rectitorirea bisericii a voievodului moldovean Grigore Calimachi).
O dată ce ai intrat in biserică şi te-ai apropiat de frescele din naos, in stănga altarului, nu poţi să nu observi dureroasa imagine a "sfinţilor cu ochii scoşi". După unele legende locale, găurile din frescă, in dreptul orbitelor sfinţilor, sunt făcute de către tătarii care treceau Nistrul, după alţii au fost făcute de turci sau de cazaci... Păgăni sau nu, păngăritorii nu
s-au găndit, atunci cănd au atins cu vărful suliţei lumina ochilor sfinţi, că de fapt vor adăuga incă un martiriu acestora. Şi dacă singurătatea bisericii din Căuşeni ne-a amintit de cea de la Strei, frescele de aici ne-au făcut să rememorăm martiriul frescelor Suceviţei - cea cu mucenici, asemenea, orbiţi, de data aceasta de suliţele austriecilor.


Altarul

In altarul cel părăsit al Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din Căuşeni, nu s-au mai auzit de multă vreme căntările liturgice. In semiintunericul care acoperă frumoasele fresce, intr-o zi toridă de vară, s-a intămplat ca noi să auzim glasul ingerilor şi al sfinţilor. A fost o minune faptul că, in ziua aceea, ne insoţeau doi preoţi din Mitropolia Basarabiei. A fost o minune faptul că Dumnezeu le-a indemnat, pe intuneric, paşii spre uşa altarului, unde au intrat smeriţi şi, cu voce joasă mai intăi, puternică apoi, au inălţat căntare de slavă Domnului. Poate anul acesta, pe 28 august (Adormirea Maicii Domnului, pe stil vechi), se va indura cineva să slujească din nou la Căuşeni.
Citeşte mai multe despre:   biserica,   caravana jurnalul 2007,   căuşeni

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de