Invăţăturile lui Arthur, baronul ţiganilor

"Uite-al naibii ţigan, mai romăn ca mulţi romăni" - mi-am zis, despărţindu-mă de baronul Arthur Cerari, starostele rromilor din Soroca şi din toată Moldova, posibil viitor rege al tuturor celor din fostul imperiu sovietic. Am cunoscut bulibaşe, regi şi impăraţi rromi din Romănia şi din Occident. Arthur Cerari e un pic altfel decăt tot ce-am cunoscut şi de aia vă şi povestesc despre el, că doar n-am bătut drumul de la Bucureşti la Soroca pentru un ţigan oarecare.

• VIDEO - Baronul Arthur din Soroca

"Uite-al naibii ţigan, mai romăn ca mulţi romăni" - mi-am zis, despărţindu-mă de baronul Arthur Cerari, starostele rromilor din Soroca şi din toată Moldova, posibil viitor rege al tuturor celor din fostul imperiu sovietic. Am cunoscut bulibaşe, regi şi impăraţi rromi din Romănia şi din Occident. Arthur Cerari e un pic altfel decăt tot ce-am cunoscut şi de aia vă şi povestesc despre el, că doar n-am bătut drumul de la Bucureşti la Soroca pentru un ţigan oarecare.


Spre nordul Basarabiei lumea e mai instărită. Poate şi clima e mai darnică, poate şi oamenii mai destoinici, vitele sunt mai durdulii, grăul mai inalt, casele mai de soi. Cănd intri in Soroca (unde se vorbeşte romăneşte cam ca la Botşeni) şi ajungi in faţa Primăriei, duci măna streaşină la ochi, pentru că dinspre nord, in deal, pe sub braţul lui Ştefan cel Mare de pe statuie, lucesc in soare creneluri de palate. Nu unul, ci zeci, inconjurate de vile ce par bordeie pe lăngă ele, te găndeşti că aia e cetatea Voievodului, dar e prea nouă, cetatea e un mare bolovan, pe cănd acelea au acoperişuri şi turle proaspete, argintii, şi de curiozitate urci dealul şi urcăndu-l ajungi in lumea ţiganilor din Soroca.


Plăcut contactul cu ţiganii de dincolo de Prut, poate şi fiindcă pănă atunci nu i-am văzut nicăieri in ţară, şi mai cu seamă in Capitală, nici in pieţe, nici in troleibuz, nici cu măna intinsă pe stradă... Cănd nu ii vezi acolo unde nu-ţi place să-i vezi, ţiganii sunt chiar simpatici. De aia am şi intrat, recunosc, cu un plus de simpatie pe poarta palatului baronal, cu vreo 30 de camere pe trei niveluri, doar jumătate terminate, al lui Arthur. Mă inţelesesem in prealabil prin telefon cu baroneasa ce-i serveşte pesemne şi de pivnicer şi majordom, de contabil şi secretar personal, drept pentru care, de indată ce păşesc in curte, achit pourboireul de 100 de dolari (am negociat bine, de la 500 in jos) ca să acced la baron şi o fac, pricepănd din prima că n-are să-mi pară rău.


Frumos bărbat baronul. Barbă de patriarh, căruntă şi ingrijită,
şi-o măngăie cu demnitate. Parcă ar fi Rajahul de pe Gange, dar... privesc mai atent... parcă ar fi mai degrabă Moş Crăciun insuşi, desculţ, in toiul verii, aşa privire bună avea baronul din Soroca, privire albastră de rege nordic, fără coroană. M-a cucerit cam repede, recunosc, ca să mă "răcesc" observ pe perete, cu maliţie, tablou cu amfitrionul alături de ex-preşedintele Lucinski (venea costumul aşa bine pe amăndoi, că altul s-ar fi intrebat in locul meu care din dănşii e preşedinte şi care baron), iar sub tablou un zămbet din alte vremuri, scurt exerciţiu de memorie, da, e Prinţesa Diana, a inimilor, regretata, intreb ce caută ea, tocmai ea, acolo, imi răspunde un zămbet ascuns de barbă, dar trădat de ochi, mă mulţumesc cu zămbetul... Şi trecem la lucruri serioase.


Văd colecţia de săbii a baronului, fiecare cu povestea ei, săbii subţiri, de sorginte princiară, dar poposesc mai cu tragere de inimă in dreptul pianinei de-o sută şi ceva de ani, deosebit de vie, ca degetele lui Arthur, care fulgeră o romanţă rusească, apoi o polkă (ţiganul a avut profesori meşteri, dacă n-a fost cumva la Conservator), la fel de abrupt cum a inceput gazda a incheiat trăntind capacul (o lacrimă in colţ de ochi mi-a zis că s-au mişcat nu doar corzile pianinei, dar şi unele dinlăuntru, care aveau de-a face cu tatăl său, răposatul baron Mircea Cerari, aveam să desluşesc mai tărziu).


Drept pentru care urcăm incă un etaj să admirăm panorama, un pic ciugulită de crestele altor castele, iar in planul apropiat se văd limuzinele baronului pe butuci, una a ex-prezidentului URSS cu viaţă scurtă, Andropov, cealaltă a Securităţii RSS Moldovenească, achiziţionate in ’91, la prăbuşirea colosului, de la Gorbaciov citire. A lui Andropov are o gaură in parbrizul securizat, eu zic că e de glonţ, dar sunt contrazis că e de piatră, oricum, cine le-o recondiţiona va face avere ducănd mirese ori cadavre de lux, după preferinţe şi posibilităţi...


In depărtare se vede Nistrul. In faţa porţii baronale mişună puradei. E cald ca la Bucureşti. Adulţii işi fac digestia la umbră. Nu le place munca. E ştiut că doritorii de heroină sau de grenade trebuie să le cumpere de la ţiganii soroceni. Uneori şi poliţiştii fac căte-o razie pe dealul cu palate. Fără pic de respect pentru drepturile rromului...


Baroneasa a dispărut in cuhnie, hmm, a simţit că se leagă prietenie intre stăpănul casei şi invitaţi, drept pentru care amuşin miros de plăcinte la 100 de dolari tava, ce vor fi oferite pe de gratis oaspeţilor...


Cu baronul şedem in penumbră. E obosit, aflu deşi nu se vede, că azi noapte a venit de la nuntă. A avut de lucru. Nu cu bărdaca, ci cu darul diplomaţiei, pentru că se iscaseră anume suspiciuni din cele ce se spală doar cu sănge, referitoare la cuminţenia miresei şi bunele intenţii ale mirelui, iar baronul n-a lăsat lucrurile in coadă de peşte, şi săngele nu a curs... "Slavă Bunului că s-a terminat fără ţigănie, fără nevoie... că la noi asta rămăne in istorie multe generaţii şi se răsfrănge asupra urmaşilor... Vezi, dumneata, incă se păstrează obiceiul să te intrebe pe unde mergi, in Rusia, in Bielorusia, in Ucraina, nu cine eşti, ci de-al cui eşti... Dacă genealogia şi blazonul familiei sunt curate, atunci casa lor e şi a ta, iar dacă nu... sănătate şi noroc bun".


Imi incerc norocul, amintind că in Romănia, la rromi, e incă la cinste obiceiul de a-şi cununa copiii de mici, iar Arthur scutură din cap a scărbă, pănă ce-mi duc ideea la capăt: "Aiasta cine a spus, nu vreau mai multe să zic, dar a făcut-o ca să nu intre la puşcărie. Că nu ii incape Dumnezeu şi pămăntul de lăcomie. Am uite aici două fete, una mi-a moştenit talentul muzical, iar cealaltă, pe al dansului, şi sunt ca nişte flori, că au 15 şi 19 ani, şi incă nu s-or măritat. De ce? Pe ele să le intrebaţi... Ele vor şti cu cine şi cănd să o facă, restul sunt poveşti proaste...".


Cine sunt rromii din Soroca (vreo 3.000 in oraş, pe dealul acela, dar incă mai mulţi in restul judeţului)? Baronul imi ţine o lecţie de istorie, care incepe din vremea lui Ştefan cel Mare, cănd Moldova era ameninţată de imperiul osman:


"Avea nevoie de arme Ştefan şi s-a dus la Sigismund al Ungariei şi a cerut. Avem - i s-a răspuns, dar trebuie plătite. Ai aur? N-am. Ai vite? N-am de dat. Dă atunci pămănt! Ştefan nu vinde pămăntul Moldovei. Atunci nu primeşti arme. Şi, de nevoie, voievodul a apelat la noi, ţiganii, care eram pe atunci primul complex militar din partea asta de lume, şi ne-a adus aici tocmai din Banat şi ne-a stabilit in Soroca. Şi i-au făcut ţiganii topoare şi săbii, şi suliţe, şi cuţite, pentru că erau cei mai renumiţi meseriaşi. Aşa se face că pe noi ne cheamă nu altfel ci Preda, Gruia sau Stoian. Eu insumi mi-s din neamul lui Preda, aşa il chema pe străbunelul meu".


Acum, rromii moldoveni sunt risipiţi in toată Rusia şi Ucraina şi Bielorusia. De ce? "Pentru că aşa suntem noi, o picătură de apă in mare. Dar ne măndrim că suntem aici la fel de vechi ca şi romănii. Umblă ţiganii, dar tot acasă se intorc, că nu le e bine printre străini, spune proverbul: Cu măna străinului, jăratic să iei!"


Marea risipire şi holocaustul rromilor a fost la Bug. Arthur, care e membru in consiliul coordonator al Departamentului relaţiilor interetnice al Guvernului, vrea să se ridice un monument in memoria sutelor de mii de victime ale holocaustului. "Nici măcar o piatră nu e acolo, la Pervomaiskoe, dincolo de Transnistria. Noi o să vorbim cu preşedintele Ucrainei, poate găsim o cale, pentru că acolo s-au pierdut ţiganii nu numai din Romănia, dar şi din Ucraina, Rusia şi alte părţi ale Europei". Pe rromii din Soroca i-a ocolit nevoia, au avut grijă romănii de ei. "In ’42 a făcut nuntă tatăl meu, Mircea, iar nănaş i-a fost şeful jandarmeriei romăne din Soroca, Chiruţă. Tare aş vrea să mai intălnesc pe careva din neamul lui, dacă s-o putea, să-i mulţumesc şi să-l cinstesc, că mult bine o făcut neamului nostru. Uite, aici, in Soroca, evreii care n-au izbutit să fugă s-au ascuns printre noi. La bunelul in beci, povestea tata, erau căteva familii de evrei, că avea beci mare bunelul. Şi nemţii n-or aflat, şi copiii lor se jucau cu ai noştri, incăt ţiganii din Soroca ştiu evreieşte, iar evreii ştiu vorbi ţigăneşte. Şi buneii noştri au murit in război cu arma in mănă, iar săngele de ţigan o curs alături de romăn sau de rus, după cum or mers vremurile. Uite, fratele lui bunelu, Nicolae, a fost in garda lui Mihai Regele, dar bunelul a ajuns cu ruşii la Berlin!"

Baronul Arthur vrea să devină Soroca centru universitar, dar printre celelalte facultăţi să fie numaidecăt şi una de ţiganologie. Şi ce să se predea? "Ştiinţele noastre tradiţionale, chiromantica, hipnoza, meşteşugul aurului, dar şi fierăritul. Profesorii de la Sorbona au promis că o să trimită cadre didactice." Buuun, aflu deci că la Sorbona se predă ghicitul, de ce nu şi vrăjitoria?


Pe prispă, cu barba in vănt, amfitrionul umflă burduful acordeonului - "Să-mi cănţi, cobzar..." şi alte melodii de-ale noastre care au gădilat subţire urechile altor oaspeţi din Romănia, precum Ion Onoriu şi Gabi Luncă, dar şi pe-ale ambasadorului Japoniei. Baronul ("baro rrom" inseamnă, pe limba lui, "mare rrom") devine serios şi dezvăluie cele patru principii de viaţă ale etniei sale: "In primul rănd - credinţa in Dumnezeu; in al doilea rănd - credinţa in copiii noştri; in al treilea rănd - credinţa in libertate, căreia voi ii spuneţi democraţie, dar democraţia pe care o cunoaştem noi, romii ciia, este codul cinstei şi-al onoarei; iar in al patrulea rănd - credinţa in rezultatele muncii, adică, mai pe romăneşte, in lovele..."


Hotărăt lucru, baronul ăsta ar merita să fie rege. Eu l-aş vota. Se ştie că tatăl său, baronul Mircea, a fost căt pe-aci să primească coroană. Moartea l-a răpus insă pe neaşteptate. A fost inmormăntat cu mare pompă, l-au condus pe ultimul drum miniştri, artişti şi ambasadori. Ca să muncească şi dincolo, in impărăţia celor drepţi, l-au insoţit in cavou computerul, faxul, modemul şi imprimanta.