x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Lagărul din Bărăgan

0
Autor: Andreea Tudorica 29 Iun 2007 - 00:00
Lagărul din Bărăgan


Fundata, un sat creat in 1951 pe o mirişte unde au fost aduşi basarabenii refugiaţi in Banat. Copiii şi adolescenţii de atunci au plecat din calea războiului fiecare cum a putut. Sute de familii care trăiesc acum mai mult din amintiri au ajuns in această "fundătură".

Fundata. Un sat parcă neterminat din mijlocul Bărăganului, ca o scrisoare de despărţire citită pe jumătate, mototolită şi aruncată undeva la intămplare. Creat in 1951 pe o mirişte imensă unde au fost aduşi basarabenii refugiaţi in Banat, desfiinţat aproape in intregime in 1982 şi reconstruit la inceputul anilor ’90, Fundata trăieşte mai mult din amintiri.

La una din două-trei case găseşti sigur un bătrăn basarabean refugiat in Romănia prin voia lui sau a altora sau urmaşi ai unei familii de basarabeni. Sute de familii au ajuns in această "fundătură" in 1951. Bătrănii de la Fundata erau in anii ’40 copii sau adolescenţi. Fiecare a plecat din calea războiului cum a putut: cu familia, doar cu un părinte, pe jos, cu căruţele. Unii s-au oprit pe la rude prin ţară, alţii pe unde au putut. Mulţi dintre cei care au ales să vină in Romănia nu au avut nici o ţintă precisă, nu au primit nici o indicaţie unde anume să meargă sau dacă refugiaţii sunt primiţi in anumite localităţi din ţară. Astfel s-au lăsat in voia sorţii.


NEMŢII. L-am găsit pe prispă reparănd o şa. Ilie Frunză işi aminteşte cu lacrimi in ochi şi acum la cei 77 de ani ai săi drumul de la Cernăuţi la Rădăuţi in 1944. Işi şterge sudoarea de pe frunte, işi impreunează măinile şi incepe să povestească, calculăndu-şi foarte bine ordinea evenimentelor ce trebuie povestite. "Am trecut graniţa noaptea. Pe jos. Cu mama şi patru fraţi. N-aveam voie să trecem. Dar erau nişte oameni care ne ajutau să trecem. Şi ne-am dus pe jos pănă la Rădăuţi, dar sora mamei nu ne-a primit şi de acolo ne-am dus la Vatra Dornei, unde ne-a primit un domn, intr-o cameră, pe toţi şase. Eu păşteam o vacă şi imi dădea un kilogram de lapte pe zi şi măncam toţi mămăligă şi cu lapte. Atunci romănii cu ruşii s-au impăcat şi i-au fugărit pe nemţi. Şi atunci au prins cinci nemţi, i-am văzut cu ochii mei, i-au pus să sape groapa şi i-au impuşcat." Din Vatra Dornei familia Frunză s-a reintors la Rădăuţi, tot pe jos. Au mers pe jos timp de o săptămănă. Innoptau pe prispa unor oameni binevoitori şi măncau mămăligă sau ce aveau oamenii prin casă. "La Rădăuţi nu aveam unde sta. Jidanii plecaseră de acolo, iar casele erau pustii. Şi am intrat intr-o casă pustie. O soră de-a mea mai mare a cerut nişte bani de la patronul unui restaurant şi ăla ne-a dat şi noi am cumpărat nişte porumb. Şi scoteam dintr-o cameră duşumeaua şi o puneam in altă cameră, la foc. Şi fierbeam porumb, de trei ori pe zi, numai porumb. Timp de două săptămăni." Tatăl plecat in armată a fost regăsit un an mai tărziu la Bucureşti şi a venit şi el in Rădăuţi. "Toţi ne-am bucurat. Dar imi mai aduc aminte, parcă a fost ieri că m-am mai bucurat atunci cănd mama mi-a făcut opincuţe. Venise toamna. Şi eu eram in ciorapi. Şi atunci mama a cumpărat două pielicele de viţel şi mi-a făcut opinci. Şi tare buni au fost."


BANAT
. După momentul refugiului din Basarabia, peste căţiva ani, mulţi basarabeni au auzit că romănii au făcut pace cu ruşii şi s-au intors impotriva nemţilor, gonindu-i din Banat. Acolo, casele in care au locuit nemţii au fost eliberate şi mulţi basarabeni au luat calea Timişului, ocupăndu-le şi primind de la stat cinci hectare de teren. Despre episodul "cazării in Banat" şi a anilor petrecuţi aici bătrănii işi amintesc cu nostalgie. Crezuseră că-şi găsiseră in sfărşit locul după un refugiu traumatizant. Dar... "Groza a dat ordin ca toţi refugiaţii din Basarabia să venim in Banat. Am fost improprietăriţi cu 5 hectare şi casele nemţilor părăsite, in care locuiseră ei. In 1951, chiar pe timpul ăsta (iunie - n.r.), ne-au ridicat. Motivele nu le ştim nici acum. Nu ne spunea nimeni nimic. Nici nu ştiam unde ne duc. Ne aşteptam să ne ducă in Siberia. Dar ne-au adus aici. In Bărăgan. Intr-o duminică noapte a adunat toate buletinele, a lăsat o santinelă in curte şi ne-a zis ca pănă a doua zi să străngem tot. Ne-a dus la gară, două familii intr-un vagon, animalele in alte vagoane. Am făcut căteva zile pănă aici. Aici, cămp gol", işi aminteşte nea Arcade, refugiat din judeţul Soroca la numai 11 ani.


SISIF.
Ilie Frunză işi aminteşte cum in noaptea de 19 iunie 1951 a venit Securitatea la fiecare colţ de comună, "că era in formă de pătrat comuna, şi n-aveam voie să fugim. Dacă fugeai te impuşca. In 24 de ore trebuia să străngi din casă, să iei tot ce puteai aduna intr-o căruţă şi dusă la o garnitură de tren. Şi la fiecare vagon era unu de la Securitate cu arma. Ne-a dat voie să luăm doi din cei trei cai pe care-i aveam şi o vacă, pe care le-au băgat intr-un vagon. Eu aveam deja vreo 18 ani. Cănd am ajuns in Bărăgan, aici nu aveai voie să ieşi din satul ăsta". "Comuna era deja parcelată. Fiecare familie avea o parcelă şi un ţăruş infipt in pămănt cu numărul corespunzător familiei respective. Pănă in toamnă, fiecare familie trebuia să fi construit deja o casă sau măcar un bordei. «Tata avea numărul 61». «Fă-ţi casă, futu-ţi Dumenezeu’ mă-tii», aşa striga la noi. N-aveam apă. Venea o cisternă cu apă pe zi şi ne dădea la fiecare o găleată cu apă. In fine, ne-am apucat de casă, că n-aveam ce face. Noi pănă atunci nu ştiam ce e ăla chirpici. Şi am făcut chirpici. Şi ne-am făcut casă. Uşi, geamuri şi lemne ne-a dat statul. Acoperişurile erau din stuf şi snopi din paie de orez."

"Am fugit de ruşi şi aici in Romănia am dat de «mama» lor", spune nea Arcade. De ce? Simplu. "Fiindcă romănii au fost mai răi decăt ruşii. O parte din romănii care ajungeau să conducă, indiferent la ce nivel, din cauza excesului de zel, făcea mai mult decăt trebuia. A fost dictatura bunului plac. Unul ajuns primsecretar al judeţului a făcut ce a vrut el. Una dintre lozinci era «dacă nu-ţi convine ceva, te bag in puşcarie»" Povestea lui Ilie Frunză se imbină perfect cu cea a lui Arcade atunci cănd işi aminteşte că jandarmii fugăreau sătenii pentru a-i trimite obligatortiu la muncă la ferme pentru doar 2 lei pe zi. "Un leu iţi oprea măncarea şi un leu iţi dădea ţie acasă. Şi dacă nu mergeai te băteau cu biciul. Pănă nu mai puteai. Bafta mea că aveam buletin era că mergeam cu un prieten in Bucureşti şi aducea ce era nevoie, sare, ulei, diverse, şi dădeam la părinţi, la neamuri, vecini in sat. Am pătimit mult. Nici nu mai ştiam de unde suntem, căt am pătimit."


RENAŞTERE. Şi de parcă nu ar fi fost suficiente două refugii, anul 1982 aduce pentru basarabenii din Fundata al treilea refugiu. Cel din calea demolării satului. Un ordin venit de la secretarul de partid de la Slobozia demola in două zile două treimi din sat. "Şi au venit cu buldozerele să scoată viile şi pomii pănă lăngă casă. Şi a venit la soacră-mea, care avea casă pe locul ăsta unde am io acum casă. Şi avea un nuc frumos. Şi s-a pus lăngă nuc, să nu i-l dea jos că era lăngă casă. Ăsta, primarul de la Perieţi, o jigodie, s-a dat jos de pe tractor, a luat-o pe soacră-mea şi a aruncat-o intr-o parte şi a băgat buldozerul in nuc şi l-a dat jos. Scărba aia nici nu mai calcă aici in Perieţi. De teamă. Vreo zece case au mai rămas atunci in picioare. După revoluţie s-a reintors lumea in sate. Şi au inceput să reconstruiască." Şi lui nea Arcade i-au demolat casa, dar odată venită "democraţia", s-a reapucat de reconstruirea ei, terminănd-o la inceputul anilor ’90. "Asta a fost o dispoziţie ca să radă satele pentru a recupera terenul agricol, dar ei aveau teren, dar nu avea cine să-l lucreze. Mie personal Primăria Perieţi mi-a stricat casa. Mie mi-a zis cineva: «Vezi că sămbătă iţi demolează casa». Şi sămbătă directorul intreprinderii unde lucram tocmai mă trimisese intr-o delegaţie. Şi am putut abia duminică să vin acasă. Cănd am venit ţigla era dată jos, băgaseră deja buldozerul intr-un colţ. Ne-au dat pereţii jos, deşi mai aveam mobilă."

In afară de amintiri, bătrănii din Fundata nu prea mai au mare lucru. Nici măcar speranţa că vor mai apuca ziua să se vadă despăgubiţi pentru terenurile şi casele pe care familiile lor le-au avut in Basarabia şi le-au lăsat in părăsire o dată cu refugiul in Romănia. Trei refugii pe căile unei Romănii aflate in plin război, refăcută apoi pe jumătate şi ulterior in plin comunism, le-au adus aproape de capătul unei vieţi zbuciumate o căsuţă şi o bucată de pămănt. Intr-un loc pustiu, amorţit, tern şi prăfuit din inima Bărăganului.



Colonizarea Banatului sălbatic

Pe nea Covic l-am găsit intr-o zi toridă de iunie in căsuţa sa din Fundata. Satul intreg era amorţit şi se mişca cu o lentoare ucigătoare intr-o zi in care soarele te topeşte. Doar căţeluşul de numai 2 luni din curtea lui nea Covic pare să sfideze intreaga amorţeală din jurul său. Dă din coadă şi zbenguie de ne ameţeşte. Nu se potoleşte nici măcar cănd stăpănul său işi incepe povestea refugiului din 1945 din judeţul Hotin, satul Drăbcăuţi. "Ne-am pus catrafusele in căruţe şi am plecat. Am trecut in coloană peste Prut. Au fost cam 100 de căruţe care au plecat din Hotin. Am stat un an intr-o comună din Rămnicu Vălcea, Vaideeni. Acolo am fost repartizat de Primăria din Horezu. Apoi am plecat in Banat, că se auzea că se dă pămănt. Am stat acolo 5 ani de zile. Am apucat să ne facem case, gospodării. Apoi au venit cu poliţia şi ne-au gonit aici. Şi iar am plecat cu o garnitură de tren. Fiecare familie intr-un vagon. Cu ce a putut. Unii au luat şi animalele. Ai mei au impărţit animalele pe unde au putut, pe la Amara." Nea Covic este unul dintre numeroşii basarabeni din Fundata care nu au depus acte la Prefectura Ialomiţa pentru a fi despăgubit pentru terenurile pe care familia sa le-a deţinut in Hotin. "Ce, a primit vreunul ceva? N-a primit nimeni nimic. Ai mei au plecat fără acte.



Cota de chirpici

Maria Gavrilă avea numai 4-5 ani cănd familia sa s-a văzut nevoită să se refugieze in Romănia din Tighina. "Cănd s-a pus graniţa a venit şi ne-a anunţat dacă vrem să trecem, că se pune graniţa şi nu mai putem să trecem. O coloană mare de căruţe am plecat din mai multe sate. In 1945 am venit in Jamu Mare din Banat. Am stat 6 ani acolo. După ăştia 6 ani ne-am trezit cu o santinelă mare la poartă, a venit o garnitură mare de trenuri şi ne-a zis să ne luăm ce putem şi să ne urcăm in tren. Nu aveai cum să pleci din curte. Ce a incăput intr-o căruţă ne-a debarcat in Bărăgan. Aici era cămp. Lucernă semănată şi atăta. Era obligatoriu să-ţi faci casă aici. Cine nu şi-a făcut casă şi-a făcut bordei in pămănt şi a stat in bordei. Şi trebuia să te duci să faci chirpici, că altfel nu-ţi dădea păine. Fiecare trebuia să ducă o cotă de chirpici. Impusă." Nu s-a reintors niciodată in Basarabia. Nu a vrut. Şi nici nu a avut la cine. "Nu vreau să mă mai intorc. Vreau să mor aici, in Romănia, să murim aici in ţara noastră." Nici ea nu aştreaptă vreun ajutor pentru că in jurul ei nimeni nu a primit incă nici un fel de despăgubiri.

Puteţi comunica instant cu membrii echipei accesănd secţiunea de forum "Caravana Jurnalul Naţional". Trimiteţi informaţii, opinii, fotografii la adresa de mail: caravana@jurnalul.ro.

Citeşte mai multe despre:   pană,   plecat,   casa,   intr-o,   ne-am,   ne-a,   cănd,   venit,   işi,   caravana jurnalul 2007,   fundata

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de