x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mormăntul lui Orfeu

0
Autor: Tudor Cires Simona Lazar 02 Iul 2007 - 00:00
Mormăntul lui Orfeu Marin Raica/


Reporterii Jurnalului aduc in actualitate legenda lui Orfeu, personajul mitologic, maestrul neintrecut al lirei. Simbolul artiştilor, desăvărşitul căntăreţ, fiu al regelui trac Oeagrus şi al muzei Calliope, Orfeu este inmormăntat pe malul Nistrului, la Mănăstirea Ţipova. Destinele celor plecaţi in bejenie, alungaţi de război şi frica de bolşevici sunt la fel de impresionante, desprinse parcă din tragediile antice.

Cununia secretă a lui Ştefan Vodă

Ţinutul Moldovei, lăngă apa Nistrului, musteşte de intămplări cu Ştefan Vodă. Pare că, pentru a nu fi tărăţi de văntoasele stepei spre intinsul rusesc, moldovenii s-au legat străns de pămăntul lor cu firul lucitor al legendei. Ştefan Vodă e cheia de boltă a rezistenţei prin romănism.

Este ghidul neobosit al Ţipovei. "Ştiţi de căte ori in zi urc şi cobor eu cărăruşile aiste de piatră? Dar, nu ştiu cum, parcă nu simt oboseala. Şi mi-e mai bine aici, jos, decăt acasă, in sat. Parc-aş rămăne aici, pe piatră, să nu mai ştiu de zavera lumii."

Cu gesturi largi, Natalia Decuş urmează incantatoriu: "Unde s-a aflat Ştefan după asasinarea tatălui său? Ştim că in Transilvania, la Iancu de Hunedoara. Ştim că la Bucureşti, la Vlad Ţepeş. Dar inainte de a se ridica pe scaunul domniei, unde s-a aflat el? Nu ştie nimeni. Dar se spune că locul acesta ar putea fi Ţipova. De ce a tins el să ajungă aici? Era o bisericuţă in această stăncă, unde trăiau sihaştrii, retraşi de zgomotul lumesc. Ştefan a fost omul lui Dumnezeu şi, pentru a se prezenta inaintea Domnului, trebuia să aleagă locul cuvenit".


CĂSĂTORIA TAINICĂ. Natalia Decuş evocă obiceiul lui Ştefan de a se sfătui cu sihaştrii inainte de a se porni la orice faptă. Asta trebuie să fi făcut şi inainte de a fi plecat să-şi revendice tronul. A venit la Ţipova să-şi cureţe sufletul şi să se intărească pentru o luptă dreaptă. "Şi in acest timp de iniţiere, de pregătire la Ţipova, se pare că a intălnit-o pe Maruşca, fiica unui boier de prin părţile acestea. In pomelnicele Muşatinilor există o soţie - zisă după unii nelegitimă, o ţiitoare - pe nume Maria, căreia in popor i se spunea Maruşca. Nu era de rang domnesc, ca celelalte - Maria de Mangop, Evdokia de Kiev, Maria Voichiţa - dar Ştefan a plăcut-o şi s-a cununat cu ea aici, pentru că acest lăcaş se afla pe domeniul tatălui ei. Pe mama sa o chema Ana, iar pe tatăl ei - Chir Ştefan. S-a executat o cununie simplă, oficiată de sihaştri. Fără mult alai. O cununie tainică".


Intre timp, coborănd şi urcănd pe cărărui pe care Natalia Decuş le ştie cu ochii inchişi, ajungem la mănăstirea veche, cea cu legenda lui Ştefan. "Pereţii din faţă s-au surpat. S-au rupt şi prispele pe care puteai trece dintr-o incăpere in alta. Numai prin bortele acelea din piatră poţi ajunge in biserica nunţii lui Ştefan cu Maruşca…" Cu părintele Emanuil Brihuneţ, incercăm să ajungem in naosul bisericii. Prima "intrare" e un tunel scurt şi ingust, prin care inaintezi in genunchi: o necesară penitenţă. Un arhiereu care a trecut şi el, nu demult, spre biserica lui Ştefan, afirmase că trecerea aceasta este cel mai puternic loc din tot complexul monastic. A doua intrare e mai simplă, te strecori cu uşurinţă. "Biserica" e o grotă amplă, cu icoana Maicii Domnului şi un sfeşnicar aşezate la mijlocul peretelui de stăncă. In zona altarului există ceea ce arheologii au numit "o masă tăiată in piatră", supradimensionată. Se presupune că era "pristolul", dar la fel de bine poate să fi fost şi altar de jertfă intr-un templu dacic, pentru că toate locurile acestea sunt mai vechi decăt vărsta creştinătăţii.


VEDENIA ALBĂ. Pe valea Nistrului, la Ţipova, există undeva un loc numit "zona cu anomalii". Fluxuri luminoase sau energetice, sunete… intămplări nedesluşite. De la o vreme, unii localnici spun că Ţipova este băntuită de vedenia Maruşcăi. O femeie inaltă, imbrăcată in rochie albă, cu o maramă albă care atinge pămăntul. Merge pe cărările de piatră, urcă sus pe stăncă şi priveşte apa Nistrului, ii necăjeşte pe turiştii intărziaţi. Zice-se că Maruşca, soţia dintăi a voievodului, şi-ar avea mormăntul la Ţipova, undeva, şi cum nimeni nu-i mai ştie urma, nu i se mai fac cele trebuincioase la căpătăi. Călugării cred că Dumnezeu ii ispiteşte, le incearcă credinţa.

Ţipova, de la Orfeu la Ştefan cel Mare

"Eu nu-s din Ţipova, dar cănd am venit prima dată, am ştiut că aici e locul meu. Parcă mai fusesem demult, in alte timpuri…". Natalia Decuş se opreşte in loc, arătănd spre stănca "incrustată" cu cochilii fosilizate. "Rocile astea de calcar s-au format pe fundul Mării Sarmatice. Peşterile, multe dintre ele, sunt săpate de apă. Cănd apa s-a retras, ele au rămas, şi omul doar le-a modelat căt a avut nevoie. Locul ăsta, cum il vedeţi, seamănă cu un sfinx. Cănd cobori de pe deal, il vezi ca pe un leu. De pe malul Nistrului, parcă-i un dragon. Alexandru Arbore, in «Cetatea Focului Sacru», spune că aici e banca unde se păstrează codul vibraţional al fiecărei fiinţe terestre. Oricum, dacii ştiau ceva despre locul ăsta. Se zice că ştiau despre el şi vechii astrologi chinezi, mahomedanii, rabinii, indienii. Ba chiar şi Dumnezeu, cănd a mers pe pămănt, trebuie să fi trecut pe aici…"


MĂNĂSTIREA IN PIATRĂ. Cea mai cunoscută dintre bisericile din stănca Ţipovei este inclusă acum intr-un plan de restaurare - ne spune părintele Emanuil Brihuneţ, şeful departamentului "Construcţii, Restaurări şi Picturi" al Mitropoliei Moldovei, care ne insoţeşte. Ni se arată o imagine de epocă, din secolul al XIX-lea, cănd mănăstirea incă era in funcţiune. "Este cea mai veche imagine pe care o avem, şi de aceea incercăm să readucem biserica anume la această stare pe care o cunoaştem". Inceputul bisericii fusese datat la 1756. "Dar, cănd am inceput restaurarea, s-au găsit dovezi că este mult mai veche. E, totuşi, din perioada medievală tărzie. Acum se restaurează, nu se reconstruieşte" - ne atrage atenţia şi Natalia Decuş, cănd ne arătăm nedumeriţi de blocurile de "cotileţ" (material de construcţie din rocă poroasă) in care e imbrăcat zidul exterior. Stălpii metalici sunt meniţi să refacă structura de rezistenţă a bisericii şi să nu mai lase piatra să se fărăme. Nu departe, la un alt nivel, incă un complex de peşteri, cuprinzănd şi biserica legată de legenda lui Ştefan cel Mare, a rămas nealterat.


E-MAIL SPRE CERURI. In biserică, dar şi in pereţii stăncilor, intălnim adăpostite in mici adăncituri bileţele de hărtie. Natalia le spune "talonaşe". Credincioşii scriu pe ele diverse dorinţe şi sunt convinşi că vor fi citite şi implinite. "E un fel de poştă electronică. Un e-mail pentru Dumnezeu." Nu e greu să crezi in minuni intr-un loc ca acesta. Intr-o chilie veche, ghida ne arată o deschizătură in piatră, spre Răsărit. "Ve-deţi, are formă de ochi. La echinocţiul de primăvară, lumina pătrunde şi se duce chiar acolo, in colţ. Se zice că pe vremuri peretele era spart in locul acela, şi lumina ajungea pănă in altar. Pe vremea dacilor exista o sărbătoare legată de cultul soarelui, iar locul acesta era important. Oricum, e unic in Europa, iar in lume nu sunt decăt cinci locuri asemănătoare."

Ceva mai incolo se află urme ale unui vechi oraş bizantin, zis şi Cetatea Ţipovei, de la care şi-au tras numele satul şi mănăstirea. S-au găsit monede bizantine, urmele unui port, chiar şi cinci icoane.


MORMĂNTUL LUI ORFEU.
Legenda spune că aici, la Nistru, şi-ar fi aruncat Orfeu lira in apă şi că tot aici i s-ar afla mormăntul. "Mult timp am socotit că el a fost ingropat sub o lespede de piatră cu şapte găuri, in apropierea unei cascade, cea mai inaltă din zonă. Dar studiind, am inţeles că pescarul care a pescuit trupul lui Orfeu nu l-a cărat 4 km să-l ingroape acolo. Chiar aici, lăngă complexul monastic, noi avem Cascada Moartă, despre care se spune că a fost secată intenţionat. Era cea mai inaltă şi avea un debit abundent. Aici a fost inhumat Orfeu. Am găsit şi o bucată dintr-o posibilă piatră tombală."

JERTFĂ
"Sub Casacada Moartă se afla altarul pe care magii traci, o dată pe an, jertfeau bărbaţi tineri. Dacă nu mureau repede, apele ii spălau şi ii duceau pănă la Nistru. Era semn rău. Dacă mureau repede, cetatea era ocrotită"


PROTECŢIE
"Aici, nu departe, erau trei cuptoare. O dată pe an se adunau toate femeile şi făceau căte o coptură. După ce scoteau coptura, fiecare o aşeza pe iarbă şi numai una dintre ele era aleasă şi măncată de păsările cerului pănă la ultima firimitură. Femeia aceea era considerată binecuvăntată şi numai ea avea voie să facă, timp de un an, copturile pentru diferite ceremonii"
Natalia Decuş, ghid la Ţipova

Citeşte mai multe despre:   locul,   cănd,   caravana jurnalul 2007,   piatra,   ştefan,   natalia,   ţipova,   orfeu,   natalia decuş,   natalia decu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de