Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Scriitori şi istorici de cele două părţi ale Prutului au fost preocupaţi de problema Basarabiei; o parte dintre ei au scris implicat, deplăngănd suferinţele celor care, romăni fiind, nu pot vorbi şi scrie romăneşte. Alţii, precum Onisifor Ghibu, observă cu obiectivitate faptul că boierimea romănă acceptase că e in interesul ei să rămănă sub ocrotirea Rusiei.
Scriitori şi istorici de cele două părţi ale Prutului au fost preocupaţi de problema Basarabiei; o parte dintre ei au scris implicat, deplăngănd suferinţele celor care, romăni fiind, nu pot vorbi şi scrie romăneşte. Alţii, precum Onisifor Ghibu, observă cu obiectivitate faptul că boierimea romănă acceptase că e in interesul ei să rămănă sub ocrotirea Rusiei.
Constantin Stere şi-a scris romanul plimbăndu-se, dar sigur nu acesta este motivul pentru care criticii il consideră o nerealizare din punct de vedere estetic. Formula memorialistică s-ar fi potrivit mult mai bine decăt cea romanescă, avănd in vedere tema - "ostracizarea originară prin destin", după cum sugerează criticul Zigu Ornea. Stere işi povesteşte viaţa sa de basarabean care a ales să-şi părăsească o patrie pentru alta. In primul volum al romanului "In preajma Revoluţiei", autorul prezintă o imagine a boierimii basarabene de la 1860, care trăieşte un proces de degradare. Romăneşte se vorbea doar la reuniunile familiale; limba rusă era obligatorie şi cine voia să promoveze profesional trebuia să se supună acestei reguli. Procesul de deznaţionalizare forţată e dureros; mai dureros incă in conştiinţa autorului e faptul că mai nimeni nu simţea nevoia rezistenţei. Scriitorul observă că ruşii ocupă "vărfurile piramidei sociale", ceea ce contribuie la izolarea boierilor moldoveni departe de centrele culturale, pe moşiile lor. Singura forţă de rezistenţă latentă era ţărănimea, care continua să trăiască după datina din vechime, romăneşte. Scena botezului arată exact starea de fapt: "Conu Petrache Bărsianu din Baroseni, uităndu-şi fumurile de mareşal al nobilimii din impărăţia rusă, porunci deodată: «Bre, Lemeş, frate!
Zi-ne o doină moldovenească... ştii ca cio-căr-lia». Aceasta era misiunea in Basarabia a bietului scripcar evreu din Bălţi (n.r. - Lemeş). Lungi decenii, numai prin el putea răzbate peste Prut, pe vremea aceea, nu numai căntecele populare şi romanţele din dorul, dar şi poeziile lui Alecsandri... Lemeş se topea in oftate triluri, dar porni şi un căntec «subversiv»: «Mult e dulce şi frumoasă/ Limba ce vorbim.../ Vorbiţi, scrieţi romăneşte/ Pentru Dumnezeu...// Eu pe-o vorbă romănească/ Sufletul mi-aş da.../ Iar pe una... franţuzească/ Zău, nici o para!»".
"UN STAT INDIFERENT". In articolele eminesciene scrise in perioada februarie-octombrie 1878 şi adunate de Mihai Cimpoi in cartea "Basarabia" (Editura "Verba", 1991), poetul demonstrează cu argumente morale şi istorice apartenenţa de drept a Basarabiei la Moldova. "Dacă Bucovinei, şi mai cu seamă Maramureşului, Eminescu atribuia o origine fabuloasă, de patria primă a daco-romănilor, de matrice a descălecătorilor de ţară, Basarabiei ii revine rolul de patrie istorică", crede criticul Mihai Cimpoi. Probabil, articolele ii sunt prilejuite lui Eminescu de semnarea Tratatelor de la San Stefano şi de la Berlin, prin care sudul Basarabiei revenea Rusiei. Jurnalistul arată intr-un articol de la 14 februarie importanţa acelui pămănt: "Romănia, pierzănd pămăntul ce dominează gurile Dunării, devine un stat indiferent, de-a cărui existenţă sau neexistenţă nu s-ar mai interesa absolut nimenea". In articolul din ziua următoare, el arată că "Basarabia a fost a boastră din veacul al XIV-lea, ba poartă chiar numele celei mai vechi dinastii romăneşti, a dinastiei basarabilor". Mircea cel Bătrăn işi intinsese domnia pănă la Nistru, deci adevăratul posesor al Basarabiei este Ţara Romănească.
POLEMICI. Intr-un articol datat 22 februarie, Eminescu observă că "romănii sunt in majoritate absolută in Basarabia noastră, şi străinii sunt colonizaţi de Rusia de la 1812 incoace". La 7 aprilie, el remarcă o inadvertenţă in ceea ce priveşte Tratatul de la San Stefano: "Se stabileşte principiul că Basarabia să fie cedată prin liberă invoială, ceea ce presupune că săntem in drept de a o ceda sau, a n-o ceda. Ne hotărăm a n-o ceda şi Rusia a ocupat-o astăzi pe deplin". In august porneşte o polemică cu ziarul Romănul, al liberalilor aflaţi atunci la guvernare: "Scriitorii Romănului nu cred ei singuri ceea ce spun cănd susţin că instrăinarea Ismailului, Bolgradului şi Cahulului nu-i decăt o rectificare de fruntarii". La 16 septembrie, deschiderea lucrărilor parlamentare legate de problema Basarabiei il fac pe Eminescu să scrie: "Astăzi se deschide Adunarea din dealul Mitropoliei. Guvernul... deşi pregeta a-şi aduna deputaţii săi ocupaţi cu interesele lor private, se vede totuşi silit a apela la patriotismul lor şi a-i convoca, deci iată că toţi şi-au părăsit interesele, unul stosul, altul proslăvirea zeului Bacchus, moşiile pe cari nu le au şi tacurile de biliard, pentru a se aduna şi a dezbate interese grave". El il acuză pe C.A. Rosetti că renunţă la cele trei judeţe din sudul Basarabiei fără nici un pic de remuşcare.
TĂCEREA PRESEI. Poetul infierează indiferenţa şi incompetenţa deputaţilor: "O adunătură de pe poduri, oameni fără altă meserie decăt deputăţia, samsarii moşiilor statului, pamfletari fără să ştie alfabetul cum se cade, plagiatori neruşinaţi, oameni cu nume şi cu titluri de contrabandă, profesori fără pic de ştiinţă, patrioţi - capulzani, toată lepădătura socială, cu atăt mai primejdioasă cu căt a ştiut mai bine para dispoziţiile din condica penală, e chemată azi a se rosti asupra competenţei sale proprii asupra cedării a trei ţinuturi...". Eminescu reproşează unui "guvern anihilat" că a dat Basarabia, iar presei tăcerea in ceea ce priveşte acest subiect: "Această tăcere se manifestă prin deosebitul interes etnologic pe care-l arată ziaristica pentru regiuni indepărtate, unele pentru Bosnia şi Herţegovina, altele pentru Afganistan şi pentru indrăzneţul Sir-Ali, incăt, urmăndu-se acest metod de a discuta cestiunile, vom ajunge mai departe, pănă ce concertul penelor oficioase va ajunge la o simfonie asupra descoperirilor din Africa Centrală; iar triburile negrilor vor avea onoarea de a intuneca prin importanţa lor pierderea unei bucăţi din pămăntul patriei". El crede că presa ar fi trebuit să-i informeze pe romăni despre soarta ce-i va aştepta pe "fraţii din Basarabia cedată", pentru a le trezi "instinctul de conservare şi bărbăţie".
ROMĂNEŞTE IN BISERICI. Problema pămăntului de dincolo de Prut l-a preocupat şi pe Nicolae Iorga, care a publicat "Pagini despre Basarabia de astăzi" in 1912. El vorbeşte despre preoţii "moldoveni", care şi-ar dori să citească in romăneşte, dacă "s-ar găsi cine să le trimită cărţi". In altă parte notează că preoţimea romănă din Basarabia şi-a deschis "tipografie de limbă moldovenească" şi aduce tribut scriitorilor născuţi in Basarabia: Alexandru Donici, Alecu Russo, B.P. Hasdeu, deplăngănd dispariţia lor. "Cănd şirul scriitorilor basarabeni a incetat, limba noastră mai trăia incă in bisericile de la sate. Romăneşte răsunau căntările, romăneşte se citea Cuvăntul lui Dumnezeu, romăneşte se săvărşeau tainele cele mari, romăneşte vorbea predica din vechile Cazanii. Apoi, sub vlădici rusificaţi sau ruşi, opreliştea graiului moldovenesc s-a hotărăt, şi intuneric adănc s-a intins peste suflete."
RADIOGRAFIE OBIECTIVĂ. Intr-o carte publicată in 1926 la Cluj - "De la Basarabia rusească la Basarabia romănească" - Onisifor Ghibu mărturiseşte că problema romănismului de peste Prut il preocupă "de mai bine de 20 de ani". El consideră că problema Basarabiei constituie "un capitol organic din străduinţele bimilenare ale gintei latine de a se menţine şi afirma ca factor de cultură vest-europeană la porţile Orientului zbuciumat de o mentalitate aparte". Radiografia pe care o face Ghibu este una lucidă; el observă fără sentimentalisme urmele lăsate de convieţuirea indelungată cu ruşii, "dacă nu in sufletul poporului basarabean, dar in acela al multor conducători ai lui", ideile şi metodele care "au impiedicat consolidarea Basarabiei in cadrul noii patrii unitare". In Basarabia de după 1840, boierimea simţise că e in interesul ei să rămănă sub ocrotirea Rusiei, percepănd tot mai puţin nevoia să păstreze legătura cu Iaşiul. "Că n-aveau şcoli şi căte erau - in ruseşte, nu-i supăra, din simplul motiv că şcoala la ei nu avusese nici o tradiţie."
ACUZE. Ghibu nu-l iartă nici pe Hasdeu, care venise de peste Prut in Romănia, reproşăndu-i că "n-a dus niciodată in discuţie chestiunea romănismului de peste Prut in forme concrete". Aceeaşi era şi situaţia filosofului Conta, care "n-a lucrat nici el nimic pentru ţara lui naturală". Scriitorul afirmă fără rezerve că moldovenii singuri şi-au abandonat limba şi alfabetul; nu scapă de infierare nici Alexe Mateevici, "pe care istoria literară romănă mai nouă il prezintă ca pe un precursor al unirii Basarabiei, dar care totuşi n-a fost altceva decăt un refuz tipic al concepţiei pur «moldoveneşti» (nu romăneşti)". După ce analizează diferite aspecte ale vieţii de peste Prut, Ghibu concluzionează: "Un fapt este mai presus de discuţie: graţie voinţei exprimate liber de inşişi reprezentanţii fiilor ei, Basarabia face parte, de opt ani incoace, din statul romăn".
CALIDOR. Paul Goma şi-a descris sentimentele de iubire profundă pentru patria in care s-a născut intr-o carte numită "Din Calidor", apărută la Editura Albatros in 1990. "Calidor" e explicat, intr-o etimologie a iubirii, ca venind de la grecescul "Kali" ("frumos") şi romănescul "dor", "dorul căntat, dorul oftat intre Nistru şi Prut, după 1812, mai mult decăt in oricare alt ţinut romănesc, dor-frumos, acel dor special care te cuprinde atunci cănd (din calidor), cu privirea impăienjenită de jale, caţi incolo, inspre Asfinţit, unde bănuieşti Prutul, rău blăstămat, care-n două ne-a tăiat, de cănd Moscalii ne-au luat jumătate din Ţara Moldovei şi-au botezat-o: Basarabia..." Mai departe povesteşte cum, din cauza ataşamentului faţă de casa din Mana, tatăl său a refuzat multă vreme să părăsească satul natal pentru a se refugia dincoace de Prut. El dă o posibilă explicaţie pentru un fapt remarcat şi de Onisifor Ghibu: impăcarea prea uşoară cu ideea ocupaţiei ruseşti. Un ţăran, personaj căruia tatăl lui Paul Goma ii dă dreptate, povesteşte cum nu se inţelegea deloc cu administraţia romănească: "Romănia Mare, in loc să ne trimită luminători, ne trimite «ostrovari». Na, c-amu şi Romănia-i ţară mare, co colonii şi Sibiria ei, aici ni-i trimete pe toţi tălharii, trăntorii, prinşii cu măţa-n sac la ei, in Regat". Tatăl crede că acesta e motivul pentru care in multe case vedeai "intre icoane portretul ţarului...". Din cuvintele mamei reiese ura faţă de ocupanţi: "Am stat sub Ruşi abia o sută de ani - şi uite cum ne-au dat inapoi cu trei sute de ani... Pe noi Ruşii nu ne-or pus in furci, nu ne-au tras pe roată, dar ne-au interzis şcoala in romăneşte... nu ne-au lăsat să avem societăţi culturale, nici biblioteci, nici tipografii in limba noastră".
Constantin Stere observă că ruşii ocupă posturile de conducere, in detrimentul boierilor băştinaşi. Ţăranii singuri continuă să trăiască romăneşte. Eminescu blamează guvernul romăn pentru uşurinţa cu care cedează cele trei judeţe basarabene ruşilor. Paul Goma suferă in fiecare rănd desprinderea de ţara-mamă. Problema Basarabiei este şi astăzi la fel de complexă şi de delicată ca in urmă cu 100 de ani.
Indiferenţă
"Această tăcere se manifestă prin deosebitul interes etnologic pe care-l arată ziaristica pentru regiuni indepărtate, unele pentru Bosnia şi Herţegovina, altele pentru Afganistan şi pentru indrăzneţul Sir-Ali, incăt, urmăndu-se acest metod de a discuta cestiunile, vom ajunge mai departe, pănă ce concertul penelor oficioase va ajunge la o simfonie asupra descoperirilor din Africa Centrală; iar triburile negrilor vor avea onoarea de a intuneca prin importanţa lor pierderea unei bucăţi din pămăntul patriei"
Mihai Eminescu,intr-un articol din 1878
Căntec
"Conu Petrache Bărsianu din Baroseni porunci deodată: «Bre, Lemeş, frate! Zi-ne o doină moldovenească... ştii ca cio-căr-lia». Aceasta era misiunea in Basarabia a bietului scripcar evreu din Bălţi (n.r. - Lemeş). Lungi decenii, numai prin el putea răzbate peste Prut, pe vremea aceea, nu numai căntecele populare şi romanţele din dorul, dar şi poeziile lui Alecsandri... Lemeş se topea in oftate triluri, dar porni şi un căntec «subversiv»: «Eu pe-o vorbă romănească/ Sufletul mi-aş da.../ Iar pe una... franţuzească/ Zău, nici o para!»"
- Constantin Stere"In preajma Revoluţiei"
Romănul din Cerepcău
Constantin Stere se stabileşte in Romănia in 1892, cănd avea 28 de ani. Tatăl său fusese unul dintre marii latifundiari ai Basarabiei. Stere a făcut liceul la Chişinău; s-a lăsat sedus de ideile marxiste şi, din cauza faptului că a intrat intr-o reţea care introducea tipărituri revoluţionare in ţară, este prins de autorităţi şi trimis pentru zece ani in Siberia. In timp ce făcea contrabandă, i-au picat in mănă trei cărţi in romăneşte; acesta e inceputul trezirii conştiinţei de romăn. In 1892 este eliberat şi se intoarce in Cerepcăul natal; in acelaşi an se stabileşte la Iaşi, iar trei ani mai tărziu obţine cetăţenia romănă. "A iniţiat in «Viaţa Romănească» corespondenţe din mai multe ţinuturi locuite de romăni (inclusiv din Basarabia), informănd publicul regăţean despre lupta romănilor oprimaţi de stăpăniri străine", spune Zigu Ornea in prefaţa romanului lui Stere "In preajma Revoluţiei", reeditat de abia in 1991, la "Cartea Romănească" (ultima editare data din 1936).
Fondatorul de ziare
Onisifor Ghibu s-a născut in 1883 in comuna Sălişte, judeţul Sibiu. A studiat la Institutul teologic din Sibiu, apoi la Universităţile din Bucureşti, Budapesta, Strasbourg şi Jena. "A desfăşurat o susţinută activitate politică şi culturală, militănd pentru făurirea statului naţional romăn unitar, indeosebi prin ziarele fondate de el la Chişinău: Tribuna, Şcoala Moldovenească, Ardealul in Basarabia", conform "Dicţionarului teologilor romăni".
