x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Prutul, duşmanul satelor gemene

0
Autor: Diana Rotaru 25 Iul 2007 - 00:00
Prutul, duşmanul satelor gemene CHRISTIAN SILVA/


Pănă nu demult "ne-am uscat toţi la un soare" şi aceeaşi apă uda două maluri romăneşti. Azi, Prutul desparte mai iute o limbă in două. Costuleni pe-un mal, Costuleni pe altul, Măcăreşti pe stănga, Măcăreşti pe dreapta, Moreni pe-un mal, azi Prisăcani pe altul.

Pănă nu demult "ne-am uscat toţi la un soare" şi aceeaşi apă uda două maluri romăneşti. Azi, Prutul desparte mai iute o limbă in două. Costuleni pe-un mal, Costuleni pe altul, Măcăreşti pe stănga, Măcăreşti pe dreapta, Moreni pe-un mal, azi Prisăcani pe altul. Trei sate străbătute de-o apă care nu le mai e nici frate, nici soră. Le-a devenit un aprig duşman. Ce a fost căndva un singur neam pentru cei rămaşi in partea dreaptă e doar o amintire.


La pichetul din Măcăreştii moldoveneşti, "Prutul desparte de data asta nu numai două ţări, două limbi, desparte Rusia de Uniune", apucă să rostească hotărăt nea Vasile Postică, incercănd preţ de căteva minute bune să-l convingă pe căpitan să ne lase să vedem apa care cu ceva vreme in urmă le permitea fraţilor de pe ambele maluri să se strige intr-un salut de frăţie. "Astăzi, graniţa e de trei ori şi definitiv. O dată e cu Romănia, o dată e cu UE şi o dată cu bazele NATO."


DERJAVA DIN COASTE: STATUL ROMĂN ŞI BLOCUL NATO. Doi băieţi de 19 ani din raionul Răşcani se adăpostesc de soare pe linia Prutului. De căteva luni sunt grăniceri, şi propunerea lui nea Postică de a privi dincolo de mal ii sperie. Pun măna pe o staţie de emisie-recepţie invechită şi raportează căpitanului. Căpitanul ingrijorat ne spune să revenim cu doleanţa pănă ce raportează la răndu-i comisarului de la celălalt pichet, din Valea Mare. Pe graniţă se străng mulţi curioşi şi poveştile incep.


"Băi băieţi, lăsaţi-i să treacă, sunt rudele mele", incearcă Vasile să-i induplece. "Voi sunteţi tineri amu’, da’ eu aicea pe graniţă jucam volebol, o pierdut chiar Oleg al dumneavoastră." "Nu avem aprobarea căpitanului", spun cei doi. Căpitanul s-a panicat, e deja in drumul spre graniţă, dar nu inainte de a le spune: "Nu avem voie. Aici e un stat, dincolo e alt stat. E statul romăn şi blocul NATO". De-a lungul gardului, pe post de barieră se dezvoltă cea mai mănoasă agricultură din Măcăreşti, şi prin faţa celor doi ostaşi trec neintrebaţi sătenii ca să-şi ude straturile, să mai culeagă. Mai toţi se opresc nedumeriţi, neştiind ce e cu noi pe acolo. "Dapă-i treceau inainte romănii la noi şi noi la dănşii, da’ din 2006, de cănd o apărut blocu’ ăsta NATO, parcă s-o pus, aşa, o adevărată ghiaţă", spune un bătrăn cu desaga de iarbă in spinare. "Nu vă speriaţi, nu că se dizolvă nişte secrete de stat, nu e cine ştie ce, dar aicea desparte două derjave, că noi aşa le socotim, două derjave. De cănd aţi trecut voi in Europa e ceva in coastele tăle", spune un alt curios. Grănicerii tineri se amuză. Unul e orientat inspre Romănia, altul tănjeşte la Rusia. "Da’ staţi, nu vă aprindeţi!", spune nea Postică, "să vă spun io pe aia dreaptă, ăştia ai noştri s-o răcit, pentru că Romănia o vrut un milion de vize să daie şi, dacă se duc milionul ceala de tineri, gata, ţara e rămasă in buruieni".


MALURILE SE UNEAU LA ŞEZĂTORI ŞI LA PEŢIT CU ŢOLUL. "E uscăciune pe tot locul ăsta", spune moş Serghei Sergheivici Beşleu. Ruşii l-au botezat astfel, dar lui ii place mai mult Serioja. Ţara de dincolo de graniţă stărneşte amintiri, şi ca să poată vorbi destoinic leapădă sacul cu iarbă, prin care ascunde, ca să nu se observe, căţiva dovlecei şterpeliţi de pe la cei care au grădina pe graniţă. Ii e teamă să nu care cumva să-l vadă şeful sectorului agricol, care tocmai trece cu maşina, intr-un nor de praf, inspre grădina cooperativei. Bătrănul a fost prin 2004 in Bucureşti, la nepotu-su’, care e "mare invăţat" acolo. Şi tare i-au mai plăcut "şuşalele" din Capitală şi limba romănă, dar "ştiţi cum e, noi dacă sunt romăni, vorbim romăneşte, dacă sunt ruşi, vorbim ruseşte. Da’ acolo, la Bucureşti, mi-o plăcut tare «preferiile» oraşului, marginea. La noi, in Moscova, totu-i cultural." La Moscova a fost de multe ori, ca mai toţi din Măcăreşti. Se trecea uşor, ii păcălea cu o reşedinţă de lucru şi o adresă. "Io ziceam că mă duc in ospeţie, dădeam o adresă pe care o ştiam eu şi mă duceam in altă parte. Mă prindea poliţia şi luam amendă."
Serioja e frate cu Ion, bătrăn văduv de căţiva ani şi cu sănge de romăn. Nici unul, nici celălalt n-au fost la Podul de Flori, nu le-a mai trebuit, insă Ion, pe vremea cănd malurile erau legate, s-a insurat, ca mulţi băieţi din sat, cu o fată de peste mal, din Măcăreştii vecini. "Ale noastre fete le-o luat romănii şi o trecut dincolo cu ele şi nu o mai venit. Noi le-am luat pe ale lor", işi aminteşte răzănd Ion. Pe Adela aşa a luat-o de soaţă, prin ’37, cănd pe malul drept al Prutului, cei din satul geamăn treceau cu barca la şezătoare. Şi se porneau atunci jocuri, se mai intălneau la sărbători, apoi făceau hore aici, pe graniţă. "Aicea era vatra jocului şi venea barca şi dădeai capicş-copeici ca să treci, şi treceau femeile, cu tot cu zestre." Pe Adela a cerut-o de mireasă cu-n ţol, că aşa era tradiţia pe atunci, ca "băiatul să-i deie fetei un ţol de logodnă şi ea, in schimb, să-i deie altceva". Şi, cănd făcură nunta, Ion n-a vrut să treacă malul, a venit doar Adela cu zestrea in barcă, şi asta a fost.


OAMENII SE PĂSTREAZĂ MAI BINE LA DISTANŢĂ. Nici Vasile Postică n-a fost la Podul de Flori, deşi are vreo şase verişoare la Iaşi, născute acolo de pe vremea cănd sora tatălui său a fugit după un romăn. Soţia s-a dus atunci, dar el n-a vrut in ruptul capului, se săturase de ei, că tot le cereau televizoare, aparatură şi a ştiut că mai degrabă o să vină ei şi aşa a fost. "Au venit singuri, fără să-i chem io. Să ştiţi că e mai bine lucrul ăsta, cum se zice - «mai răruţ, că-i mai drăguţ». Cănd e o disciplină, in orice ţară, oamenii se păstrează mai bine la distanţă." Prin ’92 a fost la muncă in Romănia, pe la Uricani, la pus de vie. Şi de atunci a prins năduf adănc de ei. "Oamenii sunt mai ţigănoşi, cuvăntul li-i bun. Dacă te-ai potrighi la cuvănt aşa parcă te-ai duce, dar cuvăntul nu-i stabil." La cei 67 de ani ai săi, Vasile e bine infipt in rădăcinile sale moldoveneşti, şi pe oriunde a fost a ştiut să invărtă lumea pe degete. Şi-a făcut căţiva amici prin Romănia şi, cănd i-au cerut forţă de muncă, a străns vreo 40 de tineri de prin sat şi a trecut cu ei dincolo, la muncă. Zice că a stat in contract vreo doi ani la un patron grec, domnu’ Ion. "Păi, am văzut eu atunci cum muncesc romănii. Am făcut viile şelea pe care le făceau deţinuţii." Revenind in ţara sa nu a mai vrut să aibă de-a face cu romănii. "Is leneşi di tăt şi fudui, vă spun cinstit. Fumează şi beau acolo. Amu’ s-o invăţat şi ai noştri, dar la noi is mai tari la beţie. La noi beau vin, la voi berea şeia, care aici se cheamă bacal, şi fumează ţigări Monte Carlo, aduse din Moldova, aicea făcute din subteran."


TIMP OPRIT. ROMĂNIA IN ’92. Ion, fiul Verei, bătrăna care se ascunde in spatele unui gard părăginit, căutănd un pumn de mere, işi leapădă treaba de lăngă casa vecină şi se apucă de ţipat. "Ce i-aţi făcut lu’ mama?" Nu-i făcusem nimic. Cu măinile pline de colb şi var, Ion se apleacă asupra Verei, ca să se asigure că n-a păţit nimic. E trist şi panicat, şi de cănd a rămas singurul copil din casă doar pentru maică-sa mai trăieşte. A lucrat şi la Moscova, şi la Uricani pe cănd l-a luat cu el a lu’ Postică. Nu-i mai trebe defel să plece nicăieri şi, deşi e tănăr, nici speranţă de vreo soaţă nu are. Munceşte pe la alţii din sat, le face case celor plecaţi prin străinătăţi, dar lui nu-i mai trebuie decăt linişte. La romăni nu se mai duce defel, "nu mi-o dat bani, şi-o bătut joc de mine; şi la ruşi căte am tras! Eram cei mai proşti, noi, moldovenii, acolo, noi şi armenii". Muncea ca mai toţi de prin sat la construcţii. Din Măcăreşti a plecat, tot in construcţii, şi Ludmila, educatoarea din sat. Lucra prin case, prin cabanele rusnacilor, monta gresie, faianţă şi tot ce trebe intr-o locuinţă. A fost, tot in ’92, cănd se făcu strigare in sat, in Romănia, dar zice că a murit de foame pe acolo, cu "măligă şi fasole".


NOI ŞI VOI, FĂRĂ NOSTALGII. Nicoleta tocmai trece la tătăne’su Postică mănănd caii din Costuleni la Măcăreşti. De vreo cinci ani a plecat cu bărbată-su in satul vecin, unde şi-au clădit casă mare cu banii căştigaţi de soţ la Moscova. Pe cănd a terminat şcoala şi-a zis că cel mai bine e să plece in Romănia la muncă, că tot vorbim aceeaşi limbă. A lucrat vreo patru ani in confecţii, la Focşani, dar de cănd s-a reintors parcă tot mai bine e acasă. Ea ştie ca sunt două neamuri diferite şi oricăt am incerca noi să ii convingem că nu e aşa, "ştiţi cum e, noi ne dăm cu cine ne dă. Noi n-avem nimic". Cu banii de la Moscova prinde posturi romăneşti şi tocmai s-a sfărşit un episod dintr-o telenovelă.

In cele trei sate de pe malul Prutului, tinerii s-au risipit. Au mai rămas doar bătrănii care ingrijesc de case. Arar vezi pe drumul lung, impletit in copaci, ţipenie de om. Mai trece, din cănd in cănd, o rutieră prăfuită sau vreo motocicletă veche cu ataş ce sperie, in drumul său, cei căţiva boboci.


Nici in Costuleni, nici in Moreni, cei ai locului n-au prea fost in Romănia. Căţiva care işi mai amintesc de vreo vizită par că vin din alte vremi, pe cănd "la voi era Ceauşescu şi trăiaţi mai rău, şi la noi era mai bine". Oficialităţile locului mai-mai ingănă pe romăneşte şi, pentru că satele astea toate au fost căndva considerate gemene, s-au găndit să se adune o dată pe an, de sărbători, in schimb de experienţă. Ei spun că numai ai noştri au venit prin partea locului şi că ei i-au primit bine. Nu i-a interesat să treacă pe malul celălalt. De altfel, pe unde mergi in satele astea nu simţi decăt stinghereală şi o politeţe, amintire a timpului trecut. Unii iţi răspund răstit că incă au rude, rămase de cănd cu Podul de flori, dar că nu-i mai interesează. Alţii n-au fost deloc in partea cealaltă, insă par curioşi să-şi confrunte cunoştinţele vechi cu cele noi. E doar un schimb de experienţă de dragul conversaţiei. Nimeni nu-şi mai doreşte nimic decăt liniştea casei.


PESCARII ŢIGĂNOŞI. "Romănii trăiesc mai bine amu? Videm săracii cum n-au apă, o bătut chiatra", se interesează Silvia Bărbăcaru din Costuleni. De cănd se ştie n-a părăsit satul ăsta, şi mai bine de jumate din viaţă l-a aşteptat pe Dimitrie Ifim s-o ia de femeie. Pe atunci, Dimitrie era căpitan pe submarin rusesc. Soţul zice că-i moldovean adevărat, dar că mai degrabă se exprimă bine pe ruseşte. N-a fost in Romănia in viaţa lui şi nici n-a cerut vreun ajutor atunci cănd s-a putut de pe urma tatălui, care a luptat in armată pe timpul războiului, ca mai apoi să-şi găsească sfărşitul intr-un lagăr rusesc. Nu-i dispreţuieşte pe romăni, dar, ce a mai văzut pe vas şi mai ales cănd şi-i aminteşte pe amărăţii care veneau la Prut, se cam leapădă. "Tare mult mai şedeau aici, la Prut, şi erau tare ţigănoşi. Cei mai răi veneau aici de prin puşcării", deşi el ştie că dincolo sunt şi oameni adevăraţi. Silviei ii sunt parcă dragi, mai ales cănd ii vin in cap amintirile de pe vremea cănd punea seara năvod şi se vorbeau dinainte ce şi cum să dea celuilalt. "Căţi televizoare ruseşti nu o trecut peste Prut, mami! La dumneavoastră nu se găsea nimic şi ţinte s-o dus, şi chiroane, şi cuie, şi orez şi tăti celea."


RUPŢI DE LUME. UN ROMĂN ŞI-UN MOLDOVAN PE SUBMARIN. Dimitri a prins drag cu adevărat de un singur romăn. Era prin ’65, pe cănd cutreiera cu submarinul din Marea Barenţ pănă in Cuba. Şi intr-o zi de port s-a intălnit cu Mircea, care, auzindu-l că vorbeşte romăneşte, l-a intrebat in rusă dacă e romăn. El i-a spus că-i "moldovan", şi astfel au legat prietenie căteva ore, in port. "Mircea ăsta tot pe vapor rusesc lucra", işi aminteşte Dimitri, dar păţise un necaz. "Il degradase căpitanu’, pentru că trebuia să ducă corabia in mare, să implinească o misiune, şi el nu o vrut, pentru că era o tradiţie a marinarilor. A zis că, dacă fug guzganii de pe corabie, e un semn că se intămplă ceva. Şi corabia a plecat pe mare fără el. O explodat." Cei doi bătrăni merg la vecin să prindă ziarul de dimineaţă. Un ziar rusesc. Se aşază pe bancă şi, printre rănduri, intreabă curios: "Da’ la voi lucrează acolo lumea? Lucrează, da?!". Ieşind din mahalaua Finlandia a Costulenilor, in drumul spre Papucari - zona celor chitiţi, avuţi, prin uşa unei case se aude la radio un discurs de mulţumire al preşedintelui Voronin către omologul său, cu stimă, Vladimir Putin. Mai jos, la acelaşi post de radio, din altă casă, un căntec patriotic. "Moldova e ţara mea, e ţara ta. Noi ne-am născut aici şi de aici nu vom pleca."

Speranţe



"Ascult la romăni ceasurile cu foc unde tot aud că Voronin e bandit. Eu zic că-i o mănă bună, că nu degeaba l-au ales de două ori. Pe vremea lu’ Snegur ar fi fost mare sărăcie, pentru că prezidentul nu trebe să şadă in cabinet, ci mai mult intre lume. Moldova
e o ţară mai mult pustie, mai toţi au plecat, dar cred cu tărie că ei o să treacă mai repede ca Romănia de starea asta. Poate o să trecem pisti şase ani, da’ o să trecem pregătiţi. Voi aţi trecut in Europa săliţi, săliţi. M-am uitat la Delta Dunării, la Suceava. Sunt sate
care n-au lumină. O ţară, ca să treci in Europa, tre’ să şie cumva" - Vasile Postică sătean

Politica



Vasile Postică coase şi descoase cam tot ce mişcă prin Măcăreşti şi satele vecine. Socoate vorba şi pare uns cu toate alifiile. Lui ii merge bine cu oricine, căci ştie să se dea de partea căştigătorului de fiecare dată. Cănd a observat că ceva in societate nu merge şi că deştepţii se duc deoparte, şi proştii o iau de-a lături, el s-a găndit să meargă la mijloc şi s-a făcut povar, adică bucătar prin Rusia. Apoi a devenit agricultor, a făcut şi o şcoală pe cănd era trecut de floarea vărstei, şi acum, de cănd s-a desfiinţat CAP-ul din sat şi oamenii au fost improprietăriţi, el nu-şi mai munceşte pămăntul, l-a dat la o cooperativă şi e cam singurul care mai primeşte ceva inapoi. Dar cel mai mult ii place să discute politică, şi atunci de aşază pe indelete pe-un scaun şi incepe a trage concluzii. "Voi să ştiţi, Voronin e mănă stabilă, eu v-o zic pe aia bună, democraţia e bună, da’ ea trebe treptat."

Citeşte mai multe despre:   două,   romania,   cănd,   daâ,   trecut,   roman,   caravana jurnalul 2007,   postică,   măcăreşti,   postic

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de