x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ungheraşu’-altăraşu’, tehnici de rezistenţă

0
Autor: Tudor Cires Simona Lazar 21 Iul 2007 - 00:00
Ungheraşu’-altăraşu’, tehnici de rezistenţă Marin Raica/


Dimineaţă. Devreme. Ograda Mănăstirii Răciula miroase a floare de tei şi-a crin de-ţi pare că te afli la sănul Maicii Domnului. Cele căteva măicuţe care trebăluie prin ogrăzi nu rostesc nici un cuvănt, deşi un murmur se aude. Albinele trebăluie şi ele. Dar ce trecut zbuciumat ascunde ziua de azi?

Dimineaţă. Devreme. Ograda Mănăstirii Răciula miroase a floare de tei şi-a crin de-ţi pare că te afli la sănul Maicii Domnului. Cele căteva măicuţe care trebăluie prin ogrăzi nu rostesc nici un cuvănt, deşi un murmur se aude. Albinele trebăluie şi ele. Dar ce trecut zbuciumat ascunde ziua de azi?

Mănăstirea basarabeană n-a avut mereu acest aer patriarhal. Maica Lavrentia, secretara egumenei Eustafia ("care se află cam bolnavă şi vă roagă de iertăciune"), ne invită să păşim in "biserica mare", cu hramul "Naşterea Maicii Domnului". Primele cuvinte sunt cele despre istoricul lăcaşului. Infiinţat in 1798, prin Danie intărită prin Carte Domnească de vodă Constantin Alexandru Ghica, schitul primeşte, in 1804, din partea Mitropolitului Veniamin, o "Carte de blăstăm" asupra tuturor celor care vor atenta asupra bunurilor mănăstirii.

RĂZMERIŢA DE LA RĂCIULA. Totuşi, chiar şi in ciuda acestui aprig "apărător", lăcaşul, care avea să se transforme in 1811 in schit de călugăriţe, nu a fost scutit de ultragiile comunismului. Şi dacă la 28 iunie 1940 a fost inceputul unei săptămăni "de sănge" care a marcat "raptul Basarabiei", in iunie 1959 avea să inceapă o nouă "săptămănă roşie", de data aceasta victimă fiind Mănăstirea Răciula.

Chiar in Duminica Mare, atunci cănd maicile se aflau la slujbă, au sosit la mănăstire trei emisari ai conducerii sovietice, care şi-au arătat intenţia de a pune in aplicare hotărărea Consiliului de Miniştri al RSS Moldovenească, prin care se viza inchiderea a nouă mănăstiri in anul 1959, intre care şi Răciula. Călugăriţele urmau fie să plece din mănăstire, fie să rămănă in vechile case-chilii şi să fie repartizate ca brigadiere la sovhozul din comună. Propagandiştii ateismului le-au spus răspicat măicuţelor: "Biserica se inchide! De-acu’, dacă vreţi să vă inchinaţi, n-aveţi decăt ungheraşu’-altăraşu’!". Doi capi ai bisericii (dovediţi ca agenţi KGB), protoiereii Belouz şi Vuştean, care au incercat să convingă obştea mănăstirească de faptul că nu se pot opune unei asemenea măsuri, au fost primiţi cu ostilitate. Clopotele au inceput a bate a jale şi creştinii din Răciula au prins de veste că mare prăpăd urma să se intămple. "Au venit cu sape, cu ce avea fiecare şi s-au pus zid in jurul mănăstirii." Zece zile a durat răzmeriţa. Oamenii n-au mai dat pe-acasă, pănă şi copiii au dormit in jurul mănăstirii, ca s-o apere. Ori de căte ori miliţienii incercau să se apropie de biserică erau intămpinaţi cu furci şi topoare. In cea de a zecea zi au fost trimişi asupra lor 300 de miliţieni. Au murit trei oameni, mulţi au fost răniţi, iar stareţa mănăstirii şi opt dintre săteni, consideraţi a fi instigatorii la revoltă, au fost trimişi in inchisoare.

După infrăngerea celor care făceau rezistenţă in jurul mănăstirii, miliţienii au pătruns in cele două biserici şi le-au devastat. Un martor ocular povesteşte că in momentul in care au dărămat iconostasul (cu multe icoane imbrăcate in aur şi argint) "a fost o jale mare". Tot ce era metal preţios s-a smuls de pe icoane şi s-a pus deoparte, iar lemnul pictat cu chipurile sfinţilor, cărţile bisericeşti şi alte odoare au fost arse pe cămp. Parcă inciudaţi pe clopotele care au instigat revolta, comuniştii au pus de s-a dat jos turla bisericii, transformănd lăcaşul de cult in club de dans şi sală pentru nunţi. Despre intămplările acelor zile de foc povesteşte şi Vladimir Beşleagă in cartea-document "Cruci răsturnate de regim. Mănăstirea Răciula. 1959", care-i pomeneşte pe acei care s-au opus cu furcile miliţienilor inarmaţi cu pistoale şi au făcut inchisoare pentru Biserică, ca şi pe cei care au acceptat moartea strigănd: "Eu merg să-mi apăr credinţa!".

SĂMĂNŢA MONAHISMULUI. Organizată ca o mănăstire "de sine", aşezarea monahală se asemuie unui sat in care fiecare măicuţă are propria-i gospodărie. Aici se găseşte, printre altele, şi casa monahiei Eliconida, sora primului mitropolit al Basarabiei, Gurie Grosu (1920-1936) declarată acum bun de patrimoniu. Această organizare avea să ajute insă la păstrarea "seminţei monahismului" şi după inchiderea mănăstirii. Călugăriţele care nu au fost trimise in detenţie sau alungate au primit acordul de a rămăne in locuinţele lor, cu obligaţia de a lucra la sovhoz. Deşi biserica lor era inchisă şi cărţile de rugăciune le fuseseră confiscate, maicile nu şi-au pierdut credinţa. Şi-au făcut altar in "ungheraşul" casei şi s-au rugat pe tăcute.

In ciuda inchiderii oficiale a mănăstirii, in ciuda bisericilor devastate şi a trimiterii măicuţelor spre alte "ascultări" decăt cele fireşti intr-un lăcaş sfănt (maica blagocină Evlampia povesteşte despre faptul că a fost nevoită să lucreze ca brigadier la Sovhozul "Meşter-Faur", impletind rochii şi bluze, dar alte măicuţe au lucrat la cămp sau la vite), viaţa monahală şi-a urmat cursul pe ascuns. Şi pe măsură ce maicile imbătrăneau in casele-chilii, apăreau novice care se pregăteau să le ia locul. Astfel a ajuns la Răciula şi Maica Lavrentia. "Eram numai de 14 ani. Venisem in vizită, in vacanţă, la o mătuşă care era dintre călugăriţele de dinainte de inchiderea mănăstirii. Am ştiut că trebuie să rămăn aici şi aici am rămas." Ca ea au procedat alte zeci de tinere fete (şi la Răciula, şi la alte mănăstiri din Basarabia). "Am venit aici in 1979, am deprins toate ale călugăriei, dar rasa călugărească am primit-o abia in 1995, după redeschiderea oficială a mănăstirii." Ascultănd-o şi văzăndu-i smerenia, aveam să ne amintim cuvintele blagocinului Serafim de la Hărbovăţ: "Au inchis mănăstirile, dar sămănţa călugăriei n-au putut-o inchide".

Restaurare

Reinregistrată oficial in 1990 - după colapsul din timpul perioadei comuniste - Mănăstirea Răciula este condusă astăzi de egumena Eustafia, in vărstă de 82 de ani şi care se află in această mănăstire incă de la vărsta de 6 ani. Regentă (dirijoare) a corului bisericesc inainte de 1959, a avut de pătimit in anii de urgie, dar nu şi-a pierdut credinţa. Astăzi, prin grija ei, se fac eforturi pentru restaurarea bisericii de iarnă, in vreme ce biserica de vară şi-a imbrăcat deja haina nouă. "In 1990, maicile au reparat cum au ştiut biserica de iarnă, dar s-a dovedit că lucrarea n-a fost bună. Acum se incearcă o nouă reparaţie, pentru ca să avem unde ne ruga şi in zilele friguroase", ne spune maica secretară Lavrentia. Şi cum romănului ii stă bine făcăndu-şi vara sanie, maica ne-a mai spus că in zilele de vară călugăriţele fac "tizăc", un fel de "brichete de cărbune" obţinut din bălegar pe care il adună de pe dealuri.

Citeşte mai multe despre:   caravana jurnalul 2007,   mănăstirii,   răciula

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de