x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cazanele mortii

0
15 Mai 2005 - 00:00
Romani fugari, pieriti in Dunare, in anii comunismului
Mii de romani au pierit incercand sa treaca Dunarea inot, in cautarea libertatii, pe vremea comunismului. Au murit inecati, sfartecati de elicele salupelor pazei de coasta sau impuscati de graniceri. Pentru noi, apele Dunarii au fost precum Zidul Berlinului pentru nemti. Peste sutele de romani ajunsi lesuri pe malul sarbesc al Dunarii se asterne uitarea. Un sarb din Kladovo vrea sa le cinsteasca memoria.
 

  • de MARINA CONSTANTINOIU
  •  
  • OBSERVATOR
  •  
     

    TOLERANTA ZERO. Tara pazita cu mitraliere si copoi, care-si ucidea fugarii, aruncandu-i in apa: Romania comunista
    Rusinos, poate, incredibil, dar adevarat, un sarb din localitatea Kladovo pare mai interesat de istoria recenta a Romaniei decat insisi romanii. Ranko Jakovljevic vrea sa ridice un monument in memoria romanilor care si-au pierdut viata in incercarea lor de a gasi libertatea pe celalalt mal al Dunarii, la sarbi, si, mai departe, in Occident.  

    O tara ale carei granite sunt pazite cu mitraliere si copoi este o insula, spunea candva scriitoarea Herta Müller, cu referire la umilinta romaneasca din timpul comunismului. In locul fericirii insulare, in creierul fiecaruia era infipta dorinta sa fuga cu orice pret de pe insula. Unii dintre noi, curajosi pana la sacrificiu, n-au avut rabdare. Si-au parasit insula, asumandu-si riscul mortii, in cautarea libertatii. Peste drum de Turnu-Severin, pe malul celalalt al Dunarii, astepta libertatea. Pretul pentru a o cuceri a fost insa, pentru multi, prea mare. Sunt cateva sute. Intr-o alta tara, dar in acelasi sistem, un zid, nu o apa, devenea simbol al dorintei de libertate. Zidul Berlinului a fost de netrecut pentru cateva zeci de oameni, despre al caror destin tragic se vorbeste cu insistenta. Peste sutele de romani deveniti lesuri la Dunare se asterne uitarea. O societate care se doreste normala trebuie sa-si cicatrizeze ranile deschise, iar mortii de la Dunare, multi ramasi anonimi, in cimitirele altora, trebuie asumati de istorie.  

    GEST DE REPARATIE. In memoria acelor romani care nu au reusit sa ajunga pe malul promisiunilor, ucisi in chinuri de graniceri zelosi, rapusi de neputinta de a-si duce visul pana la capat, intorsi in tara si pedepsiti de autoritati, un sarb din Kladovo vrea sa faca un gest de reparatie.  

    El sustine ca sute de cetateni romani si-au pierdut viata in anii ’70-’80 in apele Dunarii - au fost lichidati in timp ce incercau sa scape de represaliile regimului comunist, refugiindu-se pe celalalt mal al Dunarii. Cei care reuseau totusi, prin minune, sa scape de rafalele armelor fortelor de politie aveau destinul trist de a fi deportati de autoritatile iugoslave, inapoi, in Romania, unde erau supusi unor pedepse atroce.  

    DEMERSURI. Pentru a-si duce la indeplinire proiectul, Ranko Jakovljevic s-a adresat directorului Organizatiei Turistice din Kladovo, sefului Centrului Cultural din localitate, precum si directorului Hidrocentralei Djerdap, din Kladovo, in incercarea de a-i sensibiliza si ralia proiectului sau.  

    "Considerand tragic faptul ca nici dupa 30 de ani nu pot fi macar citite numele victimelor, dintre care cele mai multe au fost inmormantate in apropierea localitatii Sip si avand in vedere ca opinia publica actuala pune un accent deosebit pe cultivarea tolerantei si intelegerii intre popoare, va rog sa analizati initiativa care imi apartine, de a se ridica un monument reprezentativ pe malul Dunarii, in zona Portile-de-Fier, in amintirea victimelor terorii, cu participarea partii romane". Acestea sunt cuvintele pe care un cetatean sarb le adreseaza autoritatilor sale locale, in speranta ca isi vor gasi ecou, inclusiv in Romania.  

    Conform datelor de care acesta dispune, cimitirele in care se afla cel mai mare numar de morminte ale cetatenilor romani care si-au pierdut viata in Dunare se afla pe teritoriile localitatilor Sip, Kladovo si Golubinje, amplasate in regiunea cuprinsa intre Tekija si Donji Milanovac, dar si in alte cimitire, precum cel din Mala Vrbica, morminte izolate. Pentru toate acestea, Ranko Jakovljevic propune edificarea unui monument in zona Portile-de-Fier, sau poate chiar pe teritoriul oraselului Tekija, care se afla intre cele doua cimitire mai mari, precum si amplasarea unor placi memoriale in fiecare dintre localitatile mentionate. Si mai spune ca sunt absolut necesare si actiuni suplimentare pentru identificarea multora dintre victime, ramase anonime si despre care familiile nu au nici o cunostinta.  

    CIMITIRUL ANONIMILOR. Cazurile victimelor Dunarii si totodata, ale dorintei de evadare din lumea comunista au atras atentia si ziaristilor sarbi. La 27 aprilie, cotidianul belgradean Danas a publicat un articol pe aceasta tema, tragand un semnal de alarma: in cimitirul satului Golubinje, situat intre Kladovo si Majdanpek, pe malul opus Romaniei, doar cateva cruci mai amintesc de memoria mortilor romani de la Dunare. Caci frontiera verde cu Ungaria si mai ales Dunarea, ce ne despartea de Iugoslavia, unde exista un lagar de triere, cu perspectiva de a capata dreptul de emigrare in Vest, depaseau orice bariera a fricii. Oricat de multe s-au auzit despre evadarile esuate din Romania, despre oameni impuscati sau sfasiati de cainii granicerilor sau despre oameni despicati cu elicele salupelor pazei de coasta, romanii tot au incercat, cu zecile, sutele chiar, sa caute libertatea. Cativa au reusit doar. Au incercat pe scanduri, pe cauciucuri de camioane sau autoturisme, pe busteni sau pur si simplu inotand, in pielea goala, cu actele in pungi de plastic, prinse de corp.  

    CRUCILE DE LA GOLUBINJE. Se pare ca numai valurile Dunarii dintre Romania si Serbia stiu cati sunt cei care, in timpul "Cortinei de Fier", au reusit sa gaseasca drumul spre o viata mai buna. "Unii dintre ei au ramas pentru totdeauna in adancurile apei si sunt multi cei care au fost ingropati in cimitirele locale din satele aflate de-a lungul malului Dunarii. In cimitirul satului Golubinje, situat intre Kladovo si Majdanpek pe malul opus Romaniei, dupa spusele lui Vladisav Ilic, unul dintre cei mai batrani sateni, "a ramas doar amintirea". Abia cate o cruce a mai rezistat in timp ca sa aduca aminte de cei uitati, multora dintre ei abia mai cunoscandu-li-se locul de veci, ultima dovada ca au existat", scrie autorul articolului din cotidianul belgradean Danas.  

    ANONIMII. "Aici Dunarea a aruncat sute de inecati. De unde i-o fi adus apa, numai Dumnezeu stie, unii au fost identificati, altii nu, dupa unii au mai venit membrii familiei, iar unii au ramas pentru totdeauna in cimitirele noastre. Sunt cei fara nume, cei de care n-a intrebat nimeni, niciodata. Nu stiu sigur cati sunt la numar, dar cred ca in jur de 15", zice Ilic.  

    Povesti despre oameni adusi de valurile Dunarii isi aminteste si medicul legist din Negotin, dr. Kosta Jakovljevic, fostul legist ce declara ca a facut mai mult de 100 de autopsii celor inecati. "Multi dintre ei sunt neidentificati, dar au fost si cativa identificati. Au fost politisti, soldati in uniforma completa... Cand era posibil, luam amprente si le trimiteam Comisiei Internationale pentru Cooperare, cand descopeream pe cineva cautat de acest organism", povesteste legistul, citat de Danas.  

    IN LOC DE EPILOG
    Paradoxal, desi articolul din Danas vorbeste despre romanii cazuti victime la Dunare, povestea pare cel mai bine ilustrata de un alt destin tragic. Al unui cetatean est-german care a inotat de doua ori peste Dunare, ca, prin Iugoslavia, sa ajunga din Germania de Est, in Vest! De el isi aduce aminte doctorul Jakovljevic. "Günter Lango a ajuns in Romania, dupa care a inotat peste Dunare si undeva pe langa satul Tekija, aproape de Kladovo, a fost prins de vamesii sarbi si extradat in Romania. La putin trimp dupa aceea, am fost sunat ca s-a gasit un nou les in Dunare. Cand l-am vazut avea doar un slip pe el, iar hainele si actele le avea intr-un sac de plastic ce si-l legase de gat si corp. Judecatorul de instructie si procurorul si-au adus aminte ca prima data cand a ajuns in Sebia si a fost prins, ii ruga sa nu-l trimita inapoi in Romania pentru ca vroia sa ajunga in Berlinul de Vest, unde se afla mama lui bolnava si dorea sa o vada inainte ca aceasta sa moara. Drumul lui s-a oprit insa la cimitirul din Tekija."
     

    Zeci de romani zac in morminte anonime, in cateva cimitire din localitatile presarate in zona de granita de la Dunare, pe malul sarbesc, la Sip, Kladovo, Golubinje, Tekija, Donji Milanovac si Majdanpek.
     

    Jurnalul national ii invita pe toti cei care au trait o asemenea experienta, reusind sa-si vada visul, cucerind libertatea, dar si pe rudele celor ce au pierit inghititi de apele Dunarii, sa i se alature, pentru a face lumina in acest dosar. Va stam la dispozitie la telefoanele redactiei, precum si la adresele de e-mail: marina.constantinoiu@jurnalul.ro si jurnalul@jurnalul.ro
    Citeşte mai multe despre:   observator,   romania,   dunării,   dunăre,   kladovo

    Ştiri din .ro















    PUBLICITATE
     



    Serviciul de email marketing furnizat de