x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cazanele mortii - Visul zdrobit pe mal

0
Autor: Mira Balan 13 Iun 2005 - 00:00
Cazanele mortii - Visul zdrobit pe mal


Fagarasanul Aurel Vlaicu a incercat de doua ori sa fuga peste Dunare la sarbi si tot de doua ori a fost trimis inapoi in Romania.

Il cheama Aurel Vlaicu. Ca sa fuga din tara a trecut de doua ori Dunarea inot la sarbi. Si tot de atatea ori a fost trimis inapoi. Prima data, in R.S. Romania.Apoi, in Romania.

Aurel s-a nascut in 1966, la Fagaras, apoi s-a mutat impreuna cu familia (parinti, o sora mai mare si doi frati mai mici) la Targu-Jiu. "Nu pot sa spun ca am dus-o rau. Dar in ’85, tatal meu a murit intr-un accident de munca pe santier si totul s-a dat peste cap atunci. Pierderea tatalui a fost dureroasa pentru mine. Cred ca m-a maturizat repede." Dupa moartea tatalui, el ramasese omul de baza care trebuia sa tina casa. Lucra de la 18 ani, fiind angajat in Targu-Jiu la o intreprindere ca lacatus-mecanic.

SUNT LIBER! De-abia implinise 23 de ani cand, intr-o zi, si-a dat seama ca nu mai suporta sa traiasca intr-o tara multilateral dezvoltata. "Ma saturasem de tot, eram disperat. Cred ca din timpul armatei, cand am vazut cate mizerii se fac, incepusem sa ma gandesc sa fug din tara. Dar abia dupa cativa ani am luat asta in serios", spune omul. A hotarat ziua, 19 iunie a anului 1989, si a inceput sa se pregateasca. Si-a cumparat atlas geografic, alerga pe dealuri si cara in spinare prin casa tot felul de greutati pentru a-si creste rezistenta. Doar voia sa treaca Dunarea inot! A facut rost pana si de un binoclu de la un prieten bun de-al lui, spunand-i ca vrea sa mearga la munte. "Aurele, nu stiu ce vrei sa faci, dar, daca vrei sa treci Dunarea inot, sa ai un ac de siguranta la tine", l-a sfatuit prietenul lui. "Mi-a prins bine sfatul asta", zice acum Aurel. Nu a spus planul lui mamei sau fratilor, fiindca nu avea incredere in ei, "sa nu-i scape gura cumva, stiti cum se intampla. Iar mama, cum lucra la o unitate militara, putea sa aiba probleme". Singurul care a stiut de gandurile lui de evadare a fost nasul lui. Inainte de a-si pune planul in aplicare a pornit pe teren sa se documenteze. A plecat la Turnu Severin, de unde a luat trenul spre Timisoara. "Pe atunci nu puteai sa te plimbi pe jos pe malul Dunarii. Am luat trenul, calea ferata mergand pe langa Dunare. Cand am plecat spre Timisoara am mers cu acceleratul, cand m-am intors, m-am urcat in personal, fiindca mergea mai incet si am zis ca o sa pot sari. Dar nu a incetinit, asa ca varianta cu saritul din tren a cazut, fiind prea riscanta." Dupa doua zile de plimbari cu trenul s-a intors la Targu-Jiu si "am inceput sa-mi revizuiesc tactica".
A stabilit sa plece spre Dunare cu bicicleta. Si-a pus haine de schimb intr-o punga, a luat ceasul de masa al fratelui (singurul pe care il aveau) si a pornit-o la patru dimineata spre Dunare. Pe la pranz a ajuns in satul Breznita Ocol. A aruncat bicicleta si a luat-o prin padure. Dupa doua zile si doua nopti, a ajuns la malul romanesc al Dunarii. "Am lasat ceasul luat de acasa pe mal si l-am pus sa sune dupa o ora si 30 de minute, atat cat mi-am zis ca imi trebuie sa trec Dunarea. Avea 1.200 m latime acolo. inotam ca un disperat, iar cand m-am vazut pe malul sarbesc imi venea sa urlu: "Sunt liber!". Ma gandeam: am facut ceva ce nimeni din orasul meu nu mai facuse. Si nu m-a ajutat nimeni. Speram sa mi se schimbe viata, eram increzator ca, daca am reusit sa ajung pana aici, voi putea merge mai departe. Aveam trei variante: Suedia, Australia, America."

VARIANTE. Cineva l-a sfatuit sa se predea la graniceri. Acestia l-au tinut doua zile in arest, dupa care l-au trimis la Zajecar, unde a fost bagat intr-o puscarie. "in inchisoarea asta erau adusi cei care comiteau infractiuni minore. Mai erau romani acolo, frontieristi, cum ni se spunea. Ziceam ca, daca sunt corect, sarbii nu o sa ma trimita inapoi in tara." Intr-o zi, sarbii au inceput sa-i trieze: pe unii i-au trimis inapoi in tara, pe altii, la lagarul din Padinska Skela, situat la vreo 20 de kilometri de Belgrad. "Aici erau mii de romani, unii stateau si de trei luni. Nu voiam sa intru in vorba cu prea multi, fiindca auzisem ca erau si securisti printre noi. Am stat 30 de zile, nu aveam voie sa iesim din lagar, erau conditii mizere. Dormeam cate doi intr-un pat, se dormea si sub paturi, care pe unde putea, doar nu te trezeai sa faci nazuri ca-s conditii proaste. Dupa zece zile de stat aici am aflat ca veneau reprezentanti ONU care ii interogau pe toti si ei decideau daca iti dau drumul sa pleci mai departe sau te intorci in tara lui Ceausescu. Cam 2%-3% din cei de acolo aveau norocul sa obtina azil politic, ceilalti erau pusi in masini si trimisi in Romania."

IA, BA, AMERICA! A venit si randul lui Aurel. A fost strigat, interogat si trimis inapoi de unde a plecat. "Ma gandeam ca ma asteapta puscaria." Pe toti romanii "respinsi" sarbii i-au transportat pana la Stamora-Moravita, unde i-au predat granicerilor romani. "Ai nostri au asteptat sa plece sarbii si au inceput bataile: cu pumnii, cu picioarele, cu patul pustii. Acum, si sarbii ne-au mai dat pumni, dar iti ziceai ca merita sa induri, ca poate o sa reusesti totusi sa ajungi in America sau in alta tara." Se inselase cand crezuse ca nimeni din orasul lui nu mai facuse asta. In autobuz cunoscuse doi baieti din Targu-Jiu, unul dintre ei chiar la a doua incercare. Au urmat batai la militie, printre "ce, ba, vreti America?, ia America de aici", cu un bocanc in coaste cu tot. A fost condamnat un an si jumatate la locul de munca. Gasind atlasul cu foi lipsa, mama si fratii lui s-au gandit ca a incercat sa fuga din tara, dar a fost impuscat, asa ca se pregateau sa-i faca pomana. Cand l-au vazut plin de vanatai, cu rani la picioare si pe spate, plangeau de fericire. Traia.

A DOUA INCERCARE. Condamnat, mergea in fiecare zi la munca pe santier, dar a inceput din nou sa se pregateasca sa fuga din tara. S-a gandit ca in decembrie, aproape de sarbatori, cand granicerii nu erau asa "vigilenti", este vremea potrivita sa isi incerce din nou norocul. De data asta l-a intrebat si pe fratele lui mijlociu daca ar vrea sa vina cu el. A refuzat. In noaptea de 19 decembrie, nasul lui l-a dus cu masina pana la Breznita Ocol, de unde a reluat traseul din vara. Avea la el acum si o barca pneumatica. A ajuns in aceeasi padure, unde fusese si in vara. "Auzeam lupii urland si, din departare, impuscaturi." Habar n-avea ca incepuse revolutia. Visul lui era sa plece si sa ajunga intr-o tara unde sa poata trai liber. Dupa doua zile de ratacit prin padure s-a apropiat intr-un sfarsit de malul romanesc al Dunarii. S-a urcat in barca si a inceput sa vasleasca repede.
"Imi era frig, apa intrase in barca. Mai aveam cativa metri pana la malul sarbesc, barca s-a rasturnat, dar habar n-am cum am reusit sa inot in apa aia cumplit de rece si sa ajung pe uscat. Eram vanat tot de frig." Imediat a fost somat de graniceri, acestia fiind in alerta maxima, afland ce se intampla in Romania. "M-au trimis la Negotin, unde am stat 20 de zile in inchisoare, apoi am fost dus la Belgrad. Aici aflasem de la un militian ca Ceausescu a fost impuscat. Ne plimbau cu mainile la spate si saream in sus de bucurie. Culmea, nu? Eu fugeam din tara, riscul de a fi impuscat de graniceri fiind foarte mare. Si sa aflu apoi ca Ceausestii au fost impuscati. Nu-mi venea sa cred! M-am intors atunci in Romania, cu mii de romani care fugisera din tara. De data asta am venit cu bucurie, fiind convins ca va fi bine. M-am inselat, trebuia sa plec mai departe."

LECUIT
In ’90 si-a facut pasaport si a plecat la munca in Iugoslavia. S-a angajat la o societate de exploatare forestiera. Dupa cateva luni a revenit in tara si in toamna a fugit din nou, cu gandul de a ajunge in Italia. "M-a ajutat un sarb care zicea ca ma duce el la Milano, unde are niste prieteni si pot lucra acolo. Am ajuns la Milano si, cand mi-am dat seama ca oamenii aia erau hoti, dadeau spargeri la case, am fugit mancand pamantul. M-am lecuit de Occident. Am fost intotdeauna corect, n-am furat niciodata. Nu stiu daca, in zilele noastre, asta mai este o calitate…" Anul acesta a plecat din Targu-Jiu, unde nu mai avea ce sa munceasca, si s-a angajat la o firma de constructii din Bucuresti pentru a putea avea grija de mama lui, bolnava de cancer. Spune ca a purtat de 15 ani intreaga poveste cu el. "Familia mea stia ceva, dar niciodata nu le-am povestit toate cele prin cate am trecut. Unor prieteni am incercat sa le spun, dar nu le venea sa creada. Nu am avut noroc sa ajung acolo unde mi-am dorit."
Citeşte mai multe despre:   tara,   cauza mortii: libertatea

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de