x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"In cap sa le trageti, ca-s tradatori de tara!"

1
05 Iun 2005 - 00:00

Pe malul romanesc al Dunarii si la nord de Bazias, pe frontiera verde, se plimbau uniformele verzi. Calvarul incepea, de fapt, de cum te apropiai de granita. La 15-20 de kilometri nu calca picior de strain. Te luau la puricat baietii. De ce ai coborat din tren la Orsova? Ce cauti in trenul de Oravita? Unde te duci? Cunosti pe cineva in localitatile din preajma? Cu ce scop intri in zona de frontiera?



  • de CRISTIAN STEFANESCU

  • ROSU SI NEGRU. In fosta sala de informare politica, calugarii care au preluat cazarma de la Naidas au amenajat un paraclis
    Venisera din toate partile Romaniei socialiste. Asa era regula. Pe frontiera de vest erau trimisi militari in termen originari din Moldova, Dobrogea, Baragan. Si invers. Nicu B., prietenul meu din copilaria petrecuta la Oravita, a fost trimis sa "apere" frontiera cu Moldova sovietica. Avea sa fie impuscat mortal. Pe colegul meu de banca, Gigi I., l-au luat la oaste din Ticvaniul Mic si l-au dus la granita de nord-vest, cu Ungaria. Nu avea nici 18 ani cand l-au incorporat. A revenit, cateva saptamani mai tarziu, intr-un cosciug, spre disperarea mamei sale si a noastra, fostii sai colegi. Nici o explicatie. Nici in ziua de astazi.

    "SA PLANGA MASA!". In schimb, la Oravita, in cazarma de graniceri, veneau botosaneni. Traisera, pana atunci, intr-un fel de incubator. Nimeni nu le-a povestit despre un alt mod de viata, decat cel in care crescusera. Nu credeau ceea ce li se spunea despre sistem. Nici nu incercau sa-l analizeze. Executau niste ordine, pur si simplu. Uneori faceau exces de zel. Pe unul dintre ei l-am cunoscut in sanatoriul de boli infectioase al orasului. Mi-a parut un tip simpatic. Nu avea multe in cap, dar, in simplitatea lui, parea onest. In ziua in care a fost lasat la vatra, l-am invitat sa-si petreaca primele ore de civilie in casa parintilor mei, sa manance omeneste inainte de a se pune pe tren, sa traverseze tara. La numai 18 ani aveam sa aflu, pentru prima oara, ce inseamna oamenii pe care se bazeaza regimul comunist. "Ni-i aduceau de la pichet si ii tineau la noi pana ii duceau la procuratura. Ii bagau in carcera. Ii vedeam acolo si ma duceam la ei. Imi bagam mainile printre gratii, ii apucam de guler si ii trageam spre mine. Le dadeam cu capul in gratii, pana le pornea bulionul." Desi nu ridicase tonul, cuvintele botosaneanului pareau sa-mi sparga timpanele. Ma oripila cel care-mi paruse, iata, un tip la locul lui. Primisem, in casa parintilor mei, un potential criminal. "Omule, i-am spus intr-o doara, acelor oameni nu se cuvenea sa le mai faci alt rau. Destul ca au ratat visul vietii lor, destul ca urma sa li se aplice o corectie ordinara in beciurile militiei!" Raspunsul a venit la fel de halucinant: "Decat sa planga mama, mai bine sa planga ma-sa!".

    TRASEU. Frontieristii coborau prin paduri pana langa biserica de langa Zlatita. In spate curge Nera. Malul celalalt este Serbia

    PRINSI. Ii vedeam la fiecare doua zile. Ii plimbau prin oras, de la unitatea de graniceri pana la procuratura, legati de maini cu catuse. Erau, indeobste, tineri. Sperau, probabil, ca ne vor impresiona. Era un fel de lectie pe care noi, oravitenii, eram obligati sa o transmitem mai departe: "Cine face ca ei ca ei va pati!". De cele mai multe ori erau grupuri de sase sau opt. In fata lor si in urma mergeau "pifani" cu pusca indreptata spre "dezertori". Incercasera sa treaca frontiera verde. Pe la Iam, pe la Naidas, pe la Vraniut, pe la Socol. Efectul scontat de politrucii unitatii de graniceri nu era niciodata atins. Intr-un oras beneficiind de privilegiul "micului trafic", libertatea de a face anual 12 drumuri in Serbia, pentru a vinde cateva maiouri, un kilogram de sare, un bax de caiete dictando sau ata de macrameu, marfa de schimb pentru grisine, blugi, Coca-Cola sau pateu, fiecare transfug insemna o inspiratie in plus. Nu putini au fost oravitenii care au ajuns in pietele din Biserica Alba (Bela Crkva) sau Vrsat si s-au suit pe masa strigand "Traiasca Partidul Comunist... Raman in Iugoslavia". Nu ramaneau. Aveau aranjat tranzitul. Fie pana in lagarul ONU de la Padinska Skela (langa Belgrad), fie pana la Trieste sau in Austria.

    DE STRAJA PATRIEI. De cand ma stiu, oravitean mi-l amintesc si pe Nelutu L. Nu este de prin partile locului, dar multi dintre cei care traiesc astazi la Oravita venisera, de prin Oltenia sau Moldova, sa lucreze, care la mina de uraniu, care la termocentrala pe sisturi bituminoase de la Crivina (o aberatie gandita - mult spus - de Elena Ceausescu). Nu mai stiu cum a aparut Nelutu in peisaj. A facut armata la graniceri, pe frontirea verde cu Iugoslavia. Ii cunoaste pe toti cei care se ocupau de "corectiile" aplicate celor care incercau sa treaca granita. Am crescut printre ei, sotiile unora erau profesoare, colege cu parintii mei, si n-as fi crezut niciodata ca in spatele unei bune imagini publice se ascund hiene. "Erau veritabili tortionari, numai ca nu li se spunea asa. Erau anchetatori", povesteste Nelutu. "Ii teroriza. Le luau lantisoarele, inelele, banii pe care ii aveau." Multi dintre "tortionarii" epocii aveau sa ramana in functii pana tarziu dupa Revolutie. A trebuit sa vina schimbarea politica din 1996 pentru ca o parte dintre cei care dadeau ordinul de tragere, inainte de 1989, sa fie trasi pe linie moarta. "Teaca era seful biroului politic, apoi, pe vremea embargoului impus Iugoslaviei, a devenit sef al trupelor de graniceri. Mi-a fost sef la Valcani. Avea o voce de tremura si cainele in cusca! Aveam enorm de multe treceri, in acea perioada, in 1988, la Sannicolaul Mare. Ne spunea: «Bravi soldati, iei linia de ochire la picioare, in ... mamelor lor, si in cap sa le trageti, ca-s tradatori de tara». Ne teroriza. Ne ducea dimineata sa cautam urme. Nu puteai sa tragi, ca traseul transfugilor mergea pe langa casele satenilor. Impuscai oamenii in case. Te baga, pe urma, la puscarie. Dincolo nu puteai sa tragi. Pe de o parte, erau sonde. Apoi, violai spatiul sarbesc. Sarbii cautau si frunzele gaurite. Primul lucru pe care il invatam era cum sa tinem pusca, sa nu o indreptam catre teritoriul strain. Sarbii erau foarte dubiosi. Te intalneai cu patrula sarbilor dimineata. Trebuia sa tii arma intr-o anumita pozitie si ii salutai cu capul intors spre ei. Daca aveai arma intr-o pozitie suspecta, sarbii raportau in vama - «Patrula care a fost de la ora 9:00 a indreptat arma catre statul nostru». Erau tot felul de aberatii. Daca o vaca de-a noastra trecea dincolo, trebuia sa vina cineva de la Brigada, de la Timisoara. La sarbi era mai simplu: trecea un porc, imediat il dadeau inapoi, pe la vama."

    UMILINTE
    Frontieristii prinsi erau tinuti cate zece intr-o celula ca sardelele, in picioare, cu zilele, si ii trimiteau, ulterior, la Sannicolaul Mare si la Timisoara. "A fost Alexandrescu, ajuns apoi mare sef la Severin. Ce batai le tragea. Le punea fasole in farfurie si ii aseza in patru labe, sa manance, ca pe caini. In batjocura! Aveau, la Sannicolau, aresturi fara acoperis. Dormeau in paturi de beton si ningea direct pe ei", isi aminteste Nelutu. "Nu te lasau, ca granicer, sa intri in contact cu localnicii. Am avut un coleg din Sibiu care s-a cuplat cu o sateanca. Pe cei pe care ne prindeau dormind in post ne duceau, sa ne sperie, cica, la diverse procese, la Timisoara. Conseanu (care mai e si acum procuror militar, cum era si atunci) ne spunea: «Uitati-va, soldat, pentru o bucata de... a luat sapte ani». Era si fata de fata. O minora, avea 17 ani si doua treceri de frontiera la activ! Colegul meu a luat sapte ani, pentru ca s-a incurcat cu sateanca, ea n-a patit nimic."

    SIBIENII
    Spre sfarsitul anilor ’80, la moda, la calauzit dincolo de frontiera erau sibienii. "Erau plini de bani. Dadeau cu sutele de mii. Era, la sibieni, cate 100.000 de lei de caciula trecerea." Tariful normal era de 25.000 de lei. Satul Valcani era plin de calauze. Erau trecuti cu spatele - pentru ca urmele sa indice trecere spre interior. "Mai grav era cand treburile se complicau. Mai adormea cate unul in post si se trezea fara pusca. Ei, atunci intervenea Securitatea. Era ceva, pe vremea lui Ceausescu, sa se fure o pusca. De fapt, nu i-o furau granicerului adormit, i-o ascundeau doar in vreo capita de fan sau sub tuleie de porumb, cat sa nu apuce ala sa traga."

    NU RATATI!
    In urmatoarele zile, vom publica marturii care ne-au parvenit, in urma publicarii articolelor din cadrul serialului "Cazanele mortii". Pe cei care au trait experiente similare sau au avut legatura directa sau indirecta cu acestea ii invitam sa ni se alature. Ne puteti contacta direct la telefoanele redactiei sau pe e-mail, la adresele:
    marina.constantinoiu@jurnalul.ro si marius.tuca @jurnalul.ro

  • "Inca treci Dunarea!"
  • Disparut din Epoca de Aur
  • Omagiu frontieristilor
  • Aruncati in anonimat
  • Imbracati in glicerina
  • Sute de romani, in gropi anonime din Serbia
  • Cazanele mortii
  • Citeşte mai multe despre:   cauza mortii: libertatea

    Ştiri din .ro















    PUBLICITATE
     



    Serviciul de email marketing furnizat de