x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Chiriţoaia a făcut pui, adică piţipoance

Chiriţoaia a făcut pui, adică piţipoance

de Monica Andronescu    |    28 Ian 2010   •   00:00
Chiriţoaia a făcut pui, adică piţipoance

Nu-şi comandă "tualete" pe datorie la Madam Desal şi la Madam Fovel, le comandă la Guci sau la Şanel. Nu se duc să viziteze Bălgradul, dar fac plajă în Dubai. La "ftiatru în lozniţă"... mai uşurel, ca să nu ostenească prea tare neuronu', există clubul, başca spa-ul. Carnacsî, coană Chiriţă, şi bine că te-a făcut Bârzoi isprăvniceasă, ca să trăim şi noi bine pe lângă isprăvnicia dumitale...



N-am inventat-o noi. A existat dintotdeauna. E printre noi. Ea le face şi tot ea le desface, ea dictează moda, ea i se supune. Alecsandri i-a spus Chiriţa şi a lăsat-o să existe... şi cum nimic nu piere, totul se transformă, coana Chiriţa e cu noi. A emigrat puţin din dulcele ţinut al Ieşilor şi s-a învrednicit de-a poposit pe malurile Dâmboviţei. A lăsat isprăvnicia şi s-a făcut "femeie politică" în toată puterea cuvântului.

Sau vedetă tv, sau fotomodel. Sau şi una, şi alta. Apăi dac-aşa-i moda, soro, stai şi-n cap ca să dai bine, nu? Orice, numai să te iubească poporu'. Că el votează, el te face la o adică şi "armazoancă", vorba Chiriţei, şi divă, vorba televizorului. Cum ne-am sucit, cum ne-am învârtit, coana Chiriţa s-a înfipt cât de adânc a putut ea. Şmecheră şi luptătoare pentru drepturile... ei şi ale familiei ei, cu simţire artistică superdezvoltată, că toată ziulica ar cânta şi ar dansa - vorba lui Bahmu: "Ascult cu aceeaşi plăcere şi operă, şi manele"... - nurlie şi iubăreaţă, Chiriţoaia a făcut pui. Adică puicuţe.

Şi aşa a apărut pe lume piţipoanca. Mai ales mai încoace, spre zilele noastre, şi mai ales la nivel înalt. Foarte înalt.

EMANCIPAREA ELENELOR
Apăi, nu-i mult de când cocoana noastră trăgea noaptea la Paris "la un otel din uliţa: Geofroi Marie, adică: Mi-i frig, Marghioală...". şi mai puţin chiar e de când o altă cocoană, tot de-a noastră, din popor, ne-a dat să bem apă cu "codoi" vreo 25 de ani. Că, de, cine-i academician, academician rămâne şi când se duce la "tualetă", pardon, la "toilet". S-au schimbat vremurile? Nu s-au schimbat. Vorba lui Eminescu: "Alte măşti, aceeaşi piesă". Sau aceeaşi isprăvnicie, altă Chiriţoaie...

Dar, cum au evoluat timpurile şi noi o dată cu ele, Chiriţa s-a mai emancipat şi ea, la nivel de nume, cum ar veni... şi nu c-am fi avut noi vreo treabă cu troienii (nu cu ăştia de zăpadă, zic), dar uite-aşa de frumos a învăţat Guliţă lecţia lui Munsiu Şarl despre Ulise - "Calypso ne pouvait d'Ulysse" - că o fi aflat Chiriţa de Elena lor şi ne-a blestemat s-o avem şi noi. În mai multe exemplare. Cu cât mai multe, cu atât mai bine.

Şi mereu din ce în ce mai sus. Că vâna din popor e puternică şi autentică. ştia el, Carol, ce ştia de Lupeasca lui... Pe urmă, academiciană am vrut, academiciană am avut. Ţoapa care s-a făcut "isprăvniceasă" de renume mondial. Elena sau Lenuţa noastră cea de toate zilele înflorea, ca viitorul, din orişice tablou. Acum, Elenele s-au emancipat. Joacă în reclame... Joacă în hore, joacă în filme, joacă pe unde trebuie şi ce trebuie, ca să iasă cine trebuie. În rest, imaginea contează.

ISPRĂVNICESELE
Vorba Chiriţei: "Cam ruşine, dar ce-mi pasă?
Eu tualetele le-am pus la mână şi am şi fantacsit cu dânsele la baluri, la Mabil... Ah! frăţiorilor, ce juvaer de grădină-i Mabilu! Ce adunare elegantă întâlneşti în ea!... Nu era seară să nu mă duc acolo la petrecere... ba încă am jucat şi cancanu'". şi, desigur, "succesurile" curg gârlă, ştii să pozezi şi ai "toileturi" cu care "iu gău în toate uichendurile" de la Brucsel la Paris. Româncă să fii şi să reprezinţi ţara. Asta contează. şi să-ţi placă viaţa.

"Ochii şi sprincenile", vorba Chiriţei, "Fac toate pricinile,/ şi cu foc şi cu pârjol/ Pe amor îl dau de gol. / Cât mi-l iei puţin la ochi,/ L-ai trecut cu de diochi./ Cât din buze mi-i zâmbeşti,/ Chiar pe loc îl nebuneşti./ Iar de-i faci ş-aşa din mână... şi călare pe prăjină!" Iac-aşa model, surioară, dacă vrei să fii călare, şi nu pe jos. La urma urmei, isprăvnicia merită... Imaginea înseamnă turism şi turismul înseamnă imagine. Poporu' vine cu gâscanu' plocon, se bucură, râde, cântă şi dansează. Maneaua să trăiască, fiindcă ea ne scoate din toate. Noi să fim sănătoşi, că merge... Elenele s-au făcut isprăvnicese. Ei, da, dar ce isprăvnicese!

×
Subiecte în articol: mişcarea de rezistenţă