x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Fabrica mea de bani, butoiul cu alcool (VIII)

0
27 Iul 2006 - 00:00
Fabrica mea de bani, butoiul cu alcool (VIII)


Scapat de glont, Petre Dogaru isi gaseste un loc pe masura abilitatilor sale, la Penitenciarul Margineni. In scurt timp avea sa inlature toate neajunsurile, sa scoata profit de pe urma slabiciunilor sistemului. In episodul acesta veti afla cum se imbogateste un puscarias destept.


  • Jurnalul unui condamnat la moarte
    Scapat de glont, Petre Dogaru isi gaseste un loc pe masura abilitatilor sale, la Penitenciarul Margineni. In scurt timp avea sa inlature toate neajunsurile, sa scoata profit de pe urma slabiciunilor sistemului. In episodul acesta veti afla cum se imbogateste un puscarias destept.
  • Intr-o zi, militianul de la Hala numarul 7, unde lucram si eu, s-a dus cu un detinut sa scoata alcool. Langa Hala era o baraca mica, despartita in doua, in prima jumatate statea portaru’ de la poarta fabricii, iar in cea de-a doua jumatate erau doua butoaie mari, de 60 de litri, pline cu alcool, cand alcoolu se termina nea Sandu, care era maistru’, se ducea la magazia din fabrica si le umplea, la alcool umblau doar nea Sandu si domnu’ Bira, militianu’, iar cand detinutii care degresau cu alcool aveau nevoie de aceasta licoare nepretuita, se duceau impreuna cu militianu si luau doua sau trei kilograme, si tot asa. Deci, cand militianu’ si cu detinutu’ au ajuns in fata magaziei, eu stateam afara si fumam, am observat ca primul lacat se trage fara cheie, numai la al doilea lacat au folosit cheia. Imediat mi-a venit ideea sa fur alcool, in fabrica se vindea cu 200 de lei litrul, detinutii il beau pentru ca era alcool curat. Mi-am cautat atunci un complice, l-am gasit pe unu’ Fane, din Galati, i-am zis ca ii dau cate jumatate de litru de fiecare data cand sta de sase, ca sa imi spuna cand sa ies din magazie. M-am dus la ascutitorie, mi-am facut rapid niste pontoarce pentru lacate si l-am pus pe Fane sa stea de sase. In fiecare zi furam cate o oala de trei litri de alcol, juma’ de litru dadeam lu’ Fane, inca jumatate dadeam de baut pe la prieteni, iar doi litri vindeam zilnic, cu cate 200 de lei. Nu imi convenea sa fur mai mult, pentru ca si-ar fi dat seama, puteam sa fur tot alcoolu’ daca voiam, dar calicia nu-i buna, cand cele doua butoaie de 60 de litri se goleau, nea Sandu le umplea si, tot asa, am furat vreo doua luni de zile.

     

    Ca ursul la fagurele de miere

    Eu eram singurul detinut din fabrica de la Margineni care trebuia sa intre in detentie la ora cinci, eram fost condamnat la moarte si considerat cel mai periculos. Aveam tot ce imi trebuie, imi cumparasem mancare, tigari bune, cafea, haine, tot ce pofteam, ma invatasem la cele doua butoaie cu alcool exact cum se invata ursu’ la fagurele cu miere de albine, aveam de toate, in afara de femei si libertate, bineinteles, care e cea mai de pret. In cele doua luni de zile stransesem si pusesem deoparte 14 mii de lei, afara de ceea ce cheltuisem. Intr-o zi, m-am dus la maistru’, la nea Sandu, si i-am zis de la obraz: asculta, nea Sandule, mata n-ai pierdut cumva niste bani? ""Nu, ma, Petrica, da’ ai gasit tu bani, de ma intrebi?"" Da, nea Sandule, uite, am gasit in hala 500 de lei si m-am gandit ca poate i-ai pierdut mata, oricum, ia-i mata, nea Sandule, ca eu n-am ce face aici cu ei, mi-e frica, daca ma prinde cineva cu banii la mine!? Si nea Sandu, om cumsecade, a si bagat banii in buzunar, si s-a interesat daca m-a vazut cineva ridicand banii de pe jos, si cum i-am zis ca nu ma vazuse nimeni, si a plecat, foarte multumit.

     

    Eu stiam prea bine ca nea Sandu este un spagagiu si voiam sa imi ating un scop, dar trebuia mai intai sa il testez pe nea Sandu, iar el muscase momeala, eram convins ca ma considerase un dobitoc cand i-am dat banii, dar urma sa se convinga in curand de contrariul. Dupa vreo saptamana, m-am dus la nea Sandu in birou, l-am salutat si l-am intrebat: mai nea Sandule, n-ai pierdut matale niste bani cumva? Nea Sandu a zambit si mi-a raspuns: ""Acum imi dau seama ca m-ai mintit cand mi-ai spus ca ai gasit bani"". Foarte bine, nea Sandule, ca ti-ai dat seama, atunci uite ca iti mai dau cinci sute. Si i-am dat cinci sute, nea Sandu mi-a spus: ""Mai, Petrica, ce norocos esti tu!"", si tot asa i-am dat cate cinci sute, de vreo sase ori, dar in decurs de o luna. Dupa o luna m-am dus la nea Sandu in birou, se imbracase si tocmai voia sa plece, in fiecare zi maistru’ pleca la ora trei, iar detinutii lucrau pana seara tarziu, la orele 21, 22, dupa cum era de lucru. Am intrat in birou si i-am pus in mana un pachet de trei mii de lei, i-a bagat in buzunar si mi-a spus: ""Discutam dimineata, Petrica!"". A doua zi, m-a chemat in birou la el si m-a intrebat: ""Mai, Petrica, ce vrei tu, in final?"". Pai ce sa vreau, nea Sandule, nu-mi convine ca il tii pe fraieru’ ala la degresat. Imediat l-a chemat pe detinutu’ care lucra cu alcool, la degresat, si i-a spus: ""De azi nu mai lucrezi aici, tu si asa mai ai cinci luni si te liberezi. Incepand cu data de azi, la degresat lucreaza Petrica"". La degresat era cel mai bun loc de munca din toata fabrica, dar nu locu’ de munca conta, ci altceva era important, conta ca poti lua alcoolu’ fara sa furi, asa cum facusem eu pana atunci. Stiam ca ulcioru’ nu merge de prea multe ori la apa si nu voiam sa-mi fortez norocu’. Acum stateam linistit si nu mai trebuia sa fur, dar nea Sandu dupa cateva zile mi-a pus o conditie, si anume, in fiecare sambata, saptamanal, trebuia sa-i dau cate patru mii de lei. Asta insemna 16 mii de lei lunar. O avere. Nu imi convenea deloc, pentru ca erau si zile cand militianul statea cu ochii pe mine, plus ca erau zile cand nu prea aveam clienti, iar eu riscam bagandu-i lui nea Sandu bani in buzunar si imi faceam deja planuri sa scap de birul pe care trebuia sa i-l dau maistrului.

     

    Cel mai bine informat puscarias

    Prin luna mai 1989 au fost adunate toate pedepsele mari intr-o camera, camera numarul trei, iar pedepsele mari inseamna de la zece ani in sus. Multi dintre cei socotiti pedepse mari inainte de Decretul din 26 ianuarie 1988 erau acum pedepse mici, pentru ca li se injumatatise pedeapsa. In camera 3 eram 47 de oameni cu pedepse de la 10 ani in sus. Iar eu, printre ei, ma simteam ca un tartore. Ii dadusem bani lui nea Sandu si imi procurase de afara un aparat de radio micut, se numea Ric 2, era foarte ieftin si avea o singura galena, micuta, pe care o bagam intr-o ureche. Un singur om, in afara de nea Sandu, stia ca am un aparat de radio, un baiat pe care-l chema Nicu. In fiecare dimineata cand eu ma trezeam Nicu lua aparatul si-l baga intr-o pereche de ciorapi grosi de lana, iar ciorapii ii baga intr-o sacosa si sacosa o arunca sus, pe rafturile de la cambuza; de gasit puteau sa-l gaseasca la o perchezitie, dar degeaba il gaseau daca nu stiau al cui este, mare paguba nu era, facea 165 de lei, iar banii nu erau deloc o problema pentru mine. In fiecarea seara ascultam Vocea Americii si muzica, si diferite stiri, era placut, gustam in patul meu din celula, noaptea tarziu, felii groase din tortul libertatii si era riscant ca naiba, daca cineva dintre militieni m-ar fi prins cu radioul la ureche imediat m-ar fi trimis pe restrictiva la Aiud sau la Galati, iar dupa ce as fi terminat restrictiva m-ar fi tinut sechestrat numai pe celula si atunci adio viata frumoasa, adio fagurele cu miere care era butoiu de alcool si toate avantajele pe care le extrageam dintr-insul si care-mi faceau traiul suportabil, era foarte grav daca m-ar fi prins cu aparatul de radio, de aceea nici cei mai buni prieteni nu stiau ca am asa ceva, nici macar Vasile Olteanu, cu care mancam impreuna.

     

    Din cauza faptului ca nea Sandu, maistrul, era prea avar, m-am gandit sa fac o smecherie, sa nu mai fiu la mana lui, aveam doi prieteni din Barlad, Dan Perju si Vasile Strat, i-am chemat intr-o zi si le-am spus: va dau cate un litru de alcool pe zi sau cate doua sute de lei, cum vreti voi, da’ uite cum faceti, va duceti la magazia centrala din fabrica si furati un butoi de alcool de doua sute de litri si il puneti unde va spun eu, dar fara sa luati alcool din butoiu’ furat, daca vreti luati din celelalte, dar pe acela lasati-l neatins. Uite, pentru riscu’ vostru primiti in plus 3.000 de lei.

     

    O manevra de zile mari


    Dan Perju si Vasile Strat erau electricieni, lucrau la bobinat si ei mai munceau si noaptea, in fabrica erau noaptea 300 de detinuti, iar ziua mai bine de 800, plus 150 de civili. Eu le-am dat bani, le-am dat si pontoarcele si i-am pus sa-si faca treaba pe care o aveau de facut. A doua zi, nu mult dupa ce-am iesit la lucru, a sunat alarma si ne-a bagat pe toti in detentie. Magazionerul-sef observase lipsa ditamai butoiului cu alcool si anuntase comanda unitatii. In fabrica lucrau, cum ziceam, vreo 150 de civili si, impreuna cu cei 115 militieni, au inceput sa caute butoiu’ cu alcool. Au cautat toata ziua si nu l-au gasit, fabrica de la Margineni este foarte mare, vreo 260 de oameni il cautau ca pe acul din caru’ cu fan, dar si de-ar fi fost o mie tot n-ar fi ajuns la un rezultat. A doua zi, toate brigazile au fost scoase la munca in fabrica, am inteles ca gardienilor le era frica de detinuti. Se teameau ca o sa se bea alcolul si se isca vreo zavistie ori vreun pocinog de nu se mai vede om cu persoana. In fond, problema era nu un butoi cu alcool, ci, vezi bine, ce efecte ar fi produs alcoolul acela in puscarie, de-ar fi fost baut. A doua zi era, cum ziceam, in hala, in ghereta mea unde n-aveau voie sa intre detinutii, ci numai eu (vorba vine, de fapt intrau destui detinuti ca tot eu distribuiam laptele in fabrica, laptele era adus la mine si din fiecare hala veneau cate doi detinuti si eu le imparteam laptele pe hale), acolo, in ghereta mea, a intrat domnu’ inginer-sef, el venea destul de des la mine, sa intrebe cum merge treaba cu paturile Elegant care se duceau la export, la rusi, dar in dimineata aceea, domnu’ inginer a intrat ca de obicei, m-a salutat, a intrebat cate paturi predau in ziua respectiva, dupa care m-a intrebat pe sleau chestia care-l framanta: ""Mai, Petrule, tu unde crezi c-ar putea fi butoiu’ ala cu alcool?"". Pai de unde sa stiu, domnu’ inginer, m-am ofensat eu, dumneavoastra nu stiti ca eu la ora patru plec la baie, iar la cinci sunt in camera? ""Stiu, ma, Dogarule, pe tine nu te poate banui nimeni, ca tu intri la cinci in detentie, dar daca tu ai fi furat butoiu’, unde l-ai fi ascuns, mai, Dogarule?"". Eu furam afara, in viata civila, domnule, dar nu furam alcool si nici butoaie, ci furam bani si bijuterii. Dar cum, nu ati gasit inca butoiu’, am facut eu pe miratul. ""Nu, Petre, nu l-am gasit"". Atatia oameni cu scaun la cap sa nu gasiti un nenorocit de butoi, m-am mirat, ei, si-aici am suspinat, daca nu as avea atata treaba, dupa cum vedeti, domnule inginer, l-as gasi eu, dar n-am timp, eu am atata treaba... ""Te las o luna liber, sa cauti butoiu’, Dogarule"". Nu se poate, domnu’ inginer, daca afla detinutii ca am gasit butoiu’ cu alcool pe urma imi scoate vorbe ca sunt turnator. ""Ai cuvantul meu, Dogarule, ca nu stie decat domnu’ director, domnu’ comandant si cu mine"". L-a chemat apoi pe nea Sandu si i-a poruncit sa puna pe altu’ in locul meu, asa, provizoriu, pana da ordin inginerul sa fie altfel, iar nea Sandu s-a supus. Am inceput sa umblu asa, brambura, prin fabrica, asa am umblat vreo noua zile si in cea de-a zecea zi m-am dus la birouri, la inginerul si i-am zis: cred ca am gasit butoiu cu alcool. ""Cum adica, crezi?"". Pai nu l-am vazut, dar din cate mi-am dat eu seama, cred ca acolo este. Si i-am spus unde. In apropiere de depozitul de cherestea, sunt niste utilaje vechi, printre care si cabina cu motor a unui seredac, vedeti, domnule inginer, ca butoiu’ este acolo, se cunoaste, daca va uitati mai cu atentie, cum au fost decupate bucati de pamant cu iarba cu tot. S-au dus ingineru’, directoru’, comandantu’ si domnu’ Lita. Regim si Paza au pus un civil cu un motostivuitor sa ridice cabina, au dezgropat butoiu’ care era plin-plinut si l-au dus la magazie, dupa care m-au chemat la birouri in fabrica si m-au felicitat, drept recompensa mi-au facut evidentiere cu vizita si pachet.

     

    O idee de nota zece

    In fabrica erau foarte multe utilaje, iar lui Dan si lui Vasile le fusese destul de usor sa puna bidonul acolo, mai greu le fusese sa sape groapa si sa scoata patratele de iarba, ca apoi sa le puna la loc si sa care pamantul scos din groapa departe de acol loc si apoi sa arunce niste ulei pe jos si o punguta de piper negru pe deasupra, sa nu ia urma cainii lupi. Dupa vreo saptamana m-am dus din nou la Dan si la Vasile si le-am spus: vreau sa va fac un cadou, poftim cheia de la magazia mica, unde sunt cele doua bidoane de 60 de litri cu alcool, unu este plin si al doilea este pe sfert, luati-l pe cel plin, vedeti cum faceti si ascundeti bine alcoolul si bidonul aruncati-l undeva la vedere, sa il poata gasi fraierii astia de militieni, vedeti voi ca unu’ dintre lacate se trage cu mana, numai la unu’ va trebuie pontoarca. Noaptea, baietii si-au luat cadoul, iar dimineata alerta din nou, dar au gasit bidonul si nu au mai cautat alcoolul, ca oricum stiau ca nu-l mai gasesc. Inginerul-sef iar a venit la mine, acum sosise momentul sa-mi ating scopul. ""Ce faci, mai Dogarule?"". Ce sa fac, domnu’ inginer, uitati, cu munca. ""Ce parere ai, ba, Dogarule, referitor la alcoolu’ asta?"". Pai, domnu’ inginer, am inceput eu, vedeti dumneavoastra ca as putea sa va dau o idee si nu s-ar mai fura alcoolu’ aiurea si nici nu ar mai veni de la gara garnituri de mobila refuzate, ca nu sunt cum trebuie degresate. ""Dogarule, eu te rog sa vorbesti cat mai deschis cu mine!"". Pai da, domnule inginer, da’ eu sunt detinut si nu as vrea sa se auda ca eu va spun, ca pe urma ar suna foarte urat. Stiti dumneavoastra ca in fabrica sunt trei hale finale, asta insemna ca numai in acelea se incheia mobila si doar in acelea se lucra cu alcool, si acum o sa fiu cat se poate de explicit, domnu’ maistru de la Hala 9 mai ia si el, si mai pune la visinata, mai da la o sora, mai da la un frate, ca tot omu’, militianul mai baga si el la visinata, mai da si la alt militian, si tot asa. La Hala 11B se intampla tot la fel, dupa care magazionerul-sef mai duce si el acasa, ca tot omu’, pe urma mai fura si ajutoru’ domnului magazioner, si tot asa se intampla de se mai fura si cate un butoi, asa cum a fost cu butoiu’ pe care l-am descoperit eu, iar dumneavoastra, domnu’ inginer, va intrebati de ce tot vin garniturile de mobila respinse, pentru ca la degresat se baga mai mult egalizator si diluant, decat alcool. Daca dumneavoastra vreti sa nu se mai fure alcool, atunci eu pot sa va dau ideea cea mai buna, aici de unde s-a furat bidonu’ de 60 de litri facem o usa din metal, va spun eu cum trebuie facuta, si nimeni nu mai poate fura, dumneavoastra dati ordin si butoaiele de alcool sa fie mutate aici, iar eu raspund de ele.

     

    Am devenit stapanul butoiului

    Dupa doua zile, usa de metal era facuta, iar cele patru butoaie de doua sute de litri erau in mica magazie, iar eu i-am spus lui domnu’ inginer sa cumpere doua lacate mari, de acelea rusesti, pentru a le putea modifica eu, sa nu mai poata fi desfacute de oricine. Cheile de la lacate erau la mine, deci tot alcoolul din fabrica era in grija mea. Dar mai era o problema pe care am rezolvat-o, cand venea maistrul de la hala 11B si maistrul de la hala 9, si cel de la Hala 7 sa ia alcoolul, eu le puneam intr-un bidon de 60 de litri alcoolu’ si puneam si 3 litri de diluant, si daca ar fi vandut alcoolu’ la detinuti, cand acestia turnau apa sa-l faca potabil, sa-i inmoaie cele 90 de grade pe care le avea, alcoolul se facea ca laptele si deasupra aparea un strat gretos, ca nu mai putea fi baut de nimeni. Iar puscaria incepuse sa sufere de ""sete"", ca alcoolul de la fabrica nu mai putea fi baut, deci nu mai putea fi nici vandut si eu cam stricasem bunul mers al afacerilor cu tarie. In acest fel, nici nea Sandu, care era maistru la Hala numaru 7, nu mai avea acces la alcool, dar eu l-am chemat si i-am zis: nea Sandule, nu mai pot sa vand alcool, pentru ca toata conducerea ma urmareste, dar cand vrei matale sa iei cate o galeata cu spirt, poti sa iei, ca matale esti om cumsecade. Nu puteam sa ma pun rau cu nea Sandu, ca riscam sa-mi faca vreo manevra, dar nici nu-mi mai convenea sa-i dau patru mii de lei in fiecare sambata, ii dadeam alcool cat voia si uneori ii mai dadeam si cate o mie de lei, spunandu-i: uite, nea Sandule, am adunat o mie de lei, ia-i mata, ca eu nu am ce sa fac cu banii, mai vand asa cate un litru din cand in cand, dar imi este frica pentru ca stau astia cu ochii pe mine.

     


    NOTA
    Cat adevar o fi in cartea asta pe care o publicam acum in serial o stiu doar cei care au trecut prin experiente similare. Pe aceia, dar si pe altii, Petre Dogaru ii asteapta sa-i scrie pe mail, pe adresa supravietuitorul@jurnalul.ro, precum si prin posta, pe adresa redactiei.
    Citeşte mai multe despre:   găsit,   intr-o,   sandu,   condamnat la moarte,   alcool,   bani,   litri,   i-am,   fabrica,   inginer,   dogarule,   domnuâ€,   hala,   butoiuâ€,   sandule,   butoiu

    Ştiri din .ro


    PUBLICITATE
     



    Serviciul de email marketing furnizat de