x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Furand de la hoti, l-am facut pe Bruzli om (IX)

0
29 Iul 2006 - 00:00
Furand de la hoti, l-am facut pe Bruzli om (IX)


In plin comunism, Petre Dogaru devine un capitalist autentic in spatele zidurilor Penitenciarului Margineni. Vanzand cu taraita alcoolul pe care-l fura, el s-a umplut de bani si i-a facut oameni pe multi. In acest episod vom vedea cum se corupe un ofiter cinstit. Ajutandu-l pe tanarul gardian sa devina infractor, povestitorul simte ca se usureaza el insusi de pacate.

 


  • Jurnalul unui condamnat la moarte
    In plin comunism, Petre Dogaru devine un capitalist autentic in spatele zidurilor Penitenciarului Margineni. Vanzand cu taraita alcoolul pe care-l fura, el s-a umplut de bani si i-a facut oameni pe multi. In acest episod vom vedea cum se corupe un ofiter cinstit. Ajutandu-l pe tanarul gardian sa devina infractor, povestitorul simte ca se usureaza el insusi de pacate.
  •  

    In acest fel imi facusem un fel de fabrica de bani, si imi permiteam sa-i trimit bani si lui mama, acasa. In fabrica era bine, in general, pentru toti detinutii care lucrau acolo, unii dintre ei faceau fasaraie, asta insemna cam asa ceva: se faceau in fabrica sahuri sculptate, cu piese Daci si Romani, un asemenea sah pe piata libera se vindea cu doua-trei mii de lei, echivalentul unui salariu, apoi se sculptau papuci, oglizi, balansoare, toate astea se numeau fasaraie in jargon hotesc. Directorul fabricii si cu ingineru- sef vorbisera cu comandantul unitatii ca detinutul Dogaru sa nu mai fie bagat in detentie la ora cinci, deci stateam in fabrica precum toti detinutii, atat cat era de lucru si cat tinea programul. Eu de muncit nu prea munceam deloc, degresam cu diluant egalizator si alcool tabliile de pat Elegant pentru export la rusi, iar in cele mai multe randuri ii dadeam un borcan cu alcool la un detinut si il puneam pe el sa degreseze. Sincer sa fiu, dadusem de trai pe vatrai, cum spune un proverb moldovenesc.

     

    Apare in scena Bruzli


    In hala unde lucram eu aveam o camera unde faceam mancare, intr-o zi, am uitat usa de la camera respectiva deschisa, pe o masina de cusut aveam un bidonas cu coniac, un bidonas de trei sute de grame, imi amintesc ca fusese cu sampon. Pe usa a intrat un ofiter si m-a intrebat: ""Ce faci mai Petrica?"", ""Ei, sefu’, fac si eu ceva de haleala"", ""Bai Petrica, imi dai si mie niste finet?"", ""Da, sefu’"", m-am dus la magazie la nea Sandu, unde intram ca la mine acasa, am luat vreo cinci metri de finet si l-am impaturit, si m-am intors in camaruta mea unde ofiterul era cu bidonasul in mana. ""Bai, Petrica, tu te respecti!"", ""Ce sa fac, sefu’, astazi este ziua mea de nastere si m-am descurcat si eu de coniacul asta. ""Bai, Petrica, inchide si tu usa cand mai bei si tu o gura, daca te gasea altcineva, nu era bine de tine!"". Iar eu l-am intrebat, ""Sefu’, da’ matale ce faci cu finetu’ asta?"", la care ofiterul imi raspunse: ""Sunt tatic, mi-a nascut nevasta, si maine trebuie sa o scot de la maternitate, si nu am decat trei sute de lei toti banii, sunt amarat, Petrica, si stau si cu chirie..."". Niciodata nu am stiut daca sunt sentimental sau nu, dar imediat mi s-a facut mila de ofiter, era locotenent major, un baiat tanar si cu siguranta de treaba, i-am dat finetu si fara sa-i mai spun ""sefu’"", i-am cerut, mai baiatule, tu du-te si te rog sa vii peste vreo doua ore, pentru ca vreau sa iti dau ceva. Ofiterul a plecat, si dupa doua ore s-a intors asa cum ne fusese vorba, i-am dat un balansoar sculptat cu o oglinda misto, si am scos din buzunar 2.000 de lei, l-am intrebat: ""Ce ai tu? Baiat sau fata?"", ""Fata, Petrica"", ""Sa-ti traiasca, poftim, ia banii astia sa cumperi la fata ta tot ce vrei si ce trebuie. Ofiterul se uita la mine si nu-i venea sa creada, a luat banii si mi-a spus, ""Petrica, eu cand iau salariul, vin si-ti dau banii inapoi"", daca faci asa ceva, spun eu, atunci inseamna ca nu am sa mai vorbesc cu tine niciodata, daca ti-am dat banii, a fost pentru ca asa am vrut eu, iar daca ai sa fii baiat destept, am sa te ajut sa te pui pe picioare asa cum trebuie. ""Cum, Petrica?"", iti spun eu cum, ""tu cand esti de permanenta, chiar maine seara, bine, sa ma cauti maine seara si vom discuta"".

     

    Ofiterul la permanenta este ofiterul care raspunde de tot ce se intampla intr-o puscarie atat timp cat el asigura comanda, are functia de conducere exact ca si comandantul unitatii. Dupa ce a plecat ofiteru, m-am dus la ascutitorie si mi-am facut un manunchi de pontoarce, pentru tot felul de lacate, pontoarce pentru lacate se fac foarte usor si intr-o singura ora poti sa faci 20 de asemenea pontoarce, nici nu-i o smecherie prea mare. In seara urmatoare am stat in hala pana la ora opt, apoi m-au bagat la camera. Ofiterul a intrat in tura de permanenta la sapte, iar la noua m-a scos din camera. Am intrat impreuna intr-un birou si i-am spus: ""Mai baiatule, toata lumea din parnaia asta umbla cu fel si fel de prostii, tu de ce nu ai bani asa cum au si altii?"", ""pai, ce sa fac, mai Petrica"", ""pai, fa si tu bani, vino cu mine, mergem in fabrica si le luam toata fasaraia la maistri, sahuri, balansoare, papuci sculptati, tot ce gasim. In fabrica erau 21 de hale, la fiecare hala era cate un maistru civil, fiecare maistru avea cate 3-4 detinuti care lucrau numai pentru el, iar maistrii erau niste hoti cu legitimatie. Fiecare dintre ei, la hala unde lucra, avea o magazie, iar in magazie tinea obiectele confectionate de detinuti, cand se adunau mai multe, le scotea din fabrica, le ducea acasa, dupa care le vindea.

     

    Ne-am pus pe jefuit hoti


    Dupa cum se vede, nu i-am pomenit niciodata numele ofiterului si nici n-am sa fac asta, dar pentru ca ofiterului ii placea sa faca sport si ii placeau si firmele cu Bruce Lee, o sa-i spun Bruzli. Asa ii spuneam eu lui, Bruzli, dar numai cand eram noi doi. Deci, inainte de a ne duce in fabrica, l-am intrebat daca are vreun prieten bun, care sa detina si o masina, si el mi-a spus ca da. Fabrica avea doua porti, poarta pe care intrau detinutii si cealalta, care dadea spre comandament. In fabrica era schimbu de noapte, in jur de 300 de detinuti, dar noaptea detinutii nu aveau voie sa paraseasca hala, pentru ca militianu’ o incuia, pe timp de noapte in fiecare hala erau 3-4 militieni care se puneau de se culcau in hala pe care trebuia sa o supravegheze. Am intrat in fabrica impreuna cu Bruzli si ne-am apucat de treaba, i-am jefuit pe vreo noua maistri, iar obiectele le dadeam peste gard chiar la comandament. L-am intrebat pe Bruzli daca mai incape in masina, ""da, Petrica, este un teveu incapator"", asa ca am furat si de la magazia centrala trei baloturi de material scump, pe care-l folosea pentru a tapita dormeze. Cam la doua saptamani, faceam o tura noaptea prin fabrica, Bruzli imi aducea, de fiecare data cand venea la serviciu o sticla de coniac, de Vrancea, de 750 de grame, si imi mai aducea si mancare gatita de nevasta-sa. La doua saptamani, Bruzli si cu prietenul lui, un sergent major, umpleau un teveu cu tot felul de lucruri, le dadeam si paturi Elegant, tabliile si lateralele dar fara saltele, erau paturi pentru export si aveau pret bun, se pare, pe piata neagra.

     

    La fiecare doua saptamani, Bruzli si sergentul major luau marfa in valoare de cel putin douazeci de mii de lei, dar nu era nici o paguba pentru fabrica, pentru ca acele obiecte, pe care le furam eu de la maistrii din magazii, oricum erau destinate vanzarii, numai ca erau destinate vanzarii necinstite, noi furam de la hoti, iar maistrii erau imbuibati si nu ii ustura prea tare ciupeala, deci nu era nici un pacat cand un hot fura de la alt hot, mai ales ca eu furam pentru o cauza mai mult decat nobila, ajutam doi tineri casatoriti care stateau cu chirie, si mai aveau si un copil mic de crescut, o fetita, deci spune tu care citesti, era un mare pacat ce faceam? Ajunsesem de iubeam fabrica, intr-adevar, doar era fabrica mea de bani si dimineata abia asteptam sa ajung in fabrica mai repede, timpul trecea iute, iar eu aveam tot ce-mi trebuie in afara de libertate si de femei. Intr-o zi a venit la mine un sergent major, un baiat la vreo 26 de ani, m-a salutat si mi-a zis pe numele cel mic, ""ce faci, Petrica?"", ""uite, muncesc"", si sergentul a scos dintr-o punga un carton de tigari Kent, ""ia Petrica, stiu ca fumezi tigari bune"". Eu l-am intrebat, cu sprancenele incruntate, pentru ce imi dai tigarile astea, ""uite-asa, pentru ca tu esti prietenul meu"", ramasesem mai mult decat mirat pentru ca nu-l vazusem niciodata pe acel subofiter, dar el a lasat tigarile si cum a venit, asa a si plecat. Dar mi-am dat seama ca sergentul nu era altul decat soferul de pe teveu, masina care scotea din unitate obiectele pe care le furam eu si cu Bruzli, iar Bruzli imi spusese de prietenul lui ca este tot tanar si tot amarat si sarac ca el. Trecusera cateva luni de cand tot furam, iar treaba mergea ca pe roate, si eu eram multumit ca faceam un lucru bun, ajutam adica doi tineri casatoriti, ba nu, ajutam patru, si eu, hotul, simteam ca ma spal pe zi ce trece de pacate, de ce furam mai mult de-aia aveam sufletul mai impacat.

     

    Intamplari in crucea noptii


    Intr-o noapte stateam eu si ascultam muzica la aparatu’ meu minuscul, era cam unu noaptea, ce vrei, daca eu nu prea munceam, nici somn nu-mi prea era, in multe nopti ma culcam pe la doua sau chiar pe la trei, si nu era nici o paguba, caci daca ziua mi se facea somn, ma duceam la nea Sandu si-i ziceam ca ma intind vreo doua ore in camera unde imi faceam de mancare. Deci, cum stateam eu fara somn si ascultam la radio, in noaptea aceea il vad pe Directoru, pe Micu Mihai, cum se scoala din pat si se duce la patu’ altui detinut de-l chema George, George fusese in viata civila, adica in viata libera, pilot de aviatie. Hai sa detaliez putin decoru’ camerei, eram acolo 47 de insi, si dupa ora 22:00, cand se dadea stingerea, intra in atributii plantonul unu, care trebuia sa stea treaz pana la 24:00 si 20:00 de minute, venea militianul si spunea sa intre schimbul doi, care trebuia sa stea treaz pana la 2 si 40 de minute, si ultimu planton trebuia sa stea treaz pana la 5:00 dimineata, cand se dadea desteptarea. De ce era pus plantonu’, sa nu se spanzure vreun detinut, sa nu se fure, sa nu se faca alte lucruri care se fac de regula la adapostul intunericului.

     

    Practic si logic, la puscarie n-ar trebui sa se faca de planton noaptea, ca daca e sa se fure, se fura oricum, daca e sa se spanzure unu’, oricum o face, detinutii care pica planton oricum se culca, mai putin cel din schimbu’ intai, care mai sta la vrajeala cu unu’, cu altu’, si ii trece timpul altfel in tovarasie. Dar cei care picau schimbu doi si trei obligat se culcau, mai ales la noi in camera trei, unde se muncea in fabrica, unii faceau munci foarte grele, saracii, iar noaptea cadeau lati. Revin la noaptea cand directoru s-a dus la pat la George pilotu’, plantonu’ dormea cu capu’ pe masa, masa era langa usa, Micu directoru’ avea in mana o tigara si o cutie de chibrituri, la inceput am crezut ca se duce sa fumeze, dar stiam ca George pilotu’ nu fumeaza, deci directoru’ s-a dus la pat la George, i-a facut un semn discret miscandu-l, iar George s-a dus dupa dansul la veceu. Stiam ca George nu fumeaza, iar curiozitatea nu m-a lasat sa-mi vad de nesomnu’ meu si de gandurile mele si am oprit aparatu’ de radio, sa ma duc la veceu, sa vad ce fac cei doi.

     

    Usa de la veceu avea un defect si anume, cand o deschideai scartaia rau de tot, dar cum eu eram de meserie, nu era o problema, am asteptat cateva minute dupa ce directoru’ s-a dus cu pilotu’ la veceu, apoi m-am sculat din pat si am ajuns la usa veceului, iar cand am pus mana pe clanta, am ridicat-o si usa n-a mai scartait, veceu era ca o camera lata de patru metri si lunga de sase, erau 4 chiuvete si trei cabine de veceu separate. Am intrat in varful degetelor, am privit in prima cabina - nimeni, am deschis a doua usa, closetu’ gol, deja imi trecusera niste ganduri prin cap despre ce si cum o fi, am deschis a treia usa si, intr-adevar, era cam ceea ce gandeam eu a fi.

     


    NOTA
    Cat adevar o fi in cartea asta pe care o publicam acum in serial o stiu doar cei care au trecut prin experiente similare. Pe aceia, dar si pe altii, Petre Dogaru ii asteapta sa-i scrie pe mail, pe adresa supravietuitorul@jurnalul.ro, precum si prin posta, pe adresa redactiei.
    Citeşte mai multe despre:   condamnat la moarte,   noaptea,   cameră,   fabrica,   ofiţerul,   georg,   petrica,   hala,   bruzli

    Ştiri din .ro


    PUBLICITATE
     



    Serviciul de email marketing furnizat de