x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ca să mergi la şcoala specială, trebuie să ai certificat de handicap

0
31 Oct 2008 - 00:00
Ca să mergi la şcoala specială, trebuie să ai certificat de handicap


Pătru Georgeta este educator specializat la Centrul de Zi pentru recuperarea copiilor cu dizabilităţi din Râmnicu Vâlcea. A semnat scrisoarea deschisă pentru copiii autişti şi, o dată cu adeziunea el la campanie, ne-a trimis şi un text. E o declaraţie de martor la suferinţa prin care trec aceşti copiii...



"Un distins şi cunoscut domn doctor, i-a spus că o operatie la cap va înlătura orice comportament inadecvat”
"Din păcate, numărul copiilor autişti este foarte mare, iar în ultima perioadă vin la centrul nostru copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 4 ani. Dacă acum patru ani cunoşteam doar două sau trei cazuri, în prezent numărul lor depăşeste 100. Se ştiu foarte puţine lucruri în România despre autism, de multe ori  informaţiile primite de părinţi sunt parţiale sau chiar deformate. Deşi numărul acestor copii este foarte mare, doar aproximativ 10% primesc diagnosticul de autism sau derivatele acestuia. Mulţi părinţi, în general cei cu o poziţie socială importantă, refuză să recunoască faptul că au nevoie de ajutor specializat pentru copilul lor, ca să nu mai spunem că refuză, categoric, un certificat de handicap. Îl consideră o «pată pe obraz». Iar ceilalţi părinţi, rar sunt îndrumaţi spre comisiile de evaluare, pentru a obţine un certificat de handicap. O alta problemă este şi aceea că parintii foarte greu vor să înţeleagă că nu este suficient să duci copilul într-un centru specializat şi că munca cea mai grea ei o au de făcut, acasă, acolo unde copilul petrece cel mai mult timp. De multe ori confundă faptul că, deşi un copil autist se poate recupera mult mai mult decât un copil cu un QI 40 sau cu sindrom DOWN, nu are aceleaşi percepţii senzoriale ca un copil normal care, în momentul în care este înscris în învăţământul de masă, nu mai necesită din partea părinţilor decât  supravegherea şi verificarea  temelor. Ca să nu mai vorbim de faptul că mulţi dintre ei se aşteaptă ca, după 3 sau 6 luni, copilul lor să vorbească şi să se comporte ca un copil normal. Singurii vinovaţi de aceste lucruri se fac aşa-zişii specialişti (în majoritate, medici de familie), care îi incurajează să stea liniştiţi, că-şi revine copilul, şi cei care sunt implicaţi în programul de recuperare şi îmbată părinţii cu apa de ploaie, nefiind capabili să le prezinte situaţia reală în care se află copilul şi faptul că trebuie să se implice direct  în procesul de recuperare.

Cel mai ilar caz cu care m-am întâlnit a fost acela al unui băieţel autist care e însoţit la tratament de bunic; ilar şi în acelaşi timp de jale, dacă stai să te gândeşti de ce sunt capabili unii, doar pentru că nu vor să se recunoască depăşiti de situaţie şi nu se pricep. Bunicul, om cu picioarele pe pământ, era ferm convins, de către un distins şi cunoscut domn doctor, membru al secţiei de neuropsihiatrie infantilă, că nepoţelul lui are ceva la cerebel şi că o operatie, la vârsta potrivită, va înlătura orice comportament inadecvat. Am incercat să-i explic că băieţelul are elemente autiste şi că problema nu poate fi rezolvată printr-o operaţie. Noroc că, în cele din urmă, familia a renunţat la această «credinţă», însă nu pentru că m-au crezut pe mine, ci pentru că le-au spus asta şi alţi specialişti de renume. Evoluţia copilului este acum foarte bună, este înscris la grupa specială pentru copiii autişti din cadrul grădiniţei speciale.”

"Atâta timp cât medicii specialişti pun foarte greu diagnosticul de autism, lucrurile nu se vor schimba”
"Durerea cea mai mare ştiţi de unde vine? Din faptul că nici un părinte cu care am discutat, nu numai eu, ci şi celelalte colege, nu m-a crezut când le-am spus că ar fi bine să ia în calcul faptul că problema lor nu se rezolvă prin tratamente naturiste, operaţii minune, etc..., ci că trebuie să privească problema în faţă şi să adopte atitudinea potrivită. Se uită la mine, nu zic nimic sau mă aprobă, dând din cap, însă se vede în privirea lor că nu cred un cuvânt din ceea ce le spun. Dar dacă vine X, specialist de renume, sau DOMNUL DOCTOR, atunci se schimbă foaia! Pentru că nu avem o experienţă îndelungată în lucrul cu copiii autişti sau o specializare de sine stătătoare, lucrurile se vor derula la fel. Atâta timp cât medicii specialişti pun foarte greu diagnosticul de autism (nu din din rea voinţă, ci pentru că nu au cadrul legal de a o face), lucrurile nu se vor schimba. De multe ori, mi s-a reproşat că sunt prea directă sau prea dură cu părinţii, însă nu pot fi altfel. Daca m-aş afla în locul lor, aş vrea să mi se spună direct, fără prea multe ocolişuri, adevărul. Pentru a putea lua deciziile juste în ceea ce priveşte metodele de recuperare adecvate. Cosmetizarea realelor probleme nu face decât sa îngreuneze şi să prelungească procesul de recuperare.

"Cei care încearcă să-şi înscrie copiii în şcoli normale se lovesc de intransigenţa celorlalţi părinti”
În Râmnicu Vâlcea, pe lângă centrul nostru, unde sunt primiţi toţi copiii care au nevoie de ajutor specializat, indiferent de tipul dizabilităşii sau de faptul ca au sau nu un certificat de handicap, mai exista diferite centre, în cadrul ONG-urilor, plus clasele existente în cadrul învăţămăntului special, ce aparţin Inspectoratului Şcolar. De anul trecut, există două clase de grădiniţă pentru copiii autişti plus o clasa I. Problema care se iveşte este aceea că, în aceste clase speciale, pot fi primiţi doar copiii diagnosticaţi cu autism sau «adiacentele» din care să derive faptul că au tulburari în spectrul autist. Şi, în cadrul DGASPC-ului, în statistici apar doar copiii care au certificat de handicap şi diagnosticul de autist. Ceilalţi nu sunt recunoscuţi şi, deşi existenti, în statistici nu există.

Cred că, înainte de a sensibiliza mediul politic, trebuie să sensibilizam societatea românească, de multe ori obtuză, care consideră persoanele cu handicap purtătoare de boli transmisibile. Multi părinţi care au încercat să-şi înscrie copiii în învăţământul normal (fie grădiniţă, fie şcoală), s-au lovit nu de refuzul cadrelor didactice, ci de intransigenţa celorlalţi părinti, care nu-şi doreau în jurul copiilor lor astfel de «personaje» (termenul este cosmetizat).”
Citeşte mai multe despre:   copiii,   handicap,   copii speciali într-o românie autistă

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de