x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ce crede ANPDC despre autism

0
04 Noi 2008 - 00:00

Vă prezentăm două povestiri având ca personaje copii autişti, apărute în "Drepturile Omului în Protecţia Copilului - Ghidul de bună practică” editat de ANPDC în august 2005.



În preambul ni se spune că "această broşură se bazează pe concluziile rezultate în urma unei serii de conferinţe, organizate în cadrul programului "Copiii mai întâi - 2001". "Copiii mai întâi" este titlul unui program multianual, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC), cu scopul de a dezvolta noi servicii de protecţie a copilului, prin întărirea şi diversificarea activităţilor de protecţie a copilului. Una dintre componentele principale ale acestui program a fost acordarea de granturi pentru dezvoltarea la nivel judeţean de noi servicii, ca alternativă la închiderea instituţiilor de tip vechi”.
Vă oferim ocazia să lecturaţi "concluziile” în cazul copiilor autişti şi vă lăsăm pe dumneavoastră să decideţi dacă poveştile de mai jos sunt reale sau imaginare...

Povestea lui N., dezinstituţionalizat

"K. şi N. sunt doi fraţi care au trăit într-un cămin spital, ambii cu serioase probleme de dezvoltare. K. are 7 ani, nu vorbeşte, are probleme grave de comportament şi este agresiv în relaţiile cu adulţii şi cu ceilalţi copii. Evaluarea acestuia a arătat faptul că vârsta mentală este cea a unui copil de 3 ani, dar înţelege foarte bine ce i se spune şi are potenţial de învăţare. Fratele său N. are 15 ani şi este diagnosticat cu autism, având vârsta mentală a unui copil de 2 ani. Pentru el, şansele de recuperare sunt şi mai mici. Ambii băieţi au fost abandonaţi în spital la câteva zile după naştere. Părinţii sunt cunoscuţi, dar nu au domiciliu stabil şi nu pot avea grijă de copii. Tatăl consumă frecvent băuturi alcoolice. Băieţii şi-au petrecut toată viaţa într-un cămin spital, unde nu au primit suficientă atenţie adecvată nevoilor lor. În acest proces de schimbare a sistemului de protecţie a copilului, asistenţii sociali au reuşit să găsească familii substitut pentru fiecare dintre ei. Din nefericire, ei nu au putut fi plasaţi împreună, dar familiile respective locuiesc în acelaşi sat, aşa că a fost posibilă menţinerea contactului dintre cei doi. (…) În primele luni îngrijirea lui K. a fost un lucru extrem de dificil, datorită agresivităţii sale. El avea probleme cu acceptarea schimbărilor produse în viaţa lui şi nu avea încredere în oameni, lucru care se manifesta prin comportament agresiv faţă de ceilalţi. Fratele său, pe de altă parte, era extrem de retras. Părinţii substitut au făcut eforturi uriaşe şi au primit sprijin din partea personalului centrului de recuperare din oraşul apropiat, unde băieţii beneficiau de terapie, în funcţie de nevoile fiecăruia. Se întâlneau în mod regulat cu psihologul pentru a vorbi despre dificultăţile întâmpinate şi găseau sprijin în faptul că îşi puteau împărtăşi unii altora problemele.
După un an, progresele au început să se vadă, iar doi ani mai târziu K. a devenit mai relaxat. A devenit extrem de legat de tatăl său substitut şi a început să vorbească. Mergea la şcoala specială şi devenise cel mai bun din clasă. Concluziile evaluării care i s-a făcut lui N. au arătat că băiatul ajunsese la nivelul de dezvoltare al unui copil de 7 ani, îşi pierduse trăsăturile de autist şi devenise extrem de comunicativ (n.r. - ?!). Părea să fi dobândit un sentiment de siguranţă şi apartenenţă la familia substitut. Era capabil să ajute la bucătărie şi la treburile casei, să meargă singur la cumpărături şi la film, în parc sau la teatru, fără să fie nevoie să fie supravegheat.”

D., adult autist îngrijit de asistent maternal

"V. ca asistentă maternală era o persoană activă, care dorea sa se facă utilă. (…) D. suferea de autism şi avea o întârziere mentală. La acea vreme avea ceva mai mult de 18 ani, dar asistenta maternală continua să-l îngrijească şi să pună în aplicare planul de recuperare întocmit de specialişti. Când a venit prima oară în acea familie, D. suferea şi de scolioză şi nu vorbea. Totuşi, încetul cu încetul, a început să comunice cu alţi copii şi cu asistentul maternal şi chiar să se ataşeze de asistentul maternal. G. s-a născut în 1993 şi a fost plasat într-un centru de plasament. A fost părăsit de părinţii săi şi a locuit în câteva centre de plasament. În 2003 a fost plasat la asistentul maternal V.
G. era declarat judecătoreşte abandonat. Era încadrat în gradul de handicap sever, prezentând diagnosticul - retard mintal, dislalie şi enuresis. Evaluarea a arătat că avea nevoie de sprijin social, psihologic şi emoţional sigur; corectarea vorbirii; exerciţii pentru dobândirea de deprinderi de autonomie personală; dezvoltarea deprinderilor de comunicare; exerciţii fizice. G. a învăţat repede câteva reguli din viaţa de familie şi deprinderi de autonomie personală. A început să facă lucruri simple prin casă şi chiar să frecventeze cursurile învăţământului special. Câteodată era agresiv cu oamenii şi lucrurile din jurul său, în mod special cu D. şi cu picturile şi obiectele lui personale. Stătea în aceeaşI cameră cu D. şi avea propriul pat şi dulap. De asemenea, familia a integrat copilul în familia lărgită, petrecând vacanţe sau sfârşitul de săptămână cu ei.
Pentru a oferi condiţii bune copiilor, familia a trebuit să se mute din mediul urban în cel rural. Au mers să locuiască într-o casă nouă care necesita investiţii. Familia a făcut tot ce a putut, în ciuda condiţiilor dificile din zonă, în mod special din lipsa canalizării. Totuşi, întotdeauna aveau mâncare proaspătă şi în special lapte pentru copil. În noua casă, familia a putut să aranjeze spaţiul astfel încât să se satisfacă nevoile unui copil şi ale unui adult cu dizabilităţi. Şcoala era un pic prea departe şi asistenta maternală pierdea ceva timp cu transportul copilului la şcoală. Familia a trecut printr-o perioadă de criză determinată de comportamentul lui G. Totuşi, erau încrezători că în timp şi cu răbdare criza se va rezolva. Încrederea lor şi rezultatele bune arată că este posibil să plasezi în asistenţa maternală un copil cu handicap cu condiţia să existe o bună pregătire şi un sprijin permanent.”

  • pentru conformitate, povestile pot fi găsite pe site-ul oficial: www.copii.ro
Citeşte mai multe despre:   familia,   copii speciali într-o românie autistă

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de