Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Centrul "Sf. Mihail" funcţionează de trei ani în cadrul Şcolii speciale de surzi nr. 1 din Bucureşti, printr-o colaborare iniţiată de Fundaţia "Copii în dificultate" cu Ministerul Educaţiei. Alături de cei 13 tutori pregătiţi de un grup de psihopedagogi din Irlanda de Nord, Ministerul Educaţiei a mai adus încă 11 educatori pentru a lucra cu copiii autişti.
"Mâini cuminţi!", se aude dintr-un colţ despărţit de restul încăperii printr-un parapet, vocea clară şi puternică a tutorelui. Ajutat de profesor, copilul cu păr bălai îşi pune mânuţele una peste alta. "Ochii la mine! Arată verde!" Claudiu îşi roteşte privirea pe cele trei pătrate colorate şi începe să dea din mâini. "Arată verde!", se aude din nou vocea tutorelui, în timp ce capul copilului este poziţionat de educator către imagini. Copilul arată cu degetul culoarea verde. "Bravoooo!", spune profesorul şi-i mângâie mânuţele celui mic. Copilul deschide gura. Aşteaptă bucăţica de prăjitură pe care o are promisă drept recompensă.
Pentru a ajunge la performanţa de a identifica culorile, copilului i-au trebuit două luni de muncă zi de zi. Claudiu are 6 ani. Face terapie ABA în centrul "Sf. Mihail" de aproape un an. Dacă în trecut era extrem de violent, arunca cu obiectele, îi era teamă să plece în alt loc, nu voia să stea la masă, acum Claudiu recunoaşte câteva culori, ştie toate părţile corpului, întinde mâna şi dă noroc. Pentru a beneficia de cele cinci ore de terapie pe zi, părinţii lui Claudiu au închiriat un apartament în Bucureşti. Bunica stă cu Claudiu, iar la Suceava, acasă, mama stă cu fiica mai mare, de 12 ani, autistă şi ea.
PROGRESE CARE DAU CURAJ
Asemenea lui Claudiu, în centru mai sunt încă 16 copii, 12 la grădiniţă şi patru în clasa a V-a. Roni vine de trei ani în centru. De când avea 4 ani. Opt ore pe zi au lucrat tutorii cu el, dar munca a avut rezultate mari, aşa că cel mic a ajuns acum mândria grupei. Oana Radu şi Alina Sudiţeanu îşi amintesc de Roni în primele zile în care a fost adus la centru: făcea pe el, nu vorbea, nu ştia să se îmbrace singur, nu-şi recunoştea părinţii, nu ştia nici un obiect din mediu înconjurător, mormăia şi flutura mâinile în permanenţă.
A ajuns acum, după trei ani de exerciţii, să se spele singur pe mâini, să se joace la calculator, să comunice cu ajutorul imaginilor şi chiar să meargă două-trei ore pe zi la o grădiniţă de masă, aflată în apropierea centrului. "Pentru noi a fost o mare realizare. Stătea cuminte pe scaun şi reuşea să rezolve câteva din sarcinile simple pe care i le dădea educatoarea", spune Oana cu mândrie. "Acum, grădiniţa s-a închis, dar vrem să căutăm alta şi să continuăm."
NECALIFICAŢI CU FACULTATE
"Noi încercăm să-i învăţăm pe educatori în ce constă terapia ABA, numai că este foarte greu, pentru că de la an la an ei se schimbă, pleacă unii şi vin alţii. Sunt persoane care au terminat facultatea, au mastere, module de psihopedagogie, dar pentru că nu au la bază liceul pedagogic sunt plătiţi cu salariul minim pe economie. Iar planul de învăţământ le-a prevăzut între trei şi cinci ore. Noi le suplimentăm orele de muncă şi, implicit, le mărim şi salariul. Nu e normal ca aceşti oameni cu asemenea pregătire să fie plătiţi ca nişte necalificaţi. Încă un lucru care ar trebui schimbat", se revoltă coordonatorul centrului, Teodor Zamfir. Oana Radu, coordonatorul de programe al centrului, lucrează de cinci ani cu copiii autişti şi de curând împreună cu colega sa, Alina Sudiţeanu, au realizat o programă specială pentru ei, cu gândul că ea, cu ajutorul Ministerului Educaţiei, să poată fi folosită în toate şcolile speciale.
"Ne dorim să-i învăţăm şi pe alţii elemente din terapia ABA, dar nu sunt acreditate aceste cursuri şi atunci foarte puţini copii ajung să beneficieze de această terapie. De ce? Pentru că în şcolile speciale se lucrează după ureche şi cadrele didactice de acolo habar nu au de nici o terapie."
"LA BĂLĂCEANCA, SPĂLAŢI LA GRĂMADĂ CU FURTUNUL"
"Centrul funcţionează la capacitate maximă", aflăm de la coordonatorul instituţiei, Teodor Zamfir. Copiii sunt împărţiţi pe grupe, în funcţie de cât de avansată este boala.
Ovidiu face parte din cea de-a treia grupă. Are aproape 8 ani, iar terapia a început-o pe la 5 ani. Merge pe vârfuri şi "pare că boala pe el chiar îl chinuieşte. Plânge mereu, dă din mâini şi nu are astâmpăr. La el, progresele sunt foarte mici, pentru că a şi început terapia târziu", spune logopedul Rodica Firoiu. După câteva minute de rostit sunetul "a", Ovi a obosit. "Pauză cinci minute!", îi spune tutorele copilului. Ovidiu nu ştie ce să facă cu libertatea sa. Tutorele ia vaporaşul şi-l învaţă pe copil să se joace. Plimbă vaporaşul pe marginea covorului şi scoate în acelaşi timp sunete, ca de sirenă. Copilul a exersat de nenumărate ori mişcarea şi tot nu-i iese bine. "Mai e mult de muncă. Acum e bine, cât sunt la noi, dar mai târziu ce se va întâmpla cu aceşti copii? Vor ajunge la Bălăceanca şi vor fi spălaţi pe corp cu furtunul, la grămadă!", spune cu tristeţe coordonatoarea de proiecte, Oana Radu.
În cadrul centrului, părinţii pot veni cu copiii lor pentru evaluare. După trei zile de teste, tutorii recomandă părinţilor cum şi ce să lucreze cu cei mici. Dacă până anul trecut nu se percepea părinţilor nici o taxă, începând cu anul acesta ei sunt nevoiţi să plătească lunar 500 de lei. "Ni s-a întâmplat să lucrăm cu copii care au făcut progrese extraordinare, dar, în lipsa banilor, părinţii sunt nevoiţi să renunţe. Aşa că noi căutăm sponsorizări şi nu-i lăsăm să plece din centru", spune Zamfir. Centrul funcţionează cu ajutorul banilor trimişi de la fundaţia-mamă, din Anglia. Pentru copiii autişti, învăţământul preşcolar nu există. Părinţii care reuşesc să-şi ducă copiii într-un centru unde se lucrează ABA, pe bani puţini, zic că l-au luat pe Dumnezeu de picior. În timpul ăsta, şcolile speciale îngroapă între pereţii lor autişti condamnaţi la tăcere.
Scrie dacă îl atingi
La vârsta de 2 ani, Andrei (foto) a fost diagnosticat cu autism sever. Medicii i-au "încurajat" pe părinţi, spunându-le că Andrei nu va vorbi şi nu va merge niciodată la şcoală. Până la 5 ani şi jumătate, băiatul nu a făcut nici un progres. Învârtea întruna obiecte, aşeza nişte sticle, mergea pe vârfuri, pentru ca a doua zi să o ia de la capăt, după cum povesteşte mama sa, Lucia Vlădescu.PRIMII PAŞI
Părinţii au continuat să spere că pot face ceva pentru copilul lor. S-au documentat despre boală şi i-au alcătuit un program cu tutori şi logopezi. După ani de terapie, Andrei cunoaşte culorile, literele, cifrele, are noţiuni de bine-rău, greu-uşor, concepte precum "a ierta", "a răsplăti", "a pedepsi". Copilul vorbeşte, ştie să lucreze pe calculator, scrie, se încalţă, se dezbracă şi se îmbracă singur. Mănâncă singur, răspunde când e strigat pe nume, cunoaşte capitale ale lumii.
Acum, are 9 ani şi jumătate. Părinţii lui au înfiinţat un after-school, pentru a-i da lui Andrei posibilitatea de a-şi face prieteni copii normali. El merge la o şcoală obişnuită, după ce a fost respins la alte trei şcoli, dar este însoţit pe parcursul orelor de un tutore, care îl ajută. De exemplu, începe să scrie numai dacă îl atingi pe mână.
PROBLEMELE
Adoră religia, dar pentru că în carte există aspecte referitoare la pedepsirea copiilor de către Dumnezeu, el a înţeles că Divinitatea l-a pedepsit şi i-a dat boala pe care o are. El e perfect conştient de ce i se întâmplă şi disperă adesea, pentru că îşi doreşte din suflet să fie ca ceilalţi. La şcoală, copiii l-au acceptat, are prieteni, mai ales fete. Andrei are un talent special la matematică. "S-a pus chiar problema să participe la concursurile şcolare de matematică, dar nu ştiu dacă tutorele ar fi acceptat în sală", povesteşte Patricia Vlădescu. IQ-ul îi permite copilului să meargă la o şcoală normală. "Am aflat că există şcoli integratoare, care ar trebui să aibă un profesor itinerant care să îi ajute pe copiii cu probleme. "Dar acest profesor nu există decât scriptic", spune doamna Vlădescu. Cei care doresc să ia legătura cu doamna Patricia Vlădescu o pot contacta la această adresă de mail: patricia_vld@yahoo.com.
Irina Munteanu
URMEAZĂ
Respinşi de învăţământul de masă, copiii diagnosticaţi cu autism sunt condamnaţi să meargă în şcolile speciale, unde sunt obligaţi să dea teze şi să parcurgă programe neadecvate.
