Promisiuni măreţe pentru copiii autişti

Ministrul Sănătăţii a spus că va face o campanie de informare. Şi trei centre regionale de terapie în autism. Ministrul Muncii va da un ordin şi adulţii autişti nu vor mai deveni schizofrenici. Bogdan Olteanu se va întâlni cu preşedintele CNAS, pentru a vedea cum se pot deconta terapiile pentru autism. Preşedintele Senatului vrea să iniţieze o lege în acest sens, iar premierul Tăriceanu va da o ordonanţă de urgenţă. Chiar dacă astăzi încheiem seria de articole, campania noastră continuă, până când ei îşi vor onora promisiunile.

Miercuri, 29 octombrie. Ora 10:30. Ochii lui Lars sunt roşii. Holurile întortocheate, plimbarea cu liftul l-au agitat şi mai mult. Plânge şi îşi dă cu palmele peste faţă. "E agitat mai mereu. Nu ştiu ce să mă mai fac!”, spune mama lui, în timp ce-şi mângâie copilul. Lars are 13 ani, iar semnele că ar suferi de autism au apărut încă de când avea 9 luni de zile. Diagnosticul i-a fost pus însă, mult mai târziu, după vreo 2 ani. Femeia a încercat inutil să-l pregătească pe Lars pentru întâlnirea cu "omul care poate să ne ajute pe noi şi pe toţi copiii bolnavi de autism”. Lars nu are astâmpăr. "Larsi, astăzi mergem la domnul ministru Nicolăescu, pentru a-l ruga să fie alături de noi. Tu o să fii reprezentantul tuturor copiilor autişti. O să fii cel mai tare, mami. Vrei să îi dai tu scrisoarea în numele tutoror copiilor?”, îl întreaba mama sa, Magdalena Schubert. Îi ţine capul între palme şi-i fixează privirea. "Da”, spune băiatul, scurt. După care o ia la fugă printre maşini, în parcarea din faţa Ministerului Sănătăţii.

Campanie de informare a publicului larg

Mai trec 15 minute de aşteptare. Lars stă pe banca lipită de perete şi priveşte în gol. Îl vor ajuta la întâlnirea cu ministrul Sănătăţii creatoarea de modă, Liza Panait, şi realizatorul tv, Mădălin Ionescu, doi dintre cei care s-au alăturat campaniei noastre. Într-un final, urcăm spre sala de şedinţe. Care cu liftul, care pe jos. Ministrul Nicolăescu ne primeşte, cu o foaie în mână şi cu zâmbetul larg pe buze. Lars face cunoştinţă cu "omul salvator”. Nici nu ne aşezăm bine, că ministrul ţine să-i atragă atenţia mamei, cu vorbă mieroasă, "să-i schimbaţi alimentaţia” şi priveşte la băiat care mânca nişte napolitane, recompensă pentru momentele în care a stat liniştit. Lars se ridică de pe scaun şi, cu ochii în masă, îi întinde scrisoarea deschisă. "Mulţumesc, Lars. Am citit scrisoare. Am citit şi articolele apărute până acum”, îşi începe ministrul discursul. "Bravo, Larsi”, îi şopteşte mama copilului şi-l mângâie pe cap.

"Mi-am făcut lecţiile”, continuă Nicolăescu, fără să mai aştepte vreo întrebare. "Am vorbit deja cu reprezentanţii ministerului muncii, ai învăţământului, vrem să ne întâlnim pentru a alcătui programe speciale, suntem pe cale sa înfiinţăm un centru pentru astfel de copii, dar totul de face în timp”. Întrebat despre finanţarea terapiei ABA, Nicolăescu ridică din umeri. "Legea 118/2007 prevede decontarea feng-shui-ului, de exemplu. ABA nu se află pe lista terapiilor decontate. Vi se pare normal?” îl întrebăm noi. Ministrul pasează mingea colegului său, Adrian Pană. "Poate domnul doctor să vă răspundă. Eu nu mă pricep”, se scuză ministrul "Nu se decontează. Legea nu funcţionează pentru că nu are norme de aplicare. Iar terapia ABA este controversată. Unii o recunosc ca fiind bună, alţii nu”, spune dr. Pană care, într-un final, recunoaşte că la noi, legat de autism, nu există mai nimic: nici specialişti, nici medici în stare să depisteze la timp boala şi să pună diagnsticul corect. "Cât de curând o să cerem ca medicii de familie sa participe la cursuri despre autism”, spune ministrul, mulţumit de ideea propusă. Proiectele şi planurile ministrului merg "pe viitor”. Nimic acum. Mădălin Ionescu intervine: "poate ar trebui să apelăm la speciliştii din străinătate, ei ştiu cel mai bine ce înseamnă terapia ABA. Copiii aceştia nu pot aştepta prea mult. Trecerea timpului este în defavoarea lor”. "Da, da, da”, aprobă ministrul. D-abia când află că dorim răspunsul oficial peste câteva zile, ministrul respiră uşurat. Lars, în tot acest timp, a înfulecat napolitane. Nicolaescu se apropie de băiat şi dă mâna cu el. Copilul îi întinde o napolitană şi o zbugheşte către lift. "Chiar azi voi da în lucru scrisoarea”, ne asigură ministrul şi intră în biroul său. Dintr-un colţ, mama îşi priveşte copilul, mândră. Lars reuşise în acea dimineţă să stea cuminte, să ofere o napolitană, să "fie cel mai tare”. "Cred că i-a plăcut cămaşa roz a ministrului!”, găseşte mama o explicaţie pentru gestul fiului ei.

Am primit la redacţie şi răspunsul oficial al Ministerului Sănătăţii. Legat de solicitările din scrisoarea deschisă, Eugen Nicolăescu a anunţat că va demara o campanie de informare a publicului larg privind autismul, va elaborarea un ghid de standarde de servicii în autism şi va forma trei echipe de profesionişti de sănătate mintală în terapie comportamentală în autism din trei Centre de Sănătate Mintală din ţară, care vor deveni centre regionale de terapie în autism. În plus, va dezvolta trei departamente specializate de diagnostic, evaluare, terapie comportamentală şi servicii individualizate de intervenţie la domiciliu, pentru copiii cu tulburări din spectrul autist în cadrul centrelor de sănătate mintală.
Carmen Preoteşoiu

Răspunsul oficial al Ministerului Sănătăţii îl puteţi citi integral accesând acest link

Diagnostic real pentru adulţii autişti

Luni, 3 noiembrie. Ora 9:00. La întâlnirea cu ministrul Muncii ne-au însoţit Manuela Hărăbor împreună cu fiul ei, Andrei, şi Monica Tatoiu. Andrei are 18 ani şi este autist. Pentru doamna ministru, el a fost reprezentantul persoanelor autiste care, după majorat, devin brusc, în documentele medicale, schizofrenici sau psihotici. I-a spus ministrului "Bună ziua” şi i-a înmânat scrisoarea deschisă. "Cum te cheamă?”, a vrut să ştie Mariana Câmpeanu. "Andrei Hărăbor. 18 ani”, a rostit el cu voce clară, anticipând cea de-a doua întrebare. Apoi şi-a întors privirea de la ea şi a cerut ferm – "Vreau să mă uit pe geam!”

În faţa întrebărilor Manuelei Hărăbor, Mariana Câmpeanu, ministrul muncii, a recunoscut că nu ştie care este cuantumul indemnizaţiei unui însoţitor pentru un copil cu handicap. Suma de 5 milioane de lei vechi a pus-o pe gânduri. "Cu un copil autist nu ai niciodată pauză. E o muncă de 24 de ore din 24. Nimeni nu se angajează la asemenea treabă pe aşa de puţini bani. De aceea, în cele mai multe dintre cazuri, mamele renunţă la serviciu şi devin asistenţii propriilor copii. E cumplit de greu să te descurci doar cu banii ăştia”, i-a explicat Manuela Hărăbor. Ministrul muncii şi-a notat toate observaţiile.

Andrei s-a mutat de la geam la masă. A scos din buzunar o cutiuţă mică de metal, a pus-o pe masă şi a deschis-o. Părea să aibă în ea mărgele. "Uite! Melci!”, spune el. Erau cochilii, cea mai mare - cât unchia degetului mic. Mariana Câmpeanu zâmbeşte.

"E nevoie de o campanie de informare”, a precizat ea. "Atât pentru medici, cât şi pentru părinţi. Aceşti copii trebuie identificaţi şi trataţi la timp”. "Aţi stat de vorbă cu ministrul sănătăţii?”, întrebăm. În acest timp Andrei îşi încleştează degetele în părul meu. E un fel de a-şi manifesta afecţiunea. L-am văzut făcând asta şi cu mama lui. Îmi trage capul spre el cu putere şi strâmbă buzele, a joacă. "Ia! Ia!” Mă strâmb şi eu şi zâmbesc, în aşteptarea răspunsului ministrului. Mariana Câmpeanu coboară privirea. E vizibil stânjenită. Cu greu se poate uita la Andrei. Nu ştiu dacă a mai văzut vreodată un copil autist. Andrei e vesel şi mă trage în continuare de păr cu putere. Ministrul muncii îmi spune că s-a consultat cu Eugen Nicolăescu şi că ordinul nr. 762/1.992/2007 va fi modificat în cel mai scurt timp. "Ce înseamnă «cel mai scurt timp»?”. "Maximum o lună de zile”, răspunde ministrul. "Deocamdată atât pot promite... Dacă voi face parte din viitorul parlament, voi continua aceste măsuri. Dacă nu, îi voi informa pe colegii care vor fi acolo despre această problemă. Este într-adevăr o problemă importantă şi nu o putem neglija. Vă mulţumesc pentru că aţi adus-o în atenţia noastră prin această campanie”, a încheiat ministrul Muncii.
Andreea Sminchişe

Răspunsul oficial al Ministerului Muncii îl puteţi citi integral accesând acest link

Bogdan Olteanu se va întâlni cu preşedintele CNAS

4 noiembrie. Ora 12:00. Scrisoarea deschisă ajunge şi la Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor. Mai întîi, am mers să-l luăm pe Andrei de la şcoala unde este elev în clasa a II-a. Pe drum, cu ajutorul Alexandrei Dinică, psihologul care face terapie cu Andrei, am reuşit să-l cunoaştem mai bine pe băieţelul de 9 ani care suferă de autism sever. Copilul nu vorbeşte încă pe înţelesul nostru, dar ştie tabla înmulţirii şi rezolvă problemele de matematică mai repede decît Alexandra. Îi place muzica de pe MTV, să mănînce dulciuri şi să miroasă şerveţelele parfumate. Să fie mîngîiat, să alerge, şi să stea cuminte în braţele cuiva. Crede că undeva, sus, există un loc pe care Dumnezeu l-a creat pentru copiii care au probleme, aşa, ca el. Pe Andrei, vestea că el va înmîna scrisoarea îl încântă.

La intrare în Parlament, ne-am întîlnit cu Andreea Marin Bănică şi Lucian Mîndruţă, apoi am urcat la biroul preşedintelui. Bogdan Olteanu ne-a primit alături de soţia sa; Andrei i-a înmînat paginile pe care am tipărit textul scrisorii, dar şi sutele de semnături ale cititorilor care ni s-au alăturat. Andreea Marin Bănică i-a vorbit lui Bogdan Olteanu despre şansele de recuperare pe care le-ar avea copiii cu autism, dacă terapia ar fi subvenţionată: "Un om bolnav poate fi o povară pentru cei din jur, dar recuperat, el poate să-i ajute pe cei din jur, poate deveni util societăţii”. Alexandra Dinică a povestit despre situaţia în care se află ea: a terminat facultatea de psihologie, unde nu a avut nici un curs despre autism. Singură a citit şi a început să facă terapie cu copiii autişti. "Pentru că nu există în nomenclator această meserie (n.r. - cea de tutore), nu putem avea carte de muncă. Recunosc că am lucrat la negru, şi nu mi-e teamă să spun asta; am făcut-o pentru a ajuta un copil”.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a amintit de Legea 118/2007, prin care se permite decontarea terapiilor complementare de către CNAS. I-am precizat că printre acele terapii e enumerat feng-shui, dar nu şi ABA, care s-a dovedit eficientă în cazul autiştilor. Lucian Mîndruţă a completat: "Să pui feng-shui-ul acolo, e ca şi cum l-ai trece şi pe Giorgio Armani într-o lege”. Discuţia oamenilor mari l-a cam plictisit pe Andrei, iar Cristina Olteanu i-a adus o foaie şi cîteva markere. Copilul a început să înşire punctuleţe şi să învîrtă linii roz. Apoi, ajutat de Alexandra, şi-a scris numele.

În răspunsul său oficial trimis redacţiei noastre, preşedintele Camerei Deputaţilor a precizat că va analiza ce se poate face din punct de vedere legislativ pentru că celor 30.000 de copii autişti să li se permita şanse reale de recuperare. Olteanu a promis că va avea o primă întâlnire cu preşedintele CNAS, dr. Vasile Ciurchea, pentru a găsi împreună soluţiile legislative care să permită finanţarea terapiilor de recuperare a copiilor autişti.
Irina Munteanu

Răspunsul oficial al Camerei Deputaţilor îl puteţi citi integral accesând acest link

Preşedintele Senatului vrea să iniţieze o lege

4 noiembrie. Ora 14:30. Senatul României Ilie Sârbu primeşte echipa Jurnalului Naţional. Doi reporteri, împreună cu Cezar Seserman (8 ani) şi Robert Plopeanu (12 ani), doi copii autişti veniţi împreună cu mamele lor. Deşi îşi anunţaseră prezenţa, Cristian Brancu şi Oana Turcu au anunţat, cu doar cîteva minute înaintea întîlnirii, că nu mai pot veni... Robert Plopeanu şi mama lui au sosit tocmai din Braşov. Băiatul a fost diagnosticat cu Asperger la vîrsta de 3 ani şi el, şi fratele lui geamăn, care suferă de Asperger hiperkinezic cu deficit sever de atenţie. "Radu e acasă”, spune Robert despre fratele său, "şi eu sunt în clasa a V-a, iar Radu e a IV-a”. La 4 ani, Radu şi Robert erau pasionaţi de litere şi cărţi. Au început să deseneze alfabetul pe toţi pereţii casei şi părintii i-au lăsat. Robert a început să citească tot de la 4 ani şi de atunci a epuizat cam tot ce se găseşte în biblioteca părinţilor. În holul Senatului, băieţelul zîmbeste şi pînă la urmă se lasă convins să-i înmîneze preşedintelui Senatului scrisoarea. "Mami, vrei să mergem să vorbim despre copii autişti?”, îl întreabă mama şi pe Cezar. Şi răspunsul lui vine imediat: "Da!”. Intrăm. Pînă în faţa biroului lui Ilie Sârbu e drum lung, iar Robert merge drept înainte: "Este scrisoarea pentru noi, copiii autişti”, îi spune Robert preşedintelui Senatului, iar acesta zîmbeşte stînjenit. Ne pofteşte să ne aşezăm la masă. Nu ştie prea multe despre copiii autişti, dar pare atent şi dispus să asculte. Îi facem un rezumat, timp în care ne întreabă concret ce se poate face pentru aceşti copii. Ne promite iniţierea unei propuneri legislative care să permită decontarea terapiilor copiilor autişti, mai ales că "nu e singur, e o echipă întreagă în spatele meu care are influneţă şi poate schimba lucrurile”. În răspunsul oficial, preşedintele Senatului spune că "demararea procedurilor se va face luni, 10 noiembrie a.c. Astfel, în ceea ce priveste iniţerea şi adoptarea unor viitoare propuneri legislative, vom transmite documentaţia pe care am primit-o de la dvs. tuturor grupurilor parlamentare şi comisiilor permanente vizate (Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială, Comisia pentru sănătate publică, Comisia pentru drepturile omului şi minorităţi, Comisia pentru egalitate de sanse etc.).”
Diana Rotaru

Răspunsul oficial al Senatului îl puteţi citi integral accesând acest link

Tăriceanu va da ordonanţă de urgenţă

5 noiembrie. Premierul Tăriceanmu ne acordă o scurtă întrevedere pentru a-i înmâna scrisoarea deschisă. La Brăila, în Prefectură. Întâlnirea fusese fixată cu o seară înainte, aşa că nu mai aveam cum să anunţăm vreo personalitate din viaţa publică ce ar fi dorit să susţină cauza, alături de noi. Iese din calcul şi varianta de a merge la Brăila cu vreun copil cu autism, până acolo sunt patru ore de drum întins. La orele amiezii, între o întâlnire cu doamna prefect al judeţului şi o sedinţă de consiliu, ne strecurăm în programul prim-ministrului. Cu scrisoarea în mână. Tăriceanu spune că ştie cum arată un copil autist şi ne dă exemplul băiatului unui diplomat străin, în vârstă de 12 ani. "Nu ştiam cum să mă port cu el, cum să mă adresez, ce să fac pentru a nu-l deranja. Îmi dau seama că e dificil...” Insistăm pe ideea că, prin terapie, aceşti copii ar putea fi recuperaţi. Premierul spune că, fiind o problemă din domeniul sănătăţii, ar trebui să se consulte şi cu ministrul de resort. Şi cu cel al muncii. Îl informăm că cei doi au primit deja scrisoarea şi şi-au luat angajamente. "De exemplu, campania de informare ar putea fi făcută de Ministerul Sănătăţii”. Tăriceanu e nedumerit. "Vreţi să spuneţi că există medici de familie care nu ştiu ce este autismul?!”. Îi relatăm, pe scurt, drama copiilor diagnosticaţi incorect, care pierd ani fiind suspectaţi de hipoacuzie sau de cine ştie ce alte afecţiuni. "Recunoaşterea diagnosticului şi după 18 ani poate fi rezolvată printr-un ordin al ministrului muncii. Ce ne facem cu terapia?”, întrebăm noi. Premierul se gândeşte. "Trebuie făcut ceva repede. Ştiţi, vin alegerile...”. Ştim. "Chiar sunt 30.000?” Îi explicasem că am calculat numărul copiilor autişti plecând de la incidenţa bolii la nivel mondial. "Poate nu sunt fix 30.000. Dar şi 20.000 e o cifră mare. Fiecare lună care trece, făra ca aceşti copii să facă terapie, atârnă o piatră grea de gâtul lor. Îi condamnă la handicap pe viaţă. Şi, pe termen lung, pentru România e mai rentabil să investească acum”. "Nu e vorba de rentabilitate, vorbim de copii”, se apără premierul. Ştie încotro batem. "Ba, în cele din urmă, totul se reduce la calcule, domnule premier. Şi e mai rentabil să fim umani”. Premierul se gândeşte. Îi vine o idee. "Să vorbim cu baroneasa Emma Nicholson, pentru a vedea cum procedează celelalte state europene. Ca să împrumutăm modelul lor”. "De ce să ne uităm tot timpul la alţii? Mai bine să împrumute ei modelul nostru!”, parăm noi. Un "studiu de piaţă” poate să dureze şi luni de zile. Apoi, premierului îi vine o altă idee: să vorbim cu Grupul la Nivel Înalt, din cadrul guvernului. Să căutăm soluţii. "Durează, domnule premier”, îi spunem direct. "Copiii aceştia nu mai pot aştepta. Avem însă o lege, 118/2007, care permite decontarea unor terapii complementare. Nu e normal să fie decontate argiloterapia şi feng-shui-ul şi să nu putem deconta o terapie care poate salva viaţa unui copil”. Premierul e uimit. Îi dăm legea respectivă. "Feng-shui-ul e un moft. De argiloterapie acum aud prima oară”. Se gândeşte. "Nici nu ştiu... chiar ajută terapia asta?”. "Ajută, domnule premier. Vă aducem copii diagnosticaţi cu autism care acum merg la şcoala normală, iau premii, schiază, înoată. E drept, sunt puţini, pentru că puţini părinţi îşi pot permite să plătească terapia. Şi e păcat. Când au şansa asta, e păcat să o piardă. Domnul Bogdan Olteanu zicea că s-ar putea rezolva cu o ordonanţă...”. "Putem da o ordonanţă de urgenţă. Asta putem face repede, acum. Să modificăm legea asta şi să introducem şi terapiile pentru autism aici. Dar apoi sunt alţi paşi de făcut...”. Îl întrerupem. "Putem să scriem la ziar că daţi ordonanţa?”. "Da, ordonanţa o dau!”. "Păi, ăsta e cel mai mare pas pe care-l puteţi face. Restul – poate o să-i faceţi tot dumneravoastră, poate alţii, după cum o ieşi la vot”. Acesta e rezumatul scurtei întâlniri de la Brăila. În loc de răspuns oficial, aşteptăm să vedem ordonanţa de urgenţă. Cât mai repede, că vin alegerile...

• Adriana Oprea

Scrisoare deschisă pentru o minte încuiată

Dragă domnule Preşedinte,
V-am invitat să faceţi câţiva paşi alături de "Jurnalul Naţional” în lumea reală, o lume în care părinţii unor copii speciali nu au grija faptului că odraslele merg în cluburi, că încalcă regulile de circulaţie sau că fac greşeli de gramatică la televizor. V-am adresat o scrisoare în numele unor părinţi care îşi văd copiii condamnaţi la boală şi la o viaţă chinuită de un sistem strâmb. Părinţi care ştiu că, dacă ei vor muri, copiii lor vor ajunge "la Bălăceanca, spălaţi cu furtunul la grămadă”.

Ne-aţi întrebat, prin intermediul purtătorului de cuvânt Valeriu Turcan şi al consilierului prezidenţial la Departamentul de Sănătate, ce vrem de la dumneavoastră. V-am răspuns că vrem puţină atenţie şi să urmăriţi ce se va face pentru aceşti copii la nivel instituţional. Mai ales că toţi reprezentanţii instituţiilor cărora le-am adresat scrisoarea deschisă ne-au primit. Şi ne-au promis. Nu v-am fi reţinut decât 10 minute, timp în care aţi fi văzut şi dumneavoastră cum arată un copil autist. Numai pentru asta, şi tot ar fi meritat să vă faceţi timp.

După îndelungi insistenţe telefonice, la sfârşitul lui octombrie, Valeriu Turcan a binevoit să răspundă unui mesaj. Ne-a sfătuit să trimitem pe mail o cerere oficială în care să explicăm în ce va consta întâlnirea şi când am dori să aibă loc. Am trimis mailul pe 28 octombrie, am precizat că această campanie va dura până la sfârşitul săptămânii viitoare şi am solicitat ca, dacă se poate, întrevederea să aibă loc până atunci. Joi, 30 octombrie, l-am sunat din nou pe Turcan. Vineri ne-a răspuns, tot la un mesaj: "Nu se poate săptămâna asta. E prea târziu dacă vorbesc luni?” Nu era prea târziu.

Luni, am sunat din nou. Tăcere. Marţi, de ziua preşedintelui, ni s-a spus că se va face tot posibilul, dar ni s-au cerut detalii cu privire la vedetele care vor fi invitate la întâlnire. Am dat şi asta. Ni s-a spus că vor reveni cu un telefon şi ne vor spune exact dacă preşedintele poate sau nu să primească din mâna unui copil autist scrisoarea deschisă. Miercuri, am sunat din nou. Domnul Turcan – nimic.

Pe la ora 14:30, în aceeaşi zi, am sunat la consilierul preşedintelui pe probleme de sănătate, Virgil Păunescu. Ne-a întrebat ce ne întrebase şi domnul Turcan cu o săptămână în urmă. Ne-a spus că abia azi a ajuns la dumnealui cererea scrisă, pe care "Jurnalul Naţional” o trimisese pe 28 octombrie. Şi că domnul preşedinte a cerut un raport despre autism, iar el s-a gândit că e vorba doar de acel raport, nu şi de o întâlnire cu un copil autist. A mai precizat că va face tot posibilul ca întâlnirea să aibă loc "săptămâna viitoare”. I-am răspuns că, pentru cele 10 minute pe care le răpim din timpul prezidenţial, e târziu: Turcan ştia de cererea noastră de mai bine de o săptămână, iar campania ziarului se încheie vineri. "Dar ce vreţi de la domnul preşedinte?” Dacă aş fi cerut case pentru toţi cei din secţie care au muncit pe brânci timp de o lună, pentru ca această campanie să apară, sau aş fi avut o firmă de asfaltat ce trebuia să mănânce şi gura ei ceva, întrebarea ar fi fost legitimă. Aşa, am răspuns că noi, personal, nu vrem nimic, vrem ca autorităţile să ia în seamă aceşti copii şi să le acorde atenţia şi şansele cuvenite.

După un sfert de oră de la primul telefon, în urma căruia ni s-a promis din nou că se va face tot posibilul ca întâlnirea să aibă loc joi sau vineri, consilierul Virgil Păunescu ne-a dat răspunsul final: "Domnul Preşedinte m-a rugat să vă transmit că dumnealui cunoaşte problema copiilor autişti, are toată compasiunea şi înţelegerea pentru aceşti copii şi admiraţie pentru campania dumneavoastră, dar nu doreşte să participe la nicio acţiune iniţiată de cei din trustul Intact, nici măcar în campanii de felul acesta". Stupefiaţi, am încercat să obţinem confirmarea acestei replici şi de la domnul Turcan, dar nu ni s-a mai răspuns.

Domnule preşedinte, din ce trust de presă aţi fi vrut să facem parte ca să ne primiţi şi ca să daţi atenţie copiilor autişti? Credem că pentru viitorul României nu sunt importanţi doar copăceii plantaţi pentru a opri alunecările de teren, ci şi copiii autişti, care pot fi salvaţi. În România sunt în jur de 30000 de copii autişti. În acest moment, 60000 de părinţi, persoane cu drept de vot, vă dispreţuiesc. Şi ceilalţi, cărora le pasă de aceşti copii. Până şi urmaşii câinilor vagabonzi pe care i-aţi fugărit în mandatul dumneavoastră de primar fac ceva pentru aceşti copii. Dresaţi, patru foşti câini ai străzii îşi oferă afecţiunea şi atenţia, o dată pe săptămână, mai multor copii autişti dintr-un centru de plasament.

Şi încă ceva, dragă domnule preşedinte: dacă într-o zi aţi vedea un om în pericol de moarte, l-aţi întreba, înainte de a încerca să-l salvaţi: "Eşti cumva angajat al trustului Intact?”.
Ionela Gavriliu

Puteţi citi integral Legea 118/2007 privind organizarea şi funcţionarea activităţilor şi practicilor de medicină complementară/alternativă accesând acest link