x close
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

A fost odata - Saracul sat bogat

0
Autor: Carmen Dragomir 08 Noi 2006 - 00:00
A fost odata - Saracul sat bogat


Embargoul a insemnat pentru aceste locuri un dar ceresc. Cel mai urgisit sat al clisurii s-a transformat precum o cenusareasa cand au inceput transporturile de benzina pe malul sarbesc. Acum, localnicii stau la mila lui Dumnezeu.

Dintre toate satele pe care le-am strabatut de-a lungul Dunarii, localitatea Coronini, aflata la cativa kilometri aval de Moldova Noua, ni s-a descoperit la prima vedere ca fiind cea mai prospera. Case chivernisite, curti pavate cu marmura. Localnicii insa isi duc traiul din somaj, ajutoare sociale si pensii. Ai mai tineri au plecat la munca in Spania si Italia. Ai batrani sparg lemne la sosea. Casele si le-au ridicat pe cand Moldomin Moldova Noua, mina de cupru, era in floare. Si pe cand Dumnezeu le-a dat in dar embargoul. Pe atunci, strazile erau pline de masini, forfoteau de lume, unii incarcau, altii descarcau. Veneau oamenii cu benzina de la Oravita si o vindeau localnicilor. Care treceau numai la un transport la sarbi 300-400 de litri. Acum, toti sunt lefteri. Nimeni nu a investit in nimic, s-au ales doar cu casele.

INCREMENIT. Satul isi taraste usor agonia printre vilele somptuoase. Povestea cu embargoul nu o recunoaste nimeni. Majoritatea satenilor sustin ca au facut bani pe vremea cand lucrau la mina. Cate unul mai sincer recunoaste ca afacerea cu sarbii i-a adus un acoperis sau un etaj in plus. Mirutin Gheorghe, zis Secretaru’, unul dintre batranii satului, sta in fata portii cu mainile in buzunare. Admira zidurile inzorzonate ale vecinilor si zambeste amar la amintirea vremurilor apuse: "Era dar de la Dumnezeu. Acuma, Dumnezeu cu mila!".

ISTORIE. Prin 1960, comunistii au schimbat denumirea satului in Pescari, pentru ca vechiul si actualul nume apartinuse generalului "von Coronin", din timpul Austro-Ungariei. Pentru localnici, asta a insemnat ca plocoanele trebuia duse, in masura de unitate "kile de peste", la judet. In fostul Pescari mai sunt acum vreo cinci pescari. Restul s-a mai urcat dupa ’90 in barca doar pentru a duce bidoanele cu benzina in Iugoslavia.

Primarul, un tip volubil, se jura ca el n-a facut contrabanda, Gheorghe Danet spune ca viitorul satului "sta sub indicativul «DACA»". Adica, daca va primi bani de la buget pentru infrastructura, fara de care - zice primarul - nu se poate dezvolta nimic. Turismul, singura sansa de supravietuire a localitatii, e insa deocamdata doar un vis. Si, sub semnul incert al lui "daca", viitorul pare deja scris: "Tinerii vor pleca unde or vedea cu ochii, iar noi, aici, vom ramane doar cu babele". Coroninii e un sat muribund. Numai dintr-o privire ai putea jura ca nu-i lipseste nimic sa-si traiasca viata la maximum. Saracul sat bogat...

AMINTIRI SI LEGENDE
La intrarea in Coronini, infipta in mijlocul apelor, stanca Babacai respira legende. Satenii povestesc despre un cneaz care si-a legat de ea nevasta infidela, s-o manance corbii si s-o bata vanturile napraznice care invartoseaza fluviul. Cneazul i-ar fi strigat femeii la plecare: "Babo, caiso!", "Femeie, caieste-te!". Sus, pe dealul Cula, un turn stingher, nebagat de nimeni in seama, sta straja satului. Sunt ruinele cetatii Sf. Ladislau, ridicata in secolul al XV-lea impotriva navalirilor turcesti. Primarul ne lamureste ca in acest loc era granita Imperiului Austro-Ungar. In locurile astea, oamenii traiesc cu amintirile si povestile lor. Cu cele de pe vremea cand barcile cu pescari forfoteau pe ape, cand din fiecare casa cineva pleca dimineata la mina de cupru, cand satul mirosea a benzina si a valuta. Si cu cele transmise din mosi-stramosi, despre voinici si monstri. Pe-atunci, viteazul Iovan Iorgovan a omorat balaurul cu sapte capete din trupul caruia au iesit musculitele care mai traiesc si azi in Pestera Gaura cu Musca. Si tot pe-atunci au fost pictate pasarile, florile si zeii, desenele rupestre din Pestera Gaura Chindiei. Care sta "in conservare", cu lacat la porti, pentru ca nu s-a gasit nici o solutie pentru ea.
Citeşte mai multe despre:   croaziera jurnalul

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de