x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Borna zero

0
Autor: Lavinia Dimancea Cristian Stefanescu 10 Noi 2006 - 00:00

Un oras de lux, ieri. Un satuc uitat de lume, azi. Aici se termina Croa-ziera noastra. Desi de aici incepe totul. In Bazias. Un catun si totusi un punct important pe harta Romaniei. Borna zero a Dunarii romanesti. Doi pescari, un caine cu un cap de caras in bot si o gloata de jurnalisti. Noiembrie, ultimul mal. Cititi si:Portile de Fier - Stramutati in tara altora Cu vaporul prin paradis Jurnal de Croaziera - La final Blog Croaziera

FOTOREPORTAJ - Click pe imagine
LA CAPATUL LUMII. Te astepti ca dintr-o clipa in alta sa apara Noe. Si gata!

Aici se termina croaziera noastra. Desi de aici incepe totul. In Bazias. Baziasul care nici macar propriei amintiri nu i-a supravietuit. Un oras de lux ieri. Azi, un satuc uitat de lume. Un catun si totusi un punct important pe harta Romaniei. Borna zero a Dunarii romanesti. O Dunare care isi vede linistita de cursul ei, indiferenta la gloria si la decaderea porturilor sale.

"Mario, da-i gris, ca i-ai dat orez." Maria tine o ghereta cu statut de consignatie, in care vinde orez, gris, napolitane si alte cele trebuincioase, la capatul lumii. Pe sub geamlacul micului magazin universal al familiei Nicolcea se vede Dunarea intrand in Romania. Suntem la Buzias... Ba nu, suntem la Bazias!

PESCUIT. Singura ocupatie, fara valoare adaugata

KILOMETRUL 0. Un sat in ruine. Cateva case rasfirate pe dealuri. Multe parasite. Cateva zeci de locuitori au mai ramas sa cante prohodul fostului mare port dunarean de la sfarsitul secolului al XIX-lea si sa pazeasca amintirea gloriei de altadata. O glorie despre care vorbesc cateva pietre si tocuri putrezite. Hotelul Bauer, in care si-a dormit prima noapte romaneasca Regele Carol I, in 1866, abia se vede printre balarii, din dosul cocenilor de porumb. Risti sa nici nu-l observi, acolo, pe dreapta, la intrare in Bazias, cum vii dinspre Moldova Veche. Prin fostele ferestre cresc buruieni si crengi. Nu-ti poti da seama unde au fost cazinoul sau salonul in care Bratianu l-a intampinat pe viitorul suveran.

Peste drum de hotel trecea, pe vremuri, calea ferata. Tot aici se inalta portul. Nici urma de port sau de cale ferata astazi. O pensiune a luat locul vechilor docuri prin care, in anul de glorie portuara 1882, circulasera 20.000 de tone de marfuri. Trecusera prin Bazias, in acel an, 20.000 de persoane. Din gara distrusa in urma exploziei unei garnituri de tren incarcata cu munitie, la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, au mai ramas doar o vorba buna si istoria celei mai vechi linii ferate ce lega, prin Bazias, Oravita de Viena.

ORASUL PIERDUT. "O fost oras Baziasul", povesteste mosul Nicolcea, unul dintre ultimii batrani care au cunoscut Baziasul inaintea agoniei: "Lux o fost. Orasel frumos. O fost tren. Vapor. N-o fost curent. Dar s-o facut o gara asa frumoasa... s-o facut hotel". Mama lui, o nemtoaica maritata cu un sarb, a lucrat ca "servitoare" in hotelul care a supravietuit bombardamentelor razboiului. A urmat insa impartirea geopolitica a lumii. Linia de demarcatie dintre Serbia si Romania a fost fortificata, iar calea ferata ce ajungea la Bazias avea sa fie sugrumata cu vreo 20 de kilometri mai la nord. Bazias se trezea ultimul ungher al Romaniei, rupt de civilizatie. Fara legatura ferata, portul isi pierdea ratiunea de a exista. Iar fara port, hotelul se pregatea sa moara. "Hotelul o mai tinut un timp dupa razboi. S-o oprit de tot prin ’47-’48... cand o fugit regele", calculeaza mosul. De acolo, paragina: "Stiti cum e in Romania: de la al mic si pan’ la al mare, toti fura", comenteaza sarbul Nicolcea, incercand sa traduca intr-o romana cat mai coerenta un proverb de care isi aduce aminte: "Daca nu-i stapanul... o sarit matii si pe masa daca nu-i nimeni acasa. Asa si acolo. O luat oglinde, o luat usa, o luat geamuri. Azi asa, poimaine asa, si uite asa o ramas numai ziduri". Ziduri care, de fapt, ar trebui sa constituie un element de mandrie nationala. Patrimoniu. "Nu trebuie nimanui zidurile astea", raspunde, in lehamite, batranul.

PARAGINA. Imperii si razboaie reci isi dorm vesnicia impreuna

SATUL RUGINIT. In schimb, "trebuie" Uniunii Sarbilor din Romania cladirea vechii scoli, o ruina ceva mai solida din gura unei mici vai pe care urca ultimele locuinte ale Baziasului. Alaturi, paraginitul si decopertatul castel de apa si manastirea ortodoxa sarba Sfantul Sava, abandonata, temporar, din lipsa de monahi. Din cand in cand mai vine preotul din invecinatul sat Divici sa tina slujba. Din orasul in care, isi aminteste mosu’ Nicolcea, "birturi era... o fost brutarie, o fost macelarie" n-a mai ramas nimic. Vechea scoala nu va mai fi niciodata scoala. Cei cativa copii se duc sa invete la Socol. "Ii mai duce cu masina cineva, mai prind o ocazie, mai merg pe picioare; o spus primarul din Socol ca baga microbuz. O zis, da’ zis o ramas." Au disparut si posta, si CEC-ul, nici macar pichetul de graniceri nu mai functioneaza. Ghereta militarilor zace ruginita pe mal, printre barci de pescari la fel de ruginite.

Pescuitul este una dintre ultimele ocupatii ale localnicilor. Fara prea multa valoare adaugata, e drept. Adica nu se prinde mare lucru. Sunt organizati intr-o asociatie, dar nu au cherhana, nu au camere frigorifice. Cel mai probabil vor fi desfiintati dupa 1 ianuarie. Desfiintat a fost si mineritul in zona, asa ca ceilalti bastinasi au ajuns someri sau, in cel mai fericit caz, pensionari de subteran sau de cariera. "Traiesc din pensie de miner. Nu-mi place sa pescuiesc", marturiseste un ungur de prin Bistrita, casatorit in Bazias.

RAZBOIUL "RATAT". Mos Nicolcea n-a plecat din Bazias, desi a suferit vazandu-l prabusindu-se. Isi aminteste ce planuri mari aveau germanii, in timpul celui de-al doilea razboi mondial: "Mama o vorbit cu nemtii si mi-o povestit ca aicea voiau sa construiasca blocuri. Mai bine sa fi castigat nemtii. Era mai bine. Nu se distrugea". Nu-l deranjeaza nici primitivismul acelor ani: "Nu era curent. Numa’ cu lampile". Si arata spre ruinele dimprejur, explicandu-ne ca pe vremea aceea nu se lucra cu macarale. "Era alta viata. Asta-i viata, asta din Romania? Tot ce cauti, toate is vandute, fabrici...". Se opreste din enumerat si sare la vremea lui Ceausescu. "Parca o fost mai frumos. Erau mai multi oameni, mai mult tineret. Or plecat cand or vazut ca nu e de trait aici."

Mosu’ se opreste brusc din povestit. "Mi-i frig, ma scuzati, ma duc iluntru". Amiaza de duminica umeda si rece. Noiembrie. Pe strada, doi pescari si un caine cu un cap de caras in bot, nedumirit. Neasteptata zarva. Zece croazieristi curiosi. Baziasul traieste. Prin noi.

IMPARATI SI REGI
Desi a contat ca un port de prim rang al Dunarii, cu hotel si cazinou, Baziasul nu a fost niciodata o metropola. Cel mai mare numar de locuitori, 516 suflete, l-a avut in 1880, pe vremea de glorie a localitatii dunarene infiintate in 1795. In schimb, abundau calatorii. Si nu doar pasageri de rand. Imparati si regi au descins la Bazias, din trenuri sau de pe vapoare, in afara lui Carol I. Cronicarii locului povestesc ca, la 1852, imparatul Franz Iosif I a poposit la Bazias la capatul unei croaziere de-a lungul Dunarii austro-ungare, revenind, mai apoi, in 1869, in drumul sau catre Suezul pregatit de inaugurare. Frumoasa imparateasa Sissi e trecuta si ea printre oaspetii de seama ai Baziasului, ca si Regele Ferdinand I, intregitorul Romaniei.
TITOISTII SI ROMANII
Mosu’ Nicolcea s-a nascut in 1935, la Veliko Gradiste, pe malul sarbesc al Dunarii, vizavi de Moldova Veche. Locuieste de copil la Bazias. A prins aici razboiul. Cand a venit nu se prea pricepea la limba romana. E drept ca, recunoaste, nici acum nu o stapaneste. Ce stie a invatat in catanie. "M-or pus sa scriu declaratii peste declaratii, sa spun ca sarbii din Romania sunt titoisti." Se intampla in perioada lui Stalin, cand cazemate dupa cazemate au impanzit granita romano-iugoslava. Regreta un lucru: "De ce n-or venit sarbii sa ma ia in armata? Or venit romanii, cu mult timp inainte sa-mi vina vremea de armata, ca sa nu ma ia sarbii. Sarbu’ cu romanu nu s-o inteles. Toti care eram sarbi, in partea asta, eram strigati titoisti".

Am pornit la drum sa culegem povestile Dunarii. O echipa de reporteri de la Jurnalul National si Antena 1 se afla incepand de ieri la Sulina, de unde vor naviga in sus, pe fluviu, cautand sa ia pulsul unei vieti ce depinde mai mult de toanele si cotele apelor Dunarii decat de strategii guvernamentale.
Citeşte mai multe despre:   bazias,   croaziera jurnalul

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de