x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Croaziera Jurnalul Cu vaporul prin paradis

Cu vaporul prin paradis

de Catalin Pruteanu    |    Alexandru Boariu    |    10 Noi 2006   •   00:00
Cu vaporul prin paradis

Am pornit croaziera noastra pe Dunare, in miezul unei toamne lungi si frumoase, dintr-un paradis: Delta Dunarii. Ne-am incheiat calatoria cand a cazut prima zapada, tot intr-un paradis: Parcul Natural Portile de Fier.

E greu sa descrii intr-un spatiu atat de restrans minunatiile care fac faima Parcului Natural Portile de Fier. In memoria noastra se fac fel de fel de conexiuni. De pilda, la plecarea din Delta am lasat in Padurea Caraorman giganticul vultur codalb, iar in defileul Dunarii, la Cazane, am gasit pe crestele Muntilor Locvei replica montana a acestuia - maiestuoasa acvila. Am lasat smochinii cu fructele rascoapte la Sfantu Gheorghe si am gasit smochinii cu fructele inca verzi la Bazias... Pentru a iesi din impas, am apelat la administratia parcului, de la Orsova, care ne-a ajutat sa facem "o sinteza".

NATURA EXOTICA. Spre deosebire de alte zone din tara, in aceasta zona patrunde un aer cald, de origine submediteraneeana. Aici, tot timpul temperatura este mult mai ridicata fata de restul tarii (spre norocul nostru, care ne-am putut incheia croaziera pe o zi insorita). Pe de alta parte, datorita diferentelor de temperatura dintre apa si versantii calcarosi puternic incalziti de soare, regiunea este "maturata" de vanturi locale (pe unul dintre acestea, Cosava, l-am simtit din plin) si brize specifice defileelor. Ca urmare, flora este extrem de diversificata. Exista 14 endemite locale, printre care, laleaua de Banat si pinul negru de Banat - un relict glaciar. Mai exista sibleacul - o padure de stejar pufos, carpinita, mojdrean, liliac etc. Si fauna este foarte diversa: 4.873 de specii de nevertebrate si 322 de vertebrate. Sunt protejate prin lege vipera cu corn, vidra, pisica salbatica etc. Traiesc aici peste 200 de specii de pasari, precum acvila, vanturelul mic, cormoranul pitic, egreta mica etc. Pe scurt, parcul este un adevarat paradis.

TESTOASA LUI HERMANN. La sase kilometri de Orsova, in Eselnita, functioneaza de cativa ani Centrul de Crestere in Captivitate a Testoasei lui Hermann. Domnul si doamna Bagrinovschi, doi iubitori de animale care locuiesc in cladirea centrului si ingrijesc micile reptile, ne-au povestit ca, pana azi, s-a reusit punerea in libertate a unei generatii de broscute nascute aici. Testoasa este o specie protejata in Romania si in Europa si poate trai pana la 60 de ani. Testoasa lui Hermann, ne-a spus Vasile Bagrinovschi, a fost pe cale de disparitie din cauza cresterii poluarii, a contrabandei si a nepasarii autoritatilor.

CEL MAI GRANDIOS DEFILEU DIN EUROPA
Parcul Natural Portile de Fier este o rezervatie imensa, care se intinde pe 115.655 de hectare. Limita sudica este marcata de senalul navigabil al Dunarii intre confluenta cu Raul Nera - la vest, si in amonte de localitatea Schela Cladovei - la est. Limita nordica porneste de la sud de localitatea Socol si urmareste in mare parte cumpana de ape a afluentilor directi ai Dunarii, ce izvorasc din Muntii Locvei si Almajului. La est de Raul Cerna, limita nordica se continua la nord de localitatea Bahna si la vest de localitatile Breznita-Ocol si Schela Cladovei. Parcul concentreaza intreaga structura geologica a Carpatilor de Sud, creand o diversitate extraordinara a reliefului si a peisajelor. Este un adevarat atlas geologic in aer liber. Pe partea stanga a Dunarii se ridica Muntii Locvei, Muntii Almajului, Muntii Mehedinti si Podisul Mehedinti. Altitudinea maxima in parc este de 968 de metri si este atinsa de Varful Teiul Mosului din Muntii Almajului. Dunarea formeaza aici cel mai lung si mai spectaculos defileu din Europa, avand o lungime de 134 km. Cea mai frumoasa parte a defileului este zona Cazanelor.

×
Subiecte în articol: croaziera jurnalul