Dunarea, vecinul degeaba si cateodata artagos

Si-ar putea trai linistiti saracia oriunde in lumea asta. Pentru ei, vecina Dunare nu exista. Decat atunci cand se infurie si le plateste niste polite. Fluviul se supara degeaba pentru ca satenii, de pe Dunarea veche, nici macar pestele nu i-l mai fura.

Pe peretii ce stau sa cada au crescut ciuperci. Apa a stat acolo mai bine de doua luni. Cam un metru avea. Femeia se invarte pierduta printre mobilele trase spre mijlocul camerelor. Cand i-am intrat in curte, pasind printre catei, pisici si piese de mobilier salvate de furia Dunarii, dar deteriorate de atata stat pe-afara, tanti Petrana, Petrina, cum o alinta sora ei, isi carpea gaurile peretilor fostei bucatarii de iarna, in care isi incropeste un dormitor.

POLITICIANISME. O vreme a crezut in promisiunile Primariei. Se angajasera sa-i ridice o noua casa. In fata portii, o gramada de boltari. "Abia acum ni i-a adus; boltarii si niste sarma. Dar suntem in octombrie. Unde sa te mai apuci sa faci, acum, o casa?", se intreaba doamna Popescu, sora batranei de 79 de ani. A fost purtata pe la toate usile administratiei locale. Viceprimarul a trimis-o la primar, primarul s-a spalat pe maini si a trimis-o indarat; indaratul a trimis-o la secretar, secretarul a trimis-o... Ideea era ca cele doua batrane sa darame, ele, casa pe care, apoi, "ANL o va reconstrui". E octombrie. Tanti Petrana nu vrea sa plece din casa in care traieste din 1959, pe malul Dunarii Vechi, la Smardan. Traieste, de opt luni, cosmarul dezastrului. Si il viseaza, noapte dupa noapte. "Tipa in somn, plange... trebuie sa o trezesc de fiecare data". Doamna Popescu, care a lasat Braila de dragul surorii, ii este singurul sprijin. Si pisicile pe care, daca nu esti atent, le calci in picioare. "Numai necazuri ne-a adus Dunarea asta", plange, fara lacrimi, tanti Petrana.

PREA MULTA LINISTE. Mare plictiseala mare in satele, odata pescaresti, de pe malul romanesc al Dunarii

COMBINATII ETNICE. Va imaginati cine ar mai putea trai intr-un sat plin de lipoveni? Cinci maghiari, de exemplu. Asa spune Consiliul Judetean Tulcea, citand ultimul recensamant. Carcaliu e satul, asezat in amonte de Smardan. Tot pe Dunare. Ne oprim la Primarie. Primarul, care preda si religia in scoala (nu au gasit un altul care sa cunoasca si slavona veche si litera Scripturii), e plecat la Tulcea. Vicele are o inmormantare. Secretara se uita lung la aparatul de fotografiat si priveste, apoi, in gol spre componenta etnica a satului. Nu-si aminteste sa cunoasca vreun ungur. Stiu, in schimb, lipovenii pe care, la orele amiezii, ii intalnim la o baie de soare si un pahar de vin, in fata carciumii satului. Nu din prima, dar dupa un consiliu ad-hoc decid: mergeti acolo si dincolo. La casele unora casatoriti cu unguroaice. "Lipovenii sunt oameni activi. Nu pot sta locului. Au gasit unguroaice din Covasna si le-au adus aici", ne lamureste directoarea scolii. "Nu stiti, se gaseste de lucru la Bucuresti?", ne intreba unul dintre sateni, imbracat intr-un tricou negru cu inscriptia CIA, mai mica pe piept, mai mare pe spate. A lucrat si el in Ardeal. La Zalau. Nu pare sa se fi casatorit cu o unguroaica. Plecam. Mai intai "dincolo". Casa e deschisa, dar de raspuns nu raspunde decat un caine. Facem cale intoarsa si ajungem "acolo". Aici, in poarta, o batrana realizeaza, cu greu, ca e soacra unei unguroaice. A venit, a trantit patru mici lipoveano-maghiari si a plecat. "In Italia... Ba nu", se corecteaza batrana, dupa ce s-a consultat pe ruseste cu niste vecini: "In Ungaria." Dunarea la asta le mai e buna: la veniri si plecari. La fel s-a intamplat acum cateva secole, cand, tot pe Dunare au urcat, pana la Carcaliu, primii lipoveni. La altceva, Dunarea nu le mai foloseste. Nici macar la pescuit. Dam sa plecam. "Nu stiti, se gaseste de lucru la Bucuresti?" O voce deja cunoscuta. "E boschetarul satului, lasati-l", ni se sopteste.

TURCOAIA FARA SOSELE. Doi pescari de ocazie isi arunca navodul langa o barja ruginita. Un minut mai tarziu iese si prada: un carasel, o platica, o broasca dolofana si un racusor indaratnic nevoie mare. Nu, nici vorba de sturioni. "N-am mai vazut nici cega, nici lin...", spune unul dintre ei si mai trage o broasca la mal. La fel de rotofeie. "Nu ne ajuta la nimic Dunarea. Nu putem pescui. Ne trebuie autorizatie. Ca sa o primesti, trebuie sa dam bani. De unde?". Batrana urca de la garla cu doua galetuse de apa pentru setea magarului. In spatele ei, la pontoanele ce tin loc de port, cateva barje primesc in burta lor piatra scoasa din cariera. Piatra cu mare trecere in Italia. Drumurile din Turcoaia sunt pline de praf. Localnicii le suporta. Nu au incotro. Castiga o paine sus, la cariera. Nu toti, nu oricine. "Angajeaza pe nasu’, finu’, prietenu’, pe ochi frumosi...", se plange femeia, plecand sa-si adape magarusul.

"ADUCE NUMAI NENOROCIRI"

Amurgul vazut de deasupra Seimenilor taie respiratia. Daca nu ne credeti, cautati, online, albumul semnat de Christian Silva. Coboram spre Dunare pe o straduta ingusta ce porneste de langa podul surpat din centrul satului. Vremea e inca suficient de buna pentru o cina in aer liber, pe pragul usii. Nu stim daca batrana (sa-i fie de bine!) a mancat peste. Oricum, nu pescuit, ci cumparat. "Suntem batrani. Cine sa mai iasa la pescuit?" Nepotul, poate. Mai da la lanseta, din cand in cand. Asa, din joaca. E suparata pe Dunare, din solidaritate cu vecinii inundati. "Anul asta a venit apa mare si a luat casa lu’ vecinu’. Numai nenorociri". E seara la Seimeni. Silueta centralei de la Cernavoda zgarie, la orizont, cerul rosu.

Am pornit la drum sa culegem povestile Dunarii. O echipa de reporteri de la Jurnalul National si Antena 1 se afla incepand de ieri la Sulina, de unde vor naviga in sus, pe fluviu, cautand sa ia pulsul unei vieti ce depinde mai mult de toanele si cotele apelor Dunarii decat de strategii guvernamentale. Asteptati-ne! Sosim si in portul dumneavoastra!

SCRIETI-NE! Despre intamplari minunate sau ingrozitoare, despre viata pe care o traiti acolo, la dumneavoastra acasa, pe malurile Dunarii. Scrieti-ne pe adresa croaziera@jurnalul.ro sau, prin posta, la adresa pe care o gasiti in caseta redactionala.