x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Croaziera Jurnalul La revedere, Sulina!

La revedere, Sulina!

de Catalin Pruteanu    |    Vladimir Ioan    |    11 Oct 2006   •   00:00
La revedere, Sulina!

Nu poti sa o stergi din oras pe usa din dos, chiar daca aici e "fundul pamantului". Oricat de prabusit pare, oricat de prost l-am inteles noi si i-am dat la cap ca atare, oricat il raportam la cunostintele relativ marunte, Sulina se agata de sufletele noastre meschine. Mic omagiu.

Octombrie pe nisip caldut, cu soare, cu trei colegi, cu patru caini, intins pe nisip, in tricou. Un pui de delfin mort e subiect de disputa pentru animale. Coastele micute, semidescarnate, tasnesc din nisip, semanand cu cele ale unui copilas. Doar capul cu bot prelung si plin de dintisori alunga ideea de pruncucidere. Un metru patrat de alerta pe o plaja imensa scaldata in galben si albastru, singurul metru patrat care te abate de la senzatia de nemurire. Dupa ce mi-am jurat sa nu mai vin in Delta decat singur, aproape ca as supralicita: singur, in octombrie, doar aici.

CIMITIRUL. Venind de pe plaja, in drum spre celalalt capat al Sulinei si al Dunarii romanesti, mai trecem o data pe la cimitir. E deja celebru, din morminte curge pe alei cerneala, asa ca facem un tur de placere. Evitam printesa si ne perindam printre celelalte cruci si pietre. Remarcam istoria cosmopolita, pe Terente si Demente la doua pozitii distanta, crucile pe care scrie in loc de nume "chitanta cu numarul....", glumim cu piosenie. M-as muta aici, e ca un muzeu in aer liber, fara miros de vechi. Doar cu aroma.

SPITALUL. De la cimitir am fost tarat la spital de colegii si amicii mei (miei, ca sa nu uit de micul moldovean, enervant 99% din timp, culmea pentru ca e atat de simpatic in naivitatea lui). Nu pentru vreo boala anume, ci doar pentru ca auzisera zvonul ca o sa se desfiinteze, iar orasul ar muri fara el. Sacali... Spitalul e pe jumatate renovat si are trei medici si 11 asistente. Are si probleme, dar cine n-are? Directorul spune ca, din punct de vedere medical, ce are el aici e un mic Paradis medical, "sunt cartiere din Bucuresti care o duc mai rau". Deci e bine.

PRIETENOSI. Pentru o bucata de paine te urmeaza kilometri intregi

BISERICA. O sa vorbim despre cea ortodoxa de pe cheu. E un locas obisnuit, prin numarul de cruci, lumanari, inscriptii si desene pe pereti. Totusi, in afara de unicitatea stiintifica a timpului si spatiului in care se gaseste respectiva, ea se mai deosebeste printr-un fotoliu al lui Stefan cel Mare, asezat la loc de cinste, pe care m-am asezat si eu. Stefan era un om mic la stat. Legenda, inca neconfirmata, ceea ce vorbeste despre interesul acordat astazi turismului si istoriei, spune ca o biserica identica a fost construita la izvoarele Dunarii.

BORDELUL. Unul dintre ele se gasea amplasat strategic intre doua biserici. Ce nu spala Dunarea avea grija Cel de sus, fie el catolic sau ortodox. Vorbim la timpul trecut despre o activitate interbelica, belica si nitel postbelica, de pe vremea cand Sulina era un furnicar cu 22.000 de suflete, unele pofticioase, si cand inca se mai putea vorbi de stres in acest spatiu. Casa apartinea unui grec care a pastrat pana prin anii ’70 felinarul rosu de la intrare, desi activitatea incetase. Dupa Revolutie se spune ca a fot vanduta de mostenitori cu vreo 40.000-50.000 de euro, iar acolo s-a intemeiat o pensiune. O altfel de pensiune. Sunt de trei zile in Delta si constatat ca asta e cel mai lung capitol din material. Nu ma simt vinovat, aici toti localnicii vorbesc despre repopulare, e adevarat - cu sturioni - , dar ei stau aici mai de demult .

CAINII. Cainele Deltei nu este enotul, asa cum gresit si cu mandrie am invatat in scoli, ci carnatul mic, stufos, cu picioare scurte, repede nevrotic, dar prietenos. Orice animalut d’asta scurt stie ca cel mai bun prieten al lui e omul. Bine, si pestele, dar ala e de mancat. E suficient sa intinzi mana, sa ridici o spranceana sau pur si simplu sa ii intorci spatele, ca imediat incepe sa te incurce la mers si sa se frece, topaind, ca altfel nu ajunge de palma ta. Daca arunci in el cu o bucata de paine, o sa iti ia gestul ca pe o declaratie de dragoste eterna si nu scapi de el decat dupa cativa kilometri, cand i se tocesc picioarele si nu mai poate sa inainteze. Noi ne urmam drumul mai departe. Pe apa’n sus. La revedere, Sulina!

ZONA LIBERA
In zona libera de taxe si activitate Sulina se desfasoara "activitati specifice" carora "angajatii se straduiesc sa le faca fata", desi doar doua nave au operat aici. Am citat directoarea economica, care a refuzat politicos sa ne dea orice alta "informatie", invocand un ordin al Ministerului Transporturilor. O sa revenim din Galati cu mai multe amanunte si mai multa traditie specifica.
×
Subiecte în articol: croaziera jurnalul