x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Legendele Portilor de Fier

0
Autor: Alexandru Boariu 04 Noi 2006 - 00:00
Legendele Portilor de Fier


Donje Djerdap in sarba. Portile de Fier in romana. Calatorii straini ai secolului al XIX-lea povestesc in memoriile lor ca ambarcatiunile ce treceau prin periculosul defileu trebuia sa fie trase de boi. Cititi si:Vaslind prin iad Orasul scufundat dupa 30.000 de ani de viata Viseaza la submarin Jurnal de Croaziera - Am ajuns la cazane Blog Croaziera

Porta Ferea in limba latina, Donje Djerdap in sarba, Vaskapu in maghiara, Demir-kapi in turca, Portile de Fier in romana: o bariera de stanci si ape involburate care, timp de secole, facea aproape imposibila navigatia pe Dunare la intrarea in Romania. Multi navigatori, curajosi sau nesabuiti, si-au pierdut viata incercand sa strabata acest coridor periculos.

Astazi, "ucigatoarele porti" sunt pasnice. Sutele de stanci care ieseau semete din Dunare, creandu-i cosmaruri oricarui marinar, zac acum cuminti sub apele imensului lac de acumulare creat de barajul Hidrocentralei Portile de Fier I. Vapoarele plutesc in liniste pe deasupra lor. Dupa secole de confruntare acerba, batrana Dunare si milenarii munti - Carpatii pe malul romanesc, Balcanii pe cel sarbesc - au incetat crancena lor lupta. Au incheiat un armistitiu. Fluviul si muntele, apa si piatra au facut pace. Doar legendele, impresiile si marturiile celor care au calatorit de-a lungul secolelor prin acest mirific defileu mai amintesc despre teribila inclestare.

CORABII TRASE DE CAI. Cele mai frumoase si mai amanuntite descrieri ale acestor locuri de mult disparute le-am gasit in cartea Simonei Varzaru, "Prin tarile romane - calatori straini din secolul al XIX-lea", Editura Sport-Turism 1984. Cartile si jurnalele acestor calatori temerari - Ulysse de Marcillac ("De la Pesta la Bucuresti" - 1869), Charles de Mouy ("Scrisori din Bosfor" - 1879), H.L. Sazerac ("Dunarea ilustrata") s.a.m.d. contin marturii nepretuite despre cea mai tulburatoare poarta de intrare in Valahia dinspre Imperiul Austro-Ungar, dar si despre asezarile si oamenii din aceasta zona.

Unul dintre acesti calatori temerari zaboveste mai mult asupra descrierii Portilor de Fier. Este vorba despre baroana Aloyse de Carlowitz, care la 1856, in drumul sau spre Romania, a calatorit pe Dunare, trecand prin Cazane cu o barca cu vasle. O femeie curajoasa, care a indraznit sa infrunte primejdii pe care multi barbati le evitau, parcurgand defileul Dunarii cu caleasca, pe drumul taiat in stanca de-a lungul fluviului. Redam pe scurt aceasta descriere. Atunci cand nivelul apelor este foarte ridicat, povesteste baroana, se vad nave incarcate ce se incumeta sa strapunga acest defileu ingrozitor, pentru a evita cheltuielile mari ale transportului pe uscat.

VAPOARE TRACTATE DE LOCOMOTIVA. Exista insa si un alt mijloc de trecere: prin canalul natural de pe malul sarbesc. Dar acesta nu este practicabil decat pentru slepurile care nu intra adanc sub apa. Si tot pe aici se intorc ambarcatiunile, fiindca este imposibil sa urci in susul apei prin defileul Portilor de Fier. Chiar si pe acest canal insa, drumul nu este lipsit de pericole, deoarece pana si cea mai mica ambarcatiune este trasa de sase, uneori chiar de opt boi (ulterior, pe mal avea sa fie construita o cale ferata, vapoarele fiind trase pe portiunea in care acestea nu mai puteau inainta singure de o locomotiva cu aburi - n. r.).

"ARUNCATI STANCILE IN AER!". In 1737, cand au fost obligati sa ridice asediul asupra Vidinului, austriecii au vrut sa intoarca prin canal navele de razboi. In urma ploilor lungi si din cale afara de abundente, apa Dunarii se inaltase extraordinar. Dar in ciuda acestor imprejurari favorabile si cu tot ajutorul mai multor mii de cai si boi, a fost imposibil navelor incarcate cu echipamentul necesar pentru bombardament sa inainteze. Din cauza greutatii, navele nu au putut fi nici macar urnite din loc. Atunci, ca sa nu cada in mainile turcilor, care inaintau amenintator, austriecii au hotarat sa scufunde incarcatura in apele Dunarii.

DINAMITARI INEFICIENTE. Pentru a usura accesul navelor prin Portile de Fier, austriecii au incercat in cateva randuri sa arunce stancile in aer, dinamitandu-le. Operatiunea s-a dovedit insa pe cat de costisitoare, pe atat de ineficienta, numarul stancilor fiind atat de mare, incat cu 100 in plus sau in minus nu era nici o diferenta. Curand, ei au renuntat la aceste planuri.

LEGENDA
Una dintre numeroasele legende despre Portile de Fier este redata tot de Aloyse de Carlowitz. Povestea o are drept eroina pe Sieglinde, nimfa a Dunarii. Potrivit legendei, Sieglinde l-a pus pe sotul ei, "spiritul stancilor si al valtorilor", sa construiasca o poarta de fier, pentru a-i impiedica pe navigatori sa se avante in labirintul de stanci. Daca totusi acestia ajungeau aici, ei nu mai puteau scapa de naufragiu decat daca ii conducea insasi Sieglinde. Ajunsi in dreptul portii, navigatorii aduceau ofrande nimfei, pana cand poarta ii anunta sosirea, deschizandu-se. Intr-una din zile insa, ingratitudinea unui corabier orgolios a pus norocul traversarii doar pe seama dibaciei sale. Acest lucru a suparat-o atat de tare pe Sieglinde, incat ea a parasit locul, lasand deschisa aceasta trecere primejdioasa pentru oricine s-ar fi aventurat. ("Prin tarile romane - calatori straini din secolul al XIX-lea - Ed. Sport-Turism 1984).

ORDIN DE LA DIVAN
In 1834, cand o seceta cumplita aproape a golit albia Dunarii, un inginer savant a masurat majoritatea stancilor si a ajuns la concluzia ca era imposibil sa fie distruse. El a sugerat ca in aceasta zona nu se putea realiza o navigatie sigura decat printr-un sistem de drumuri si ecluze, care sa ridice si sa mentina apa la un nivel suficient de mare, pentru a acoperi obstacolele si a permite vaselor sa treaca pe deasupra lor, fara sa le atinga. Austriecii au aprobat acest plan, dar cum el necesita cheltuieli uriase, au cerut Turciei sa suporte o parte din ele. Cererea era indreptatita, intrucat la acea data Portile de Fier, situate intre Serbia si Valahia, apartineau Turciei. Dar turcii cunosteau atat de putin despre provinciile indepartate peste care guverna suveranul lor, incat au luat termenul de "portile de fier" ad literam, iar Divanul a trimis Austriei urmatorul raspuns: "Nu e nevoie de atatea eforturi pentru a darama niste porti de fier, iar daca stancile sunt prea dure pentru a le putea distruge, nu ramane decat sa se faca un foc atat de mare in jurul portilor, incat ele sa se topeasca".

POVESTE
"O veche legenda sarbeasca spune ca pe vremuri localnicii de pe ambele maluri ale Dunarii au intins peste fluviu o bara groasa de fier, pentru a-i avertiza pe pasageri sa coboare in acel loc de pe vasul cu care calatoreau si sa-si continue drumul pe jos, pe malul fluviului, pana la iesirea din aceasta zona plina de pericole"
  • Aloyse de Carlowitz
    "Calatorie in principatele dunarene" - 1856
  • PE USCAT
    "Apele Dunarii fiind foarte scazute, traversarea cu vaporul pe la Portile de Fier era imposibila. A trebuit s-o luam pe uscat, pana la Turnu Severin, pe un drum avand Dunarea in dreapta, iar in stanga poalele Carpatilor. Am ajuns la un podet de lemn. Aici se termina Austria si incepe Romania. Prima localitate este Varciorova"
  • Ulysse de Marsilliac
    "De la Pesta la Bucuresti" - 1869
  • FANTASME
    "Rocile, croite fantastic, ieseau din sanul unei spume albe si se insiruiau deasupra ei ca niste trepte ce pardoseau drumul unei zeitati ciudate, stapana peste apa si aer. Printre stanci alergau vuiete inspaimantatoare, gemete tanguitoare, strigate ascutite, in mijlocul carora in zadar ar fi incercat o voce omeneasca sa fie auzita"
  • baroana Aloyse de Carlowitz
  • VARTEJURI
    "Iata Portile de Fier! Barca se cufunda in haos, parand sa caute refugiu pe malul sarb. Atunci, seful echipajului, trecand la timona, schimba brusc directia barcii, indreptand-o spre o platforma miscatoare, acoperita cu spuma alba, in mijlocul careia se deschideau, ici colo, vartejuri intunecate"
  • baroana Aloyse de Carlowitz
  • SPIRITUL STANCILOR
    "Potrivit legendei, Sieglinde l-a pus pe sotul ei, «spiritul stancilor si al valtorilor», sa construiasca o poarta de fier, pentru a-i impiedica pe navigatori sa se avante in labirintul de stanci"
  • baroana Aloyse de Carlowitz
  • Am pornit la drum sa culegem povestile Dunarii. O echipa de reporteri de la Jurnalul National si Antena 1 se afla incepand de ieri la Sulina, de unde vor naviga in sus, pe fluviu, cautand sa ia pulsul unei vieti ce depinde mai mult de toanele si cotele apelor Dunarii decat de strategii guvernamentale. Asteptati-ne! Sosim si in portul dumneavoastra!

    SCRIETI-NE! Despre intamplari minunate sau ingrozitoare, despre viata pe care o traiti acolo, la dumneavoastra acasa, pe malurile Dunarii. Scrieti-ne pe adresa croaziera@jurnalul.ro sau, prin posta, la adresa pe care o gasiti in caseta redactionala.
    Citeşte mai multe despre:   dunării,   porţile fier,   porţile,   fier,   croaziera jurnalul,   aloyse carlowitz

    Ştiri din .ro















    PUBLICITATE
     



    Serviciul de email marketing furnizat de