x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Croaziera Jurnalul Moldova nu e a noastra, parca e a dusmanilor

Moldova nu e a noastra, parca e a dusmanilor

de Carmen Dragomir    |    Vladimir Ioan    |    08 Noi 2006   •   00:00
Moldova nu e a noastra, parca e a dusmanilor

Un oras cenusiu, mai cenusiu decat altele, cu balcoane ticsite de lemne, se intinde la poalele Locvei. Fara gaze, fara apa calda, fara muzeu, fara cinematograf, fara locuri de munca, fara sperante. Soarta lui depinde de viitorul incert al minei de cupru, singura sursa de venit a moldovenilor.

O mina in curs de conservare, un post de radio local si sapte taxiuri sunt singurele lucruri care mai pulseaza in inima letargica a orasului Moldova Veche. Ca printr-o trepanatie colectiva, din zidurile blocurilor ies la iveala burlanele sobelor, niste mate atarnande dintr-un trup inert.

SPERANTA. Oamenii asteapta o minune si traiesc cu speranta ca orasul nu va muri. Salvarea e chiar la picioarele lor, se intinde pe sub oras si asteapta pe cineva s-o elibereze, ca ultimul lucru ramas inchis in cutia Pandorei. Zacamintele de minereu de cupru din care a trait odata orasul, spun fostii mineri, sunt suficiente pentru generatii de acum incolo. In noiembrie li se va hotari soarta, mina fiind scoasa la licitatie. Din cei 10.000 de ortaci, cati erau in ’90, au mai ramas doar cateva sute. Toti au in buzunare cererile de disponibilizare completate. Mihai Leonte a fost maistru la SC Moldomin timp de 21 de ani: "In ’90 aveam salarii mari, cat cei care lucrau la carbune. Vreo 12.000 de lei. Cat a mers mina, oamenii si-au facut apartamentele, si-au pus boilere si sobe. Cei care n-au apucat isi incalzesc apa si se spala o data pe saptamana, la lighean."

EMBARGOUL. Orasul si-a trait zilele de indestulare si pe vremea traficului cu benzina la sarbi. Pe vremea cand venea tirul cu Dacii de la Pitesti si dispareau masinile in jumatate de ora. Cand granicerii fugeau din spital (fapt vazut cu ochii lui de moldoveanul Mihai Leonte) ca sa nu piarda cele 200 de marci cat ieseau la un transport de noapte. Pe vremea cand unii mai si mureau (riscul meseriei!) pentru ca fumau in depozitele ambulante de combustibil. Cand Moldova Veche devenise orasul cu cele mai multe benzinarii din tara. Pe vremea cand cei de la Fisc traiau numai din amenzile date contrabandistilor. Cand benzina se descarca direct din cisterna in bidoanele gata pregatite pentru a fi urcate in barci. Din vremurile acelea, "cu bogatie, dar si cu multe drame", au mai ramas trei benzinarii, o pizzerie, faianta si sobele din apartamente. Doar rromii din oras ce se mai descurca acum, noroc cu fierul vechi. Tinerii au plecat la munca in Spania si Italia sau unde au vazut cu ochii, pentru ca "pe-aici lumea moare de foame", zice un tanar filfizon cu bandana a la Savoy si trening de firma. In rest, fiecare se descurca cum poate, din salariile compensatorii sau ajutoare sociale.

SARAC, MAI SARAC, Foarte sArac. Oamenii locului se plang ca "asa de trist ca acum n-a fost niciodata" in Moldova Veche si Noua

OALE SI ULCELE. Prin viata monotona a orasului, intre Moldova Noua si Moldova Veche circula sapte taxiuri. Dus-intors, precum gandurile localnicilor prinse in chingile unui trecut multumitor si ale unui prezent care isi asteapta sentinta, ca un condamnat. Taxiurile au pret de autobuz si nu pleaca niciodata cu un singur client, ci numai cu toate locurile ocupate. Din cel mai inalt bloc al orasului, devastat ca dupa bombardament, rasuna intortochindu-se prin tranzistorii buticurilor de la parter "Vocea Clisurii", radioul local, "Studio B". Liftul, singurul existent in oras, e acum oale si ulcele, nimeni nu mai stie cand a functionat. In cladirea in care odinioara a fost teatrul, astazi oamenii merg la birt si la sedinte de partid - unul mic, neinsemnat. Iar cinematograful aduna prozeliti… In el isi are sediul un cult religios care indeamna la pocainta. Spectacole, de nici un fel, n-au mai vazut moldovenii de zeci de ani. Doar pe la zilele orasului mai vin "aia de la sud-est". Monotone au fost dintotdeauna strazile, "dar parca asa de trist ca acum n-a fost niciodata".

Din port, primul port geografic la intrarea Dunarii in tara, a mai ramas doar o macara parasita. Verificarea vapoarelor se face la Severin, singurele nave care mai acosteaza fiind cele de calatori, ce fac legatura intre Moldova Noua si Veliko Gradiste.

Raiul minerilor si al traficantilor de benzina de pe vremuri e acum un iad populat de suflete famelnice, intunecate de stivele de lemne ingramadite la geamuri si innegurate de fumul sobelor.

DERUTA
Moldova... La intrare, un obelisc: Moldova Noua. Dupa o vreme intri in oras si intalnesti un indicator spre dreapta "Moldova Noua - 3 km". Nu stii unde te afli nici daca tragi cu urechea la localnici, nici daca te uiti la ce scrie pe firmele luminoase, prea sarace pentru a fi aprinse vreodata. Duminica tot centrul comercial se inchide la 12:00. Inclusiv la Sicrie - 230 lei, Scaune - 140 lei, de langa alimentara. Gogosereasa imi ia banii, pune apoi mana pe smecheria cu branza si o infige intr-o bucata de hartie. Imi da si restul, patru monede unsuroase. Dau gogoasa unui mucios, asteptand sa fiu trasnit. Banii ii bag in buzunar. Daca l-as fi miluit suplimentar, precis ca ala mic si-ar fi luat o vozca ca sa se dezinfecteze. El e prea minor, iar eu prea murdar de orasul asta, sau ce o fi el. Ma duc sa ma dezinfectez de Moldova Veche - Noua. Pa.
×
Subiecte în articol: moldova croaziera jurnalul moldova veche