x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ultima andocare. Acasa

0
Autor: Carmen Plesa Alex Nedea 11 Noi 2006 - 00:00
Ultima andocare. Acasa


Vreme de o luna, Jurnalul National si Antena 1 au avut o subredactie plutitoare. Vreme de o luna, ati plutit pe Dunare, alaturi de Croazi-era Jurnalul National - Antena 1. O luna de demers jur-nalistic fara precedent. O gasca de jurnalisti plecata de la Sulina, ajunsa la Bazias si revenita, de acum, la Bucuresti. Dunarea nu si-a epuizat insa povestile.
Cititi si:De la trafic cu izmene la coada pentru vize Jurnal de final - Tase. Fii capitanul nostru!Blog Croaziera

Ucisi pe Dunarea ce-i purta spre libertate

Pe cei mai multi i-au omorat graniceri cu grade pe umeri. Altii n-au rezistat drumului. Cativa fericiti au scapat, ajutati si de romanii din Serbia.

L-au gasit intr-o dimineata friguroasa. Daduse si un pic de zapada. Statea in fund, pe trunchiul taiat al unui plop din marginea unei gradini. Avea pe cap o casca de cauciuc, asemeni celor purtate de inotatori. Pe el - doar o pereche de slipi; in spate - ranita. Degetele inghetasera pe nodul de la sfoara ce lega ranita de corp. N-a mai avut putere sa o desfaca. In ranita i-au gasit hainele pe care n-a mai apucat sa le imbrace si fotografia unei fete. Erau perfect uscate.

La cativa pasi de plop erau labele de scafandru cu care inotase. Si le pierduse prin maracini. Aveau sa afle mai tarziu, din actele gasite in rucsac, ca il chema Sandu si ca nu avea nici 25 de ani.

REGRETE. "Puteam sa-l scap! Un baiat inalt, asa frumos! Si nu m-am dus! Am crezut ca e altcineva!"… Sinisa Urloievici nu s-a iertat nici acum. Inca il doare. "Treceam seara pe la gradina din vale si am auzit pe cineva parca vaitandu-se. Am crezut ca sunt niste betivi de aici, din sat, care aveau casa pe acolo. Niste rai. Nu m-am dus! Puteam sa-l scap! Romanul nostru si l-am lasat sa moara!"…

L-au ingropat oamenii din sat. Fiecare a pus cate ceva. Doua femei care aveau copii morti departe i-au cumparat haine. "L-au imbracat amandoua, acolo, pe malul Dunarii, dupa ce a terminat politia treaba cu el", spune Maria Urloievici. Apoi, un satean a pus scandura pentru sicriu, unul a adus caruta cu care sa fie dus la cimitir… "A venit jumatate de sat la inmormantarea lui. Si, din frig ce fusese pana atunci, s-a schimbat vremea de-odata in ziua aia, de a fost numai soare", isi aminteste Maria Urloievici.

UITARE. Morminte a sute de romani nu mai au nici cruce

Abia dupa cativa ani a venit cineva sa caute urma lui Sandu. "Au venit niste oameni cu o masina, au intrebat cate ceva, dar sigur nu erau parintii lui. S-a auzit ca parintii lui le dadusera celor cu masina bani ca sa imparta la oamenii de aici care au ajutat la inmormantare. Sa plateasca datoriile mortului. Dar ei au tinut banii, nu i-au mai dat"…

Parintii si iubita, daca mai exista, isi aduc aminte, vor sa-i aprinda o lumanare, ii gasesc mormantul in satul Vrbica Mare. Nu mai are cruce. A putrezit. Dar la capatai i-a crescut prunul pe care l-au sadit oamenii dupa ce l-au inmormantat.

In satul Novi Sip, o fasie de pamant lata de cinci metri si lunga de vreo cincizeci, un fel de carare nebatatorita, marcheaza locul unde sunt ingropati 48 de romani, morti dupa ce au incercat sa treaca Dunarea spre libertate. Doua cioturi de cruci din lemn putred au ramas sa aminteasca faptul ca acolo e un loc de ingropaciune. "Toti romanii au fost inmormantati fara preot. Iar noi stam cu picioarele pe ei", zice Mihailo Vasilievici, un membru al Miscarii Democrate a Romanilor din Serbia. Mihailo se apleaca si ia cele doua cioturi de cruci si le lipeste de gardul din sarma. Iesim din cimitir si aprindem o tigara. Mihailo vine dupa noi, gaseste doua lumanari stinse. Le aprinde, dupa care ne smulge din gura tigara. "Da-o de pomana…", ne porunceste si ne ia chistocul dintre buze. Il infige in una dintre gaurile rezervate pentru lumanari in cutia de tabla ruginita. Ne cere sa punem mana peste mana lui si sopteste: "Sa le fie tarana usoara… Saracii… Primul lucru pe care-l spuneau cei care scapau cand ajungeau pe malul nostru era: «Dati-mi o tigara»".

SFASIATI. Atrocitatile granicerilor romani nu au fost uitate de romanii de dincolo de Dunare. Multi batrani din Serbia ne-au povestit aceleasi modalitati prin care erau omorati cei care cutezau sa fuga din mandra Republica Socialista Romania. Ii omorau cu elicea de la salupa. Era cel mai simplu pentru ei si-i lipsea de orice efort suplimentar. Elicea ii sfarteca pe cei vanati si ii lasa prada pestilor. Mihailo era copil pe atunci si se ducea cu prie-tenii de joaca la Dunare sa se balaceasca. "Ii urmareau cu vaporul pana pe malul nostru sa-i impuste, si de multe ori fugarii ajungeau sa moara aproape de uscat. Noi, copiii, aruncam cu bolovani dupa graniceri si urlam sa plece", povesteste Mihailo, care a vazut ca asasinii aveau cel putin doua grade pe umar. O alta modalitate de ucidere era injunghierea cu cangea, ce nu mai putea fi scoasa din trup. Fugarii erau lasati sa pluteasca insa cu tot cu arma crimei. Cei de la Miscarea Democrata a Romanilor din Serbia aproximeaza ca sunt ingropati pe malul sarbesc cam 200 de romani care au murit dupa ce au incercat sa treaca granita. Insa numarul celor ucisi e greu de ghicit.

VANATOARE. Politistii ii urmareau pe fugari cu vaporul si ii impuscau pe malul sarbesc

Norocul celor care scapau dupa ce treceau Dunarea e ca de cele mai multe ori se intalneau cu romani care locuiau pe malul celalalt. "Cum sa nu-i ajutam daca erau romani de-ai nostri? Am vazut intr-o zi doi pitoci din astia, tineri. Frumoooosi…. Un baiat si o fata erau. «Unde va duceti, mai», ii intrebai. «Iote, noi suntem din Romania si ne ducem cel mai departe, sa nu se mai vada Turnu-Severin neam!»", isi aminteste Sinisa Urloievici. Sinisa le-a dat bani si si-a trimis fata sa-i urce in autobuzul de Negotin.

Un fost politist din orasul Kladovo, acum pensionat, ne-a spus intre doua pahare cu rachiu ca acele crime facute cu cangea sau cu elicea salupei sunt doar povesti. "Nu a fost nimeni omorat! Is copilarii."

Un grup de sarbi si romani din tara vecina a vrut sa ridice un monument in amintirea celor ucisi. Au primit tot fel de amenintari de la concetateni "binevoitori" si nici un sprijin din partea autoritatilor noastre.

Sufletele a mii de romani morti pe Dunare, in drum spre libertate, isi cauta inca un mormant si o cruce.

DRUM BUN, SPRE VIENA
Romanii din Serbia de la Dunare se tem si azi sa vorbeasca despre fugarii pe care i-au salvat. "Pe unul l-am gasit la noi in casa. Ne cunosteam de mai de mult, dintr-o excursie ce o facusem in Romania. L-am ajutat sa fuga in Vest!…" Altuia i-a dat bani de transport… altora le-a oblojit ranile. "Era unul care sarise in Dunare din tren si era tot zdrelit. Altul a trecut apa cu cutitul legat de el, ca sa taie repede sfoara ranitei si sa se imbrace cu haine uscate cum ajunge. Dar s-a dezlegat cutitul, si el tot asa a inotat. Cand a ajuns aici era taiat tot", isi aminteste unul dintre cei care i-a ajutat pe transfugi.
"Unul care s-a intors sa-mi multumeasca mi-a povestit cum a ajuns pe granita cu Austria. S-a apropiat de el un politist. Romanul s-a speriat si s-a dus la el sa se predea: «Eu sunt roman. Am fugit de la mine din tara si vreau sa ajung la Viena», i-a spus politistului. «Foarte bine! Si ce-mi spui mie? Drum bun!»", i-a spus austriacul si l-a lasat sa treaca.

Am pornit la drum sa culegem povestile Dunarii. O echipa de reporteri de la Jurnalul National si Antena 1 se afla incepand de ieri la Sulina, de unde vor naviga in sus, pe fluviu, cautand sa ia pulsul unei vieti ce depinde mai mult de toanele si cotele apelor Dunarii decat de strategii guvernamentale.
Citeşte mai multe despre:   romani ,   croaziera jurnalul

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de