x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Cultura a devenit asl, pls, limba a devenit lol, ke fak

Cultura a devenit asl, pls, limba a devenit lol, ke fak

15 Mar 2010   •   00:00
Cultura a devenit asl, pls, limba a devenit lol, ke fak
Sursa foto: /Thinkstock

Jurnalul Naţional a început un nou capitol al Mişcării de Rezistenţă. Vom publica mesaje venite din partea dumnea­voastră, a cititorilor, dar şi a personalităţilor care au aderat la această mişcare. Părerea fiecăruia contează. Prin urmare, aşteptăm opinii, soluţii şi comentarii pertinente pe miscareaderezistenta@jurnalul.ro. sau pe adresa redacţiei: Piaţa Presei Libere nr. 1, Sector 1, corp D, etaj VIII.



Mai nou sau mai vechi, mediul virtual a devenit spaţiul social curent al tinerilor români. Libertatea de a fi orice au vrut şi nu au reuşit, posibilitatea nelimitată de a face rău, de a insulta, de a juca jocul vieţii, aşa cum viaţa reală nu le oferă ocazia, atrage tot mai mulţi utilizatori.

Nu mă apuc acum să analizez nickuri şi usere inspirate de jocurile, filmele şi eroii cu care ar dori să semene. Tragismul situaţiei stă în doza uriaşă de analfabetism ridicat la rang de artă. Doza uriaşă de pornografie şi mitocănie afişată la rang de putere absolută. Toate aceste rezultate ale lipsei de afect începând cu familia, cuplul, societatea, abuzul de droguri, dosarele penale, tentativele de suicid, reprezentând manifestări în trend.

Arta a devenit jpg şi webcam, cultura a devenit asl, pls, limba a devenit lol, cf, bn, ke faki, iubirea a devenit webshow, gentlemanul a devenit un cocalar burtos, cu cazier sau fără, care insultă grasele. Lady a devenit o pitzipoancă de chat, cu webcam, care face webshow gradat, pe credit la reţele de telefonie mobilă/minut, oră, cavalerul viteaz e un hacker mititel sau carder care fură nickuri, floodează şi cumpără root. Conducători au devenit managerii şi operatorii de canale care îşi pedepsesc supuşii după cum au ei chef, deoarece nu există reguli.

Eroul este acela care consumă un mort, o linie, un fum şi e invincibil pe chat. Acesta e bagajul celor care mâine vor conduce ţara şi reprezintă evoluţie, cultură generală şi rezistenţă la haosul cotidian. Mă întreb care va fi next level.
Cătălina Nicolin
PROBLEME SUPUSE REFERENDUMULUI  
Am o propunere inspirată de o ştire de acum câteva zile. Vă rog să o studiaţi cu atenţie. Ide­ea mi-a venit acum câteva zile, când am văzut ştirea despre referendumul islandez. Foarte corect, cetăţenii au respins prin referendum o datorie a unei bănci falimentare de circa 4 mi­liarde de euro. De ce să plătească cetă­ţea­nul de rând greşeala unor politicieni şi directori de bănci? Să milităm, să strângem sem­nă­turi că tot este momentul (revizuirea Constituţiei). Să vedem care politicieni de la noi nu vor fi de acord, aceia se simt cu musca pe căciulă şi, deci, nu mai trebuie votaţi nicioda­tă. Să supunem referendumului probleme mari cum ar fi: Sunteţi de acord să dăm pe mai nimic aurul de la Roşia Montană? Nu sunteţi de acord cu anularea contractului Ster­ling şi a altora de acest tip plus modificarea legii petrolului şi a mineritului prin care statului îi revine doar maximum 13,5%, când redevenţele internaţionale sunt între circa 35% şi 75%? Sunteţi de acord ca diferen­ţa unor "tunuri" de genul Autostrada Comarnic-Braşov, pe care consorţiul Vinci-Aktor îl construieşte cu 1,2 miliarde de euro, dar sta­tul român dă 4,8 miliarde de euro în 30 ani, să fie acoperită din buzunarele celor responsa­bili, adică în acest caz Berceanu, Boc şi tot lanţul "slăbiciunilor" până la "ZEUS" plus Curtea de Conturi, care trebuie să verifice aceste târguri păguboase? Nimic nu este incorect în acest demers, în a încerca asanarea morală, oricum VOX POPULI, VOX DEI. Şi mai am un argument de rentabilitate: oricum, un referendum costă infinit mai puţin decât contravaloarea "tunurilor" date de aceşti farisei. "Români, treziţi-vă, că am dormit destul!", un citat din Mihai Viteazul, care iată că este valabil peste veacuri. Mulţumesc.
Puşcă Titel


DE UNDE SĂ ÎNCEPEM?
Sunt doar o tânără de 20 ani. Nu ştiu multe despre societate, dar m-am convins că, indiferent de situaţie şi context, există oameni coruptibili. Atât timp cât la un exa­men de Bac profesorul supraveghetor cere bani pe faţă elevilor, în faţa celor care ar trebui să afişeze un comportament demn, constat cu regret că mai e mult până departe. Mişcarea aceasta trebuie să înceapă mult mai  devreme. Trebuie creată conştiinţa demnităţii încă din copilărie şi, din păcate, nu mai avem de unde s-o învăţăm. Sunt de acord cu iniţiativa dumneavoastră, sunt unul dintre acei 1,3 studenţi pe un loc la Medicină şi nu vreau să plec din România. Fără noi, această ţară n-ar mai exista.
Didi


SĂ FACEM UN PROCES AL CAPITALISMULUI
Nu numai politicienii sunt vinovaţi! O vină la fel de mare o are şi presa, deşi, uneori, a reacţionat. O vină la fel de mare o au "înţelepţii naţiunii", aşa-zişii intelectuali, care habar nu au cum se guvernează. Ei sunt vinovaţi sau, poate, vânduţi. Cuvântul acesta nu e dur, e adevărat. Noi trebuie să facem acum un "proces al capitalismului". Chiar de o să-l refuzăm, din laşitate, iată, viaţa reală face acest proces. O ţară nu se conduce dacă te "pricepi la vorbe"! Acest proces este mai necesar decât aşa-zisul proces al comunismului, care, de fapt, nu a avut loc. Un proces se face atunci când există o acuzare şi o apărare a celui judecat, care să funcţioneze corect, nu ca în cazul "procesului Ceauşescu". Acel aşa-zis "proces" se răzbună acum! Fiţi mai cinstiţi! Andrei
ROMÂNIA ARE NEVOIE DE CALITATE
Mă bucur să văd că oamenii din presă au început să devină mobilizatori pentru calitate. De asta are nevoie România. De calitate. Cantitate proastă tot avem de atâţia ani. Din păcate, eticheta de superficialitate, de nepăsare, de ignoranţă şi de "lasă că merge şi aşa" s-a transmis şi la o parte din generaţia tânără. Cei care au încercat să facă ceva au fost blocaţi. Subscriu la această iniţiativă! Andrei Stoian


MAJORITATEA TĂCUTĂ
Sper ca apelul la normalitate, la bun-simţ, la onoare să aibă rezonanţă în rândul majo­ri­tă­ţii tăcute, în rândul celor scârbiţi de manele, de prostul-gust afişat la orice colţ de stradă, de tupeul incredibil pe care-l afişează orice parvenit care glorifică supremaţia banului obţinut uşor, de orice atitudine deplasată de la normele morale ale unei societăţi civilizate. Nu voi mai fi pasiv, voi replica prin vot împotriva a tot ceea ce a condus la o astfel de stare mediocră a societăţii actuale.
Laur


ÎMI PIERDUSEM ORICE SPERANŢĂ
Felicitări pentru această atitudine adresată românilor. Personal, îmi pierdusem orice speranţă. Am crezut că acest popor nu mai are anticorpi spre a reacţiona împotriva mârlăniei, mediocrităţii, beţiei, duplicităţii şi a curvăsăriei. Domnilor, dar ce ne facem, pentru că aceste tare au cuprins aproape toate domeniile societăţii, s-au înfipt atât de bine în mentalul românilor, încât trebuie dusă o luptă la baionetă fără menajamente cu aceşti dihori. Presa este cuprinsă de acest somn ordinar în proporţie de 70%, politica la fel, deci ne aşteaptă un viitor sumbru. Şi este adevărat, această pleavă a societăţii nu a câştigat, dar îi opun o rezistenţă vecină cu moartea. Contaţi pe sprijinul meu şi al familiei mele în lupta cu aceşti guzgani.  Nicu

Răspunderea pentru opiniile exprimate în această pagină aparţine exclusiv autorilor.

×
Subiecte în articol: mişcarea de rezistenţă