x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Cei din Piata erau manipulati"

0
13 Iun 2005 - 00:00


Astazi se implinesc 15 ani de la evenimentele din 13, 14 si 15 iunie 1990. Fostul presedinte al Romaniei Ion Iliescu afirma in cartea sa "Viata politica, intre violenta si dialog" ca "pe 13 iunie 1990, la adapostul si sub pretextul "Pietei Universitatii", a fost cea mai violenta incercare de destabilizare politica si sociala". El admite insa ca unii mineri au actionat cu violenta.

Astazi se implinesc 15 ani de la evenimentele din 13, 14 si 15 iunie 1990. Fostul presedinte al Romaniei Ion Iliescu, invinuit recent in dosarul mineriadei din acea perioada, afirma in cartea sa "Viata politica intre violenta si dialog", aparuta la Editura Sincron, ca "pe 13 iunie 1990 la adapostul si sub pretextul «Pietei Universitatii» a fost cea mai violenta incercare de destabilizare politica si sociala. Zilele de 14 si 15 iunie au fost consecinta acesteia". Va prezentam cateva fragmente din capitolul "Primele alegeri libere (20 mai 1990), Piata Universitatii si violenta la apogeu - 13-15 iunie".

Cu o luna inainte de alegeri, mai precis la 20 aprilie 1990, PNTCD a organizat, in Bucuresti, o mare manifestatie electorala. Nimic iesit din comun, daca totul s-ar fi petrecut in limitele normale ale unor confruntari electorale civilizate. Numai ca, in urma acestei actiuni electorale, o parte dintre manifestanti a avut "inspiratia" de a ocupa Piata Universitatii si de a o transforma in tribuna electorala, loc al unei permanente si agresive agitatii.

INCEPUTUL. Asa a inceput mica istorie a unei "miscari" pe care fortele de opozitie au folosit-o din plin ca mijloc de presiune, atat in timpul campaniei electorale, cat si dupa aceea. Multe din lozincile si temele vehiculate pe parcursul acestui maraton propagandistic trecusera deja prin "laboratoarele" actiunilor din 12 ianuarie, 28 ianuarie, 18 februarie; altele s-au adaugat pe parcurs. Nota lor distincta era intoleranta, agresivitatea, violenta verbala, ceea ce a si creat in randul cetatenilor o reactie ampla de respingere, exprimata si in scorul electoral de la 20 mai.

Mi s-a reprosat ca nu am manifestat receptivitate si vointa clara pentru initierea unui dialog cu cei din Piata Universitatii, care ar fi putut pune capat, de la inceput, acestei manifestari. Vreau sa reamintesc ca asemenea incercari s-au facut insa fara rezultat. In primul rand, am discutat chiar in CPUN cum s-ar putea ajunge la un dialog cu cei din Piata. A fost desemnata chiar o delegatie, formata din membri ai Biroului CPUN (se propusese ca aceasta delegatie sa fie condusa de dl Radu Campeanu, insa dansul s-a scuzat ca avea programata o plecare in strainatate). Delegatia a incercat sa dialogheze, dar a raportat ca nu a reusit sa obtina nimic. A rezultat ca nu exista interlocutori responsabili. Au incercat o mediere in acelasi scop domnii Plesu, Caramitru, Mircea Dinescu si Haulica.

DIALOG RATAT. Cateva zile nu au putut gasi interlocutori, iar cand s-a incercat intocmirea unei liste de reprezentanti care sa constituie o delegatie pentru a participa la o intalnire cu presedintele CPUN, ne-am dat seama ca, de fapt, protestatarii se contestau unii pe altii. Pana la urma, s-a ajuns la o lista convenita, in frunte cu liderul studentilor - Marian Munteanu. Insa, sositi in Dealul Mitropoliei, unde isi desfasura activitatea CPUN, au conditionat participarea la dialog, pretinzand sa se asigure transmiterea simultana la televiziuni. Am raspuns ca e lipsita de ratiune o asemenea pretentie. E normal intai sa stam de vorba, sa ne lamurim asupra problemelor pe care le au de ridicat si apoi vom stabili impreuna modul de a mediatiza discutia si concluziile la care vom ajunge. Nu au vrut sa accepte aceasta solutie si au parasit cladirea, demostrand ca, de fapt, nu ii interesa o discutie rationala, un dialog, ci doar mediatizarea propriilor sloganuri.

E posibil ca am gresit neacceptand discutia, chiar si in aceste conditii; insa cei mai multi membri ai Biroului, care erau prezenti, considerau ca nu e rational sa cedeze din partea unui organ de stat (CPUN) unor pretentii absurde ale unui grup care nu reprezenta pe nimeni. In esenta, revendicarile acestora erau nerentabile. Ei puneau in discutie Legea electorala, care fusese adoptata dupa lungi deliberari de CPUN, in special pretentia de a introduce articolul 8 al Proclamatiei de la Timisoara (propunere de fapt a reprezentantului PNL, Dan Amadeo Lazarescu) - despre care am amintit ca fusese amendata in cursul dezbaterilor din CPUN.

SOLICITARE. Se cerea, de asemenea, amanarea alegerilor - cerere la fel de nerealista. Fata de angajamentul luat de CFSN in 22 decembrie, de a organiza alegerile in luna aprilie, din ratiuni practice, s-a decis amanarea cu o luna. Dupa discutii aprinse pe aceasta tema, majoritatea a votat in CPUN in favoarea mentinerii zilei de 20 mai 1990. Pregatirea tuturor conditiilor pentru desfasurarea alegerilor era in plina desfasurare. Alegerile trebuiau sa puna capat provizoratului si sa consacre organele legitime ale statului, chemate sa puna bazele normalizarii vietii politice a tarii. Cine ar fi putut sa modifice si din ce ratiuni toate aceste decizii ale organului abilitat, desi provizoriu (CPUN), pe baza unor revendicari aberante ale unui grup de manifestanti? Se emitea si o serie de pretentii la adresa televiziunii.

Deci, precum se vede, toate revendicarile celor din piata vizau probleme politice care interesau diferite forte, reprezentate de fapt in singurul for legitim, existent atunci - CPUN. Cei din piata nu aveau nici un fel de legitimitate. Ei erau de fapt doar instrumentul manipulat de altii, din interior si din afara, care doreau sa impiedice desfasurarea normala a lucrurilor si sa provoace noi surse de tensiuni si conflicte pentru destabilizarea tarii. De ce spun "din interior si din afara"? Se stie, spre exemplu, ca o fundatie americana "pentru sustinerea democratiei" din tarile est-europene a prezentat o informare in fata unei comisii a Congresului SUA, in care mentiona pe cine a finantat in Romania in perioada respectiva, a anului 1990 - acestia erau: PNTCD, PNL, GDS, ziarul Romania Libera si Liga Studentilor! (acestia erau "promotorii democratiei" din Romania dupa aprecierile functionarilor respectivei agentii americane!)

In ciuda faptului ca rezultatul extrem de concludent al alegerilor din 20 mai 1990 - desfasurate intr-un climat de deplina libertate si corectitudine, fara nici un fel de ingradiri si presiuni - ar fi trebuit sa puna capat tuturor manifestatiilor de strada, forte retrograde au continuat sa alimenteze spectacolul - devenit degradant - in Piata Universitatii. Practic, cea mai mare parte dintre cei prezenti de atata vreme acolo s-a retras imediat dupa alegeri, dar - fara a-i pasa de vointa populara si de cele mai elementare principii democratice - o grupare restransa refuza sa accepte verdictul urnelor, cerand demisia unui presedinte care obtinuse 85% din voturi si incriminand in cele mai diverse si agresive formule formatiunea care castigase majoritar sufragiile electoratului - Frontul Salvarii Nationale. Ca sa nu mai vorbim de imaginea insalubra care devenise intr-un anumit fel emblema manifestatiei din Piata Universitatii.

Indiscutabila legitimitate conferita de alegerile de la 20 mai reclama interventia imediata a fortelor de ordine pentru stoparea acestei manifestatii - care si asa incalcase orice fel de prevederi legale privind organizarea de manifestari publice, tinand blocate timp de aproape doua luni o piata si un nod central de circulatie din oras - ce contesta puterea aleasa in mod legitim. N-am dorit insa sa apelam la acest procedeu, in speranta ca, pana la urma, bunul-simt ii va determina pe cei care inca isi mai faceau veacul, cum se spune, in Piata Universitatii sa se retraga.

Speranta noastra s-a dovedit a fi insa zadarnica. La un moment dat, pentru a fi mai convingatori, cativa indivizi au declarat greva foamei, in numele unor revendicari absurde, ce contrastau in mod flagrant cu situatia rezultata din alegeri. Pentru a evita violentele si aparitia de noi tensiuni, Guvernul i-a invitat la 11 iunie pe reprezentantii grevistilor foamei la dialog, ajungand la 12 iunie la o intelegere privind intreruperea grevei si eliberarea Pietei Universitatii.

"Un spectacol macabru". In virtutea acestei intelegeri, am acceptat hotararea Guvernului ca fortele de ordine sa ia toate masurile pentru ca aceasta zona - considerata si astazi a fi inima Bucurestiului - sa fie degajata. Drept urmare, la primele ore ale diminetii de 13 iunie, cei care se mai aflau inca in piata au fost invitati sa paraseasca acel spatiu, dupa care pentru cateva ore a fost interzis accesul populatiei in acest perimetru tocmai pentru realizarea operatiilor absolut indispensabile de salubrizare. Intre timp, mai multe grupuri de sustinatori ai partidelor politice, care se impacau greu cu infrangerea de la 20 mai, au inceput sa se adune din nou in imprejurimile Pietei Universitatii, manifestand o violenta incredibila, absolut neasteptata. Dupa-amiaza, acestia au inceput sa hartuiasca fortele de ordine, formate din tineri elevi ai Scolii de Politie, care, la scurt timp, s-au retras din piata, sub presiunea asediatorilor. Au fost incendiate autobuze si autoturisme din piata. S-a declansat un spectacol macabru, violent si primitiv.

In acest moment, Marian Munteanu, liderul Ligii Studentilor - organizatie care parasise manifestatia din Piata Universitatii imediat dupa alegeri - , a aparut din nou in balcon, adresandu-se grupurilor violente din piata si sustinand ca dimineata fusesera arestati studenti care chipurile s-ar afla in sediul Politiei Capitalei. Aceasta a insemnat a turna gaz peste foc. Incitate si extrem de violente, grupurile de incendiatori s-au deplasat spre sediul Politiei, ocupand cladirea, devastand si incediind birourile, spargand depozitul de munitii, de unde au sustras revolvere, pusti si gloante. Bineinteles, nu exista nici macar un singur student arestat.
DEDESUBTURI. Potrivit fostului sef al statului, revendicarile celor din Piata Universitatii vizau probleme politice care interesau diferite forte. Una dintre ele, care a si fost propusa, era amanarea alegerilor din 20 mai 1990

COMPARATIE. Calcand totul in picioare, acesti manifestanti extrem de agresivi au devastat apoi, pe rand, sediile Ministerului de Interne, al Serviciului Roman de Informatii si, in final, cel al Televiziunii Romane. De altfel, Televiziunea transmitea in direct imagini apocaliptice, insuportabile. Capitala Romaniei traia un cosmar - explozii si incendii, spaima si deruta, panica si teama. Un nor gros de fum acoperea centrul orasului. Toate aceste imagini imi aminteau, prin brutalitatea lor, de rebeliunea legionara din 1941.

In aceste conditii, am considerat de datoria mea sa ma pronunt in sprijinul institutiilor fundamentale ale statului, care erau in pericol, precum si al vointei exprimate de alegatori, folosindu-mi autoritatea ce-mi fusese conferita in urma scrutinului electoral. In conditii normale, acest lucru ar fi intrat in atributiile Executivului, insa noi ne aflam intr-o situatie speciala: Guvernul provizoriu se pregatea sa-si incheie mandatul, noul Guvern nu se constituise inca, iar noul Parlament nu se intrunise, parlamentarii fiind convocati tocmai la 13 iunie. Era, asadar, un scurt ragaz de tranzitie, de la puterea provizorie la puterea legitimata electoral. De fapt, se cunosteau si datele cand aceasta urma sa isi ia in primire prerogativele. Avand in vedere si "scenariile" de prin alte parti (Belgrad, Sofia), derularea sau chiar relativa simultaneitate a acestora, dar cu similitudini de netagaduit, sunt tentat sa cred ca acest scurt ragaz a fost luat in calcul nu de catre manifestantii propriu-zisi din Piata Universitatii, nu lor li s-au relevat asa, din senin, importanta si prilejul acestui mic vid de putere pe care sa-l umple numaidecat cu noi turbulente. Cu siguranta ca altcineva a luat in calcul prilejul respectiv si s-a mai fortat astfel, inca o data, incercarea de intoarcere din drumul spre normalitate si legitimitate. In consecinta, m-am adresat cetatenilor, prin radio si televiziune, in calitate de presedinte ales, cerandu-le sa apere statul de drept.

Personal, consider si astazi ca aceasta data - 13 iunie 1990 - a reprezentat punctul culminant al extremismului politic in Romania postrevolutionara, momentul in care o minoritate violenta era pe punctul de a-si impune vointa prin forta, in fata unei covarsitoare majoritati. Acesta a fost motivul pentru care m-am adresat populatiei Capitalei in acea seara, facand apel la fortele democratice pentru a evita pericolul unei lovituri de forta de tip legionar, avand, la acea ora, si unele informatii care imi intareau convingerea ca despre asa ceva era vorba. Si oricat de rastalmacit a fost ulterior acest apel, cred ca nimeni de buna-credinta nu se poate indoi astazi de justetea cuvintelor mele. Apelul meu se adresa exclusiv cetatenilor din Bucuresti.

VENIREA MINERILOR. Ulterior, am fost surprins sa aflu ca numeroase grupuri din tara, inclusiv mineri din Valea Jiului, vazand imaginile transmise de Televiziunea Romana, hotarasera sa vina in Bucuresti, sa apere institutiile fundamentale ale statului, precum si optiunea poporului recent exprimata prin alegeri democratice. Eram convins ca aceasta deplasare nu putea decat sa complice situatia, dar, din pacate, nu aveam cum sa ma opun acestei reactii spontane sau sa o stopez, asa cum, cu o zi in urma, nu gasisem mijloacele necesare pentru a stopa asaltul agresiv asupra unora dintre cele mai importante institutii din Bucuresti.

Asadar, in Bucuresti sosisera minerii. Majoritatea populatiei orasului, ingrozita de ceea ce traise cu o zi in urma, ii intampina cu ovatii si aplauze, dupa cum se poate constata chiar dintr-un film realizat de sustinatori ai "Pietei Universitatii". Mineri erau, astfel, incurajati "sa faca ordine", considerand de datoria lor sa raspunda violentelor petrecute in ziua precedenta, devastand sediile unor partide politice din Opozitie. Unii dintre ei au raspuns, din pacate, prin violenta celor care le adresau cuvinte jignitoare, au patruns in Universitate, provocand daune, convinsi fiind ca studentii erau cei care declansasera manifestatia din Piata Universitatii. Afland despre toate acestea, am lansat personal un apel catre mineri cerandu-le sa nu raspunda nici unei provocari si sa coopereze cu fortele de ordine pentru restabilirea calmului in Capitala. In ciuda acestui apel, asa cum am spus, au existat violente care nu au putut fi stopate. Ulterior, acestea au fost singurele imagini exploatate de catre cei care se considerau adversarii nostri politici, acestia ignorand complet cauza celor petrecute la 14 si 15 iunie, cauza care se afla in intamplarile, daca se pot numi asa, zilei de 13 iunie.

VICTIMELE DIN 13 IUNIE. Tin insa sa precizez ca in urma evenimentelor din 13-15 iunie au existat cinci victime, una dintre ele fiind injunghiata, chiar in incinta Televiziunii, in seara zilei de 13 iunie. De altfel, toti acesti oameni si-au pierdut viata in seara si in noaptea de 13 iunie, inainte ca minerii sa fi sosit in Bucuresti. De asemenea, trebuie sa spun ca nu am realizat decat mai tarziu dimensiunea violentelor minerilor. Atunci, in 14 si 15 iunie, atmosfera de pe strazile Bucurestiului aducea, cumva, a sfarsit de saptamana, lumea rasufla usurata, marcata de cele petrecute la 13 iunie. Astfel, in dimineata zilei de 14 iunie, mai multe mii de simpatizanti ai Frontului - cetateni ai Capitalei si mineri - s-au adunat spontan in Piata Victoriei, unde am rostit un discurs, in cadrul caruia am aratat ca fortele care au actionat la 13 iunie impotriva autoritatilor erau aceleasi care au inspirat incercarile destabilizatoare din 12 ianuarie, 28 ianuarie si 18 februarie.

M-am referit, de asemenea, la gruparile care au ocupat vreme indelungata Piata Universitatii - sursa continua de instabilitate si acte antipopulare. Am mai declarat ca organele de ordine au datoria de a riposta in fata valurilor de violenta pentru a apara linistea si ordinea in stat.

MULTUMIRI CELOR DE BUNA-CREDINTA. In dimineata zilei de vineri, 13 iunie, am dispus sa fie adunati toti minerii la Pavilionul Expozitional din Capitala. Spre pranz, cand am fost toti adunati, m-am adresat minerilor multumindu-le celor de buna-credinta pentru contributia lor la curmarea violentelor din Bucuresti si apararea institutiilor fundamentale ale statului. Avand in vedere faptul ca unii dintre ei incepusera sa vehiculeze ideea unei "militii populare permanente" menite sa se substituie Politiei, am incercat prin discursul meu sa-i conving pe mineri sa paraseasca Capitala, acum cand ordinea si calmul fusesera deja restabilite. Postul de radio BBC - si nu numai el - difuzase in acea zi un reportaj in care avertiza asupra hotararii minerilor de a se constitui intr-un fel de Politie a Capitalei. In aceste conditii, am considerat ca este necesar sa ma adresez minerilor, pentru a-i determina sa plece din Bucuresti, orasul urmand a-si relua viata normala. Ceea ce am si reusit, dovada ca dupa interventia mea de la Pavilionul Expozitional minerii s-au imbarcat in autobuze si au plecat spre Gara de Nord, de unde au parasit Bucurestiul.

"PERIOADA CEA MAI GREA" Depasisem asadar inca o data o grea incercare, un moment de rascruce. Prima etapa a nasterii noii Romanii se incheiase. A fost poate perioada cea mai grea in care, pe langa complexele probleme referitoare la viata politica si sociala a tarii, la construirea unui cadru politic democratic - despre a carui insemnatate am vorbit inca din primele zile ale Revolutiei - am fost confruntati cu situatii inedite, dramatice, repetate aproape obsesiv timp de sase luni in sir. Cauzele acestora sunt, precum am vazut, diverse, dar poate ca inainte de toate, multe din radacinile acestora se regasesc in caracterul spontan al revoltei populare care a declansat Revolutia romana si care a generat o reactie specifica - escaladarea unor tensiuni politice interne fara egal in tarile din jur cu efect autoblocant asupra societatii. Dar asa cum am subliniat, multe din aceste cauze se regasesc in perimetrul activitatii partidelor aflate la vremea respectiva in Opozitie cu interesul vadit de a exacerba tot ce le putea conveni, de a determina si sustine pe cat posibil tot mai multe situatii si stari convulsive pentru a prelua prin orice mijloace puterea. Practic, fiecare luna a perioadei ianuarie-iunie 1990 a fost marcata de cate un eveniment generator de aprigi controverse, dispute aprinse si violente fizice care in final parea sa fi fost provocat deliberat, numai pentru a crea falsa impresie ca intoleranta reprezinta starea de spirit a societatii romanesti. Oricum, daca pana la 20 mai manifestatiile stradale ar mai fi putut avea o motivatie - cea electorala - , dupa alegeri era firesc ca opinia poporului roman sa fie respectata si acceptata ca atare, iar spectacolul politico-folcloric din Piata Universitatii sa inceteze.

NR. Cuvintele-cheie apartin redactiei

NU RATATI!
In numarul de maine, fragmente din interviul acordat de Ion Iliescu lui Nicolae Manolescu, interviu publicat in "Romania literara" la 5 iulie 1990.
Citeşte mai multe despre:   iunie,   piata,   universitatii,   Piata Universitatii,   bucuresti,   s-au,   urmă,   alegeri,   violenta,   cpun,   dialog

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de