x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Epopeea baricadei de la Inter

0
23 Apr 2004 - 00:00

Dan Iosif povesteste moment cu moment nasterea, triumful si distrugerea baricadei de la Inter. Nu lipsesc din relatarea sa capturarea TAB-ului cocotat pe baricada, moartea oamenilor care, in cateva ore, ii devenisera prieteni de-o viata. Un raport inedit al SRI, redactat la inceputul anilor ‘90, puncteaza misterele sangeroasei nopti de 21 decembrie.

(VALENTIN ZASCHIEVICI)

Carnagiul de la Inter: epopeea baricadei

Biografia lui Dan Iosif incepe cu dupa amiaza zilei de 21 decembrie. Incontestabil, Dan Iosif si portavocea lui au fost „miezul" baricadei de la Inter. Dupa 15 ani, anonimul devenit, cum el insusi se defineste, un „nomenclaturist cu CV-ul facut in balconul CC-ului" isi aminteste cum s-a privit in ochi cu moartea, in noaptea de cosmar. Cum a facut Revolutia cu 400 de dolari si 2.100 de lei in buzunar, cum a scapat de arestare carand un brad in carca, cum si-a invins frica pentru a nu-si „contamina" tovarasii de lupta.

  • Cine era Dan Iosif inainte de 21 decembrie?

    Dan Iosif: Pentru mine ziua de 21 decembrie a inceput la ora 5 dimineata. La ora 6 eram in Autogara Militari. Asteptam sa iau autobuzul de Domnesti sa ma duc la munca. Aveam locul de munca in comuna Domnesti. Ajunsesem un paria al orasului Bucuresti, nu mai puteam sa ma angajez. Conform acelui Decret 153, daca nu aveai un loc de munca erai arestat pentru vagabondaj. Si m-am angajat muncitor necalificat la restaurantul Central din Domnesti. Aprovizionam de la UJCOP cu vin, cu carne, cu oua, ulei. Veneam cu ele la restaurant, le bagam in depozit, treceam la preparat mici, fripturi. Venea o fata, Tudorita, le lua si ii servea pe clienti.

    Vreau sa spun ca era un serviciu care ne aducea la fiecare dintre cei care lucram acolo 3-4 sute de lei pe zi, usor, lasand la o parte faptul ca eu consider ca sunt singurul nomenclaturist, nou nomenclaturist, care si-a facut curriculum vitae pe balconul CC-ului in noaptea de 22 decembrie. In momentul in care 5-6 sute de mii de romani nebuni de bucurie strigau: „Iosca, pe tine te vrem!", o dovada in plus ca nu ma cunostea nimeni, imi cunosteau doar porecla. Din noaptea de 21 devenisem atat de cunoscut. Si eu ii intrebam: „Cum ma vreti... impuscat, spanzurat... Ati innebunit?".

    "Tudorica, eu am plecat, neica"

  • Va sa zica, erati la Domnesti. Cum ati ajuns in Capitala?

    Nu era autobuz. Ne-am revoltat, toti cei ce asteptam in statie. Erau medici de la spitalul din Domnesti, profesori, din Clinceni. Ne-am dus la dispecerat. „Ne-au luat toate autobuzele pentru ca le-au dus la mitingul lui Ceausescu." Poate mai sunt oameni care isi amintesc dintre ei. Am spus in gura mare: „Dar-ar Dumnezeu si Maica Domnului sa fie ultimul miting din viata lui!". Cred ca aveam deja premonitie, presentimente. Pana la urma avenit un autobuz. Am ajuns la restaurant. La 11, a venit un baiat si ne-a spus: „In Bucuresti e jale". In momentul ala, am luat banii pe care ii aveam, i-am aruncat in sertarul biroului sefului de unitate, Sandu Ciclovan. Am incuiat biroul, i-am dat cheia lui Tudorica si i-am spus: „Tudorica, eu am plecat, neica".

    Erau oameni la mese si m-au intrebat: „Dane, maine vii la munca?". „E, daca vin maine la munca, Ceausescu a murit, daca nu vin, am murit eu". Eu ce spun, poate fi verificat. Nu stiu cati au curajul sa spuna pe fata cum au ajuns, de ce au stat, ce au facut... Am luat un camion; m-a adus pana la statia de metrou. Nu stiu cum il cheama pe baiat. Nu m-am gandit sa-mi fac o agenda, o arhiva sa demonstrez ca eu sunt marele creator de nu stiu ce... Am iesit la Universitate. Era inca o ameteala, nimeni nu stia ce vrea. Am inceput cu „da-te jos tu", „vino tu". Am vorbit pe rand acolo, era intre 12 si unu.

  • Veniti de la miting.

    Mitingul cand a spart, a spart in mod haotic. Oamenii cand au plecat s-au calcat in picioare; piata era plina de caciuli, pantofi, posete... ce sa va spun, exact, cum a-ti spus dumneavostra, cum e pe stadion cand intra lumea in panica. Se calcau in picioare, femeile tipau ca erau imbrancite, trantite... Barbatii nu mai tineau cont de nimic... se luptau cu pancarte, se aruncau. O parte din oameni au iesit la Piata Romana, unde s-au regrupat foarte repede, din ce am vorbit cu martori oculari.

  • Apoi au venit scutierii…

    La Universitate a fost putintel mai greu sa ne regrupam intr-o forma cat de cat ordonata si asta a dat posibilitatea fortelor de ordine, care au inceput sa vina de pe strazile care ieseau din Piata Revolutiei catre Bulevardul Nicolae Balcescu (la vremea aia), au inceput sa apara scutierii si au reusit sa ne desparta in doua. O parte dintre manifestanti au fost impinsi spre Piata Romana, o parte au fost impinsi catre Universitate, Piata Unirii, sa se imprastie. Si acolo s-a format un nucleu turn din oameni care pentru mine sunt mai mult decat eroi, de fapt eroii sunt morti. Indiferent de ce au spus de ce am facut in acesti 14 ani, am ramas foarte buni prieteni. Ne leaga ceva mai mult decat dragostea dintre un barbat si o femeie sau dintre doi barbati, ca asa se spune acuma ca dragostea e mare, sexul nu conteaza... Ne leaga moartea. Si dintre acesti oameni, din pacate, nu au fost mediatizati decat Dan Iosif, doama Raicu, Dinca si, foarte rar, Radu Silaghi, dar acolo au fost multi.

  • Inca anonimi…

    Multi nu doresc nici in ziua de azi sa-si spuna numele, unii dintre ei sunt chiar plecati din tara si o duc chiar bine acolo unde au ajuns, fara sa manance bors despre revolutia romana, cum au facut altii care acuma sunt prin parlament. Altii s-au apucat de afaceri, si-au vazut de mersul lor pentru ca ei erau bisnitari. Unul dintre ei este chiar proprietar de casa de schimb valutar. Unora care le-a mers mintea, au avut alt destin, alta soarta. Am inceput sa construim baricada prima data din jardinierele de flori, scaunele luate de la Pescaru, dupa aceea am luat de la Dunarea de pe terasa scaune si mese din acelea de tabla si cosurile de gunoi de pe stalpi. Daca va imaginati ca noi credeam ca vom opri tancurile cu aceste obiecte marunte...

    Trosca a fost un erou!

  • De ce ati facut baricada chiar acolo?

    Vreau sa va spun ca pe locul unde s-a construit baricada se spune ca ar fi existat o baricada imaginara intre revolutionari si fortele de represiune. Acolo au fost batai crunte intre revolutionari si scutieri. Nu erau scutierii lui Trosca. Vreau sa va spun ca pentru mine Trosca este un adevarat erou. Decat sa cereti rejudecarea dosarului Milea, mai curand cereati rejudecarea dosarului Trosca, cu cei sapte eroi care au murit din ordinul generalului Militaru. Dumnezeu sa-i ierte pe toti cei despre care vorbesc si sunt morti. Fac o greseala enorma ca spun ceea ce spun pentru ca de maine sau de poimaine cand va aparea acest articol inca o mie de oameni vor spune: „Da, stiu, eu am facut revolutia". La mine au venit multi care mi-au povestit cum au facut revolutia. I-am ascultat, am tacut. Asta e. Eu nu am fost acolo, nu stiu nimic.

  • Si militieni au inceput sa va „imputineze"…

    In momentul in care scutierii veneau, iesea cate un individ, daca reusea sa prinda pe unul de-al nostru de par, era tras, primul lucru, era lovit intre omoplati, pus jos si tarat. La inceput i -au aruncat in fata fostului Minister al Comertului Exterior, dupa aceea i-au dus la Negoiu si as vrea sa-l corectez pe domnul Sergiu Nicolaescu. Primul om impuscat nu a murit la Negoiu. Doi au au fost cei impuscati care au murit in fata Bisericii Kretulescu, unul dintre ei a fost dezbracat si camasa lui plina de sange a fost ridicata si s-a strigat: „Uitati cum omoara copiii!". Cert este ca o data cu consolidrea baricadei, in baricada au fost te miri ce minuni, pana si un carucior de aprozar. Nimeni nu v-a spus si nimeni nu va va spune lucrurile astea decat dupa ce vor citi sau cei care au stat acolo si au construit baricada si nu sunt mai mult de 100 de oameni si nici unul dintre acei oameni nu a fost intelectual sau demnitar. Nici unul. O spun cu toata taria si credinta mea in Dumnezeu. Cel mai cult om care a roit in jurul lui Dan Iosif, prin cult intelegand diplome, a fost colonelul Iancu Marin, Dumnezeu sa-i odihneasca fata. Fata lui a fost impuscata in pat cu arma cu luneta; pun pariu pentru ca lovitura era exact intre ochi. Am construit baricada din masini, a fost un tir plin cu saltele care a blocat intrarea pe Batistei. Exact la iesirea din metrou a fost o salvare. Eu o am intr-o fotografie inca.

    Teroristul a fost un amarat de soldat

    A fost un moment, pana sa se construiasca baricada, cand militarilor care aveau arme li s-au pus flori - crizanteme albe - in tevile pustilor. Pe urma a fost acel episod tragic de la Dalles, cand faimosul terorist - un soldat nevinovat - a intrat in multime si a omorat niste oameni. Nu era vina lui, n-a primit ordin, dar, asa cum am aratat, soarta... noi aruncam cu pietre. S-a intamplat o chestie pe care n-o reusesti de doua ori: o piatra a spart geamul din laterala stanga, iar o a doua l-a nimerit in cap. A cazut cu capul pe volan. Cand si-a revenit nu avea decat sa opreasca motorul. Astea-s traite si vazute de mine.

    Domnul Adrian Paunescu traieste si, daca e barbat, sa povesteasca ce a patit cand a iesit si a spus: Eu sunt Adrian Paunescu, poetul national.

  • Prost moment si-a ales.

    Cel mai prost. Daca nu eram eu si vreo cativa, sa-l duca, sa-l bage in curtea ambasadei americane, jale era. O fi vrut sa faca el ceva bun, dar tuturor le-a venit in minte imaginea Cantarii Romaniei. Nimeni nu mai tinea cont de geniul poetului in momentele acelea.

    Baricada.

    S-a construit baricada, care a rezistat pana in jurul orei 1:30. N-am tinut un jurnal, cum au facut altii care acuma ocupa si functii prin Parlament ori in structuri guvernamentale, pe motiv de scrupulozitate in a consemna. Eu, cel putin, stiam un singur lucru: ori la bal, ori la spital. Mi-am zis: ori muream eu, ori mureau ei. Pe mine viu nu m-ar fi prins. In momentul in care ei au incercat sa strapunga baricada, au trimis doua TAB-uri. Unul a incercat sa loveasca in zona Pescarusul. Pe partea dreapta venind dinspre Romana. A ramas agatat in ceva de la una din masinile pe care-a izbit-o. In momentul ala s-a aruncat cu cocteiluri Molotov. Langa TAB se afla un camion al IREB-ului, cum se numea pe atunci Electrica, si inauntru erau o anvelopa si un colac gros de cablu, de doi toli. Sticla a cazut drept in mijlocul anvelopei. Va dati seama cum s-a intins focul. Era, cred, sase seara. Se innoptase.

    In acel moment a venit un alt TAB, sa loveasca baricada spre Intercontinental, la iesirea din metrou. Cineva a adus o sa pe care erau butoaie cu motorina. Cand a venit, l-am intrebat pe sofer: stii sa faci un derapaj controlat? - Da. Am desfacut toate busoanele de la butoaiele cu motorina, a intrat cu derapaj controlat, a izbit baricada si a ramas acolo. Niste butoaie s-au rasturnat. Cand TAB-ul a venit, cineva a aruncat un Molotov si a luat foc tot TAB-ul.

    O victorie, iata...

    Da, victoria suprema. A fost asa ceva... va dati seama, am reusit sa distrugem masina de lupta a inamicului. Imaginea se vede, in filmul prezentat de domnul Tuca, filmul de la Sahia, se vad pompierii, stingeau. Daca nu-l inundau, exploda munitia din TAB si nu stiu ce s-ar fi intamplat cu noi acolo. Nu stiu. Cand au vazut ca e groasa, n-au mai incercat cu utilaje. Si noi tot peroram pe acolo, fiecare facea guverne, era domnul doctor Filpoiu si scria lista conducatorilor, pe spinarea mea si pe-a altora si prima proclamatie. Care nu difera mult de proclamatia de la Timisoara.

  • A filmat, a fotografiat cineva?

    Era un tanar care, din cate stiu, era singurul roman care filmase, luase imagini de la baricada din noaptea de 21 decembrie. Stiu despre el doar ca statea pe Strada Frumoasa. Poate mai are caseta... Eu n-am sa i-o cer, ca tine de intimitatea lui, dar, daca doreste, probabil ca o sa va contacteze. Este un alt baiat care a facut mult si a cerut putin. Si ca el mai sunt foarte multi.

    La ora 12, am cerut o portavoce, mi-a adus-o un baiat, Bogdan, tatal lui lucra la Casa Poporului, i-a furat-o, s-au dus cativa tineri, au smuls capota la o Dacie, au scos acumulatorul, au alimentat-o si Dinca tinea bateria, eu vorbeam la microfon si un tanar tinea portavocea ridicata. Acel tanar a sfarsit impuscat in piept, dupa 12 noaptea. 43 de oameni au murit intr-o ora. Si foarte multi au fost raniti.

  • Ce-ati spus la portavoce?

    Am spus: „Va rog, faceti liniste! Armata doreste sa ne adreseze un mesaj". Il vazusem pe generalul Milea, cu mantaua pusa pe umeri, era insotit de Postelnicu, avea tocul pistoletului desfacut, a dat niste ordine, cred - parerea mea - au incarcat doua camioane cu militari din cordon si au plecat spre Piata Romana care fusese evacuata fara victime. Traieste generalul Suceava, care a coordonat operatiunea de curatire a Pietei Romane. Acolo nu a murit nimeni.

  • Au lucrat cu manusi.

    Au stiut sa lucreze profesionist, i-au intimidat si i-au imprastiat.

  • Mesajul Armatei...

    S-a facut liniste. Stiti ce inseamna liniste cand erau vreo 30.000 de oameni pe spatiul verde din fata Teatrului Napional si in fata la Inter. Unii ne faceau golani, unii ne spuneau ca suntem nebuni, ca ne impusca. Si eu le-am spus: oameni buni, n-aveti curajul sa veniti intre noi, dar macar strigati tot ce auziti ca strigam noi. Si in momentul ala de liniste, am primit raspuns din partea cealalta a baricadei. O rafala neintrerupta de arma. Atunci au inceput sa apaca primele victime. Eu sunt un tragator bun.

  • De elita, ar zice unii.

    Normal, daca scriu ca sunt braconier. Dupa unghiul de incidenta mi-am dat seama ca toti cei impuscati in noaptea de 21 au fost impuscati de sus. S-a tras de pe blocul Dunarea, Pescaru...

  • Deci soldatii din fata, nu.

    N-aveau cum. Baricada avea peste 3 metri inaltime. Era facuta din camioane, tirul ala plin cu saltele... Se tragea de sus, asta e clar. Cine au fost tragatorii - militieni, securisti, militari, nu stiu. Stiu un singur lucru, nu vreau sa-i apar: isi faceau datoria, depusesera un juramant, aparau regimul care-i platea. Dar le reprosez ca n-au inteles ca noi eram parte din fiinta poporului roman. Nu eram teroristi, arabi, turci, rusi, eram romani. Puteau sa aiba discernamant. Ei au jurat in fata poporului.

  • Ei n-au inteles, altii da.

    Exact. De aceea v-am spus: Securitatea a tradat omul, nu tara, nu crezul, nu interesul national. De aceea, in CPUN am fost singurul care s-a ridicat si a spus ca ultima enclava africana isi face un sistem de securitate - informatii-contrainformatii, noi renuntam la sistemul cel mai performant din Europa?

  • Un sistem lovit de defectiunea Pacepa, dar si de altele...

    Cred ca multi au murit in urma acestei defectiuni. Altii au fost adusi in tara. Eu am cunoscut asemenea oameni, asemenea inteligente.

  • Un exemplu.

    Unuia pot sa-i si pomenesc numele, nu stiu daca mai traieste saracul, Vasile Cociuba, care a fost rechemat si a ajuns viceprim-secretar de partid la Sectorul 2, eu l-am cunoscut tot din pozitia de erou national, in urma cutremurului din ’77 au vrut sa ma faca secretar de partid cu probleme de tineret pe Sectorul 2 si-am am refuzat. A fost o chestie amuzanta. Prima secretara de la 2, Maria Noraru, cred, zice: „Cum, tov. Dan, nu acceptati sa intrati in partidul comunist?". Eu in picioare, ma uitam de jur imprejurul ei: „In ce? Fereasca-ma Dumnezeu, sa ma murdaresc pe pantofi?". Eu stiu de la mama ca in partidul comunist intra cele mai pure elemente ale societatii. Eu sunt un puscarias eliberat de patru ani, ce sa caut eu sa fac de ras partidul? - Ei, greselile tineretii pot fi iertate oricand. - Ei bine, nu-mi sunt iertate nici astazi.

    Ca prin branza

  • Deznodamantul…

    Am plecat la ora 2, mi-am dat seama ce urmeaza, eram sus pe camion, mi-am dat seama imediat ce urmeaza, le-am spus oamenilor care erau langa mine la baricada: „Dati-va la o parte!". A venit primul tanc, avea peste 70 la ora. In momentul impactului, a trecut prin baricada cum trece cutitul printr-o bucata de branza. Nu cum spunea generalul Hortopan, ca a trecut usor...

  • Pas, pas.

    Ma mir ca nu a spus ca a scos picioarele si a pasit el, tancul, peste baricada. Al doilea tanc l-a urmat indeaproape. Primul s-a dus in jos spre spre Piata Unirii, al doilea a facut stanga, in fata Ministerului Agriculturii a deschis focul cu mitraliera, nu stiu cat si daca au murit oameni acolo, a intrat pe Strada Galati unde a strivit sase Dacii. Acela a fost momentul de panica pe care si l-au dorit, a fost momentul pe care si l-a dorit.

  • Au fost arestati apoi multi.

    Bine, Bucurestiul are 1.200-1.300 de arestati in noaptea de 21/22, atunci ne-am vorbit acel nucleu dur de care v-am vorbit, ne-am inteles sa plecam fiecare spre sectorul unde locuiam si sa convingem cat mai multa lume sa vina a doua zi in Piata Universitatii.

  • Cum ati scapat?

    Am vrut s-o tai catre Pantelimon, la intrarea in metrou, in fata Teatrului Mic era un ruman, avea un brad. Voia sa-l duca la copii. In noaptea aia, o sa radeti, aveam la mine 400 de dolari si 2.100 lei. Pai, daca eram bisnitar... Si am dat 200 de lei pe bradul acela. I-am zis: am brad acasa, dar imi trebuie mie. Imi trebuia sa nu ma recunoasca. In naivitatea mea, credeam ca daca umblu pe strada cu pomu-n spate, ca Mos Craciun, o sa trec neobservat. Uitam ca am o canadiana comandata la Targu-Mures, la fabrica, foarte groasa, neagra, cu o dunga rosie pe piept si una pe spate. Inconfundabil. Mi-am pus bradul pe spate si am mers, doar pe stanga, ca strutul cu capul in nisip, sperand sa trec neobservat.

  • Cand e singur se cunoaste viteazul, ori nu-i asa...

    Am trait momente de paralizie, de frica. Dar n-aveam voie s-o arat. Zilele acelea mi-au dat o lectie: curajul naste eroi, frica naste conducatori. Frica indeamna la prudenta.

  • Si-asa, cu pomu’-n spate, ati ajuns acasa.

    Am ajuns si m-am pus sa scriu un fel de manifest. Mi-a picat sub ochi „Imparat si proletar". Singura carte spre care m-am indreptat din toata biblioteca.

  • Si inapoi, la razbel.

    M-am intors repede, pe la 7 m-am intalnit la Electroaparataj cu un grup de muncitori, le-am zis, inapoi la Universitate sa vedeti cum au impuscat copii ca pe caini. Pe la Iancului era un depozit de branza, m-am suit pe gard si-am citit manifestul, apoi am plecat mai departe.

    La intersectia Mihai Bravu cu Dimitrov, venea o coloana dinspre Obor. Cei de la Aversa, Mase plastice, de la Mecanica Fina, au iesit la Dimitrov inca doua coloane, la Mosilor m-am cocotat pe un stalp, le-am citit iar acel manifest si-am innebunit.

  • Zau?

    Era o mare de capete, cat vedeam cu ochii, nu-mi venea sa cred ochilor ce vad. Cand am ajuns la spitalul de oase, la Foisor, oamenii au aruncat cearsafuri, am scris cu crema de ghete data de vecini, tot felul de sloganuri. Si ne-au mai aruncat un tricolor lung. Care ajungea de-o parte in alta a soselei. Am facut un rand de barbati si l-au pus pe piept si din momentul ala am mers numai si numai ordonat. Am ajuns la Piata Rosetti, erau trei tancuri si doua TAB-uri. Le-am spus: voi va dati seama ce inseamna? Cat trageti, unde trageti? La distanta asta sunt ineficiente. Doar sa treceti peste oameni. Au coborat din tancuri toti si s-a suit un civil, s-a urcat in tanc si a pornit catre Intercontinental. M-am suit pe tanc si l-am oprit chiar in dreptul pasajului de la Intercontinental.


    Povestea lui Dan Iosif despre rasturanrea lui Ceausescu si constituirea primului Guvern democratic continua. O vom publica saptamana viitoare.


    CONTINUARE: Misterele nedezlegate ale noptii de 21 decembrie

  • Citeşte mai multe despre:   piata,   oameni,   ştiu,   venit,   noaptea,   momentul,   inceput,   iosif,   baricada,   murit,   dan

    Ştiri din .ro















    PUBLICITATE
     



    Serviciul de email marketing furnizat de