x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Generalul Milea a fost împuşcat când era la telefon cu soţia sa

0
Autor: Daniela Dumitrescu 03 Dec 2009 - 00:00
Generalul Milea a fost împuşcat când era la telefon cu soţia sa


Am întâlnit-o pe soţia generalului Milea la Bruxelles, capitala Europei, în urmă cu câţiva ani. Între timp, Nicoleta Milea s-a stins din viaţă, iar mărturia ei a devenit una pentru istorie. În momentul întâlnirii era o doamnă distinsă, foarte slăbită, extrem de bolnavă, într-o stare de şoc perpetuă. A acordat Jurnalului Naţional un interviu după foarte mulţi ani de tăcere, considerând că mai este necesar încă un deceniu pentru ca misterul morţii soţului său să fie elucidat.

Am încercat să reconstituim împreună cariera militară a generalului Milea aşa cum a fost ea văzută de-acasă. Un discurs aproape impersonal, în care de foarte puţine ori Nicoleta Milea îi pronunţa numele generalului, ca şi cum regulile militare s-ar fi instituit până şi acasă. Despre moartea generalului Milea, Nicoleta Milea a vorbit cu noduri în gât. Nu credea că acesta a fost finalul generalului. Soţia generalului mai susţinea că prima anchetă care a fost făcută asupra acestei morţi a avut şi avea încă la momentul interviului o miză politică.

 

Jurnalul Naţional: Cum l-aţi cunoscut pe soţul dumneavoastră?
Nicoleta Milea: Cred că prima dată ne-am întâlnit în 1948 sau mai târziu, nu-mi aduc bine aminte. Eram elevă în Argeş, în clasa primară. După terminarea Şcolii Comerciale, el a fost suplinitor la şcoala din comună (Lereşti, Argeş - n.n.). Aşa era obiceiul, să ai un an de pregătire suplimentară. Probabil că de-atunci m-a ţinut minte. Stăteam în prima bancă şi probabil de-asta m-a remarcat. De atunci nu l-am mai văzut decât înainte de căsătorie.

 

Când v-aţi căsătorit?
Terminase Academia Militară ca şef de promoţie. E şi acum scris numele lui în aula Academiei, în marmură e scris... Fusese repartizat la Regimentul Mecanizat din Dobrogea, de la Basarabi. Atunci a venit în concediu în Argeş şi ne-am reîntâlnit la un bal. Aşa era pe-atunci. Eu eram elevă în clasa a XII-a. După balul ăsta de care vă spun, el a cerut aprobarea mamei mele să vină să mă viziteze la gazdă, în Câmpulung. Atunci mi-a propus să ne căsătorim.

A fost o mare surpriză pentru mine, nu cunoşteam nimic despre el, decât că era de la noi din comună. M-a luat aşa, pe nepregătite, nu mai avusesem nici o întâlnire până atunci. Am acceptat abia după două zile. Trebuia să dau Bacalaureatul după căsătorie. După ce ne-am căsătorit am plecat în Dobrogea, la Comandamentul Regimentului Mecanizat. Era comandant acolo.

 

Se spune că era foarte dur cu militarii...

Da, era foarte dur, dar numai cu cei care nu-şi făceau datoria şi nu erau corecţi. Altfel, a fost foarte ataşat de cei din subordinea lui. Căuta tot timpul să le îmbunătăţească condiţiile, mai ales în perioada aceea când au fost vremuri foarte dure pentru toţi. Cred că asta se întâmpla prin 1954. N-aveam alimente şi lemne în Basarabi. O duceam cu toţii foarte greu. Atât noi, familia, cât şi soldaţii. Acolo a avut primul incident care l-a costat suspendarea din funcţie.

 

Ce s-a întâmplat?

Încercând să uşureze viaţa soldaţilor, a asfaltat nişte alei în unitate. A făcut o alee pentru tancuri de la cazarmă până la gară. Nu era o unitate foarte mare, dar asta i-a creat mari neplăceri. Nu aveai voie să foloseşti fonduri din economia naţională, şi el a făcut asta, dar în mod legal. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu lemnele. Cel care ocupase funcţia lui înainte nu avusese timp să facă aprovizionarea cu lemne a unităţii. Asta se făcea o dată pe an, iarna, în noiembrie. El a luat decizia de a aduce un tren de lemne, şi asta a deranjat foarte tare. A fost chemat la minister. Au vrut să-i dea un vot de blam, dar până la urmă a fost suspendat din funcţie pentru câteva luni.

 

Momentul '68
Vă amintiţi despre ce fonduri era vorba?

Nu, nu mi-a spus nimic despre asta. În orice caz, cei care l-au suspendat spuneau că a făcut asta ilegal, şi eu nu cred că s-a întâmplat aşa. Dar apoi l-au avansat în funcţie, lucrurile s-au rezolvat. În 1959, l-au făcut şeful Şcolii Militare de la Piteşti. După vreo doi ani, a fost trimis la Academia Militară la un curs postacademic. Apoi a fost numit comandant la Divizia din Târgu-Mureş. Acolo era o unitate mai dificilă, dar n-a stat decât vreo zece luni.

 

Cum a fost în 1968, în timpul invaziei ruseşti? Cum aţi perceput evenimentul respectiv?

Eram la Cluj când s-a întâmplat asta. Nu aveam voie să ascultăm posturile străine de radio şi nu ştiam ce se întâmplă. Nici el nu mi-a spus prea multe. Ştiu că a primit un telefon să se prezinte de urgenţă la unitate, la Comandamentul Armatei. A plecat cu Militaru, erau îmbrăcaţi de intervenţie, cu mantua cu diagonală. Trupele erau deja trimise către frontieră. Aveau ordin să nu lase trupe străine să intre în ţară. A plecat din Cluj şi m-a lăsat singură să decid ce fac. Eram singură cu doi copii mici în grijă. În imobilul în care locuiam mai stătea o familie. El era de la contrainformaţii şi mă bazam că o să-mi spună mai multe. Ne înţelegeam foarte bine. Ne-a spus că nu se va întâmpla nimic, dar, dacă intră trupe străine în ţară, va trebui să ne refugiem undeva. Eram foarte speriată. Când a plecat, Vasile ne-a îmbrăţişat pe toţi, nu ştia dacă se mai întoarce.

 

Care era atmosfera Clujului?

Habar n-am. Noi nu ieşeam din casă. Aşteptam veşti de la soţ şi nu plecam. Mai veneau rude pe la noi şi vedeam că sunt foarte îngrijorate, dar noi nu ştiam cum să interpretăm asta.

 

În ce relaţii era soţul dumneavoastră cu Militaru?

Nu erau prieteni, erau doar colegi. Au lucrat bine la Cluj. N-a avut divergenţe cu el.

 

Cum s-a consumat evenimentul?

În noaptea când s-a anunţat invazia, Ceauşescu a dat de ştire că noi nu vom accepta asta. Atunci a plecat şi soţul meu. Nu ştiu mai multe să vă spun, pentru că eu nu aveam acces la nici un fel de informaţii. Ştiu doar că s-a întors a doua zi şi nu au mai fost probleme.

 

Cum a ajuns şeful Marelui Stat Major?

El a trecut prin toate eşaloanele de conducere. A luat-o de jos, de la sublocotenent, comandant de companie, de pluton, a fost chiar la Gărzile Patriotice. În 1974 a fost schimbat din Armată la Gărzile Patriotice. Când schimbi dramatic profesia te simţi altfel. Şi asta a fost un moment dramatic pentru el. Timp de trei-patru luni nu a vrut să ia nici o decizie. A vrut să înţeleagă sistemul. Erau alte obiective şi un stil aparte. Cam trei-patru ani a stat aici. Trebuia să organizeze sistemul ca să iasă bine.

 

 

În ce relaţii era cu Ceauşescu? Unele voci spun că avea chiar o relaţie de amiciţie?

Erau în relaţii de serviciu, ca între subordonat şi şef, Ceauşescu fiind comandantul Armatei. Comandantul suprem al Armatei. Dar nu vorbea acasă despre asta. A vrut întotdeauna să ne protejeze. Mai venea supărat câteodată, nici nu mânca, dar nu comenta nimic. Cred că asta ne-a ferit pe toţi de multe probleme. Şi s-a ferit să fie un tip foarte popular.
Mi-aduc minte că a fost odată la Sibiu, la un meci, împreună cu Ilie Ceauşescu. Toată lumea din tribune l-a aplaudat când şi-a făcut apariţia. A venit acasă şocat. Mi-a spus: "Dacă află Ceauşescu treaba asta, sunt terminat".

 

Atmosferă încordată
La vremea respectivă, soldaţii erau trimişi să lucreze în agricultură, unii dintre ei la Canal. Cum vedea generalul Milea lucrurile acestea?

N-a fost întotdeauna de acord cu trimiterea soldaţilor în agricultură. O perioadă s-a gândit că e bine să dea şi armata un ajutor în sensul ăsta. Dar era un ordin impus de Ceauşescu, n-avea cum să i se împotrivească. Era un ordin politic, de sus. Metroul, Canalul erau planificate să fie terminate în câţiva ani. Astea au rămas şi se bucură toată lumea de ele. După mine, mai rapid şi mai conştiincios decât armata nu putea să facă nimeni lucrurile astea. Fiecare minister avea un tronson de Canal. Atâţia kilometri Armata, atâta Tineretul...

 

Ce vă amintiţi, cum a fost numit ministru în 1985?

Când a fost ridicat în grad, întotdeauna am aflat ultimii. Primeam telefoane că a fost făcut ministru şi noi nu ştiam nimic. N-a ştiut nici Olteanu şi nici el. Ceauşescu a venit la Academia Militară şi l-a propus pe el ministru. A spus că tovarăşul Olteanu va prelua o funcţie importantă la Primăria Capitalei. I-a mulţumit pentru tot ce a făcut pentru Armată şi apoi a spus că funcţia de ministru va fi ocupată de tovarăşul Milea. A fost şi el foarte şocat.

 

Un an mai târziu a fost primul ministru din lagărul socialist care a vizitat Statele Unite. Vă amintiţi dacă avea un mesaj pentru preşedintele american?

A fost invitat cu un an înainte. Şeful Marelui Stat Major din SUA a venit în România şi atunci a făcut invitaţia. De fapt, trebuia să plece generalul Olteanu. El era ministru la vremea aceea şi invitaţia era făcută de fapt pentru o funcţie. Am avut o casetă video din timpul vizitei, care mi-a dispărut după 1990. Nu ştiu cine mi-a luat-o. Acolo s-a desfăşurat o aplicaţie militară. Înainte de a se termina a fost invitat să spună care era soluţia corectă pentru aplicaţia aceea. După ce a vorbit într-o sală imensă, toată lumea a aplaudat. Asta am văzut pe casetă.

Probabil că această casetă mai există la minister, cred că o are şi cel care a fost la vremea respectivă comandantul Aviaţiei Militare. Nu cred că a avut un mesaj pentru preşedintele american, în orice caz nu mi-a spus asta. A fost impresionat de logistica americanilor. A fost plimbat pe la mai multe arme. Nu ştiu dacă la noi se putea face ceva pe linie de tehnică militară. O parte din armament era la noi sub embargo, cel puţin cel din tehnica specială. România nu avea atâţia bani pentru schimbul cu americanii. El era mândru că a fost primul ministru care a ajuns acolo.

Americanii l-au primit foarte bine. În momentul în care lucrezi cu profesionişti, nu mai contează din ce bloc faci parte. Vorbeşti aceeaşi limbă. După asta, ministrul Apărării american l-a invitat la ranch-ul lui din Texas şi n-a mai putut pleca. Nu i-au mai dat voie. La momentul respectiv era exclus să ai astfel de relaţii.

 

Avea astfel de relaţii şi cu ministrul ungar al Apărării?

Erau relaţii relativ bune. România a avut întotdeauna probleme cu Ungaria. Ştiu că la începutul anului 1989 era foarte supărat că i-au luat grănicerii şi i-au trecut la Securitate. Eu mă bucuram că-i luaseră o belea de pe cap. Mereu treceau unii clandestini graniţa şi era chemat la conducere pentru asta. Atunci mi-a spus: "Nici nu-ţi dai seama ce complicaţii poate avea problema asta".

Atunci a trecut graniţa un cioban cu oi şi ataşatul militar al ungurilor în România l-a chemat pe Vasile şi a fost puţin dur cu el. Ataşatul ăsta mergea foarte des pe la Clubul Dinamo. Cred că juca fotbal, nu ştiu ce făcea pe-acolo. În orice caz, chestiunea cu ciobanul a fost foarte controversată.

 

În decembrie 1989 a izbucnit Revoluţia. Cum percepeaţi evenimentul? Aveaţi o explicaţie pentru ceea ce se întâmplă în stradă?

Sigur că acum lucrurile sunt mult mai uşor de explicat. Ne era frică. Zgomotele din stradă... mulţimea de oameni adunată în Bucureşti. El n-a mai venit acasă de la 15 decembrie. Nu puteam face nimic, nu puteam să mă gândesc la nimic. Şi eu, şi copiii ne întrebam ce face. Nu ne dădea nici un telefon, nu ştiam nimic de el. În 17 a venit acasă fără să ne anunţe. Mi-a spus să iau nepoţii şi să mă mut de urgenţă la Predeal. Acolo m-am cazat la una dintre vilele Armatei. Era o atmosferă foarte încordată, am vrut să mă întorc şi nu am avut cum.

N-am putut lua legătura nici cu el, nici cu copiii. Au întrerupt curentul electric şi n-am mai putut face nimic. Nici la televizor nu mă puteam uita. Nu ştiam ce se întâmplă şi îmi era îngrozitor de frică. Vila era păzită şi înconjurată de câini.

 

Copiii n-au încercat să ia legătura cu dumneavoastră?

Fetele au auzit la radio că tatăl lor este trădător. Pentru mine, ăsta a fost momentul suprem. Adică puteau să spună orice, dar nu asta. În momentul în care un om care a fost atât de dedicat armatei este făcut trădător, ăsta e cel mai îngrozitor lucru. Este extrem de dureros. Ne-am simţit îngrozitor atunci, nici nu vă puteţi imagina.

 

De ce credeţi că a fost făcut trădător?

Probabil pentru că nu a vrut să respecte ordinul lui Ceauşescu. Nu a vrut să tragă în populaţie. Este cumplit să ştii că în cele mai grele momente din viaţa lui a fost complet singur. Trebuia să ia decizii care nu erau conforme cu ceea ce simţea, dar, pe de altă parte, depusese un jurământ. Nu ştiu câţi dintre civili înţeleg asta. A depus un jurământ de credinţă şi trebuia să facă ceva care era împotriva voinţei lui. Cel mai uşor era să-şi pună piciorul în ghips. În momentul în care a fost şedinţa CPEx-ului i s-a spus: "Te aşteaptă Curtea Marţială!". Mă întreb prin ce a putut să treacă...

 

Care erau pentru dumneavoastră, familia, consecinţele acestui verdict?

Mă gândesc cu groază ce ar fi însemnat asta pentru noi. Probabil că ne linşau, nu ştiu. Aşa era sistemul. Dacă pe el îl trimiteau la Curtea Marţială, pe noi ne-ar fi linşat. Probabil că toţi eram trădători, am fi fost închişi. Inventau ei un motiv. Fetele mă aşteptau acasă, ziceau că se gândiseră că, dacă tot vin să ne ia, măcar să ne ia pe toţi.

 

Moartea soţului, în direct prin telefon
Dar vi s-a întâmplat ceva?

Nouă, nu. Dar când au anunţat că este trădător de ţară, procurorul general de la Piteşti s-a deplasat cu o repeziciune fantastică la Primăria din Lereşti. Şi aici a spus că vrea să ştie toate rudele trădătorului. A cerut să i se facă o listă cu toţi de la mamă, nepoţi până la verii îndepărtaţi. Îmi povesteau după evenimente nişte veri de-ai lui că au fugit în munţi. Voiau să vină să-i aresteze pe toţi. Când s-a dat al doilea comunicat şi au spus că nu mai e trădător, ăştia din primărie s-au întors. 

 

Au spus că-l cunoşteau pe Milea, că n-avea cum să fie trădător. Procurorul s-a întors şi el şi a spus că o să revină mai târziu, că a intervenit ceva. Dar noi nu ne liniştiserăm, eram ca într-o cuşcă. Nu ştiam dacă o să se revină asupra deciziei.

 

La 22 decembrie aţi primit vreun telefon de la generalul Milea?

Da, pe la 9:00 fără ceva, dimineaţa. Eu eram tot la Predeal. Bănuiesc că era soţul meu, nu am auzit nici o voce în telefon. El era cu siguranţă, pentru că îl cunoşteam după respiraţie. Respira foarte greu. Eu ţipam la telefon disperată, nu ştiam ce se întâmplă. Am întrebat:

"Val, tu eşti?". Apoi a fost un moment de linişte, pe urmă o luptă şi un zgomot de lovituri. După care s-a auzit o împuşcătură. Până la urmă, cineva a preluat telefonul şi mi-a spus: "Doamnă, staţi liniştită, zgomotele şi împuşcătura s-au auzit din stradă". Şi a închis telefonul. N-am apucat să spun nimic, eram şocată. Şi nici nu am recunoscut vocea aceea. Am auzit moartea soţului meu la telefon.

 

Când aţi aflat că generalul Milea a murit şi ce ştiaţi despre acest eveniment?

La 22 după-amiază eram la Predeal. M-am dus sus, la doamna Guşă, şi am găsit-o plângând pe canapea. N-a vrut să-mi spună nimic. M-a vizitat atunci şeful Securităţii din Predeal şi primăriţa din Predeal. Au fost foarte amabili şi cumsecade. Mi-au adus un coş mare de trandafiri. De când l-am văzut am zis că ăla e pentru înmormântare. M-au întrebat dacă am tot ce îmi trebuie. Ce să-mi trebuiască? Nu-mi trebuia nimic. Nu l-am putut vedea şi nu am putut fi alături de el în momentele acelea cumplite. Acum toate erau degeaba.

 

Când aţi ajuns în Bucureşti? Aţi reuşit să vedeţi cadavrul?

Am ajuns în aceeaşi zi. Nu m-am dus la CC, că mă linşau. Nu ştiam unde este cadavrul, pentru că nimeni nu-mi spunea nimic. După două zile de la eveniment mi s-a spus că este dus la morgă, dar că nu pot să-l văd pentru că este păzit. Apoi l-au dus la Spitalul Militar, la morga de-acolo. Am fost la Spitalul Militar şi, după ce am intrat acolo, anumiţi medici mi-au spus că nu trebuie să rămân, pentru că sunt o ţintă sigură pentru cei care trag. Nu am apucat să vorbesc cu nimeni, nu-mi spunea nimeni nimic. L-am înmormântat apoi, dar nu vreau să-mi mai amintesc, îmi face foarte rău, sunt foarte bolnavă.

 

Vi s-a dat certificatul de deces? Ce scria acolo?

A fost înmormântat fără certificat de deces, n-au vrut să mi-l dea. Am vorbit cu medicul care l-a autopsiat şi mi-a spus: "Doamnă, noi am făcut tot ce ne-a stat în putinţă". Mi-a spus că inima a fost doar atinsă şi că, dacă se intervenea, putea fi salvat. În fine, m-am dus să fac gălăgie să-mi dea certificatul de deces. Şi mi-a spus că nu ştie ce să scrie pe el. I-am spus că, dacă-i vine mai uşor, să spună că a murit lângă soţie în pat. Mi-a eliberat un document pe care scria: "Mort prin împuşcare". Nici aşa, nici aşa.

Cred că după 10 ani o să se spună adevărul. Subiectul e încă sensibil. Au fost multe declaraţii ale medicilor care l-au consultat. Asta nu se spune şi nu se ia în seamă. Se iau în seamă numai declaraţiile celor ca Pârcălăbescu.

 

Aţi primit de la Corneliu Pârcălăbescu carnetele pe care generalul Milea le avea în veston? Ce ştiţi despre aceste carneţele?

Nu, nu am primit nimic, iar dacă Pârcălăbescu a spus vreodată că a vorbit cu noi, minte cu neruşinare. Întotdeauna s-a eschivat. Nici n-am încercat să-l sun să ne întâlnim, pentru că n-ar fi venit. Şi eu nu ştiu cum aş fi reacţionat dacă eram în faţa lui. Carneţelele conţineau, cred, secrete militare. El a avut tot timpul astfel de carneţele care erau depuse la arhiva ministerului.

 

După eveniment v-aţi întâlnit cu vreunul dintre cei care au fost în CC?

M-am întâlnit cu unul dintre căpitanii care au fost acolo. Nu pot să vă dau numele. Fusese retrogradat înainte de moartea soţului meu. Chiar m-am mirat, că era un băiat bun. M-am întâlnit cu el pe stradă. Mi-a spus că nu poate să-mi povestească ce s-a întâmplat atunci, dar că un general va plăti pentru asta. Nu pot să vă dau numele acestui general.

 

Aţi văzut dosarul anchetei (este vorba despre prima anchetă făcută în cursul anului 1990 - n.n.)?

Aş fi vrut ca Procuratura să facă lumină în treaba asta, dar nu s-a putut. Ceva e în neregulă cu dosarul ăsta. Sigur că e foarte greu să-ţi aduci aminte detalii, dar având mai multe declaraţii tot trebuie să se lege ceva. Iar acolo nu se leagă nimic.

 

Ce vi s-a părut în neregulă în legătură cu dosarul?

Ancheta a fost făcută poate nu de persoanele cele mai potrivite şi a fost făcută sub presiune politică. Probabil că, pe lângă declaraţiile care există, mai sunt şi alte lucruri de spus. Şi oamenii aceia care ar trebui să vorbească încă nu au ajuns la o vârstă atât de înaintată ca să poată să spună ce s-a întâmplat cu adevărat. Cred că ar trebui să treacă ceva timp pentru ca lucrurile să se liniştească şi să nu mai existe miză politică. În sfârşit, ea nu mai este acum atât de pregnantă, dar ea a existat. Cine neagă lucrul ăsta nu cred că e sincer.

 

S-a sinucis generalul Milea sau a fost asasinat?
Ambele variante sunt posibile. Dar el nu era genul de om care să se sinucidă. A iubit viaţa, a iubit oamenii... Noi avem părerea noastră, dar părerea noastră nu contează.


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de