x close
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Manualul teroriştilor din decembrie ’89

2
Autor: Razvan Belciuganu 21 Dec 2009 - 00:00
Manualul teroriştilor din decembrie ’89 Charles Platiau/Reuters
Vezi galeria foto


Luptătorii din "Rezistenţă", activaţi la sfârşitul anului 1989 pentru a salva România socialistă aflată în primejdie, au fost preluaţi cu tot cu misiunile lor de noua putere instalată după fuga lui Nicolae Ceauşescu. Activiştii de partid, membri importanţi ai formaţiunilor de "Rezistenţă", au salvat PCR-ul, având întâietate în activarea Frontului Salvării Naţionale peste tot în ţară, şi apoi s-au răspândit în noile partide înfiinţate, conform instrucţiunilor avute dinainte de evenimente. În acelaşi timp, existenţa "teroriştilor" şi războiul cu aceştia a spălat onoarea unităţilor Armatei, care fuseseră implicate în reprimarea demonstranţilor, cu precădere la Timişoara, Bucureşti şi Cluj.

La câteva ore de la fuga preşedintelui României socialiste, Nicolae Ceauşescu, şi a soţiei sale din Comitetul Central, în seara de 22 decembrie 1989, deja apăruseră "teroriştii". În zonele adiacente Pieţei din faţa Comitetului Central şi ale altor locuri importante ale capitalei se trăgea, şi sintagma "securist - terorist" era tot mai vehiculată.

A doua zi, fenomenul căpătase amploare, iar la comandamentul Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă (USLA), structura Departamentului Securităţii Sta­tului (DSS) specializată în neutralizarea teroriştilor, telefonul suna în continuu. Un astfel de telefon semnala prezenţa unor terorişti într-un bloc din Piaţa Iancului, care trăgeau înspre mulţimea adunată, şi imediat au plecat spre acel loc îmbarcaţi în ABI opt USLA-şi, şeful echipajului fiind căpitanul Victor Enăchioaie.

Ajunşi în zona indicată, din mulţime a ieşit rapid o femeie bine îmbrăcată, cu unghiile făcute şi care a început să urle la USLA-şi: "Mi-aţi omorât patru copii la Timişoara!". Concomitent, femeia a încercat să îi bage degetele în ochi şefului de echipaj, dar acesta s-a apărat coborându-şi vizeta de la casca specială. Unii bărbaţi din mulţime au tras-o pe femeie şi au început să le povestească USLA-şilor că se trage. În primul moment, nimeni nu a putut localiza exact de unde se auzeau focurile de armă, cel mai des fiind desluşit un pistol "Carpaţi". În cele din urmă, au observat cum se trăgea de pe acoperişul unui bloc de nouă etaje şi unul dintre luptători l-a rănit cu un foc pe teroristul respectiv.


TERORIŞTI ANIHILAŢI
În câteva minute USLA-şii au urcat la etajele superioare. Când au ajuns la etajul nouă şi au strigat la o uşă să se deschidă, din apartament a început să se tragă spre USLA-şi cu automatele. Pereţii fiind din BCA, gloanţele au trecut prin aceştia la vecini. Din fericire, luptătorii se aşteptau la ripostă şi vecinii fuseseră avertizaţi şi erau ascunşi în cada de fontă din baie. Unul dintre USLA-şi a desfăcut broasca de la uşă din poziţia culcat şi a aruncat o GELA (grenadă cu efect luminos şi acustic) în apartament. În acelaşi timp, colegii săi au intrat şi au lichidat doi terorişti. Apoi, USLA-şii, coborând prin balcon la etajul opt, în apartamentul de dedesubt, au mai lichidat încă un terorist.

"Erau toţi trei îmbrăcaţi în costume închise la culoare, aveau cămăşi albe şi cravată, iar în buzunar am găsit la fiecare doar o batistă, câte un bilet de tramvai şi cinci lei. Fiecare dintre ei avea un pistol Makarov, un pistol-mitralieră AKM, cu pat rabatabil şi un pumnal rabatabil. Ne-a frapat faptul că era exact armamentul pe care îl aveam şi noi la USLA", îşi aminteşte unul dintre cei care i-a anihilat pe aceşti misterioşi trăgători. La puţin timp, a apărut un camion de Armată şi cu membri din Gărzile Patriotice şi au preluat cadavrele. A doua zi, militari MApN au curăţat apartamentul şi au strâns cartuşele trase.


LITERA CĂRŢII

0-110125-manual.rezistenta.jpgTragerile pe care le efectuau teroriştii din Piaţa Iancului la 23 decembrie 1989, de pe acoperişul unui bloc, pot fi încadrate fără nici o eroare unei acţiuni de "hărţuire a inamicului" descrisă în manualul forţelor de "Rezistenţă". În 1987, anul în care la Braşov s-a desfăşurat revolta muncitorilor, ofiţeri ai Armatei care aveau sau urmau să aibă legătură cu această reţea au fost, după cum am arătat în articolul precedent, convocaţi la seminarii secrete de pregătire.

Suportul de curs l-a constituit lucrarea de uz intern "Lupta de rezistenţă în mediul urban" (Ed. Militară, 1983), scrisă de col. Constantin Dobândă, col. (r) dr Pavel Ciuhureanu şi col. Alexandru Ghelmegeanu. În acest suport de curs se specifică faptul că "în oraş sunt mai uşor de pregătit şi pus în aplicare forme şi procedee de luptă ca: atacul prin surprindere al unor obiective, ambuscadele, hărţuirea, deschiderea focului de pe acoperişuri, din clădirile nelocuite sau avariate, din ganguri, din curţi, din parcuri şi din alte locuri care asigură o bună mascare şi protecţie, precum şi retragerea rapidă şi fără pierderi".

Dacă numărăm teroriştii lichidaţi în apartamentele de la etajele superioare ale blocului, cel prezent în punctul de observare de pe acoperiş şi rănit, apoi dispărut, precum şi femeia isterică de la intrarea în bloc, care dorea să creeze o diversiune, iese la iveală exact numărul unui nucleu de rezistenţă. Colegii lor din echipa de rezistenţă este foarte posibil să fi avut legătură cu apariţia camionului militar care a preluat cadavrele, fiindcă în manual indicaţiile sunt precise: "Luptătorii din rezistenţă trebuie să ştie că nu vor fi lăsaţi în voia soartei, uitaţi, şi că vor primi tot ajutorul posibil din partea tovarăşilor, a altor formaţiuni; de asemenea, răniţii nu pot fi părăsiţi pe câmpul de luptă, întreprinzându-se tot ce este posibil spre a fi salvaţi şi evacuaţi; chiar şi morţii vor fi ridicaţi şi înmormântaţi".  


ARMAMENTUL DIN DOTARE
"Planul de seminar - privind pregătirea şi ducerea luptei de rezistenţă pe teritoriul naţional vremelnic ocupat de inamic -, elaborat de Statul Major al Gărzilor Patriotice existent la Comitetul de partid al unui sector din Bucureşti, dubla carte amintită la convocarea în care s-au instruit ofiţerii Armatei în 1987. Aceasta prevedea că, în domeniul armamentului, «la formaţiunile mici va predomina armamentul uşor, de gabarit redus: pistoale, pistoale-mitralieră, puşti, carabine, P.S.L., P.M. mitraliere, puşti cu tromblon, cu amortizor de zgomot, A.G., puşti de vânătoare etc.».

De asemenea, se sublinia că «toţi luptători se dotează şi cu armament alb». Sunt categoriile de armament pe care îl aveau şi teroriştii din Piaţa Iancului. Pe lângă aceştia, conform unui do­cument-sinteză din timpul evenimentelor, paraşutiştii militari au predat către Marele Stat Major nu mai puţin de 109 terorişti.

Acest document înaintat Marelui Stat Major cuprinde şi armamentul capturat de la terorişti. Pe lângă, de exemplu, trei pistoale tip Makarov, un pistol Stecikin, trei pistoale tip Carpaţi, două pistoale-mitralieră cal. 7,62 cu ţeavă scurtă, 29 de pistoale-mitralieră cu pat rabatabil model 1963, un lansator cartuşe semnalizare tip stilou, aparatură de vedere pe timp de noapte, se găsesc şi multe arme de vânătoare de diferite calibre şi mo­dele, multe prevăzute cu lunetă. Ceea ce este deosebit de important o reprezintă observaţia din «Planul de seminar» amintit, aceea că armamentul «se depozitează în locuri sigure, încă din perioada de necesitate sau mobilizare», iar pentru fiecare formaţiune există «mai multe depozite, cu cantităţi mici de armament»."


ACOPERIRE PRIN GĂRZILE PATRIOTICE
Teroriştii lichidaţi în Piaţa Iancului erau îmbrăcaţi într-o ţinută obişnuită pentru locuitorii capitalei. Manualul după care au studiat ofiţerii Armatei în 1987 spune că luptătorii trebuie "să se contopească cu masa populaţiei". "Planul de seminar" întăreşte şi el acest lucru, arătând că luptătorii din "Rezistenţă" "de regulă, vor acţiona în uniformă civilă", iar "costumaţia este adaptată zonei şi profesiunilor predominante".

Documentul citat aduce în prim-plan şi "necesitatea unor însemne de recunoaştere reciprocă a luptătorilor" şi punctează că "aici trebuie multă inventivitate: un nasture de o anumită culoare, un obiect de podoabă purtat într-un anumit fel, un ornament vestimentar, o anumită ţinută capilară etc.". În timpul evenimentelor din decembrie '89, au apărut dintr-o dată bărboşii, brasardele tricolore, puloverele etc.

În acelaşi timp, documentul reglementează şi faptul că luptătorii pot îmbrăca uniforme mi­litare ale trupelor proprii Gărzilor Patriotice, când "formaţiunile de rezistenţă deţin zone libere şi se întrevede posibilitatea transformării lor în unităţi militare". La evacuarea trupurilor teroriştilor lichidaţi în Piaţa Iancului au participat Gărzi Patriotice. Mai mult, în decembrie '89 prezenţa Gărzilor Patriotice sub diferite forme în toată ţara a fost masivă, iar din depozitele lor s-au dat arme civililor. Fără îndoială că, pe lângă membrii obişnuiţi ai Gărzilor Patriotice, erau şi alţii care se foloseau de uniformă şi logistică doar ca acoperire.

Să reliefăm faptul că ministrul Apărării din anul 1989 condusese în trecut Gărzile Patriotice. Apoi, un fost locţiitor al şefului Direcţiei Informaţii a Armatei, Alexandru Petricean, a fost locţiitor al şefului de stat major al Gărzilor Patriotice din 1970 până în 1988. Iar tot la capitolul prezenţe curioase în fruntea Gărzilor Patriotice este şi colonelul Corneliu Pîrcălăbescu, şeful acestora în decembrie 1989, în biroul căruia a murit generalul Vasile Milea. Colonelul fusese transferat cu puţin timp înainte, la 9 decembrie 1989, la conducerea Gărzilor Patriotice, după ce anterior condusese Direcţia secretariat din MApN şi fusese locţiitor politic al comandantului Armatei I, din Bucureşti. În "Planul de seminar" Gărzile Patriotice sunt indicate distinct ca beneficiare ale cooperării cu formaţiunile de rezistenţă în domenii precum "procurarea şi transmiterea de informaţii"; "nimicirea unor obiective ale inamicului"; "sprijinirea contraloviturilor", "interzicerea/întârzierea unor acţiuni de mare amploare a agresorului", "dezorganizarea conducerii inamicului", "descoperirea momentului pregătirii inamicului pentru trecerea la întrebuinţarea armelor de nimicire în masă".

Din investigaţiile noastre reiese că pentru plata colaboratorilor DIA şi, prin direcţie şi a membrilor pregătiţi din vreme ai "Rezistenţei", se puteau invoca prevederile art. 4 din Decretul nr. 61 penru modificarea Decretului nr. 678/1969 privind regimul de pază a frontierei de stat al RSR. Acesta spune că "luptătorii din subunităţile de gărzi patriotice şi membrii grupelor de sprijin ale grănicerilor, care se evidenţiază în executarea sarcinilor încredinţate, pot fi recompensaţi cu premii în bani sau altă natură de către Ministerul Apărării Naţionale".


SALVAREA ACTIVIŞTILOR DE PARTID

Buna cooperare dintre formaţiunile de rezistenţă şi Gărzile Patriotice era cauzată, structural, de faptul că factorul politic al vremii era cel mai important. Potrivit Legii nr. 14/1972, legea organizării apărării naţionale a RSR, "Gărzile patriotice îşi desfăşoară activitatea sub conducerea nemijlocită a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a comandantului suprem al forţelor armate şi a organelor locale ale partidului". Or, începând de la echipa de rezistenţă, formată din 15-30 de luptători, în comanda acesteia se găsea un locţiitor politic. Conform manualului după care au studiat ofiţerii Armatei, "locţiitorii politici pot fi numiţi de către organele locale de partid, din rândurile activiştilor de partid din oraşe, dintre activiştii de partid din armată rămaşi în spatele frontului sau pot fi aleşi în adunările generale de partid ale luptătorilor comunişti".

Activiştii de partid aveau acces şi la funcţia de comandant al subunităţii din "Rezistenţă", iar celelalte funcţii ale subunităţii respective se puteau încadra "prin hotărârea comandantului care se consultă, în acest scop, cu organele locale de partid, cu locţiitorul său politic, cu alte cadre", iar "dacă împrejurările permit, propunerile pentru ocuparea unor funcţii se discută în şedinţele biroului organizaţiei de partid sau în adunările gene­rale ale comuniştilor".  Aşadar, observăm că regimul lui Nicolae Ceauşescu era puternic ancorat în partid şi mai ales în activiştii PCR din Armată. Încrederea lui Nicolae Ceauşescu în această "ramură" a partidului se baza pe faptul că în anii '50 condusese chiar el politrucii Armatei, iar în 1989 ministru adjunct al Apă­rării şi şef al Consiliului politic Superior era fratele său, gene­ralul Ilie Ceauşescu. Preocupările lui Ilie Ceauşescu în privinţa informaţiilor militare erau foarte aplicate. Astfel, conform ge­neralului Ion Talpeş, fost şef al SIE şi fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate naţională, "la mijlocul anilor '80, Ilie Ceauşescu a înfiinţat un grup special al Consiliului Politic în încercarea de a revitaliza spionajul militar, fără a avea sau a cere aprobarea Comitetului Central" ("În umbra marelui Hidalgo", vol. 1, Ed. Vivaldi, 2009). Dar fratele dictatorului nu avea de ce se formaliza cu oficializarea la CC a strădaniilor sale pe linia spionajului militar, întrucât colaboratorul său în domeniu, şeful DIA, viceamiralul Ştefan Dinu, fusese avansat tot dintre activiştii de partid la conducerea serviciului secret al MApN, care coordona "Rezistenţa", iar şeful Secţiei Militare a Comitetului Central, forul tutelar de partid pentru Armată, Interne şi Justiţie, era un fost ministru al Apărării, Ion Coman.

De asemenea, Nicolae Ceauşescu îşi adu­sese aproape un alt fost ministru al Apărării ca secretar al Comitetului Central pentru propagandă, generalul Constantin Olteanu şi un alt general, care provenea dintre politrucii Armatei, Ion Dincă, membru în CPEx. Mai mult decât atât, Ilie Ceauşescu, cel care în decembrie '89 bătea unităţile Armatei să le spună militarilor despre iminenţa forţării graniţelor, era el însuşi un fin cunoscător al luptei de rezistenţă. În lucrarea de uz intern pe care o studiau ofiţerii MApN în 1987 era indicată ca bibliografie şi cartea "Hărţuirea în acţiunile de luptă duse în războiul întregului popor pentru apărarea patriei" (Ed. Militară, 1982).

Conform manualului studiat de ofiţerii MApN, unul dintre obiectivele formaţiunilor de rezistenţă era organizarea vieţii politice în teritoriul vremelnic ocupat. "Una dintre sarcinile permanente, de cea mai mare importanţă, ale comitetelor locale de partid şi ale organelor conducătoare de partid din mişcarea de rezistenţă o considerăm întărirea permanentă a organizaţiilor de partid şi ale UTC (...) Formaţiunile rezistenţei, dând dovadă de spirit de iniţiativă, rezolvă de-sine-stătător sarcinile ce le stau în faţă, orientându-se în raport cu situaţia concretă", se arată în lucrarea de uz intern a Armatei.

Iată explicaţia pentru care anumiţi membri ai eşaloanelor 2 şi 3, apoi UTC-iştii şi activiştii politici din Armată au înfiinţat celulele FSN,  apoi au migrat spre toate partidele şi au avut ascensiuni fulminante. Cei din Partid şi Armată au avut în primul moment nevoie de a putea să se organizeze, iar apariţia "teroriştilor" a fost cu predilecţie în locuri unde existau şi demonstranţi care nu erau în cărţi şi se coagulau ad-hoc. În acelaşi timp, şi unora şi altora le convenea duşmanul comun: "securiştii-terorişti". Nu este puţin lucru faptul că unul dintre locţiitorii lui  Ilie Ceauşescu, generalul Gheorghe Arădăvoaice, a devenit "creierul"noului Serviciu de Protecţie şi Pază.


DIRECTIVA
La convocarea despre care am amintit că a avut loc în 1987, anul în care la Braşov s-a declanşat o revoltă a muncitorilor, s-a impus intensificarea pregătirii ofiţerilor MApN şi "să nu lipsească nici un ofiţer din nici un stat major de la aceste activi­tăţi". Această pregătire trebuia să aibă loc în "doi ani din cei cinci, cât prevede directiva", iar cursanţii, care proveneau din Statul Major al Gărzilor Patriotice dintr-un sector al capitalei, erau informaţi că "preocupările statului nostru major sunt mai vechi şi au parcurs mai multe etape". Conform legilor, lupta de rezistenţă se pregătea prin Directiva operativă sau ordinul comandantului suprem, Nicolae Ceauşescu. Era ultima sa soluţie.


PAROLE PRIN RADIO ŞI TELEVIZIUNE
Asigurarea comunicaţiilor luptătorilor din "Rezistenţă" era considerată foarte importantă. În "Planul de seminar" după care au învăţat ofiţerii MApN erau inventariate în acest sens "legăturile cu fir, îndeosebi în Punctele de Comandă, legăturile prin mijloace mobile; căsuţe poştale de legătură; parole de recunoaş­tere şi semne discrete, contactul personal, porumbei călători".

În mod special este evidenţiat în documentul citat faptul că "semnale cu parolă sunt transmise de posturile centrale de radio şi televiziune". În decembrie '89, mai ales televiziunea, cât şi radioul au fost folosite pentru tot felul de chemări, apariţii de personaje, mesaje bizare etc. Printre procedeele de culegere a informaţiilor folosite de către "Rezistenţă", documentul amintit are în vedere şi "interceptarea convorbirilor inamicului", fapt care implică existenţa, din vreme, a aparaturii necesare pentru realizarea misiunii.

În timpul Revoluţiei, teroriştii acţionau ca şi cum ar fi avut acces la comunicaţiile unităţilor militare obişnuite, precum şi ale altor instituţii. Regulile de angajare în luptă erau şi ele menţionate în manualul de uz intern. "Cunoscând că formaţiunile de rezistenţă urbane organizează şi execută ambuscade independent, la o anumită depărtare unele de altele, este necesar ca fiecare să-şi realizeze propria cercetare cu elementele de care dispune. Formaţiunile de rezistenţă pot trimite câte o echipă de cercetare la o distanţă de 400-500 m şi mai mult faţă de locul ambuscadei", se zice în manual.

Mai trebuie spus că în conformitate cu "Planul de seminar" pentru transmiterea de informaţii era planificat faptul ca luptătorii din "Rezistenţă" să colaboreze cu cercetaşii din unităţile Armatei. "Rezistenţa" mai susţinea în această privinţă "sprijinirea unor acţiuni dificile (diversiunea)" şi "ducerea în comun a unor acţiuni". Un alt mit al celor 20 de ani spune că mai peste tot au apărut cercetaşii Batalionului 404 din Buzău. Dar acest lucru a fost iarăşi doar o legendă, cea mai la îndemână din cauza renumelui batalionului în care se şi instruiseră mulţi cercetaşi, lansată pentru a se ascunde activitatea altor structuri de cercetare ale Armatei, cu misiuni bine trasate anterior. La nivelul anului 1989 exista câte o companie de cercetare în dispozitivul inamic la nivelul fiecărei dintre cele patru Armate ale RSR, câte un batalion de cercetare la fiecare divizie şi o companie la nivel de regiment.


MISIUNILE "REZISTENŢEI"
Ofiţerii MApN convocaţi în 1987 la pregătire în domeniul "Rezistenţei" au învăţat, potrivit "Planului de seminar", că unul dintre scopurile luptei de profil este "crearea unei stări permanente de nelinişte şi nesiguranţă pentru agresor". Pornind de la acesta, documentul enumără misiunile formaţiunilor speciale, precum: "culegerea de informaţii despre inamic; dezorganizarea conducerii inamicului; paralizarea, îngreunarea sau interzicerea executării transporturilor de către inamic; distrugerea depozitelor; distrugerea aerodromurilor; dezorganizarea sistemului de apărare antiaeriană".

În decembrie '89, "teroriştii" arătau, prin acţiunile lor, că sunt foarte familiarizaţi cu porturile, aeroporturile, cu funcţionarea apărării antiaeriene, cărora le erau semnalate invazii de escadrile întregi, cu sistemul de transporturi feroviar şi rutier. De asemenea, în lucrarea de uz intern pe care o ofiţerii MApN o foloseau ca suport de curs este precizat că, în organizarea acţiunilor de rezistenţă în mediul urban se ia ca măsură "folosirea cu pricepere a lucrărilor subterane şi adăposturile pentru protecţia personalului şi a stocurilor de materiale".

În acest domeniu, suportul de curs are chiar un subcapitol, "Ducerea luptei în subte­ran" în care se subliniază că "spaţiul subteran ar putea fi folosit ca adăpost permanent pentru luptătorii din rezistenţă, în acest caz, poate fi amenajat în mod corespunzător, asigurându-se mai multe intrări şi ieşiri, în străzi diferite". Mai departe, se punctează că "acţiunile desfăşurate în aceste condiţii, coro­borate de la suprafaţă, creează un climat de nesuportat pentru ocupant şi pot paraliza activităţile militare şi economice din zona în care se desfăşoară".

În decembrie '89, nălucile care foloseau tunele capitalei şi ale altor oraşe deveniseră deja un mit. Dar membrii reţelei de "Rezistenţă" erau antrenaţi, conform manualului, şi pentru "participarea la acţiunile de rezistenţă nearmată şi mobilizarea maselor la astfel de acţiuni (greve, demonstraţii, nesupunere, neprezentare la lucru etc.), dar şi pentru "acţiuni de propagandă în rândurile populaţiei oraşului (distribuirea manifestelor, foilor volante, ziarelor, broşurilor şi altor materiale)". În perioada Revoluţiei şi luni întregi apoi s-au propagat zvonuri, au apărut şi dispărut foi volante, au avut loc demonstraţii.

Citiţi şi:
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de