x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Versiunile morţii generalului Milea

0
Autor: Vasile Surcel Razvan Belciuganu 08 Dec 2009 - 00:00
Versiunile morţii generalului Milea
Vezi galeria foto


Declaraţiile date de martori în faţa anchetatorilor sunt considerate în toată lumea probe deosebit de relevante pentru aflarea adevărului. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre câteva dintre cele mai importante, dar în acelaşi timp şi contradictorii mărturii incluse în "Dosarul Milea", redeschis în urma articolelor Jurnalului Naţional.

Ioan Vătămănescu este unul dintre puţinii oameni care au fost lângă Vasile Milea până în ultimele clipe ale vieţii sale. Motiv pentru care mărturia sa are o importanţă cu totul deosebită în elucidarea acestui caz. Ofiţer de Securitate, aflat pe statele Direcţiei a V-a, Vătămănescu avea în Decembrie 1989 gradul de căpitan şi era un fel de gardă de corp a ministrului Apărării Naţionale. Motiv considerat îndeajuns de temeinic încât el să fie audiat atât în cadrul anchetei instrumentate în 1990 de procurorul Pantea, cât şi la 25 mai 2004 de procurorii Vasile Stanca şi Gheorghe Oancea, după redeschiderea "Dosarului Milea".

Cu toate că Vătămănescu s-a aflat la faţa locului în acele momente dramatice, în mod ciudat, diversele sale mărturii descriu aceleaşi evenimente într-un mod diferit, iar în unele amănunte se contrazic pur şi simplu. În acest sens, cea mai sugestivă exemplificare a acestor neconcordanţe este descrierea făcută de el, în trei declaraţii diferite, a ultimelor momente în care s-a aflat lângă generalul Milea, precum şi a "activităţilor" derulate după împuşcarea acestuia.

"VARIANTELE" VĂTĂMĂNESCU
Ioan Vătămănescu a fost audiat prima oară la data de 21 februarie 1990. Iată cum descrie el, în acea primă declaraţie, ultimele ore de viaţă ale generalului Vasile Milea. "Pe 22 decembrie, în jurul orei 7:00 s-a primit un telefon prin care se transmitea ordinul ca ministrul Milea să se prezinte la Cabinetul 1. L-am trezit pe general, i-am raportat despre ordinul primit şi l-am ajutat să se echipeze. În acest timp, el a oftat şi mi-a spus: «Băi copile, nu mai pot».

Era parcă mai îmbătrânit din cauza oboselii acumulate. A coborât la Cabinetul 1, iar eu am rămas în acelaşi loc până în jurul orei 9:30, când am fost strigat. Am alergat, m-am prezentat la generalul Milea împreună cu care am intrat în biroul colonelului Corneliu Pîrcălăbescu, căruia i-a ordonat să ne lase singuri. Rămas cu ministrul, acesta, cu o voce sensibilizată, mi-a spus: «Băieţi, sunteţi tineri. Să vă creşteţi copiii. Eu nu pot să trag în popor».

După care, reluându-şi vocea fermă, caracteristică lui, mi-a spus că în cursul nopţii ar fi vrut să discute cu cpt. Alexandru Barbu, şeful său de cabinet, dar nu a reuşit. Mi-a mai spus că, dacă i se întâmplă ceva, să-i transmit lui Barbu ordinul său de a pune la punct toate cheltuielile şi să facă astfel încât să parvină familiei nişte carnete CEC. Apoi mi-a cerut să mă pregătesc să coborâm printre oameni şi să-l chem la ordinul său pe col. Pîrcălăbescu. Am ieşit din birou şi l-am chemat pe Pîrcălăbescu lăsând uşa deschisă.

În timp ce col. Pîrcălăbescu era căutat, generalul Milea a ieşit pe hol şi a cerut o centură. De faţă era un căpitan inginer de la Transmisiuni căruia i-a cerut centura. Ofiţerul i-a oferit-o, dar a încercat să-şi păstreze tocul cu pistolul, însă ministrul i-a cerut să le lase, întrucât urma să coboare. În acest timp a sosit şi col. Pîrcălăbescu. Eu m-am deplasat la toaletă, după care am aşteptat pe hol ieşirea generalului. În acest timp s-a auzit o împuşcătură înfundată în biroul lui Pîrcălăbescu.

Am alergat, am deschis uşa şi l-am văzut pe generalul Milea întins pe canapea, cu picioarele către uşă, cu o rană sângerândă în partea stângă a pieptului. Pe biroul alăturat am văzut un pistol Carpaţi. Ulterior au intrat şi alte persoane în birou, inclusiv două femei care asigurau asistenţă medicală pe o maşină de Salvare a Spitalului Elias. Faţa generalului Milea era palidă. Eu am scos o batistă, am udat-o şi i-am tamponat buzele cu ea.

Le-am ajutat pe cele două femei să-i scoată vestonul pentru a-i putea face o injecţie." Ceva mai departe, Vătămănescu descrie modul în care a fost transportat Milea la Spitalul Elias. "Acolo am asigurat aşezarea generalului pe căruciorul de spital, după care m-am întors în camera de gardă. Am stat la Elias până în jurul orei 13:30, când am plecat direct la sediul MApN."

La cererea expresă a procurorului, Vătămănescu a mai declarat: "În momentul în care s-a auzit împuşcătura eu mă aflam în spatele uşii dintre holul mare şi holul mic. Împreună cu plutonierul Manole am fost primele persoane care am deschis uşa biroului. Generalul Milea era culcat pe spate, pe canapea, descheiat la veston".

Aşadar, prima declaraţie a lui Vătămănescu, dată la 5 februarie 1990, la doar două luni de la acele evenimente tragice, descrie un general Milea extrem de obosit, poate uzat nervos din cauza dramatismului evenimentelor în care era angrenat. Dar, chiar şi în acele condiţii grave, el este văzut de garda sa de corp tot ca un om puternic.

Şi, atenţie, Vătămănescu susţine că ar fi fost printre primii oameni care au intrat în birou după ce s-a auzit împuşcătura. În această primă variantă, Milea era deja întins pe canapea. De asemenea, el susţine că este cel care l-a dezbrăcat pe Milea de veston. Aparent, toate acestea sunt doar nişte simple amănunte. Dar, în realitate, amănunte deloc lipsite de importanţă.

LACRIMI ŞI ÎMBRĂŢIŞĂRI
Vătămănescu a mai dat o declaraţie privitoare la acele evenimente la 8 mai 1992 în faţa Comisiei Senatoriale "Decembrie 1989". În mod ciudat, în loc să mai uite unele amănunte, memoria acestui martor pare a se îmbunătăţi o dată cu trecerea timpului şi scoate la lumină detalii omise în februarie 1990. În această nouă declaraţie, dată deci la peste doi ani de la prima, Vătămănescu descrie parcă un alt personaj, care are un cu totul alt comportament.

"Pe 22 decembrie, în jurul orelor nouă, în timp ce mă găseam în biroul lui Ion Coman, mi-am auzit numele strigat pe hol. Am ieşit şi am alergat la cealaltă extremitate a holului, unde se afla biroul colonelului Pîrcălăbescu. Acolo se afla şi generalul, care m-a strigat. La sosirea mea, generalul Milea i-a cerut lui Pîrcălăbescu să ne lase singuri. Imediat după plecarea acestuia, Milea a început să plângă. Ulterior am izbucnit şi eu în lacrimi.




În această atmosferă a avut loc discuţia mea cu el. Generalul mi-a spus: «Băi copile, eu nu mai pot... sunteţi tineri, să vă creşteţi copiii». Eu l-am întrebat ce s-a întâmplat, iar el a continuat: «Eu nu sunt un călău. Eu nu pot să trag în popor».

L-am întrebat de ce nu face nimeni nimic, iar el mi-a răspuns: «Tu nu vezi că nu face nimeni nimic?». După asta, ministrul mi-a cerut pistolul. L-am rugat să înţeleagă că nu pot face acest lucru, gândindu-mă la familia mea, şi nu la mine. M-am gândit că familia mea ar fi urmat să trăiască cu blamul unui cap de familie laş (n.r. - este imposibil de înţeles ce vrea să spună Vătămănescu în această frază incoerentă. Poate că el ar fi crezut că Milea avea de gând să se sinucidă?).

Apoi generalul Milea a continuat spunându-mi că, dacă i se întâmplă ceva, să-i comunic aghiotantului său, cpt. Barbu, că în dulapurile din cabinet sunt nişte cecuri pe numele nepoţilor, iar el să facă în aşa fel încât acestea să parvină familiei. «Iar alor mei să le spui, să le spui să uite tot». Apoi şi-a şters lacrimile şi, cu aceeaşi voce fermă, cunoscută de toţi, mi-a cerut să-l aduc la el pe col. Pîrcălăbescu. Am părăsit biroul lăsând uşa deschisă. În acest timp, generalul a părăsit biroul şi s-a adresat primului ofiţer întâlnit (n.r. - este vorba despre cpt. Tufan de la Transmisiuni), căruia i-a cerut centura.

Acesta a încercat să-şi păstreze pistolul, dar generalul i-a ordonat să-l lase pe centură, pentru că nu poate coborî neînarmat la trupe. Între timp a sosit şi col. Pîrcălăbescu şi au intrat împreună în biroul acestuia, ministrul având în mână centura cu diagonală, tocul şi pistolul căpitanului Tufan." Fără vreo justificare, declaraţia dată de Vătămănescu în anul 1992 se opreşte la acest moment.

HUIDUIT DE MULŢIME
În mod ciudat, cea de-a treia declaraţie dată de Vătămănescu la 25 mai 2004, deci la aproape 15 ani de la moartea ministrului Milea, este cea mai bogată în amănunte. Amănunte atât de precise încât aproape că-ţi vine să crezi că martorul nu le-a cunoscut în anul 1990. Faptul cel mai ciudat este că, în câteva dintre cele mai importante momente ale "acţiunii", cele trei declaraţii se contrazic în câteva dintre elementele lor concrete.

Redăm pe scurt ceea ce le-a relatat el procurorilor militari care l-au audiat după redeschiderea dosarului. "În cursul nopţii de 21-22 decembrie 1989, nu-mi mai amintesc cu precizie ora, ministrul Milea a ieşit din sediul CC al PCR în ţinută militară, cu casca metalică pe cap, cred că în scopul de a inspecta dispozitivele amplasate în zona Inter. Precizez că, la întoarcerea în sediul CC, ministrul era foarte surescitat datorită celor văzute în stradă.

Acolo, el fusese observat de manifestanţi, care s-au comportat ostil faţă de el, în sensul că l-au huiduit şi l-au înjurat. Am reţinut că, în timp ce baricada de la Inter era înlăturată de cele trei tancuri ale armatei, am văzut dinspre grupurile de manifestanţi un mare număr de bliţuri ale unor aparate de fotografiat, ceea ce mi-a creat convingerea că se executau fotografii ale dispozitivelor militare. Pot afirma că, la intrarea în sediul CC, ministrul Apărării era înspăimântat de cele văzute în stradă.

În dimineaţa de 22 decembrie, în jurul orei 7:00, am fost trezit de şeful de cabinet al lui Ion Coman, care mi-a comunicat că ministrul Milea a fost chemat la cabinetul lui Ceauşescu. L-am trezit, iar el s-a dus acolo. În jurul orei 9:30 am auzit dinspre holul aflat în apropierea biroului col. Pîrcălăbescu că eram strigat de ministru."

TENSIUNE MAXIMĂ
"Am alergat acolo şi am intrat în birou împreună cu generalul Milea - continuă ofiţerul declaraţia sa. Reţin că, după intrarea noastră în încăpere, ministrul i-a cerut colonelului să ne lase singuri. După plecarea lui Pîrcălăbescu, ministrul Milea a izbucnit în plâns. Am început să plâng şi eu, iar el a pronunţat următoarele cuvinte: «Măi, eu nu sunt călău, eu nu trag în popor».

De asemenea, el a mai spus că nimeni nu face nimic. Am dedus din aceasta că ministrul era într-o situaţie fără ieşire, că Ceauşescu ori altcineva din conducerea partidului îi solicitase măsuri extreme de reprimare şi că, în aceste condiţii, răspunderea majoră pentru ceea ce avea să se întâmple în stradă îi revenea lui, în calitate de ministru al Apărării Naţionale, toţi ceilalţi sustrăgându-se. Ministrul era într-o situaţie fără ieşire, respectiv între a dispune reprimarea brutală a ceea ce se întâmpla în stradă şi, pe de altă parte, refuzul de a executa ordinul lui Ceauşescu.

Doresc să informez că, în cele câteva momente dinaintea intrării în birou, ministrul era informat despre situaţia din teren şi despre creşterea amplorii manifestaţiilor. În acele împrejurări, Vasile Milea mi-a spus să-i comunic căpitanului Barbu că, în cazul în care i se întâmplă ceva, cecurile aflate în biroul său de la MApN trebuie să ajungă la familie. Ţin să arăt că, pentru o clipă, mi-a trecut prin minte că ministrul intenţionează să facă un gest necugetat, în sensul de a-şi lua viaţa.

Am crezut aşa ceva, pentru că a fost pentru prima dată când îl vedeam într-o asemenea stare de disperare şi plângând. Era pentru mine o prăbuşire a imaginii lui de comandant ferm, aspru până la duritate. De asemenea, gândul a fost justificat şi de faptul că el mi-a cerut pistolul fără a preciza în ce scop. Eu am refuzat şi chiar am spus că nu pot executa ordinul, pentru că, pe de-o parte, acest gest contravine regulamentelor, iar pe de altă parte, nu aş fi vrut ca familia mea să rămână pe drumuri.

El nu a insistat şi m-a trimis să mă pregătesc pentru a ieşi cu el în dispozitiv. Când să ies, mi-a cerut să-l chem la el pe Pîrcălăbescu, ceea ce am şi făcut. Vreau să evidenţiez că, în acea dimineaţă, starea de tensiune printre cei aflaţi în sediul CC era maximă. Se aflase că, după înlăturarea baricadei de la Inter şi reprimarea manifestanţilor, strada fusese spălată de sânge cu furtunurile maşinilor de pompieri.




În acele momente, toţi se întrebau care ne va fi soarta, întrucât cercul se strângea în jurul nostru. L-am văzut pe ministru ieşind pe holul principal, unde erau mai mulţi ofiţeri, şi cerând impersonal să i se dea o centură. La această solicitare, căpitanul Marius Tufan i-a oferit-o pe a sa. Încercând să scoată pistolul, ministrul i-a spus să i-o dea cu totul, pentru că nu se putea duce la trupe neînarmat. Cu centura şi pistolul în mână, generalul Milea a reintrat în biroul col. Pîrcălăbescu.

După câteva clipe, în timp ce mă aflam lângă uşa holului de acces spre birourile 621, 622 A şi 622, am auzit un zgomot de împuşcătură, moment în care am alergat şi am deschis uşa biroului în care se afla ministrul Apărării Naţionale (n.r. - iată că şi în această declaraţie ofiţerul Vătămănescu afirmă că a fost primul care a intrat în acel birou).

La intrarea în birou am observat că ministrul se afla pe scaunul dinspre mijlocul mesei de consiliu, uşor aplecat spre stânga, cu vestonul descheiat, moment în care l-am sprijinit uşor, aşezându-l pe canapeaua din apropiere, cu capul în direcţia uşii de la intrare. În birou nu se mai afla nici o persoană. Reţin că am văzut pe masă un pistol marca «Carpaţi», dar nu reţin unde se aflau în acele momente centura şi tocul pistolului (n.r. - nu este singurul. Dacă toţi martorii relatează că Milea a primit pistolul fixat pe centură, nici unul nu-şi aminteşte să fi văzut atunci în birou centura şi tocul pistolului.

De parcă acele obiecte ar fi fost înghiţite de pământ sau nu ar fi existat niciodată)". Tot în această declaraţie, Vătămănescu relatează că, la cererea unei asistente medicale, el însuşi a tăiat o mânecă de la vestonul ministrului pentru a i se putea face o injecţie.

MEMORIA CARE NAŞTE CONTRADICŢII
După cum rezultă din declaraţiile sale, Ioan Vătămănescu a fost în apropierea lui Milea până în ultimele momente ale vieţii sale. Dar, aşa cum se vede după ce sunt citite una după alta, ele prezintă nişte contradicţii flagrante.

Cea mai dramatică dintre contradicţiile prezente în declaraţiile lui Vătămănescu este cea privitoare la însăşi imaginea ministrului. În prima depoziţie, Milea apare ca un om obosit şi stresat, dar stăpân pe nervii şi reacţiile sale. În următoarele două declaraţii, parcă ar fi vorba despre alt om, iar acelaşi Milea apare ca un individ aflat într-o criză depresivă gravă, manifestată prin hohote de plâns isteric. Greu de înţeles este şi amnezia care l-a lovit pe Vătămănescu în 1990, când a uitat că ministrul Apărării Naţionale i-a plâns pe umăr, dar şi spectaculoasa revenire a memoriei sale în anii care au urmat, când a descris această scenă lacrimogenă din ce în ce mai amănunţit.

În cea de-a doua declaraţie a sa, Vătămănescu susţine că l-a văzut pe şeful Gărzilor Patriotice, col. Corneliu Pîrcălăbescu, că ar fi intrat în birou împreună cu generalul Milea. În schimb, în celelalte două depoziţii el nu mai aminteşte despre acest aspect. Lucru deosebit de important, întrucât Pîrcălăbescu este cea de-a doua persoană care s-a aflat lângă Milea în acele momente. Şi el este un martor important, iar declaraţiile sale vorbesc şi ele despre prezenţa sa în birou cu puţin înainte ca Milea să fi apăsat pe trăgaciul pistolului.

În prima sa declaraţie, Vătămănescu afirma că, deşi a intrat în birou imediat după ce s-a auzit împuşcătura, l-a găsit pe Milea întins pe canapea. În schimb, în cea de-a treia declaraţie el susţine că l-a găsit pe Milea aşezat pe scaunul din mijloc. Acest aspect este deosebit de important, deoarece, pornind de la el, toate expertizele balistice ulterioare au pornit de la ipoteza că, în momentul în care s-a împuşcat, generalul era aşezat exact pe acel scaun, şi nu într-o altă poziţie.

Şi, în sfârşit, dar nu în ultimul rând, unde or fi dispărut centura şi tocul pistolului despre care, aşa cum am spus, nimeni nu-şi aminteşte că ar fi existat în biroul în care s-ar fi împuşcat ministrul Apărării Naţionale, generalul Vasile Milea.

"În timp ce col. Pîrcălăbescu era căutat, generalul Milea a ieşit pe hol şi a cerut o centură. De faţă era un căpitan inginer de la Transmisiuni căruia i-a cerut centura. Ofiţerul i-a oferit-o, dar a încercat să-şi păstreze tocul cu pistolul, însă ministrul i-a cerut să le lase, întrucât urma să coboare. În acest timp a sosit şi col. Pîrcălăbescu. Eu m-am deplasat la toaletă, după care am aşteptat pe hol ieşirea generalului. În acest timp s-a auzit o împuşcătură înfundată în biroul lui Pîrcălăbescu. Am alergat, am deschis uşa şi l-am văzut pe generalul Milea întins pe canapea, cu picioarele către uşă, cu o rană sângerândă în partea stângă a pieptului"
Ioan Vătămănescu, prima declaraţie

"Cu centura şi pistolul în mână, generalul Milea a reintrat în biroul col. Pîrcălăbescu. După câteva clipe, în timp ce mă aflam lângă uşa holului de acces spre birourile 621, 622 A şi 622, am auzit un zgomot de împuşcătură, moment în care am alergat şi am deschis uşa biroului în care se afla ministrul. La intrarea în birou am observat că ministrul se afla pe scaunul dinspre mijlocul mesei de consiliu, uşor aplecat spre stânga, cu vestonul descheiat, moment în care l-am sprijinit uşor, aşezându-l pe canapeaua din apropiere, cu capul în direcţia uşii de la intrare. În birou nu se mai afla nici o persoană. Am văzut pe masă un pistol marca «Carpaţi»"
Ioan Vătămănescu, a treia declaraţie


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de