x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ziua in care Armata a avut cinci ministri

0
28 Apr 2004 - 00:00

In ziua de 22 decembrie 1989, dupa moartea lui Milea, Armata l-a avut in frunte pe fratele dictatorului, Ilie Ceausescu. Apoi a preluat comanda generalul Stanculescu, in timp ce seful Marelui Stat Major, generalul Guse, era izolat la Comitetul Central. La televizor, generalul Militaru ordona: "Opriti macelul!"

In numarul de astazi puteti citi alte marturii zguduitoare ale sefului Directiei de Informatii a Armatei din momentul Revolutiei, viceamiralul Stefan Dinu.

Momentele mai importante petrecute in cabinetul ministrului Apararii in ziua de 22 decembrie 1989, dupa fuga dictatorului, au fost urmatoarele. Catre ora 13:30-14:00 general locotenent Eftimescu Nicolae, primul loctiitor al sefului M.St.M. care facuse parte din grupa operativa de la CC al PCR a dat pur si simplu buzna in cabinet, inlaturand draperiile de camuflaj de la ferestre si strigandu-ne ca totul s-a terminat. Desi eram avizat asupra fugii cuplului Ceausescu, l-am intrebat totusi ce s-a intamplat si daca era posibil sa ne relateze situatia mai concret. Vazandu-l pe Ilie Ceausescu, dupa cateva clipe de ezitare ne-a povestit ca sediul CC al PCR a fost ocupat de revolutionari, unitatile militare sunt alaturi de populatie, seful statului a fugit cu un elicopter, ceilalti?? ai CPEx sunt arestati, iar el personal n-ar fi putut ajunge la minister fara sprijinul unui grup de revolutionari sositi impreuna cu un TAB al Armatei.

Generalul Stanculescu preia comanda

La scurt timp, in birou a intrat gen. Victor Stanculescu, imbracat in haine civile si cu un picior in ghips. Nu stiam ca in aceeasi zi seful statului, inainte de a fugi, il numise in functia de ministru al Apararii. Fara a ne adresa vreun cuvant, generalul Stanculescu a ocupat scaunul de la capatul mesei de consiliu pe care, de regula, statea numai ministrul Apararii. Primele lui cuvinte au fost: „Stiti probabil ce s-a intamplat. Acum sa va rog sa fiu lasat singur cu generalul Ilie Ceausescu". Eu si generalul Eftimescu am parasit bucurosi cabinetul, fiecare intreptandu-ne spre birourile noastre.

Cu aproape o ora mai tarziu colonelul Lepadat din DIA mi-a relatat ca, aflandu-se in anticamera cabinetului, a aparut la un moment dat generalul Stanculescu ordonandu-i sa-l conduca pe generalul Ilie Ceausescu intr-o incapere mai dosnica pentru a fi la adapostul eventualelor atitudini impulsive ale unor cadre din minister. In realitate, Ilie Ceausescu, care nu avea alta vina decat ca era fratele dictatorului, ca masura de prevedere, fusese arestat pentru o perioada mai mare, fiind in cele din urma eliberat. Revenind in biroul meu, generalul Paul Sarpe, prim loctiitorul sefului DIA, mi-a adus la cunostinta ultimele stiri transmise prin radio si tv ce-mi scapasera mie pe timpul cat l-am insotit pe generalul Ilie Ceausescu. Erau momentele cand la radio si tv se transmiteau fara inntrerupere stiri si imagini de nestavilita bucurie si entuziasm, la vestea fugii lui Ceausescu si ocuparii sediului CC al PCR.

Corut cel confuz

Dupa o spontana imbratisare cu generalul Paul Sarpe, prima masura luata in Directie a fost scoaterea de pe pereti a portretului si citatelor dictatorului, precum si a volumelor din biblioteca aparute sub semnatura sa. Toate acestea au fost depozitate intr-o incapere de langa biblioteca documentara a Directiei.

Este foarte important sa amintesc aici ca, dupa aproximativ o ora, a cerut sa intre la mine seful Biroului Contrainformatii, maiorul Pavel Corut, care apartinea in acea vreme de Departamentul Securitatii Statului. Am sa redau textual discutia cu acest ofiter de Securitate. Mai intai mi-a pus intrebarea: „Tovarase amiral, dumneavoastra ati dat ordinul de a se scoate portretul si operele Tovarasului Ceausescu din Directie?". N-am apucat sa-i spun decat un „da", intrucat ofiterul, incalcand regulile elementare ale disciplinei militare m-a intrerupt, adresandu-mi-se, intr-o vizibila stare de nervozitate: „Nu credeti, tovarase amiral, ca va pripiti? Eu va atrag atentia ca nu se stie inca de partea cui vor cadea zarurile." A fost randul meu sa-l intrerup din judecatile lui aberante, adresandu-i intrebarea, retoric, desigur: „Dar dvs. Va mai indoiti de faptul ca soarta lui Ceausescu este deja pecetluita? Si daca aveti indoieli in aceasta privinta pastrati-le pentru dvs. si nu va mai amestecati in treburile Directiei." Dupa aceasta intalnire, am chemat ofiterul cu probleme de organizare-mobilizare ordonandu-i sa preia armamamentul si munitia de la ofiteri CI-isti si sa-l depoziteze sub cheie, sa sigileze fisetele cu documente si sa limiteze accesul acestora in DIA.

Intervalul de timp care a trecut de la fuga lui Ceausescu pana la constituirea noilor organe provizorii ale Puterii de stat in structurile Armatei s-a caracterizat prin unele trasaturi, mai putin cunoscute publicului. Pretutindeni, bucuria schimbarii regimului totalitar era insotita si de alt simtamant, acela de teama la gandul, absurd, desigur, ca cineva ar putea sa-l readuca pe Ceausescu in functiile avute. Totodata, nu puteam fi indiferenti nici fata de orice fel de schimbare. Un regim totalitar poate fi schimbat cu un alt regim totalitar de stanga sau de dreapta, mai radical sau mai moderat, sau in cazul cel mai fericit, cu un regim democratic.

Mai multe centre de comanda

Ingrijorarea celor din Armata era accentuata si de unele, sa le spunem „intamplari caudate in MApN si M.St.M", greu de descifrat in acele momente deosebit de tensionate.

Anormala sau cel putin confuza a aparut situatia la nivelul conducerii Armatei.

Dupa moartea generalului Milea, de drept la comanda, urma primul adjunct si sef al M.St.M. generalul maior Stefan Guse. El insa in dimineata zilei de 22 decembrie se afla inca la Timisoara, revenind in Capitala abia dupa-amiaza, mergand, nu stim la a cui sugestie, la fostul sediu al CC al PCR incercand sa ia de acolo legatura si sa conduca Armata. Ori este clar ca acolo era lipsit complet de cele necesare conducerii, de mijloacele speciale de legaturi, de documente topografice, de tabelele cu cifruri si coduri, de informatiile autentice din teren si mai cu seama, nu dispunea de un aparat de Stat Major. Aparitia generalului maior Guse, la sediul CC al PCR, alaturi de generalul Iulian Vlad, a produs in MApN si la M.St.M. in primele momente, o anumita deruta, nedumerire, negasindu-i o justificare logica, nici din punct de vedere militar si nici politic.

Cum am mai spus, la MApN catre ora 13:30 si-a facut aparitia, cu un picior in ghips generalul Victor Stanculescu, care dupa retinerea intr-un regim de arest a generalului Ilie Ceausescu s-a instalat in cabinetul ministrului Apararii. Cu dezinvoltura-i binecunoscuta, generalul Stanculescu a inceput sa exercite atributiile ministrului. Prin urmare, incepand din 22 decembrie ora 10:00 si pana catre sfarsitul zilei de 23, la aparitia grupului „Militaru" , armata era comandata din doua puncte diferite, de doua personalitati, e drept de cel mai inalt rang militar, dar nici unul nu avea legitimitatea functiei.

In asteptarea nominalizarii oficiale a ministrului, dupa toate regulile militare, cel ce asigura functia de ministru este seful M.St.M. si numai in absenta acestuia alti adjuncti pot sa-l inlocuiasca. Deci singurul indreptatit a prelua conducerea Armatei in acele momente era generalul Guse.

Asumarea acestei functii de catre generalul Stanculescu, obiectiv vorbind, era un abuz. Se stia doar ca in nici o Armata moderna din lume adjunctii din domeniul asigurarii tehnico-materiale sau din sfera logisticii nu pot inlocui pe ministrii, pentru simplul motiv, dar esential, ca ei nu cunosc planurile operative de ansamblu ale Armatei.

Singura justificare putea fi doar numirea verbala de catre Nicolae Ceausescu a generalului Stanculescu ca successor al lui Milea, cu putin timp inainte de a fugi cu elicopterul. Or, fuga dictatorului anula de la sine acea numire, daca ea a fost cu adevarat facuta. Dupa cele aflate ulterior, la numire n-au fost prezente decat trei persoane: Ceausescu, Elena Ceausescu si generalul Stanculescu, numire a carei valabilitate a incetat in momentul disparitiei lui Ceausescu.

In plus, asupra celor doi generali „plateau", fireste pe nedrept, numeroase acuzatii in legatura cu victimele de la Timisoara, ceea ce facea si mai dificila exercitarea atributiilor ce si le-au asumat dupa 22 decembrie.

Ceata lui Militaru

Totodata, cred ca in acele zile s-a produs si o alta eroare, aducerea in minister, probabil pentru inlocuiri de cadre de conducere din M.St.M si directiile centrale ale generalului Nicolae Militaru, insotit de un numeros grup de rezervisti, majoritatea cu studii in URSS sau care suportasera diferite sanctiuni, desigur, unele nemeritate.

Cu exceptia unora dintre acestia care se bucurau in armata de un larg prestigiu si autoritate morala si profesionala ca de exemplu generalii Vasile Ionel, generalul Logofatu, Ion Gheorghe, Chelar, multi dintre cei reactivati, in afara de varsta inaintata, erau si depasiti de problemele armatei, iar altii reveneau chiar cu gandul de a se rafui cu fostii lor camarazi sau sefi, care credeau ei ca ar fi contribuit la indepartarea lor din armata.

In ceea ce-l priveste pe generalul Militaru, in randurile Armatei se stia ca el a fost victima unor acuzatii planuite de serviciul de contrainformatii ce apartinea Securitatii, motiv pentru care chiar se bucura de simpatia multor cadre militare. Printre acestea se numara insusi ministrul Apararii, generalul Milea si unii comandanti de armate si arme. Din pacate, la venirea sa a facut cateva mari erori. Ca de exemplu, inca de la aparitia sa la televiziune, la 22 decembrie, dupa amiaza, dovedind o totala necunoastere a situatiei, facand un apel catre generalii din armata, le cerea acestora sa inceteze imediat macelul in tara, ceea ce dadea de inteles ca Armata era vinovata pentru sutele de victime din zilele confruntarilor din decembrie 1989. De alta parte, facandu-si cunoscuta intentia numirii unor generali pensionari in functii de conducere, in detrimentul celor tineri, care isi asteptau de ani de zile randul la avansari si promovari, si-a atras oprobiul cadrelor aflate in functii.

Toate acestea erau insotite si de un stil de lucru autoritar, exagerat, propriu generalului Militaru, transmiterea de ordine peste capul sefilor de compartimente, care, adesea, nici nu mai erau consultati.

Stare de tensiune in Armata

Aceste erori au determinat o stare de spirit deosebit de tensionata, iar drept consecinta au aparut cunoscutele scrisori anonime, care contestau in termeni categorici prezenta generalului Militaru in fruntea Armatei.

Punerea in discutie a scrisorilor mentionate in doua intruniri ale ofiterilor din MApN si M.St.M, o inspiratie de tip bolsevic din primii ani ai Armatei Rosii, intruniri desfasurate in prezenta reprezentantilor noilor organe ale puterii, au pus in evidenta nepopularitatea generalului Militaru in Armata si, in consecinta, el a fost silit in februarie 1990 sa paraseasca MApN.

Prin urmare, chiar la nivelul cel mai inalt al Armatei s-a creat o situatie critica si aceasta in momentele cand confruntarea cu fortele ce se opuneau revolutiei (perioada 22-26 decembrie), atinsese cota cea mai ridicata. De buna seama ca marile unitati si unitatile din dispozitivele de aparare si-au indeplinit corespunzator misiunile, dar nu putem sa nu observam ca daca si la varful armatei ar fi existat de la inceput o conducere unitara, daca n-ar fi existat atatea suprapuneri de ordine, unele contradictorii, in mod sigur s-ar fi evitat erorile si sacrificiile inutile, iar situatia ar fi intrat sub control intr-un timp scurt. Dupa cum se stie, la putin timp dupa caderea intunericului in ziua de 22 decembrie principalele institutii publice si de stat au devenit tinta unor puternice atacuri din partea unor forte necunoscute in acele momente. Initial, procedeele folosite erau de tipul guerillei urbane, ulterior insa, ne-am convins ca actiunile acestora sunt mult mai complexe, intrunind toate elementele unui razboi terorist si de diversiune: actiuni armate cu foc real si simulate, diversiuni radio-electronice si diversiuni psihologice.

Diversiune asupra militarilor

Diversiunea armata s-a facut simtita in toate localitatile tarii prin executarea de foc real, de regula la adapostul intunericului de catre grupuri neidentificate, insotit totodata de numeroase simulatoare menite sa deruteze si sa amplifice panica in randul populatiei.

Diversiunea radio-electronica simula in spatiul aerian si maritime tinte agresoare, blocand si dezorientand sistemul de radio-locatie al apararii antiaeriene si avand drept consecinta numeroase alarme false si un mare consum inutil de munitii.

Diversiunea psihologica s-a concretizat in punerea in circulatie a mii de zvonuri si stiri false ce urmareau pe de o parte blocarea institutiilor statului cu responsabilitati in domeniul sigurantei statului, iar pe de alta parte sa creeze o permanenta stare de groaza si nesiguranta in randul populatiei.

Trebuie sa subliniem aici o trista si dureroasa realitate: Armata nu avea pregatirea speciala anti-tero pentru a interzice din fasa actiunile terorist-diversioniste, iar trupele de securitate, unitatile speciale USLA si, de fapt, toate unitatile MI si DSS, create pentru acest gen de misiuni au disparut, in mod miraculos, facandu-si aparitia dupa evenimentele din 22-25 decembrie. In legatura cu aceasta s-au incercat multe justificari, intre care asocierea de catre demonstranti a numelor de "„eroristi - securisti", ceea ce i-a obligat sa se ascunda pentru protectia lor si a familiilor lor, argument altfel credibil. S-a spus, de asemenea ca practice MI si DSS au trecut imediat in subordinea MApN, conducerea fortelor acestora cazand in responsabilitatea Armatei. Si acest argument pare logic, care de altfel a si fost speculat cu dibacie de propaganda potrivnica Armatei. In realitate insa, subordonarea Securitatii hotarata in acel moment era o utopie, care a fost de folos mai mult celor ce aveau sa-si ascunda propriile fapte abuzive si activitati represive la adresa unei populatii nevinovate.

Securitatea s-a ascuns dupa fustele Armatei

Decizia privind luarea in subordine a Militiei si Securitatii de catre Armata probabil ca nu urmarea alt scop decat sa dea un semnal populatiei ca cele mai temute si represive institutii ale dictaturii au incetat oficial sa mai existe.

De preluat, au fost preluate de Armata doar sediile principale si unitatile cu activitate oficiala, deci numai ce se vedea din aisbergurile unui serviciu de informatii. Altfel spus, in toata lumea aceste servicii secrete sunt adevarate labirinturi, un numar foarte redus de oameni cunoscandu-le ascunzisurile. Si atunci ne mai putem pune intrebarea „de ce Armata nu si-a exercitat atributiile de for tutelar cu toata autoritatea?" Raspunsul este unul singur si de la sine inteles.

Ajungand in acest punct deosebit de complex, sa incercam o recapitulare a situatiei Armatei in zilele fierbinti ale lui decembrie.

Ea trebuia, in primul rand sa respinga actiunile terorist-diversioniste si sa apere principalele institutii de stat si o serie de obiective economice, sociale si culturale; sa ajute la formarea si sa apere noile organe democratice ale puterii de stat; sa preia, in masura posibilitatilor, in subordine fosta Securitate sau cel putin sa supravegheze actiunile acesteia pe timpul confruntarilor cu teroristii. In sfarsit, Armata, dupa cum am vazut, avea propriile ei probleme, indeosebi la nivelul MApN si M.St.M:

1. izolarea generalului Stefan Guse si ocolirea acestuia cand se hotarau probleme importante

2. neastamparul generalului Stanculescu, care pana la sosirea grupului de generali in frunte cu Militaru era intr-un permanent „du-te vino" intre cabinetul sau aflat intr-o cladire si anticamera presedintelui Ion Iliescu, de la parterul ministerului

3. sosirea generalului si instalarea in cabinetul ministrului, nestiindu-se inca in ce calitate, sau inghesuiala unor cadre militare, nu dintre cele mai reprezentative ale Armatei, la Televiziunea Romana sau la usa generalului Militaru

4. parasirea locurilor de munca sau chiar venirea la Bucuresti a altor pentru a-si cere drepturi personale de cadre ale Armatei ce se pretindeau frustrate

Toate acestea vadeau o grava alterare a disciplinei militare, a normelor care stau la temelia oricarui organism militar, afectandu-i capacitatea de lupta.

Eroii cercetasi

De altfel, urmarile n-au intarziat sa apara, imediat dupa incetarea actiunilor terorist-diversioniste.

In unitati si comandamente si-au facut aparitia grupuri de cadre sub denumirea de CADA, care invocand dorinta lor pentru democratizarea Armatei, promovau tot felul de idei anarhice si reguli in exercitare a actului de commanda a Armatei, de tip bolsevic (creearea de organe colective, alegerea comandantilor, adoptarea deciziilor cu acordul lor etc.)

Imi ingadui sa deschid o mica paranteza in legatura cu asa-zisa „democratizare a Armatei". Ideea democratizarii Armatei, e drept, suna frumos, ba chiar pare a fi impresionanta si incantatoare. Este insa total gresita. Armata a fost si ramane un instrument specializat, este structurata, dotata si condusa dupa reguli proprii organismului militar, destinat apararii tarii. Statul pe care-l slujeste si il apara trebuie sa fie democratic, Armata trebuie sa fie de un inalt profesionalism si oricand gata sa-si indeplineasca misiunile de catre organele democratice ale statului respectiv.

Revenind la succesiunea evenimentelor din seara zilei de 22 decembrie, trebuie sa mentionam ca DIA, pe langa misiunile sale de informare prin subunitatile de cercetare, si-a adaugat si o alta misiune, aceea de participare nemijlocita la apararea unor puncte vitale din complexul MApN, situate in Drumul Taberei si din Capitala.

Din ordinul M.St.M a fost adus de la Batalionul 404 Cercetare prin parasutare in dispozitivul inamic - Buzau un detasament de 37 de militari. Datorita gravelor carente in organizarea primirii intaririlor, a lipsei de legaturi, a stabilirii unor semnale si parole de recunoastere, detasamentul ajuns in fata ministerului a fost intampinat cu foc din doua directii: din spate de catre teroristi si din fata de proprii aparatori, erori platite scump cu trei morti si doi raniti din randul militarilor de la Buzau.

Ulterior, la Bucuresti a fost chemat si detasamentul ce revenise de la Timisoara, efectivul cercetasilor de la Buzau sositi in sprijinul apararii din Capitala, totalizand 78 de luptatori.

Staff depasit de evenimente

In legatura cu activitatea acestor luptatori, se mai impune o explicatie. Cand o subunitate sau o unitate intra in componenta unui sistem de aparare, alaturi de alte unitati, acestea intra automat in subordinea celor ce comanda dispozitivul respectiv. Nu este permis ca o subunitate sa primeasca ordine din mai multe puncte de comanda.

Tot astfel subunitatile de cercetasi de la Buzau, intrand in dispozitivul de aparare al MapN a trecut din subordinea DIA in subordinea grupei operative a Marelui Stat Major, singura indrituita sa conduca, e drept, temporar, actiunile acestor subunitati. Ca profesionalismul acestei grupe operative in frunte cu seful ei a lasat uneori de dorit, ca acest staff a fost depasit de complexitatea unor evenimente, a fost din nefericire o problema platita scump.

Ireprosabil si-au indeplinit cercetasii la care ne referim misiunile independente, executate izolat, in afara dispozitivului comun: apararea terasei cladirii centrale a M.St.M (care adapostea in acele zile organele provizorii ale noii puteri) precum si luarea sub protectie si paza a unor centre si laboratoare ce detineau substante toxice, radioactive si culturi de virusi. Personalul de specialitate din sectiile de profil de la Spitalul Militar Central, Vicor Babes, Cantacuzino, Fundeni, Institutul de cercetari medico-militare si altele isi mai aminteste probabil si acum de acei cercetasi-parasutisti cu beretele albastre care, infrangand toate pericolele, frigul si oboseala, au ramas la posturile incredintate spre aparare, pana la 31 decembrie 1989.

Interesul vecinilor

Ca institutie cu responsabilitati de cercetare si cunoastere in continuare a situatiei militare din jurul granitelor tarii, DIA, desi angrenata intr-o serie de probleme interne, a tinut permanent sub control activitatea din apropierea frontierelor noastre. In legatura cu aceasta, doua tari vecine manifestau un interes mai mare fata de evenimentele din Romania: Ungaria si URSS, fiecare avand motivatiile sale, altele decat o tentativa de invadare a teritoriilor romanesti.

In pofida existentei unor opinii potrivit carora Ungaria astepta doar un moment prielnic pentru a revendica Transilvania, datele de cercetare radio-electronica si alte surse nu semnalau nici o primejdie la granita cu Romania. E drept ca in zilele din decembrie 1989 cele mai multe telefoane si solicitari de contacte cu partea romana au venit din partea Ungariei, intre care ministrul Apararii, seful Marelui Stat Major, loctiitori ai acestora, ziaristi, atasatul militar la Bucuresti si altii. De asemenea, din partea Ungariei s-au oferit cele mai multe ajutoare in alimente, imbracaminte, medicamente, tehnica etc. Gesturile vecinilor maghiari, din pacate, in loc sa fie luate cum erau, atatau si mai mult suspiciunea unor oameni. Analizele interne ale Directiei pe spatiul Ungariei aratau clar ca fiind cu totul improbabila o actiune militara asupra tarii noastre din acea directie.

Dupa opinia mea, sensibilitatile si interesul spontan al Ungariei pentru Romania nu avea alta explicatie decat grija unui stat pentru conationalii sai aflati pe teritoriul altei tari in criza.

In ceea ce priveste URSS, nici aceasta nu putea fi indiferenta fata de evenimentele din Romania, dar interesul ei in plan militar parea deosebit de prudent si retinut, ceea ce sugera faptul ca ea cunostea bine ce se intampla si probabil stia pana la un anumit punct si finalul acestora.

Nu ratati!
In numarul de maine, alte dezvaluiri cutremuratoare ale vice amiralului Stefan Dinu.
Citeşte mai multe despre:   stat,   armata,   decembrie,   ceausescu,   apărării,   militar,   generalul,   armatei,   drept,   militaru,   generalului,   militare,   stanculescu,   mapn,   ilie ceausescu,   m.st.m

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de