Jurnal de Caravana - Noi toti

E a treia Caravana a ziarului nostru. Primele doua m-au pasionat. Acum as vrea sa fiu mai spectator. Am obosit un pic. Vreau sa muncesc mai putin si sa gandesc mai mult, ce lux! Pentru mine, Caravana e cel mai eficient team-building

Ma adun cam greu, impartit la 15 cati suntem. Imi propusesem sa le fiu sofer si fotograf second-hand, la nevoie sfetnic si nimic mai mult. Cristi s-a intors cu echipa unu, incepe saptamana noastra, a echipei numarul doi, v-o prezint: Text: Carmen (pisica), Paula (ganditoare), Luiza (ironica), Irina (atenta), Laura (furnicuta), Sidonia (intransigenta), Sorin (scormonitor); Imagine: Marin (artist) si Dan (inepuizabil); Volan: Nelu (un adevarat) si Marian (intelegator); Logistica: Mircea (eficient) si Cristi (copil);
Cu morcovu’: Subsemnatul (care-l simte inca de la inceputul drumului).
Ne ducem in Harghita-Covasna-Mures, tinuturi cu potentiala oferta de subiecte: locuri de rasunet, oameni speciali si cu o logica greu de patruns, istorie controversata.

E a treia Caravana a ziarului nostru. Primele doua m-au pasionat. Acum as vrea sa fiu mai spectator. Am obosit un pic. Vreau sa muncesc mai putin si sa gandesc mai mult, ce lux! Pentru mine, Caravana e cel mai eficient team-building.
Rostul expeditiei de o luna, in 4 bucati x 7 zile x 16 oameni, este de a ne poliza, de a ne slefui, de a invata sa ne suportam si sa lucram impreuna. Un Big Brother, da’ mai mic.
Sa ne sculam la aceeasi ora, sa nu intarziem mai mult de sfertul academic, sa ne abtinem de la rautacisme, vedetisme, snobisme si tot felul de "isme" proprii bucurestenilor.
Sa lucram in echipa. Sa obosim fara a descuraja. Asadar, eu tratez Caravana ca pe o expeditie si sper in reusita terapiei de grup, pe termen lung. De aia si sunt cu ei, ca am si eu nevoie de terapie.

Primul popas: o herghelie. Imi plac caii, da’ n-am timp de ei. Herghelia are arborate drapele tricolore, ca un bastion romanesc in secuime. Pasesc inauntru cu prudenta.
Suntem in tinuturile unguresti, unde politica se face pe ton prea rastit. De aceea nu-mi plac simbolurile prea vizibile, de nici o parte. Dupa o zi tensionata, atent ce vorbesc si cu cine, plec relaxat.
Steagurile ros-galben-albastre nu fluturau a sfidare si nici a provocare, ci doar a recunoastere si pace, precum cele de pe catargele vaselor, ca un salut in larg. Capitanul insulei cu steaguri romanesti de pe dealul dintre secui e un sportiv. Isi cheama vecinii la intrecere: care e mai bun a lui sa fie si fala, si onoarea. Intr-o competitie sportiva nu e loc de arme viclene, se lupta curat, cu cartile pe masa. Un mesaj sanatos, ce trebuie auzit la Bucuresti. Sunt in Covasna si ma simt ca acasa.