x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Descoperirea Romaniei '06 Jurnal de Caravana - Numai parasita sa nu fii...

Jurnal de Caravana - Numai parasita sa nu fii...

de Carmen Preotesoiu    |    10 Iul 2006   •   00:00
Jurnal de Caravana - Numai parasita sa nu fii...

Prima mea caravana. Pornisem inca de la Bucuresti cu un nod in gat, gandindu-ma la cei aproape 700 de kilometri pe care aveam sa-i parcurgem: stari de voma, ameteli.



Prima mea caravana. Pornisem inca de la Bucuresti cu un nod in gat, gandindu-ma la cei aproape 700 de kilometri pe care aveam sa-i parcurgem: stari de voma, ameteli. Uoofff, nu-mi pria deloc imaginea. Cand am pus piciorul pe pamant, mi-am spus ca nu-mi mai trebuie masina prea curand. Tocmai de-aceea, in a patra zi de caravana, am preferat sa iau Valea Deznei la iscodit, pe jos. Aerul, usor umed, imi inviora fata. Tinta mea era profesorul Balaci, o enciclopedie a locului. Din pacate insa, omul de 70 de ani nu era de gasit. Intre timp, Cristi, Janina, Ruxandra si Catalin, cu care venisem opt km cu masina de la Moneasa, isi terminasera treaba la pescarie. Prin telefon m-au anuntat ca sosesc sa ma "pescuiasca" si pe mine, iar eu nici macar nu incepusem. Intr-un final, l-am gasit pe profesor la biserica. Am respirat usurata. Dar nu prea mult, caci de-ndata ce am auzit vorbele lui Cristi, mi-a picat cerul in cap, cu tot cu norii grei care se tot adunau. Cei patru trebuiau sa ajunga in creierul muntilor. "Sigur te descurci singura?", m-a intrebat el si rotile masinii au luat-o la goana. Aflasem ca exista un autobuz catre Moneasa pe la 12:30. Ce folos, insa? Eu mi-am luat la revedere de la profesor pe la unu si ceva. Afara incepuse sa ploua zdravan. La barul din sat, cativa barbati cu unghiile murdare si fara dinti ranjeau infricosator. Ploaia imi curgea din cap pe tot corpul. Ca prin ceata, habar n-am de unde, a aparut un barbat. Mi-a pus umbrela deasupra capului. Nu pricepeam nimic din ce spunea. Era aproape surd si doar balbaia cateva cuvinte. Am inteles insa ca vrea sa ma ajute. Mi se facuse teama bine de tot. L-am sunat pe Cristi, apoi pe Catalin. Nici unul nu era disponibil. Omul s-a oprit langa pod, facand disperat semne la masinile razlete. Dupa vreo juma de ora, s-a oprit o Dacie botita. Inauntru, un tanar murdar, cu ochii rosii. Mirosea a transpiratie. Ma privea de sus in jos si invers, pufaind din tigare. Am inceput sa vorbesc ca nebuna: "Sanatate multa", "M-ati salvat". El, doar cate un sunet firav. Cand am coborat, ploaia inca se mai zbuciuma. I-am multumit de 1.000 de ori si am luat-o pe jos. Mai aveam de mers vreo 2 km. Ma luasera si tremuratu’, si plansul, si durerea de picioare. N-am crezut ca aveam sa-mi doresc vreodata, atat de mult, sa vina o masina, chiar si una care sa ma zgaltaie de ma apucau ametelile si starea de voma.

×