Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sunt saraci si tacuti. Au o privire moale, usor plecata, dinti netrecuti prin mainile unui dentist, negri de parca ar fi in doliu. Daca le ceri unele lamuriri geografice, ti le ofera scurt, cateodata reticent, in asa fel incat discutia sa nu admita si propria-ti replica. Nu se omoara dupa taifas. De fapt, nici n-ar avea cum. Majoritatea abia rupe romaneste. E de prisos sa spun ca nu stiu ce-i aia informatie, ca par atat de adanc inradacinati locului incat ne trimit cu gandul ca au o soarta aidoma bibliotecii masive de acasa, aceea pe care o urnesti numai in momentele sa le zicem: stringente de viata. Suntem prin satele ce imprejmuiesc Tusnadul, in cautarea unei uzine metalurgice. Si ne uitam la oameni cu o stupoare ce atinge usor ridicolul. Luiza - cunoscuta dupa numele Lupusor tras prin ousor - , cu cat ne afundam mai bine in zona, cu atat mai mult imi repeta ca ea⦠"fata, io sunt o citadina, fata!". Una peste alta, e cam impresionata tipa. Si rosie in obraji ca un miez de lubenita. Nu si la fel de dulce. Marin, care a vazut locuri (si personaje) mai multe decat paharele de apa pe care le bem noi pe timp de vara, e mai rezervat. Iar Marian Soferuâ e ocupat cu descifrarea traseului. Ajunsi la asa-zisa uzina metalurgica Vlahita, la oamenii care muncesc in conditii de Ev Mediu, ne purtam precum cobra in fata fluierului. Suntem de-a dreptul hipnotizati.
Masinarii scartaind din toti rarunchii, nori de praf amestecati cu zgomote metalice, femei muncind la brat cu barbatii, si care refuza categoric sa spuna cum se cheama, "le e frica de patroni", femei aratand ca niste barbati si ridicand ca niste barbati, semiobscuritate, naduseala, aluminiu incins in cazane, strungari care-si numara zilele pana ies la pensie, o raza scurgandu-se prin acoperisul crapat, barbati pirpirii ca niste femei, barbati ca niste barbati, pe ici pe colo niste zambete blajine⦠Alo, Marian! Unde esti?
