x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Descoperirea Romaniei '06 Mestesugari - Arta, invinsa de kitsch

Mestesugari - Arta, invinsa de kitsch

de Eugenia Mihalcea    |    Florina Zainescu    |    08 Iul 2006   •   00:00
Mestesugari - Arta, invinsa de kitsch

Salontenii cumparau pe vremuri cosuri de nuiele pentru piata de la Csosz Bela. Astazi prefera sa ia impletituri aduse din China, care, desi n-au calitate, sunt mai ieftine.

O casa ca un muzeu. Un muzeu al impletiturilor din rachita. Un bar complet, scaune, fotolii, rame de tablouri, tavi, cosuri, suporturi pentru sticle, ghivece de flori. Toate din nuiele.

TRADITIE. Csosz Bela din Salonta a inceput sa transforme rachita-n cosuri pentru piata acum 70 de ani. A invatat de la tatal sau cand inca era pe bancile scolii. A inceput pe cont propriu, a trecut prin Cooperativa, iar de cativa ani i-a predat stafeta fiului sau, Csosz Bela junior. Traditia ar putea fi insa intrerupta de nepot, care e mai atras de jocul cu balonul rotund. "Pe fiul meu mai mult il tenteaza fotbalul momentan, dar nu stiu ce va fi mai departe. Tot ce conteaza la sfarsitul lunii este cati bani ai in buzunar, de aceea, daca isi gaseste o meserie mai buna, e bine sa o urmeze, daca nu, sa treaca la nuiele", spune Csosz junior despre baiatul sau de 10 ani.

CONCURENTA. Iar meseria de impletitor de rachita nu e chiar atat de banoasa. Mai ales ca obiectele la care trudeste in fiecare zi sunt concurate de chinezarii care se gasesc la toate colturile la preturi de nimic. "Ne omoara China! Eu fac o tava pe care o vand cu 100.000-150.000 de lei, iar la magazin unii o cumpara cu 50.000 de lei. Calitatea nu e aceeasi, dar eu nu pot trai din cei care se uita la calitate. Lucrul de mana care exista este rau platit, iar viitorul nu-l vad", se plange maestrul nuielelor.

Cel putin trei luni din an - ianuarie, februarie, martie - profitul obtinut din indeletnicirea sa e zero. Noroc cu targurile, unde recupereaza perioada de iarna si unde isi gaseste musterii pentru obiecte mai mari: dulapuri, mobilier de gradina, balansoare. "La un targ bun scot 10-20 de milioane de lei. Lucrez zilnic pentru a avea cat mai multe obiecte pe care sa le vand atunci", ne-a explicat Csosz Bela. In general merge la targurile din vestul tarii, la Cluj, Arad, Deva, dar ajunge si pe la Buzau. Despre Bucuresti spune ca este departe, dar mai ales inaccesibil. "Numai cu invitatie se poate intra acolo, asa am auzit de la altii", ne marturiseste el.

GARANTAT. Pentru a-si putea plati materialele si a-si intretine aceasta pasiune, Csosz Bela s-a angajat la o firma de transporturi. Ziua acolo, seara, sambata si duminica in atelier, la rachita. Face de toate, dupa conceptie proprie sau dupa modelul clientului. Lucruri trainice pentru care da cinci ani garantie, pe cuvant. "Dau si pe hartie, dar nu a fost cazul pana acum, de 30 de ani de cand ma distrez cu cosulete, suporturi de pixuri, leagane, sifoniere, lustre", ne asigura el.

METODA
"Cand apuc sa fac tavi, apuc la mai multe. Pentru o tava lucrez o ora, o ora si jumatate. Si fotoliile le iau la rand, scheletul il face un tamplar care e de meserie"

TEHNOLOGIE
"Cumpar snopi de nuiele. Cand incep sa lucrez le sortez, apoi le bag in apa. Am un bazin mare in spatele atelierului, unde le las doua, trei, cinci ore sau daca sunt mai groase chiar o zi. Ratanul se lucreaza altfel, se incalzeste, se indoaie si apoi se raceste in apa" - Csosz Bela junior, maistru impletitor

NOSTALGIE
Csosz Bela senior a inceput sa impleteasca nuiele pe la 7 ani, sub indrumarea tatalui sau. Lucruri usoare - funduri de cosuri - pentru ca mai apoi sa devina un artist si sa preia atelierul familiei. In ’62 a intrat obligat fortat in Cooperativa. "Am lucrat 40 de ani la export, trimiteam in Germania. Eram 100 de oameni pe atunci, acum nu mai sunt decat eu", spune el cu nostalgie. Marturie a indemanarii sale, seniorul ne arata un bar complet facut de el acum 30 de ani.

Batranul Csosz Bela se mandreste cu barul impletit de el acum 30 de ani

70

de ani a lucrat Csosz Bela senior la impletituri de nuiele, la inceput alaturi de tatal sau, in atelierul familiei, iar mai tarziu la Cooperativa. Erau 100 de salonteni care stiau tainele meseriei, dar astazi mai e doar el
×
Subiecte în articol: bela csosz csosz bela