x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Descoperirea Romaniei '06 "Recidivistul" Ilie Onica

"Recidivistul" Ilie Onica

de Ionela Gavriliu    |    12 Iul 2006   •   00:00
"Recidivistul" Ilie Onica

A plecat din Romania in ‘69. O pardalnica de casa cu etaj i-a adus condamnarea la "illicit" si Ilie Onica a spus "Auf Wiedersehn" tarii. Dupa ce a fost sofer in Germania si lucrator la un combinat siderurgic din Statele Unite, Onica s-a intors sa moara acasa, la Ineu, la doi pasi de casa care i-a adus condamnarea.

CU GHINION. Langa Ineu e o fosta moara despre care unii localnici spun ca ar fi "moara cu noroc" a lui Slavici. Pentru Ilie Onica, un barbat de 72 de ani, locul s-a dovedit fara noroc. Desi a ridicat cinci case pentru ai lui, pensionarul nu crede ca o sa-l prinda iarna la Ineu. "E foarte frig si m-am obisnuit cu temperaturile din Florida. Plus ca m-am saturat de hoti. I-as baga pe toti la puscarie, asa cum au facut comunistii cu cei bogati, cu capitalistii", apasa pe cuvinte, odihnindu-se in masina de tuns iarba ultramoderna cu care taie fanul urias din fata casutei sale.

DEZAMAGIRI. Domnul Ilie e satul de "mentalitatea de negru" a romanilor. "Si aia se gandesc de ce sa munceasca pe 1.000 de dolari cand pot sta degeaba pe 600?"

Batranul are trei cetatenii, deci trei pensii. "Cea mai mare e de la statul roman; 1.350.000 de lei vechi. Rusine!" - se indigneaza. Din cauza micilor mizerii si tepe suferite de la prieteni carora le-a dat bani imprumut si i-a mai vazut doar la tribunal sau a partenerilor de afaceri care-i propun inhaitari dubioase, vrea sa plece din nou. Desi nu mai e tanar si nu ii mai e asa usor. "As fi vrut sa mor la Ineu, unde m-am nascut, ca asa e omul la batranete."

CALAI. Cu vechii lui calai mai da ochii si in ziua de azi, sunt doar vecini. "Recidivist Onica va saluta", ii spune procurorului care l-a condamnat la 7 ani de inchisoare. Nu ii mai poarta pica, poate ca tot raul a fost spre bine. Nu mai spera la nimic de la tara care tot ii ia si din avere si din linistea sufleteasca. "Am investit mult in Romania, dar nu ma simt fericit. Am venit aici pentru a-mi trai ultimii ani. Tot mai bine in tara mea." Asa ca la sfarsitul anului va recidiva, fugind pentru a doua oara din tara unde "politicienii se tampesc".

INDARJIRE.
"M-am saturat de hotii din tara asta. I-as baga pe toti care nu-si pot justifica averile la puscarie, asa cum au facut comunistii cu cei bogati, cu capitalistii."
Ilie Onica,
locuitor Ineu
×
Subiecte în articol: onica