x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Samadau fara noroc

de Ionela Gavriliu    |    11 Iul 2006   •   00:00
Samadau fara noroc

De-o parte si de alta a raului Crisul Alb oamenii traiesc intr-o nuvela. De cand au vazut la televizor filmul "Moara cu noroc" au aparut urmasi ai lui Lica Samadau si vreo trei mori cu noroc. Pentru localnici, povestea lui Slavici despre oamenii din jurul Ineului a devenit o telenovela.

Daca intrebi prin satele din jurul Ineului unde poti gasi urmasi ai lui Lica Samadau primesti raspunsuri care mai de care: la Prunisor, la Bocsig, ba la Mocirla. De ai lui Ghiutu se aude insa cel mai des ca ar fi din familia porcarului iubaret, caci ai batrani spun ca de la satul Mocirla, azi Vasile Goldis, a plecat Lica cu turma de porci si a facut avere.

OCHI DE SAMADAU. La poarta unor case batranesti un barbat la 40 de ani priveste in lungul drumului. Numai vazandu-l iti dai seama de ce unui strabun de-al lui i se spunea Dihu, de la dihor. Ochii verzi cu ape schimbatoare, sprancenele impreunate, capul mic si urechile dezlipite de teasta sunt ale urmasului Samadaului. Daca i-ai pune cizme si vesta, ba si vreo cativa centimetri in plus, Florea Panda ar putea juca cu succes in "Moara cu noroc 2". Florea nu a mostenit firea apriga si patimasa a ilustrului urmas. Succes la femei n-a avut, de aceea a ramas neinsurat. De bogatie ce sa mai vorbim: are niste pamant, in rest se lupta sa ia si el ajutor social dupa ce l-au dat afara de la fabrica de vagoane din Arad ca "m-au prins cu jumate de bere la bord". Noroc ca a facut ceva vechime ca postas. Are si cateva animale pe langa casa, dar porci nu-i place sa tina. Nu-i dracul asa de negru, ii zicem, ca are totusi trei case, e drept una mai veche. "Acolosa se spune ca s-a nascut Lica, arata spre casa din fundul curtii. Iar pivnita se vede si acuma cum a ars, de cand a fost focul ala mare", confunda el realitatea cu fictiunea.

"ERA SI EL OM". Radacinile celebre nu l-au ajutat prea mult in viata. "Ca s-a nascut Lica pe casa me, m-a ajutat doar o data la scoala. Nu mi-a placut cartea, dar profesoara de romana m-o iertat o data de pedeapsa, pentru intarziere, ca tocmai invatasem «Moara cu noroc» si mi-o zis, «Voi Pandestilor, sunteti din neamul lui Lica Samadau»." Unul dintre cei cinci frati ai lui Florea chiar purta numele porcarului. Lica Panda a raposat acum cativa ani.

Ce-l supara pe Florea e faptul ca lumea il vede pe Lica personaj negativ. "Dar ce-o facut? S-a iubit si el cu o muiere. Era si el om, in ziua de azi cate nu se mai intampla?", spune, mangaindu-si mustacioara.

PARAGINa. Cladirea ce aduce a han de la Bocsig e acum depozit pentru materiale de constructii.

LICA DIN FILM. Despre strabunii lui, urmasi ai Samadaului, Florea nu stie prea multe. Ca sa ne lamurim, mergem la matusa de 90 de ani, Catita Pele. Batrana, cu ochi lacrimosi, isi aduce aminte de ce povesteau batranii. "Sotia lui Lica o fost Niscuta, cu ie o facut copii. Ana o fost draguta lui", zambeste, scuturand ceva ani de pe umeri. Tanti Catita stie tot arborele genealogic: ne poarta de la Budau la Todor, apoi la Pavaliscu si Dihu. Pana la Florea, care se arunca in neamul Samadailor. "Lica era nici brunet tare, nici balai. Ase ca Florea. Avea mustati. Era nealcos (n.r. - elegant) de felul lui." Pe la 20 de ani Catita a vazut filmul "Moara cu noroc". Nici in ziua de azi batrana nu stie exact daca cel care era pe ecran era Lica cel adevarat sau altul. "Ca semana asa de tare...", clatina din cap urmasa Samadaului.

PORTRET
"Lica, un om ca de treizeci si sase de ani, inalt, uscativ si supt la fata, cu mustata lunga, cu ochii mici si verzi si cu sprancenele dese si impreunate la mijloc. Lica era porcar, insa dintre cei care poarta camasa subtire si alba ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint si bici de carmajin (n.r. - piele vopsita in rosu)..."
Ioan Slavici, Moara cu noroc
AMINTIRI
"Lica era nici brunet tare, nici balai. Ase, ca Florea. Avea mustati. Era nealcos (n.r. - elegant) de felul lui. A fost un barbat frumos, nu-i vorba. Dintre toti copiii si nepotii mei, Florea seamana cel mai tare cu Samadaul, dupa cum il zugraveau batranii"
Ecaterina Pele
stranepoata a lui Lica Samadau

DE 3X MOARA LUI SLAVICI
Zona Ineului abunda in legende despre "Moara cu noroc". "E extraordinar cum filmul dupa cartea lui Slavici a facut o adevarata revolutie pe malurile Crisului Alb", spune Ileana Florea, muzeograf la Muzeul "Ioan Slavici", din Siria. "Au aparut urmasi ai lui Lica, mori cu noroc. E un fenomen", spune aceasta.
La Mocrea, o moara de apa parasita, aflata la raspantie, e considerata de cei din partea locului adevarata moara cu noroc. Pentru cei din Bocsig, cativa kilometri mai departe, moara e o cladire cu fatada frumoasa, acum mancata de vreme, loc ce adaposteste un depozit particular, in prezent. Urmasa lui Lica, Catita Pele, ii contrazice si spune ca adevarata moara a fost daramata, iar temeliile i le-au gasit niste nepoti, cand au arat la Valea Batrana, la Mocirla.
×
Subiecte în articol: florea noroc moara lica