x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Descoperirea Romaniei '06 Ultimul razboi de 100 de ani

Ultimul razboi de 100 de ani

de Carmen Preotesoiu    |    12 Iul 2006   •   00:00
Ultimul razboi de 100 de ani

Ultimul razboi de 100 de ani Dorina Hamza, din Dragotenii Bihorului, este educatoare si de mai bine de 20 de ani se mandreste cu operele tesute la razboiul primit mostenire de la bunica sa. Un razboi de 100 de ani. Poate ultimul.

  • Profesorii de vararit - Localnicii ii invata pe englezi arta transformarii pietrei de calcar in var
  • Gura de Rai de la Moneasa - An de an, in tabara vin si copii straini atrasi de obiectivele turistice
  • Neintelegeri - Marmura, in repaus
  • Recidivistul"" Ilie Onica
  • Jurnal - La volan de Caravana In Dragoteni de Bihor nu-i om care sa nu o cunoasca. Nu-i copil care sa nu-i fi trecut prin mana de-ndata ce a implinit varsta de gradinita. Dorina Hamza, caci despre ea este vorba, este educatoare si de mai bine de 20 de ani, tesatoreasa. Iar mandria sa este razboiul de o suta de ani, lasat mostenire de bunica sa.

    Femeia cu zambet luminos si plina de viata ne pofteste in casa. Are obrajii rosii si mersul grabit, asemenea omului care nu sta nici o clipa. De cand tot se perinda pe la targuri de arta populara s-a obisnuit cu musafirii curiosi, ba de modul in care se tese o traista, ba cum se incondeiaza oua sau de zecile de poale brodate, spatari sau zadii stranse de pe vremea stramosilor si pastrate cu sfintenie asemenea unei fete mari care-si asteapta alesul.

    FURT DE MESERIE. Doamna Dorina are 40 de ani. Si vorba sprintena, la fel ca si mainile care despaturesc rand pe rand cusaturile cele vechi de zeci de ani. In copilarie a vazut ea la bunica din partea mamei cum lua fir cu fir si broda fustele mari, pe clos, cu sort negru in fata, din canepa sanatoasa, pe care aplica bentite cusute cu flori rosii si galbene. N-a crezut nici o clipa ca avea sa duca traditia mai departe, mai ales ca, spune femeia: "Buna nu ne lasa sa intram in camera in care isi tinea lucrurile. Doar cand lucra, si nu era zi sa nu se aseze la razboi, ne strecuram, eu si fratele meu, incet, fara sa ne simta, cat sa o putem urmari. Mainile ii mergeau atat de repede, ca nu credeam ca voi putea invata vreodata". Femeia, imbracata in costum popular, cu batic pe cap, inrosit de flori de camp, cu fusta-n clos si model brodat pe poale, parea rupta dintr-o descriere a lui Slavici. Ia socala (teava pe care face ghemele de ata) in mana, o infige in suveica (unealta cu care trece firul dintr-o parte in alta) si incepe sa traga la brangle (cadrul de lemn cu care impinge firele in cusatura) cu putere. Caci, cine crede ca e treaba usoara, se vede ca lumina zilei ca nu a pus picior pe bibideu (pedala cu care se schimba itele) si n-a tesut nici o straita sau vreun stergar. "Imi place sa lucru, numa’ ca nu am timp suficient. Tre sa mer’ la scoala, apoi casa tre’ ingrijita si tesutul il las la urma", spune doamna Dorina, una dintre putinele femei care inca mai tes, si singura care se poate lauda ca are in casa sa, un razboi in patru ite, vechi de-un secol.

    MIGALA. Pentru a face o traista, tesatoreasa Dorina poate lucra la ea si o saptamana

    LOVITURA DIN PRIMA. Se-ntampla in vara anului ’94, cand tesatoarea noastra, oraseanca la Remetea pe-atunci, a vazut la televizor o emisiune in care se prezenta tehnica incondeierii oualor. Si-a spus atunci in gand, cu ciuda: "D-apoi io mi’s mai priceputa la lucruri dintr-astea" si atat i-a fost, sa auda intr-o zi de concursul de mesteri si arta populara ce se organiza la Oradea. S-a dus atunci cu traista plina de tot ceea ce-i lasase bunica si a fost suficient sa inceapa sa incondeieze ouale, ca cei consacrati deja in ale mestesugurilor sa se intrebe mirati cine-i talentata fata. "Am luat premiul I. Eu, cu inca sase persoane. Valoarea lui era de 76.000 de lei. Ne-am ales fiecare cam cu 10.000 de lei", povesteste Dorina. Dupa care ne dezvaluie punctul de unde a pornit aventura deprinderii mestesugului: "Aveam o prietena, care tot timpul purta la mana si la gat zgardute din bilute colorate. Mi se pareau atat de frumoase, ca minute in sir stateam, fara ca cineva sa ma vada, si analizam modelul poadoabei". De-atunci a inceput sa o viziteze pe bunica fetei din ce in ce mai mult si, azi un pic, maine un pic, tehnica a fost invatata. "M-am dus acasa si am desfacut o zgarda veche pe care o aveam prin casa, fara insa sa spun la cineva. Am lucrat pe-ascuns si, cand o fost gata, m-am aratat mandra in fata lor cu noul model." Zambeste larg. Se invarte prin camera de colo-colo, nestiind ce sa ne mai arate mai degraba. Deschide lada mare, din lemn masiv, ornamentata cu tot felul de modele simetrice si nu se lasa pana nu scoate de-acolo tot ce bunica sa stransese pentru cele sapte fiice ale sale, dar si pentru viitorii feciori, ginerii sai: gaci pentru barbati, camesi tesute din in, cu model din fir alb, negru si rosu. "Hainele cu care oamenii se imbracau reflectau intr-un fel varsta persoanelor, dar si pozitia sociala pe care o ocupau", spune femeia, timp in care asaza pe lavita un model de bluza pentru fata tanara, cusut cu fir alb si rosu, iar pentru femeia in varsta, mai mult cu fir negru.

    DORINTA. In urma cu cateva zile, tesatoareasa Dorina se intorsese de la Serbarile Oradei, unde si-a prezentat stergarele, straitele, ouale incondeiate si zgarzile cu bilute multicolare. Tot atunci si-a pus si costumul bihorean, la fel cum face de fiecare data cand merge la vreun targ. Inconjurata de obiectele vechi, in camera aceea cu servete pe pereti si oale de lut pe jos, Dorina Hamza pare rupta dintr-un album de traditii. Fericita. Senina. Si mandra ca poate sa se numere printre putinele pastratoare de traditie. "Un singur vis as avea", spune femeia timid. "Sa fac o expozitie cu costumele bunicii. M-as simti ca un copil de care buna ar fi mandra."

    UNICAT
    "Tot ce mi-a mai ramas de la bunica este acest razboi. Il pastrez cu sfintenie. Are mai mult de o suta de ani si asa ceva rar se mai gaseste. Pentru mine este cel mai valoros obiect din casa"
    NESCHIMBAT
    "De curand am inceput sa intru in tot felul de dispute in ceea ce priveste culorile pe care le folosesc in realizarea catrintelor, a traistelor, a bluzelor. Eu asa am invatat, ca prin zona noastra rosul, albul si negrul sunt culorile care se folosesc cu predilectie, insa ceilalti mesteri au inceput sa foloseasca ata galbena, albastra. Totul e foarte colorat, chiar tipator. Nu sunt deloc de acord si, oricat de mult mi s-ar reprosa ca folosesc culori inchise, eu tot asa o sa lucrez"
    Dorina Hamza
    tesatoreasa

    RENUMITA
    "Numai la targuri ce se mai cumpara lucrarile noastre", spune femeia, timp in care ne arata cum se tese o traista, la care poate lucra si cateva zile bune pana a o da gata. Ata de tesut trebuie sa aiba fir bun, iar margelele pe care le foloseste pentru zgarzi nu prea le mai gaseste pe nicaieri, se vaita Dorina. "Pe ultimele mi le-a adus cineva din Moldova, insa pentru a face doar una singura imi trebuie patru-cinci pungulite". O zgarda costa 150.000 de lei, si 300.000 daca are atasat si un colt pe mijloc. Pretul unei traiste poate fi intre 150.000 si 200.000 de lei. Dorina Hamza tese la razboiul cu patru ite de vreo doua decenii. Este maestra in incondeiatul oualor, in insiratul margelelor si in tesutul stergarelor. Dovada, premiile multiple pe care le-a primit de-a lungul timpului: in ’95 la Muzeului Satului din Bucuresti pentru participarea la "Intalnirea bihoreana", in ’96, pentru participarea la editia a X-a a "Targului mesterilor populari" de la Muzeului Tarii Crisului din Oradea. Cel mai mult insa se mandreste cu plecarea sa in Franta din anul 1999, prin intermediul Societatii de Cooperare Interbalcanica a Femeilor.
  • ×
    Subiecte în articol: femeia dorina