x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Descoperirea României '08 Cocini de lux pe Valea Rîmeţului

Cocini de lux pe Valea Rîmeţului

de Ionela Gavriliu    |    Paul Rogojinaru    |    15 Iul 2008   •   00:00
Cocini de lux pe Valea Rîmeţului
BOII ÎNAINTEA CARULUI • Întîi au construit, acum caută să obţină autorizaţii
De cînd e lumea lume, situată în partea central-estică a Munţilor Trascău, rezervaţiei Cheile Rîmeţului nu i-a fost dat să rămînă în vecie aşa cum însăşi natura îi conturase destinul. "Rîmeţi" cu colţi de argint, cu relaţii sau funcţii pe te-miri-unde, şi-au făcut, măre!, nişte case ce se învîrtesc după soare, fără să le pese că otrăvesc totul în jur.


Pe drumul ce leagă Alba-Iulia de Turda, în localitatea Teiuş, un indicator te anunţă că la 18 kilometri distanţă îţi poţi face o cruce largă în curtea Mănăstirii Rîmeţ. Tot de acolo încep a se iţi şi Cheile Rîmeţului, o rezervaţie naturală constituită din calcare masive de vîrstă jurasică superioară.

În magnifica încremenire de milenii a muntelui, de două decenii numai, mîna omului a început să lucreze şui, tăind, spărgînd, zdrobind tot ce natura plămădise cu atîta migală. Animalele pădurii s-au risipit care încotro prin văgăuni, aerul ozonat şi mirosul de verde crud al brazilor au fost sufocate de grătare sfîrîinde, apa clară a rîului a devenit maronie în aval din cauza deversărilor din amonte. Casele răsărite precum ciupercile după "ploaia iniţiativelor" de habitat, proiectate sub linia unei arhitecturi trasate după ureche, culmea, într-o arie protejată, nu fac decît să agreseze orice iubitor al muntelui care trece pe aici pentru a se bucura în linişte de minunile muntelui.

În linişte, ciripitul păsărilor şi relaxantul fond sonor al pădurii au fost demult gîtuite de valurile de manele ţîşnite prin toate gurile de foc ale difuzoarelor, de la cele din maşini pînă la staţiile de amplificare amplasate strategic pe terase.

 
PALATELE MAICILOR. Sub două stînci pleşuve, impunătoare prin izbucnirea lor spre porţile cerului ale Munţilor Trascăului se află zidită Mănăstirea Rîmeţ. La început a fost aici o adevărată sihăstrie a eremiţilor care trăiau în peşterile din munţii din jur. Cercetările istorice făcute la mănăstire atestă că vechea biserică este chiar lăcaşul zidit de călugărul eremit în secolul al XIII-lea sau începutul secolului al XIV-lea. Din această epocă, sihăstria eremiţilor devine mănăstirea lor, prima şi cea mai organizată din Munţii Apuseni care dăinuie pînă azi. După perioade zbuciumate, alternînd cu altele de relativă acalmie, viaţa dintre zidurile mănăstirii s-a mai liniştit, o sută de maici şi surori rînduindu-şi rostul după canoanele călugăriei. Din 1969 aici există un muzeu cu obiecte de artă religioasă, incluzînd icoane pe lemn din secolul al XVII-lea, icoane pictate pe sticlă, colecţii de carte de cult vechie.

Pentru buna organizare a vieţii de obşte, vechile rocodelii au fost înlocuite de atelierele mănăstireşti unde se execută, pe lîngă scoarţe olteneşti şi covoare persane, şi veşminte preoţeşti şi arhiereşti. Însă, oricît de măiestrit ar fi lucrate şi oricîtă migală ar presupune decorarea lor, tot ar fi greu de crezut că din vînzarea lor sau din oricare altă muncă paşnică, de obşte, s-ar fi adunat banii necesari ridicării aşezămintelor călugăriţelor.

Departe, dar departe rău de ideea de chilie, şi la ani-lumină de ideea de sihăstrie, clădirile, care ar trebui să fie austere, sînt de o generozitate şi opulenţă izbitoare.

 
CHEILE RÎMEŢULUI, ÎN CALEA DRUMEŢULUI. După ce ţi-ai făcut trei cruci a mirare şi te-ai bucurat de preafericirea maicilor de la mănăstire, iei la pas drumul spre chei. Nici nu te afunzi bine pe culoarul împădurit, că deja, în loc să te bucuri de sălbăticia ameţitoare a naturii, dai de kitschurile omului. Zeci de vile de vacanţă transformă uşor-uşor locul într-un fel de Luna Park din Mamaia. Personaje nou apărute în spaţiul public şi oameni cu bani, de la afacerişti pînă la medici, directori de instituţii publice, avocaţi, cei mai mulţi din Alba-Iulia, şi-au dorit enorm să se facă frate cu codrul, luînd calea bejeniei la fiecare sfîrşit de săptămînă sau în concedii, poposind în căsuţele lor de aici şi chefuind haiduceşte, că doar pădurea e mută şi nu are nimeni a-i afla.

În absenţa unui plan urbanistic de zonă, multe construcţii au fost ridicate la întîmplare, unele dintre ele neavînd nici azi avize şi autorizaţii de construire.

Pe lîngă faptul că nu ar fi avut ce căuta într-o zonă protejată, majoritatea căsuţelor, de turtă dulce, frumos colorate ca în poveştile lui Andersen, nu au, conform legii, fose septice, resturile menajere fiind deversate direct în rîu. Din această "benefică" înfrăţire a lor cu natura, numai turistul are de pierdut, acestuia nerămînîndu-i de făcut decît să se cazeze la fosta cabană administrată de măicuţele de la Rîmeţ.

 
POMUL COPT ŞI OMUL BUN. Luînd-o clasic, pe chei în sus, pe drumeag am întîlnit un bătrînel care se tîra în pas de melc, purtînd pe umăr un toiag de care atîrna un bidon de plastic de 5 litri cu apă. Era printre puţinii care mai aveau o coşmelie de casă în zonă. Abia răsuflînd, trăgînd greu aer în piept, nea Vasile spune domol: "Am cumpărat pămîntul ăsta acum 15 ani, pe 15 milioane de lei, de la un nepot al muierii. Acu’, pe toată valea asta mai sînt numai zece familii ca mine. Ceilalţi au vîndut şi au plecat. De cînd cu ăştia de şi-au făcut case, e numai gălăgie tot timpul. Pe mine nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să vînd, dar nici n-aş face-o, că, la anii mei, nu mai am unde să-mi îngrop oasele". Are numai 67 de ani, dar e sfîrşit ca unul ce se apropie de 90. Îi vine aproape, pe băncuţă, ca într-o poză veche de familie, şi muierea, Rozalia. Are76 de ani şi este la fel de ştearsă de boală. "Sîntem rupţi de lume aicea, mai făceam din cînd în cînd pîine în cuptor, dar acum nu mai pot, că mă doare mijlocul. Mai trec însă maşini cu cucuruz şi mai cumpăr. Că din pensiile noastre de 3 milioane fiecare nu ne ajungem la nimic. Mai mirosim doar fumul de la fripturile vecinilor." În curtea fără garduri, trei găini costelive scurmau pămîntul. Un corcoduş cu crengile grele de fructe se copsese în mijlocul ogrăzii, promiţător pentru oale întregi de chisăliţă. Pînă spre toamnă, găinile puteau ciuguli uşurate. N-aveau să fie tăiate.

Dinspre vila vecinilor de peste apă venea miros de mici de-ţi strîrnea toate simţurile. Civilizaţia grătarelor avansa pe nesimţite spre bojdeuca lui nea Vasile, urmînd să o înghită lacom.

 

Nu ştim, nu vedem, nici pe acolo nu am trecut

Cînd am întrebat la Agenţia de Protecţie a Mediului Alba despre situaţia vilelor de pe Valea Rîmeţului, zonă naturală protejată, a urmat un moment luuung de tăcere. "Uite, asta nu ştiu. Vă spun sincer că nu mi-a zis nimeni nimic de situaţia de acolo. E bine că mai aflăm lucruri de la presă. Sincer, chiar n-am ştiut", se dă de ceasul morţii directorul Vasile Todea. Şi cheamă un subaltern care ne priveşte năuc şi promite că va lua chiar a doua zi o maşină să vadă situaţia din teren, că pînă acum n-au avut cum ajunge în zonă, pentru că e departe şi n-au avut maşină disponibilă, etc.

De la Primăria Rîmeţ am primit răspunsuri care mai de care. Primarul, aflînd despre ce e vorba, ne-a îndrumat politicos către viceprimar, deoarece momentan se află în concediu. Viceprimarul, după ce a acuzat în repetate rînduri semnalul slab de la telefon, ne-a spus că se va interesa la Primărie de date exacte. "Nu ştiu să vă spun cîte vile nu au autorizaţii de construcţie. Eu ştiu că toate au acum, dar nu sînt sigur. Vă spun dacă găsesc ceva date. Fose septice? Păi, au? Nu? No, mă interesez şi de asta şi vă sun, v-am promis doar." După încă trei zile în care telefonul apelatului era închis, am aflat cîte parale face cuvîntul unui viceprimar.



14 iulie 2008
Necunoscută nouă, apreciată în Europa
ATENŢIE ● O plantă medicinală din munţii Apuseni, "anonimă" în România, este studiată cu interes de zecile de cercetători străini care vin aici
Arnica Montana este o plantă medicinală înrudită cu muşeţelul şi este încă necunoscută în România. Atît de oamenii de rînd, cît şi de cercetători. Asemănătoare florii-soarelui, arnica creşte în cîteva zone din ţară, însă în Apuseni ea a devenit obiectul mai multor proiecte internaţionale.

Drujba Romsilva păzeşte pădurea
INVESTIŢIE ● Aurul verde a ajuns aur galben la gîtul şi mîinile pădurarilor şi şmecherilor
O parte a pădurii Parcului Natural Munţii Apuseni se află, nefiresc, sub administraţia Romsilva. La faţa locului l-am găsit
pe pădurar, în fruntea tăietorilor de lemne. Evident, nu era vorba de copaci însemnaţi pentru "recoltare". Pentru indiscreţia noastră am fost bruscaţi şi cît pe ce trimişi în vizită la spital.

12 iulie 2008
Ceahlău - Panaghia popească de la Toaca
În ditamai Parcul Naţional Ceahlău, pe ditamai vîrf Toaca, ditamai Mitropolia Moldovei şi Bucovinei construieşte ditamai clădirea sub pretextul modernizării unor chilii pentru călugări.

Purgatoriul de la Roşia Montană
TIME OUT ● Unii roşieni vor şi cu banii în buzunare, şi cu sufletul în rai
Ca să stoarcă sume cît mai mari de la compania Roşia Montană Gold Corporation, care vrea să exploateze aurul cu cianuri, localnicii şi-au plantat pomi fructiferi pe care s-a plătit regeşte şi şi-au construit cabane pe care au luat bani cît pe o vilă.

Zlatna – bătută de noroc
CurĂŢenie cu ŢÎrÎita Într-o parte ecologizăm, iar în alta poluăm
Minele de aur şi combinatul de cupru au adus Zlatna de-a lungul anilor în pragul unui dezastru ecologic. Cu puţini ani în urmă, vizitatorii Zlatnei, neobişnuiţi cu aerul îmbîcsit, leşinau pe capete după cîteva ore în oraş. Doamnele se trezeau cu ciorapii găuriţi de la acizii din aer.

Parcul Ceahlău e administrat lamentabil
SCANDAL ● Preşedintele CJ Neamţ promite remedierea situaţiei descoperite de Caravana JN
Oripilaţi de situaţia în care am găsit Parcul Naţional Ceahlău, am tras pe un DVD fotografiile realizate de noi şi i le-am pus la dispoziţie preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ, Vasile Pruteanu.


11 iulie 2008
Obiectiv strategic străpuns de iubire
PSIHOZA URANIULUI ● Deşi toate instituţiile susţin că radioactivitatea se încadrează în parametri, oamenii se plîng de calviţie, dinţi stricaţi, unghii bolnave şi apă contaminată
Echipa Jurnalului Naţional a testat cît de păzit e un obiectiv strategic. Am pătruns nestingheriţi pe haldele de uraniu de la Băiţa, acolo unde se află şi Depozitul Naţional de Deşeuri Radioactive.

Sometra, zînă neagră cu coasa pe umăr
COPŞA MICĂ ● Joaca de-a responsabiitatea pe sănătatea oamenilor
Autorităţile judeţului Sibiu recunosc situaţia tristă de la Copşa Mică, cauzată de activitatea SC Sometra SA, dar nu fac nimic concret pentru a rezolva problema. Responsabilitatea pentru o decizie concretă este pasată dintr-o parte în alta.


10 iulie 2008
În 1965, localnicii îi spuneau Morga
COPŞA MICĂ ● "ORAŞUL NEGRU" DE PE VALEA TÎRNAVEI A RĂMAS DOAR O POVESTE
Mentalitatea celor din Copşa Mică s-a schimbat în ultimii ani. De cînd numărul angajaţilor s-a redus, Sometra este înjurată din toate părţile.

Despre agricultura cu metale grele
"ÎNCĂPĂŢÎNARE" ● Pariu între oameni şi natura bolnavă
În comunele din jurul Copşei Mici, oamenii se încăpăţînează să practice agricultura. Autorităţile le cer să renunţe la culturile de consum pentru cele tehnice. Ţăranii refuză, preferă să-şi rişte sănătatea şi viaţa decît să renunţe la obiceiurile moştenite.


9 iulie 2008
Pe drumul verde al Maramureşului
TURISM ECOLOGIC ● Tradiţii, natură, aer curat, mîncare sănătoasă
"Drumul verde al Maramureşului" este un proiect lansat de ecologişti în scopul promovării ideii de mediu curat şi de viaţă sănătoasă.

S-o termina hoţia cînd s-or termina pădurile!
VLĂHIŢA-HARGHITA ● O bombă cu fitilul aprins în mijlocul unei comunităţi exasperate
"Aici, în Vlăhiţa, proprietarului îi e frică să meargă în pădure din cauza hoţilor. Ca la noi nu e niciunde în România. Şi nimeni nu face nimic", spune un sătean. Vecinii, roată în jurul lui, dau aprobator din cap şi completeză pauzele făcute de bătrîn.

"Puşcătura" goneşte animalele din rezervaţie
HOTĂRÎRE ● Patronul carierei spune că va continua să exploateze marmură din parc "pînă la moarte"
Undeva mai sus de satul Anieş, pe un drum cu şleauri şi pietre, după ce treci de panoul care anunţă că tot ce e în stînga şi-n dreapta aparţine Parcului Naţional Munţii Rodnei, am găsit o mînă de oameni "puşcînd" muntele. Legea interzice carierele pe teritoriul unui parc naţional, dar patronul a găsit o cale de a muta limitele parcului.


8 iulie 2008
Flagrant la Graniţă
BILBOR–HARGHITA ● Pe brînci prin zmeuriş, după hoţii de copaci
Am plecat să-i căutăm pe hoţii de lemne. Aflasem de la un cunoscător al locului că aici, în munţii dintre Borsec şi Bilbor, se şterpelesc brazi – şi asta ca să nu spunem "se fură ca-n codru" – şi hop şi noi făcînd pe lupul din pădure să auzim. Şi să vedem mai bine.

Jnepenii – înecaţi în Lacul Ştiol
COTROPITOR ● În 2002, fostul primar a construit un drum prin rezervaţie
În fiecare week-end, împrejurul tăului Ştiol, lac aflat într-o arie protejată prin lege, se adună o mulţime de turişti cu jeep-uri, care lasă în urmă grămezi de gunoaie. Ajung la lac din cauza fostului primar, care n-a ţinut cont că se află într-o arie naturală protejată, şi a intrat cu buldozerul în pajişte.

Uraniu, ultima frontieră
OFICIAL, LE MERGE BINE ● Mina de la Crucea – leucemie, cancer, boli de inimă
Crucea e ultima mină de uraniu funcţională de la noi din ţară. Oficialităţile şi conducerea minei spun că nu sînt probleme de mediu, iar minerii se plîng de toate bolile pămîntului.


7 iulie 2008
Mănăstirea din buza pădurii
PETRU-VODĂ ● Locul unde oamenii au redescoperit adevăratul sens al bisericii şi al slujitorilor săi
Am părăsit Mănăstirea Neamţ sperînd că vom găsi un lăcaş al Domnului fără un aer comercial şi fals şi unde bunătatea, căldura şi credinţa răsar din fiecare piatră de temelie. Am pornit spre Mănăstirea Petru Vodă. La numai cîţiva kilometri.

Gaterul "Sf. Troiţă"
MĂNĂSTIREA NEAMŢ ● Afaceri cu lemn, vin liturgic şi mercurialul, la acatiste
Un prieten îmi spunea cu cîteva zile în urmă că în Neamţ se poate vorbi uşor despre SC Sfînta Biserică SA. Puţine sînt lăcaşurile unde Sfîntul Duh şi buna credinţă se simt ca acasă. În rest, sutanele negre se ocupă cu sfintele afaceri cu lemn, sfinte gatere, sfînta prelucrare a lemnului şi construcţii în ariile protejate.


5 iulie 2008
Rana deschisă din inima Călimanilor
EXPLOATAREA DE SULF ● Salutări din epoca marilor realizări comuniste!
A avut mii de angajaţi şi a aprovizionat cu sulf toată siderurgia românească. Exploatarea din Călimani e azi doar o durere de cap pentru ecologişti.

Uraniul de la Grinţieş
CONTROVERSE ● O mină împarte satul în două tabere
Posibilitatea redeschiderii minei de uraniu de la Grinţieş naşte controverse şi vii discuţii de la autorităţi pînă la sătenii de rînd din localitate. Pe de o parte, e vorba despre bani şi locuri de muncă, pe de altă parte, e vorba despre sănătate şi turism.

Pădurea zimbrilor
Istoria localizează ultimul zimbru vînat în România undeva la începutul anilor 1800. Peste un secol şi jumătate, cîteva exemplare de zimbri sînt aduse din ţările estice, primele trei exemplare venind din Polonia, în anul 1970.


4 iulie 2008
Ceahlăul hoţilor
"ORGANIZARE" ● În Parcul Naţional nu fură nimeni. De capul lui
Ne-am plimbat prin Parcul Naţional Ceahlău fără să plătim taxă. Pentru că nu am mers pe potecile turiştilor, ci pe potecile hoţilor. Hoţii nu plătesc taxă de intrare. Plătesc comision. Noi am fost să constatăm prezenţa hoţilor. De comision să se ocupe Poliţia şi Parchetul.

Averile din pădure
LĂCOMIE ● Din tăierea abuzivă a copacilor de pe Ceahlău se cîştigă bani mulţi şi repede
Pe DN 15, între Piatra-Neamţ şi Topliţa, trebuie să conduci cu grijă. La fiecare curbă îţi iese în faţă cîte un camion supraîncărcat cu buşteni sau cu cherestea. Şi spre Bucureşti şi Constanţa, în jos, şi spre Ardeal şi de acolo mai departe, spre graniţă, în sus. Pădurea se scurge pe şosea în calupuri de cîte 20 de metri cubi, pe patru roţi. Fără număr.

Jos drujbele de pe Ceahlău!
CRIMĂ ECOLOGICĂ ● În Parcul Naţional Ceahlău sînt exploatate, "legal", sute de hectare de pădure
Ceahlăul, muntele sfînt al românilor, deseori asemănat cu Muntele Athos, este supus în ultimii 18 ani agresiunii omului "postrevoluţionar", unei adevărate hoarde de afacerişti veroşi, care vrea să scoată bani şi din piatră seacă. Sub diverse pretexte, multe sub "acoperire legală", aceşti afacerişti au început să stoarcă Ceahlăul de tot ceea ce le-ar putea aduce bani, în primul rînd de "hainele" sale milenare, sute de hectare de pădure fiind deja puse la pămînt.

3 iulie 2008
Gondola lu’ Pinalti
PRIMARUL PD-L DIN PIATRA-NEAMŢ FAULTEAZĂ NATURA
La Piatra-Neamţ, afacerea bate mediul. Primarul Gheorghe Ştefan (PD-L) a pus în operă proiecte fără avize de mediu. Pentru a-şi desăvîrşi planurile, a ras de pe faţa pămîntului rezervaţia fosiliferă Cozla şi a construit cu 12 milioane de euro o telegondolă care sfidează natura. Următoarea ţintă: Vîrful Pietricica.


2 iulie 2008
Asediul tenace al factorului "om"
INTRUZIUNE ● Gunoaie, zgomot, focuri în pĂdure, trasee prin habitate
Lacul Roşu e ameninţat de turiştii care aruncă gunoaiele la întîmplare, dar şi de tăierile ilegale de păduri. Aluviunile aduse de ploaie de pe munte nu mai pot fi stăpînite, din cauza defrişărilor masive, şi riscă să sufoce lacul.

Cum să cumperi o floare de colţ
ACOPERIRE ● La Bicaz-chei, minorii sînt folosiţi în comerţul ilegal
În Cheile Bicazului, lipite de stîncă, gheretele din lemn încărcate cu ii, oale de lut şi cu tot felul de chinezării le fac turiştilor cu ochiul. Desfăşurat chiar pe teritoriul Parcului Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş, comerţul ambulant poluează şi încurajează comerţul cu plante ocrotite de lege.

Sturionul de Oltina
PASIUNE ● Undeva, în sud-vestul Dobrogei, un român creşte pui de morun, cegă, nisetru şi păstrugă
La Oltina de Constanţa, un inginer s-a apucat de o afacere căreia nu mulţi îi dau sorţi de izbîndă. Pasionat de piscicultură, Dan Mirea creşte pui de sturion pentru consum şi pentru a repopula Dunărea.

Bomba ticăie la Săvineşti
CONTRACRONOMETRU ● Cadou de la armată: 18,6 tone de deşeu periculos
Într-un depozit de pe platforma industrială a Săvineştiului, localitate aflată la 15 km de Piatra-Neamţ, au rămas moştenire de la fostul Institut de Cercetări Chimice aproape 40 de tone de substanţe periculoase.


1 iulie 2008
Roşiile şi Cernobîlul, duşmanii Galaţiului
EXPLICAŢIILE PREFECTULUI ● Vîntul îi scapă pe localnici de poluarea de la Arcelor Mittal
Prefectul de Galaţi, Gabriel Panaitescu, fost comisar-şef al Gărzii de Mediu, susţine că modul în care bate vîntul în oraşul de la Dunăre trimite cea mai mare parte a poluării produse de Arcelor Mittal departe de judeţ. Prefectul mai spune că numărul mare de gălăţeni bolnavi se poate explica şi prin alimentele pline de chimicale pe care aceştia le consumă. Pentru bolile oamenilor din judeţ, prefectul mai acuză Cernobîlul şi traficul rutier intens.

Movilenii de lîngă Mittal
SIDERURGIE ● Halda de zgură le taie nu numai respiraţia movilenilor, ba chiar şi setea
Sănătatea scîrţîie. Agricultura se tîrîie. Un miros greu se întrepătrunde hoţeşte şi începi să te obişnuieşti cu el.

La Galaţi, poluarea continuă
NOXE ● Privatizarea Sidex nu a adus nimic nou
Gălăţenii inspiră, în continuare, nonstop, noxe de furnal. Privatizarea combinatului siderurgic de la marginea oraşului nu le-a adus nimic nou, nimic bun. Dimpotrivă, parcă, în ultimii ani, pe coşurile de evacuare ale colosului siderurgic iese şi mai mult fum, şi mai multe gaze, care de care mai otrăvitoare, pîrjolind totul în jur. Autorităţile locale de mediu consideră însă că "totul este în regulă", că, în general, "parametrii de poluare sînt normali".

Proiect de lux în rezervaţia Grindu
DELTA DUNĂRII ● Cartier de vile sau staţiune la nord de Constanţa
Nebunia imobiliară a cuprins şi Grindu Chituc, zonă situată la nord de Constanţa. Parte a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, grindul este una dintre cele mai valoroase teritorii ale României, zona fiind inclusă în patrimoniul mondial UNESCO. La fel de valoros este şi pentru dezvoltatorii imobiliari, care "coc" aici un megaproiect.


28 iunie 2008
În patria trîntorilor, albina e falimentară!
AFACERE ANEMICĂ ● Apicultorii – subvenţii condiţionate şi concurenţă chinezească
Negustorii oferă preţuri mici pentru produsele apicole, subvenţiile sînt condiţionate, iar China, Argentina şi, mai nou, ţările africane trimit în România miere de calitate mai slabă, dar la preţuri foarte mici.


27 iunie 2008
Canaraua din sînul viperelor
DEZINTERES ● Rezervaţia naturală nu s-a „ridicat“ la statutul de sit arheologic
Tropăind printr-o Dobroge prietenoasă, unde secolele se împletesc într-un „nu-ştiu-ce“, care fascinează şi care îmbie să descoperi şi noul, şi anticul, iar verdele se stacojeşte, iar stacojiul se pierde în galben, există un loc care ne face să uităm cine sîntem şi ne duce departe de treburile lumeşti. Se deschide, deşi pare că te înconjoară. Te respinge, deşi parcă te înghite. Te alină, deşi pare să te respingă.

Hagienii gunoaielor
PUTE, DAR FACE BANI ● Rezervaţie „protejată“ de vecini duhnitori
Dacă vrei să faci la mare şi altceva decît plajă şi-ţi plac junglele, încearcă rezervaţia de la Hagieni, aflată la 10 km de Mangalia. Dar ţine-te de nas pînă ajungi la pădure, ca să nu-ţi vomiţi vacanţa prin gropile de gunoi.

Dinozaurii din stînci
DEGRADARE ● Faleza fosiliferă din Cernavodă se prăbuşeşte încet, dar sigur
Puţini sînt cei ce ştiu că atunci cînd vin spre mare, dacă-şi aruncă privirea în dreapta, la malul în care se înfige podul de la Cernavodă, văd o rezervaţie fosiliferă care te lasă să citeşti în stîncă o istorie care te duce pînă hăt, departe, la vremurile cînd reptilele gigantice erau stăpînii Terrei.


26 iunie 2008
La grătar în Rezervaţia Fîntîniţa – Murfatlar
BĂTAIE DE JOC ● Fripturiştii lasă în urma lor stive de gunoaie care distrug aria protejată
De cum dă firul ierbii şi soa­re­­le începe să dez­mor­ţeas­că pofta de viaţă a vie­tă­ţilor mai mici sau mai mari, fie ele miriapode, apode sau bi­pe­de, week-end de week-end, Re­zer­va­ţia Fîntîniţa – Murfatlar se află sub ase­diu. Sute de oameni se nă­pus­tesc asu­pra pădurii, strivind monumentele na­tu­rii sub roţile maşinilor.

Delta, încă folosită pentru agricultură
TULCEA ● Reconstrucţia ecologică a fost abandonată
Visul lui Nicolae Ceauşescu, acela de a face din Delta Dunării unul dintre grînarele României, este încă o realitate, la mai bine de 18 ani de la moartea dictatorului.

Volbura de nisip
PLAJA SULINA ● Protecţie ecologică vs investiţii
Ultima plajă sălbatică a Eu­ropei, cea de la Sulina, este de mai mulţi ani în pericol. „Chitit“ să scoată localitatea din sărăcia în care se zbate, primarul singurului oraş din Delta Dunării aprobă de ani buni tot felul de proiecte de dezvoltare a plajei. Acestea sînt însă oprite de autorităţile de mediu, fie că e vorba de hoteluri, de parcuri eoliene sau de aerodrom.


25 iunie 2008
Căcănăria şi cimentul sting Luminiţa
Se ajunge uşor la Luminiţa. Laşi Petromidia în dreapta, faci prima la stînga pe un drum de ţară, mergi, mergi, mergi – o ţii drept! –, dai de maşini de mare tonaj care scot gaze şi nori de praf ca un suprapoderal înnebunit după iahnie. Apoi treci pe lîngă Căcănărie, gîndindu-te cum ar fi dacă toţi oamenii de pe pămînt ar mînca numai iahnie. Şi intri liniştit în Luminiţa.

Ski-jet-ul şi căluţul de mare
DIFICULTĂŢI ● Birocraţie şi neputinţă în sancţionarea intruşilor în rezervaţie
Gard în gard cu portul Mangalia, mal în mal cu bulgarii, pe o suprafaţă de 5.000 de hectare se întinde ditamai rezervaţia marină, unica de acest fel din ţara noastră. Şi dacă tot o avem, de ce să nu o protejăm, ar zice unii, sau de ce să nu ne batem joc de ea, ar zice alţii.

Coasta se surpă cu ajutor de la oameni
INUTIL ● Planul naţional de gospodărire integrată a zonei nu s-a aplicat
150-300 de metri. De la această distanţă îţi permitea o lege din 2001 să construieşti pe faleza de la malul Mării Negre. Betoane, lemn, orice.


24 iunie 2008
Ucigaşii de delfini
Pescarii cu Lexus ucid delfinii cu lăcomie în timpul pescuitului de calcan. De cele mai multe ori, aceste vietăţi sfîrşesc putrezind de plaje. În Cheile Dobrogei, un afacerist local, construieşte un lac fără acord de mediu şi spune că nu are nevoie de avizul vreunui "imbecil colorat politic".

Cheile Dobrogei pier pe mîna politicului
TRASEU ● Din rezervaţia domesticită în civilizaţia sălbatică
Omul de afaceri Cameliu Babinciuc îşi construieşte, sfidînd legea, hotel şi cîrciumă, heleşteie şi birouri în coasta Rezervaţiei Cheile Dobrogei. El nu se teme că îşi va pierde banii. Chiar fără avizele necesare, construieşte diguri şi mută albia Rîului Casimcea. A cheltuit pînă acum, conform declaraţiei sale, două milioane de euro. Şi merge mai departe.

Grîu eco: 9.200 de kilograme la hectar
NECESITATE ● Fără subvenţii, fermierii eco se vor întoarce la producţia convenţională

Şapte fermieri din Tulcea fac agricultură ecologică de patru ani; s-au adunat într-o asociaţie, Delta Dunării Organics, pentru a trece împreună peste lipsa de subvenţii de la stat şi peste preţul mare al îngrăşămintelor şi insecticidelor eco. Se încăpăţînează să cultive cereale, soia şi coriandru, pe care le exportă în ţările unde oamenilor le pasă ce mănîncă.


23 iunie 2008
Prădătorii de la Cheile Dobrogei
În buza rezervaţiei Cheile Dobrogei se construieşte ilegal un lac artificial de agrement, garnisit cu toate acareturile unui viitor complex turistic care va modifica habitatul zonei protejate. Deşi nu are un aviz de mediu, omul de afaceri constănţean Cameliu Babinciuc excavează zona cu aceeaşi determinare ca la Canalul Dunăre – Marea Neagră şi declară că oricum el va ieşi victorios.

Templele naturii şi duşmanii lor naturali
MANIFESTUL CARAVANEI ● Nu vrem să trăim într-o ţară împuţită, sufocată de gunoaie, mutilată de buldozere şi otrăvită de poluare
Am pornit la drum în Caravana Jurnalul Naţional, pentru al cincilea an consecutiv, să descoperim pentru voi România. De astă dată, treaba noastră este să vă povestim, în cuvinte şi imagini, despre România verde, despre prietenii şi duşmanii ei.
×