x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Construcţii ilegale chiar între Cazane

0
Autor: Ionela Gavriliu Paul Rogojinaru 19 Iul 2008 - 00:00
Construcţii ilegale chiar între Cazane


SCANDALOS • Autorităţile locale se cred stăpîne peste tot ce mişcă în zonă, declarînd că ele fac legea
În Dubova, o localitate dintre Cazanele Mici şi Cazanele Mari, au răsărit în soare patru vile mîndre, în diferite stadii de construcţie. O vizită la faţa locului i-a adus o nouă surpriză agentului de teren de la Parcul Natural Porţile de Fier, cel care se ocupă de protejarea zonei: un excavator tocmai săpa de zor temelia unui hotel la doi paşi de apa Dunării. De la Primărie, cei care dau autorizaţii de construcţie ilegale spun că ei fac legea.


La baza Ciucărului Mare, în defileul dintre Cazanele Mari şi Cazanele Mici s-au construit în cîteva luni patru vilişoare de toată frumuseţea. Administraţia Parcului Natural Porţile de Fier a strigat în deşert pe la mai multe autorităţi să oprească lucrările, pentru că ei nu au dat nici un aviz de construcţie în inima parcului, dar de la Primărie li s-a spus să stea în banca lor, pentru că nu ei fac legea în zonă. Pe malul îngust al Dunării de la Dubova mai sînt ridicate şi alte construcţii, dar cei de la Parcul Naţional spun că, fiindcă răul a fost făcut înainte de înfiinţarea administraţiei parcului din 2003, nu mai au ce să le facă. În general, autorităţile locale "uită" să le menţioneze celor care doresc să construiască că unul dintre primele avize pe care trebuie să le obţină pentru a construi în zonă este cel al Parcului Naţional Porţile de Fier.


FAC CE VOR ŞI ŞTIU CE FAC. O mostră de tupeu şi indiferenţă am experimentat mergînd pe teren cu rangerul Marius Stoica. Am coborît cu maşina pe un drum întortocheat pînă în locul unde nu mai vezi altceva decît apă şi stîncă. Între Cazane, pe un mal sînt deja şiruri lungi de vile şi pensiuni. Te miri că malul din dreptul localităţii Dubova nu e încă sufocat de construcţii. Nu te miri prea mult, că zăreşti într-un intrînd ferit de ochii curioşilor mai multe vilişoare pe care, iniţial, eşti tentat să le compătimeşti în caz de vreo inundaţie. Casele înălţate, unele fără acoperiş, altele la cheie, au anunţuri de vînzare sau de închiriere. Am sunat la unul dintre numerele afişate şi am aflat că o vilă costă în jur de 40.000 de euro, casa şi 360 de metri pătraţi de teren. Nenegociabil. L-am întrebat pe domnul de la capătul celălalt al firului dacă nu o să avem cumva probleme, că am auzit că nu ar fi date toate avizele pentru casa respectivă. "Nici vorbă. Nu e absolut nici o problemă. Eu am avut terenul în concesiune, apoi am intabulat, am cumpărat de la Primărie, tot. Sincer, îmi pare rău că nu am mai multe vile construite în zonă, că văd că se caută", încearcă el să ne spulbere suspiciunile.


DE NEGĂSIT. Edilul actual al Dubovei, pe care nu l-am găsit la Primărie, e criptic în declaraţii. El şi toţi subordonaţii care ar putea da informaţii s-au făcut nevăzuţi de la serviciu în mijlocul zilei şi al săptămînii de lucru. Rangerul ne spune că, de fiecare dată cînd vin cu Garda de Mediu sau sînt prin zonă pentru a cere explicaţii sau pentru a le spune cu frumosul să oprească lucrările, cei din localitate se anunţă prin telefoane şi se fac nevăzuţi, ca să aibă un avantaj permanent prin neprezentare. "Uneori, vina e mai mult a primarului, pentru că nu informează oamenii că au nevoie în primul rînd de avizul nostru pentru orice mişcă pe raza parcului", spune Stoica. Primarul Dubovei s-a arătat mirat de întrebarea noastră referitoare la avize şi a zis că nu a avut timp să se pună la punct cu toate informaţiile referitoare la problemele localităţii, dar că va verifica. "Nu le pot afla pe toate dintr-o dată. Dar nu ştiu de nimic chiar lîngă Căpitănie. Care Căpitănie?", devine din ce în ce mai de neînţeles dialogul. Culmea tupeului l-am experimentat cu domnul de la Urbanism. Domnul Stăncioi, care i-a pus pe fugă de mai multe ori pe rangeri, nelăsîndu-se impresionat de argumentele ecologice. "Deci, nu se poate ridica nimic dacă aceia care construiesc nu au toate avizele. Avizul de la parc? Nu e necesar avizul lor, că nu e zona parcului acolo. Eu am PUG-ul, eu am toate informaţiile. Ei doar ne bruiază, nici nu au autoritate juridică şi n-au cum să ne amendeze. Eu sînt stăpîn pe zona respectivă, dacă mă înţelegeţi", ne-a susurat mieros în receptor. Declaraţia a fost făcută telefonic şi nu ochi în ochi, pentru că el nu se afla la Primărie.


HOP ŞI UN HOTEL. Vilele ca vilele. Te gîndeşti că nesimţirea nu merge mai departe. Dar, în timp ce admiram construcţiile ilegale din frumuseţe de peisaj, un excavator se zbătea să surpe malul ceva mai la deal de ele. Rangerul intră în acţiune şi zice că merge să vadă cu ce se ocupă domnul care aruncă sîrguincios cupă după cupă de pămînt în Dunăre. Îşi ia legitimaţia albastră în mînă, legitimaţie pe care cei de la Direcţia Silvică o ţin trei sferturi din an la vizat, şi se îndreaptă spre Dorelul de pe excavator. Omul înţelege greu că trebuie să oprească maşinăria. Face cîteva manevre periculoase pentru cel care se învîrte în jurul lui. În final se dă jos, se scarpină pe dosul braţului, se uită nevinovat şi explică faptul că lui i s-a spus doar să sape. Să sape temelia unui hotel. Rangerul îl roagă să oprească lucrările, pentru că lipseşte un aviz şi treaba pe care o face e ilegală. Omului parcă nu-i vine, dar îşi mută excavatorul din groapă şi urmăreşte cu privirea maşina cu rangerul cum se depărtează. Primarul Dubovei nu ne poate lămuri nici ce e cu excavatorul care rupe liniştea dintre Cazane, doar Stăncioi are un puseu de memorie şi ne precizează că acolo se va face un motel "Continental". Care, bineînţeles, are toate avizele şi autorizaţiile. "E acum o modă să construieşti pe malul Dunării la Dubova. Cu cine să ne certăm dacă le fac adrese peste adrese şi nu răspund, iar cînd merg cu Protecţia Mediului sau Garda de Mediu sînt de negăsit? Şi, chiar dacă le-am da amenzile, răul pentru zonă e deja făcut", precizează directorul Parcului Natural Porţile de Fier, Marian Jiplea.

 

Au muşcat din caşcaval

În drum spre Dubova, rangerul nostru a avut treabă, nu glumă. După ce ziariştii Jurnalului Naţional i-au semnalat că într-un punct de pe şosea, sub pretextul lărgirii drumului, se exploatează calcar, acesta n-a avut ce să facă decît să constate. "Mda, aşa e. Cît lărgesc ăştia drumul, că au făcut loc de o autostradă?... Uitaţi-vă, acolo la linia aceea e limita parcului. Adică a fost. Să vedeţi cînd o să afle şeful..." Pînă o să afle şeful, un escavator îşi făcea şi aici treaba temeinic, depăşind considerabil linia parcului şi îmbogăţind locul de lîngă şosea cu un spaţiu numai bun pentru vreo două pensiuni şi o vilă.

 

Cariere în parc natural

Calcarul se mai exploatează în perimetrul parcului la încă două cariere din Mala. Pe un drum lăturalnic ajungem în faţa unei plăcuţe care ne avertizează că intrăm pe o proprietate privată. La ezitările noastre, rangerul ne explică faptul că nici nu poate fi vorba de aşa ceva, că drumul respectiv nu are cum să aparţină unei persoane particulare, ţine de Direcţia Silvică. Aflarea proprietarilor celor două cariere au pus la grea încercare calităţile de detectivi ale celor de la Parcul Natural. Mergînd pe fir, au ajuns pe urmele unui important om de afaceri oltean, cu toate că nu există nici un act care să demonstreze proprietarul-fantomă. Inginerul de care au mai dat la carieră i-a tot amînat cu documentaţia prin care să arate că au toate avizele necesare. "Dacă au aviz, să arate. Noi mai dăm acordul pentru astfel de activităţi de puşcare, dar punem condiţia ca, în anumite perioade importante pentru anumite specii de animale, să se întrerupă activitatea", precizează rangerul Stoica. Biologul parcului este cel care ştie cel mai bine în care perioade trebuie întrerupte activităţile, ce specii ar putea fi afectate de puşcături. Numai că, de un an, salariul neatractiv pentru postul de biolog îi lasă fără specialist pe rangeri.

 

Legea

Prevederile OUG 57/2007, articolul 22, alin. 5, litera b a Planului de Management al Parcului Natural Porţile de Fier arată că în zonele de protecţie integrală sînt interzise activităţile de construcţii-investiţii, cu excepţia celor destinate administrării ariei naturale protejate şi/sau activităţilor de cercetare ştiinţifică ori a celor destinate asigurării siguranţei naţionale sau prevenirii unor calamităţi naturale. Încălcarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 7.500 de lei la 15.000 de lei pentru persoane fizice şi de la 50.000 de lei la 100.000 de lei pentru persoane juridice.

 

Loc protejat

Zona Dubova, denumită în limbajul de specialitate bazinetul miocen Dubova, împarte Cazanele Dunării în două porţiuni distincte: Cazanele Mari şi Cazanele Mici. Dintre plantele ocrotite din acest perimetru amintim arborele de fag european, fagul de Crimeea, cărpiniţa, jugastrul Cazanelor, alunul turcesc, stejarul pufos, liliacul sălbatic. Există şi o serie de flori unice în lume: laleaua Cazanelor, stînjenelul de stîncă, sipica de rîpe, clopoţeii Cazanelor, săpunăriţa roşie. Dacă toată această vegetaţie nu este ocrotită, riscăm ca ea în scurt timp să dispară.

 

Resemnare

"E acum o modă să construieşti pe malul Dunării la Dubova. Cu cine să ne certăm dacă le fac adrese peste adrese şi nu răspund, iar cînd merg cu Protecţia Mediului sau cu Garda de Mediu sînt de negăsit? Şi, chiar dacă le-am da amenzile, răul pentru zonă e deja făcut"
Marian Jiplea, directorul Parcului Natural Porţile de Fier

 

Tupeu

"Deci, nu se poate ridica nimic dacă aceia care construiesc nu au toate avizele. Avizul de la parc? Nu e necesar avizul lor, că nu e zona parcului acolo. Eu am PUG-ul, eu am toate informaţiile. Ei doar ne bruiază, nici nu au autoritate juridică şi n-au cum să ne amendeze. Eu sînt stăpîn pe zona respectivă, dacă mă înţelegeţi"
Un angajat al Primăriei Dubova, Departamentul Urbanism



18 iulie 2008
Gropile "de aur" ale gunoierilor negricioşi
DEZASTRU • Focare de infecţie în inima Văii Jiului
În Valea Jiului, gropile de gunoi sînt un fel de El Dorado. Unii oameni blesteamă gunoaiele, alţii le văd ca pe nişte mine de aur. Focurile din gropile de la marginea oraşelor sînt bomboana de pe coliva sănătăţii oamenilor şi animalelor.

Marila, puroiul "florilor de mină"
SANATORIU TBC • Ortacii trag să moară departe de lume
În Caraş-Severin, foştii ortaci se ascund de lume în sanatoriul Marila, caruselul neputinţei. Bolile i-au transformat în "morţi vii", iar ei nu mai au puterea să le rostească cu voce tare.

Mîndra, Roşiile, Lungu, comorile Parîngului
TURISM • Concedii fără poluare, departe de hoteluri fiţoase
Valea Jiului nu înseamnă doar minerit. Parîng şi Straja sînt două dintre cele mai cunoscute staţiuni de schi din România. Din păcate, autorităţile acordă foarte puţină importanţă turismului, chiar dacă munţii reprezintă o vacă numai bună de muls. Lacurile din inima Masivului Parîng au o apă atît de limpede, încît nu există turist care să nu-şi potolească setea de acolo.

17 iulie 2008
Gunoaiele Apusenilor
TURISM ROMĂNESC Aria protejată, sufocată de peturi
Peste 40.000 de drumeţi bătătoresc anual potecile Parcului Natural Munţii Apuseni, în special în zonele de interes turistic. Din păcate, în urma lor rămîn tot munţi. De gunoaie. Care nu sînt strînse niciodată pentru că din punct de vedere economic nu rentează. Lor li se adaugă proiecte imobiliare de amploare care se învîrt în jurul legii.

Herculane, Herculane, apa ce te bagă în boale
HOŢIE • Avem cu ce, n-avem cu cine
Din 2001 nişte băieţi inspiraţi au cumpărat majoritatea acţiunilor societăţii Hercules, ce are în administrare izvoarele termale şi majoritatea hotelurilor din staţiune. De atunci doar au stors bani de la puţinii turişti, fără să investească nimic în ştranduri şi în centrul istoric. Şi cel mai cunoscut ştrand din staţiune, "7 izvoare", şi-a închis porţile. Iar oamenii, obişnuiţi să vină aici ani la rînd, opresc maşinile şi îşi pun corturile într-o curbă periculoasă, bălăcindu-se la cîteva ţevi cu apa miraculoasă.

Apa roşie din inima muntelui
La Almaşu Mare poluarea este lichidă, sîngerie. Apele de mină se scurg prin comună lăsînd în urma lor o dîră roşiatică, nesănătoasă. Apele sînt acide. Atacă mediul şi bugetul localnicilor.

16 iulie 2008
Jaf fără oprelişti în peşterile României
TRAFIC • Comorile naturale ale ţării sînt devastate de reţele organizate de hoţi, încurajate de vidul legislativ
Pentru că la noi se poate fura orice, manglitori cu studii speologice şi paleontologice au ţintit patrimoniul natural. În peşterile ţării se sapă după bucăţi de fosile care ajung să valoreze mii de euro pe piaţa internaţională. Cumpărătorii autohtoni, mai puţin rafinaţi în gusturi, sînt atraşi cu stalactite şi stalagmite ciordite la comandă, după preferinţe. Din cauza lacunelor legislaţiei, prăduitorii riscă cel mult o amendă. un brand cu care atrage turiştii la poalele Detunatelor.

Prigoana după eoliene
MUNŢII APUSENI Din Ţara Moţilor, energie electrică pentru tot Judeţul Alba
După afaceri cu gunoaie şi televiziuni, Silviu Prigoană vrea să producă şi energie electrică folosindu-se de vîntul puternic din zona Munţilor Apuseni. Dacă lucrurile vor decurge conform planului, în cîţiva ani toţi locuitorii din judeţul Alba vor fi alimentaţi de la eolienele lui Prigoană.


15 iulie 2008
Ecoturism la Fefeleagul
GREU LA DEAL CU CALUL • Urmaşul fefeleagăi încearcă să atragă turişti la detunate
Urmaşii Fefeleagăi din nuvela lui Ion Agârbiceanu s-au ruşinat generaţii de-a rîndul că au printre înaintaşi o aşa sărăcie de femeie, de care a mai auzit şi toată lumea. Vetălău, un stră-stră- strănepot, face din numele de Fefeleaga un brand cu care atrage turiştii la poalele Detunatelor.

Cocini de lux pe Valea Rîmeţului
BOII ÎNAINTEA CARULUI • Întîi au construit, acum caută să obţină autorizaţii
De cînd e lumea lume, situată în partea central-estică a Munţilor Trascău, rezervaţiei Cheile Rîmeţului nu i-a fost dat să rămînă în vecie aşa cum însăşi natura îi conturase destinul. "Rîmeţi" cu colţi de argint, cu relaţii sau funcţii pe te-miri-unde, şi-au făcut, măre!, nişte case ce se învîrtesc după soare, fără să le pese că otrăvesc totul în jur.

Kronospan, în zodia cancerului
FORMALDEHIDA • Dă locuri de muncă şi otrăveşte vieţile
La Sebeş, oamenii s-au pus de-a curmezişul construirii unei noi fabrici de formaldehidă. Şi braşovenii s-au speriat de posibilitatea de a se îmbolnăvi de cancer şi au protestat faţă de Kronospan. Deşi nu se poate spune cu certitudine că ar exista o legătură directă între substanţă şi boală, cine e dispus să rişte?


14 iulie 2008
Necunoscută nouă, apreciată în Europa
ATENŢIE ● O plantă medicinală din munţii Apuseni, "anonimă" în România, este studiată cu interes de zecile de cercetători străini care vin aici
Arnica Montana este o plantă medicinală înrudită cu muşeţelul şi este încă necunoscută în România. Atît de oamenii de rînd, cît şi de cercetători. Asemănătoare florii-soarelui, arnica creşte în cîteva zone din ţară, însă în Apuseni ea a devenit obiectul mai multor proiecte internaţionale.

Drujba Romsilva păzeşte pădurea
INVESTIŢIE ● Aurul verde a ajuns aur galben la gîtul şi mîinile pădurarilor şi şmecherilor
O parte a pădurii Parcului Natural Munţii Apuseni se află, nefiresc, sub administraţia Romsilva. La faţa locului l-am găsit
pe pădurar, în fruntea tăietorilor de lemne. Evident, nu era vorba de copaci însemnaţi pentru "recoltare". Pentru indiscreţia noastră am fost bruscaţi şi cît pe ce trimişi în vizită la spital.

12 iulie 2008
Ceahlău - Panaghia popească de la Toaca
În ditamai Parcul Naţional Ceahlău, pe ditamai vîrf Toaca, ditamai Mitropolia Moldovei şi Bucovinei construieşte ditamai clădirea sub pretextul modernizării unor chilii pentru călugări.

Purgatoriul de la Roşia Montană
TIME OUT ● Unii roşieni vor şi cu banii în buzunare, şi cu sufletul în rai
Ca să stoarcă sume cît mai mari de la compania Roşia Montană Gold Corporation, care vrea să exploateze aurul cu cianuri, localnicii şi-au plantat pomi fructiferi pe care s-a plătit regeşte şi şi-au construit cabane pe care au luat bani cît pe o vilă.

Zlatna – bătută de noroc
CurĂŢenie cu ŢÎrÎita Într-o parte ecologizăm, iar în alta poluăm
Minele de aur şi combinatul de cupru au adus Zlatna de-a lungul anilor în pragul unui dezastru ecologic. Cu puţini ani în urmă, vizitatorii Zlatnei, neobişnuiţi cu aerul îmbîcsit, leşinau pe capete după cîteva ore în oraş. Doamnele se trezeau cu ciorapii găuriţi de la acizii din aer.

Parcul Ceahlău e administrat lamentabil
SCANDAL ● Preşedintele CJ Neamţ promite remedierea situaţiei descoperite de Caravana JN
Oripilaţi de situaţia în care am găsit Parcul Naţional Ceahlău, am tras pe un DVD fotografiile realizate de noi şi i le-am pus la dispoziţie preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ, Vasile Pruteanu.


11 iulie 2008
Obiectiv strategic străpuns de iubire
PSIHOZA URANIULUI ● Deşi toate instituţiile susţin că radioactivitatea se încadrează în parametri, oamenii se plîng de calviţie, dinţi stricaţi, unghii bolnave şi apă contaminată
Echipa Jurnalului Naţional a testat cît de păzit e un obiectiv strategic. Am pătruns nestingheriţi pe haldele de uraniu de la Băiţa, acolo unde se află şi Depozitul Naţional de Deşeuri Radioactive.

Sometra, zînă neagră cu coasa pe umăr
COPŞA MICĂ ● Joaca de-a responsabiitatea pe sănătatea oamenilor
Autorităţile judeţului Sibiu recunosc situaţia tristă de la Copşa Mică, cauzată de activitatea SC Sometra SA, dar nu fac nimic concret pentru a rezolva problema. Responsabilitatea pentru o decizie concretă este pasată dintr-o parte în alta.


10 iulie 2008
În 1965, localnicii îi spuneau Morga
COPŞA MICĂ ● "ORAŞUL NEGRU" DE PE VALEA TÎRNAVEI A RĂMAS DOAR O POVESTE
Mentalitatea celor din Copşa Mică s-a schimbat în ultimii ani. De cînd numărul angajaţilor s-a redus, Sometra este înjurată din toate părţile.

Despre agricultura cu metale grele
"ÎNCĂPĂŢÎNARE" ● Pariu între oameni şi natura bolnavă
În comunele din jurul Copşei Mici, oamenii se încăpăţînează să practice agricultura. Autorităţile le cer să renunţe la culturile de consum pentru cele tehnice. Ţăranii refuză, preferă să-şi rişte sănătatea şi viaţa decît să renunţe la obiceiurile moştenite.


9 iulie 2008
Pe drumul verde al Maramureşului
TURISM ECOLOGIC ● Tradiţii, natură, aer curat, mîncare sănătoasă
"Drumul verde al Maramureşului" este un proiect lansat de ecologişti în scopul promovării ideii de mediu curat şi de viaţă sănătoasă.

S-o termina hoţia cînd s-or termina pădurile!
VLĂHIŢA-HARGHITA ● O bombă cu fitilul aprins în mijlocul unei comunităţi exasperate
"Aici, în Vlăhiţa, proprietarului îi e frică să meargă în pădure din cauza hoţilor. Ca la noi nu e niciunde în România. Şi nimeni nu face nimic", spune un sătean. Vecinii, roată în jurul lui, dau aprobator din cap şi completeză pauzele făcute de bătrîn.

"Puşcătura" goneşte animalele din rezervaţie
HOTĂRÎRE ● Patronul carierei spune că va continua să exploateze marmură din parc "pînă la moarte"
Undeva mai sus de satul Anieş, pe un drum cu şleauri şi pietre, după ce treci de panoul care anunţă că tot ce e în stînga şi-n dreapta aparţine Parcului Naţional Munţii Rodnei, am găsit o mînă de oameni "puşcînd" muntele. Legea interzice carierele pe teritoriul unui parc naţional, dar patronul a găsit o cale de a muta limitele parcului.


8 iulie 2008
Flagrant la Graniţă
BILBOR–HARGHITA ● Pe brînci prin zmeuriş, după hoţii de copaci
Am plecat să-i căutăm pe hoţii de lemne. Aflasem de la un cunoscător al locului că aici, în munţii dintre Borsec şi Bilbor, se şterpelesc brazi – şi asta ca să nu spunem "se fură ca-n codru" – şi hop şi noi făcînd pe lupul din pădure să auzim. Şi să vedem mai bine.

Jnepenii – înecaţi în Lacul Ştiol
COTROPITOR ● În 2002, fostul primar a construit un drum prin rezervaţie
În fiecare week-end, împrejurul tăului Ştiol, lac aflat într-o arie protejată prin lege, se adună o mulţime de turişti cu jeep-uri, care lasă în urmă grămezi de gunoaie. Ajung la lac din cauza fostului primar, care n-a ţinut cont că se află într-o arie naturală protejată, şi a intrat cu buldozerul în pajişte.

Uraniu, ultima frontieră
OFICIAL, LE MERGE BINE ● Mina de la Crucea – leucemie, cancer, boli de inimă
Crucea e ultima mină de uraniu funcţională de la noi din ţară. Oficialităţile şi conducerea minei spun că nu sînt probleme de mediu, iar minerii se plîng de toate bolile pămîntului.


7 iulie 2008
Mănăstirea din buza pădurii
PETRU-VODĂ ● Locul unde oamenii au redescoperit adevăratul sens al bisericii şi al slujitorilor săi
Am părăsit Mănăstirea Neamţ sperînd că vom găsi un lăcaş al Domnului fără un aer comercial şi fals şi unde bunătatea, căldura şi credinţa răsar din fiecare piatră de temelie. Am pornit spre Mănăstirea Petru Vodă. La numai cîţiva kilometri.

Gaterul "Sf. Troiţă"
MĂNĂSTIREA NEAMŢ ● Afaceri cu lemn, vin liturgic şi mercurialul, la acatiste
Un prieten îmi spunea cu cîteva zile în urmă că în Neamţ se poate vorbi uşor despre SC Sfînta Biserică SA. Puţine sînt lăcaşurile unde Sfîntul Duh şi buna credinţă se simt ca acasă. În rest, sutanele negre se ocupă cu sfintele afaceri cu lemn, sfinte gatere, sfînta prelucrare a lemnului şi construcţii în ariile protejate.


5 iulie 2008
Rana deschisă din inima Călimanilor
EXPLOATAREA DE SULF ● Salutări din epoca marilor realizări comuniste!
A avut mii de angajaţi şi a aprovizionat cu sulf toată siderurgia românească. Exploatarea din Călimani e azi doar o durere de cap pentru ecologişti.

Uraniul de la Grinţieş
CONTROVERSE ● O mină împarte satul în două tabere
Posibilitatea redeschiderii minei de uraniu de la Grinţieş naşte controverse şi vii discuţii de la autorităţi pînă la sătenii de rînd din localitate. Pe de o parte, e vorba despre bani şi locuri de muncă, pe de altă parte, e vorba despre sănătate şi turism.

Pădurea zimbrilor
Istoria localizează ultimul zimbru vînat în România undeva la începutul anilor 1800. Peste un secol şi jumătate, cîteva exemplare de zimbri sînt aduse din ţările estice, primele trei exemplare venind din Polonia, în anul 1970.


4 iulie 2008
Ceahlăul hoţilor
"ORGANIZARE" ● În Parcul Naţional nu fură nimeni. De capul lui
Ne-am plimbat prin Parcul Naţional Ceahlău fără să plătim taxă. Pentru că nu am mers pe potecile turiştilor, ci pe potecile hoţilor. Hoţii nu plătesc taxă de intrare. Plătesc comision. Noi am fost să constatăm prezenţa hoţilor. De comision să se ocupe Poliţia şi Parchetul.

Averile din pădure
LĂCOMIE ● Din tăierea abuzivă a copacilor de pe Ceahlău se cîştigă bani mulţi şi repede
Pe DN 15, între Piatra-Neamţ şi Topliţa, trebuie să conduci cu grijă. La fiecare curbă îţi iese în faţă cîte un camion supraîncărcat cu buşteni sau cu cherestea. Şi spre Bucureşti şi Constanţa, în jos, şi spre Ardeal şi de acolo mai departe, spre graniţă, în sus. Pădurea se scurge pe şosea în calupuri de cîte 20 de metri cubi, pe patru roţi. Fără număr.

Jos drujbele de pe Ceahlău!
CRIMĂ ECOLOGICĂ ● În Parcul Naţional Ceahlău sînt exploatate, "legal", sute de hectare de pădure
Ceahlăul, muntele sfînt al românilor, deseori asemănat cu Muntele Athos, este supus în ultimii 18 ani agresiunii omului "postrevoluţionar", unei adevărate hoarde de afacerişti veroşi, care vrea să scoată bani şi din piatră seacă. Sub diverse pretexte, multe sub "acoperire legală", aceşti afacerişti au început să stoarcă Ceahlăul de tot ceea ce le-ar putea aduce bani, în primul rînd de "hainele" sale milenare, sute de hectare de pădure fiind deja puse la pămînt.

3 iulie 2008
Gondola lu’ Pinalti
PRIMARUL PD-L DIN PIATRA-NEAMŢ FAULTEAZĂ NATURA
La Piatra-Neamţ, afacerea bate mediul. Primarul Gheorghe Ştefan (PD-L) a pus în operă proiecte fără avize de mediu. Pentru a-şi desăvîrşi planurile, a ras de pe faţa pămîntului rezervaţia fosiliferă Cozla şi a construit cu 12 milioane de euro o telegondolă care sfidează natura. Următoarea ţintă: Vîrful Pietricica.


2 iulie 2008
Asediul tenace al factorului "om"
INTRUZIUNE ● Gunoaie, zgomot, focuri în pĂdure, trasee prin habitate
Lacul Roşu e ameninţat de turiştii care aruncă gunoaiele la întîmplare, dar şi de tăierile ilegale de păduri. Aluviunile aduse de ploaie de pe munte nu mai pot fi stăpînite, din cauza defrişărilor masive, şi riscă să sufoce lacul.

Cum să cumperi o floare de colţ
ACOPERIRE ● La Bicaz-chei, minorii sînt folosiţi în comerţul ilegal
În Cheile Bicazului, lipite de stîncă, gheretele din lemn încărcate cu ii, oale de lut şi cu tot felul de chinezării le fac turiştilor cu ochiul. Desfăşurat chiar pe teritoriul Parcului Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş, comerţul ambulant poluează şi încurajează comerţul cu plante ocrotite de lege.

Sturionul de Oltina
PASIUNE ● Undeva, în sud-vestul Dobrogei, un român creşte pui de morun, cegă, nisetru şi păstrugă
La Oltina de Constanţa, un inginer s-a apucat de o afacere căreia nu mulţi îi dau sorţi de izbîndă. Pasionat de piscicultură, Dan Mirea creşte pui de sturion pentru consum şi pentru a repopula Dunărea.

Bomba ticăie la Săvineşti
CONTRACRONOMETRU ● Cadou de la armată: 18,6 tone de deşeu periculos
Într-un depozit de pe platforma industrială a Săvineştiului, localitate aflată la 15 km de Piatra-Neamţ, au rămas moştenire de la fostul Institut de Cercetări Chimice aproape 40 de tone de substanţe periculoase.


1 iulie 2008
Roşiile şi Cernobîlul, duşmanii Galaţiului
EXPLICAŢIILE PREFECTULUI ● Vîntul îi scapă pe localnici de poluarea de la Arcelor Mittal
Prefectul de Galaţi, Gabriel Panaitescu, fost comisar-şef al Gărzii de Mediu, susţine că modul în care bate vîntul în oraşul de la Dunăre trimite cea mai mare parte a poluării produse de Arcelor Mittal departe de judeţ. Prefectul mai spune că numărul mare de gălăţeni bolnavi se poate explica şi prin alimentele pline de chimicale pe care aceştia le consumă. Pentru bolile oamenilor din judeţ, prefectul mai acuză Cernobîlul şi traficul rutier intens.

Movilenii de lîngă Mittal
SIDERURGIE ● Halda de zgură le taie nu numai respiraţia movilenilor, ba chiar şi setea
Sănătatea scîrţîie. Agricultura se tîrîie. Un miros greu se întrepătrunde hoţeşte şi începi să te obişnuieşti cu el.

La Galaţi, poluarea continuă
NOXE ● Privatizarea Sidex nu a adus nimic nou
Gălăţenii inspiră, în continuare, nonstop, noxe de furnal. Privatizarea combinatului siderurgic de la marginea oraşului nu le-a adus nimic nou, nimic bun. Dimpotrivă, parcă, în ultimii ani, pe coşurile de evacuare ale colosului siderurgic iese şi mai mult fum, şi mai multe gaze, care de care mai otrăvitoare, pîrjolind totul în jur. Autorităţile locale de mediu consideră însă că "totul este în regulă", că, în general, "parametrii de poluare sînt normali".

Proiect de lux în rezervaţia Grindu
DELTA DUNĂRII ● Cartier de vile sau staţiune la nord de Constanţa
Nebunia imobiliară a cuprins şi Grindu Chituc, zonă situată la nord de Constanţa. Parte a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, grindul este una dintre cele mai valoroase teritorii ale României, zona fiind inclusă în patrimoniul mondial UNESCO. La fel de valoros este şi pentru dezvoltatorii imobiliari, care "coc" aici un megaproiect.


28 iunie 2008
În patria trîntorilor, albina e falimentară!
AFACERE ANEMICĂ ● Apicultorii – subvenţii condiţionate şi concurenţă chinezească
Negustorii oferă preţuri mici pentru produsele apicole, subvenţiile sînt condiţionate, iar China, Argentina şi, mai nou, ţările africane trimit în România miere de calitate mai slabă, dar la preţuri foarte mici.


27 iunie 2008
Canaraua din sînul viperelor
DEZINTERES ● Rezervaţia naturală nu s-a „ridicat“ la statutul de sit arheologic
Tropăind printr-o Dobroge prietenoasă, unde secolele se împletesc într-un „nu-ştiu-ce“, care fascinează şi care îmbie să descoperi şi noul, şi anticul, iar verdele se stacojeşte, iar stacojiul se pierde în galben, există un loc care ne face să uităm cine sîntem şi ne duce departe de treburile lumeşti. Se deschide, deşi pare că te înconjoară. Te respinge, deşi parcă te înghite. Te alină, deşi pare să te respingă.

Hagienii gunoaielor
PUTE, DAR FACE BANI ● Rezervaţie „protejată“ de vecini duhnitori
Dacă vrei să faci la mare şi altceva decît plajă şi-ţi plac junglele, încearcă rezervaţia de la Hagieni, aflată la 10 km de Mangalia. Dar ţine-te de nas pînă ajungi la pădure, ca să nu-ţi vomiţi vacanţa prin gropile de gunoi.

Dinozaurii din stînci
DEGRADARE ● Faleza fosiliferă din Cernavodă se prăbuşeşte încet, dar sigur
Puţini sînt cei ce ştiu că atunci cînd vin spre mare, dacă-şi aruncă privirea în dreapta, la malul în care se înfige podul de la Cernavodă, văd o rezervaţie fosiliferă care te lasă să citeşti în stîncă o istorie care te duce pînă hăt, departe, la vremurile cînd reptilele gigantice erau stăpînii Terrei.


26 iunie 2008
La grătar în Rezervaţia Fîntîniţa – Murfatlar
BĂTAIE DE JOC ● Fripturiştii lasă în urma lor stive de gunoaie care distrug aria protejată
De cum dă firul ierbii şi soa­re­­le începe să dez­mor­ţeas­că pofta de viaţă a vie­tă­ţilor mai mici sau mai mari, fie ele miriapode, apode sau bi­pe­de, week-end de week-end, Re­zer­va­ţia Fîntîniţa – Murfatlar se află sub ase­diu. Sute de oameni se nă­pus­tesc asu­pra pădurii, strivind monumentele na­tu­rii sub roţile maşinilor.

Delta, încă folosită pentru agricultură
TULCEA ● Reconstrucţia ecologică a fost abandonată
Visul lui Nicolae Ceauşescu, acela de a face din Delta Dunării unul dintre grînarele României, este încă o realitate, la mai bine de 18 ani de la moartea dictatorului.

Volbura de nisip
&l
Citeşte mai multe despre:   national,   mediu,   zonă,   parcul,   bani,   oamenii,   dunării,   natural,   munţii,   parcului,   iulie,   porţile fier,   porţile,   pădure,   sînt,   natural portile,   ceahlau,   parcul national,   parcului natural,   descoperirea româniei '08,   dubova,   rangerul,   cazanele,   natural por

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de