x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Hagienii gunoaielor

0
Autor: Carmen Plesa 27 Iun 2008 - 00:00
Hagienii gunoaielor


PUTE, DAR FACE BANI ● Rezervaţie „protejată“ de vecini duhnitori
Dacă vrei să faci la mare şi altceva decît plajă şi-ţi plac junglele, încearcă rezervaţia de la Hagieni, aflată la 10 km de Mangalia. Dar ţine-te de nas pînă ajungi la pădure, ca să nu-ţi vomiţi vacanţa prin gropile de gunoi.

Amiaza a încins la Hagieni cărările cu buruieni înalte de un stat de om. Miroase greoi a flori şi a grajd. Satul tătarilor doarme de prînz, în casele lui dărăpănate, încinse cu garduri făcute din pietre suprapuse. E lacăt pe uşa cîrciumii, lacăt la bătrînul magazin sătesc, lacăt la geamie.

Un tătar tînăr apare pe uliţa din capătul satului, purtînd o fetiţă în braţe şi trăgînd-o pe alta de mînă. „Pădurea Hagieni? Întrebaţi la un bătrîn. Nu ştiu la care.“ Iar cărări, iar buruieni, de după care caută absenţi spre noi măgari legaţi. La Hagieni, măgarul e baza acum. Caii aprigi ai tătarilor au rămas doar de poveste. Abia în celălalt capăt al satului sîntem lămuriţi dintr-o căruţă de gospodari: „La nea Petru Tudose să vă duceţi pentru pădure, că noi nu sîntem de pe aici. Nea Petru are mai mult de 100 de ani“.

AMINTIRI DE CENTENAR. Curtea casei lui nea Petru n-are poartă. „Spune că are 104 ani, dar în ultimul buletin pe care i l-au dat de la Primărie are 97. Vorbeşte bine, dar uneori se mai pierde“, ne spune Rema, în jurul căreia se zbenguiesc doi copii cu ochi migdalaţi. „Cînd eram eu copil, aici era tot Pădurea Hagienilor. Nu era un sat, erau nişte vizuini şi nişte cocioabe într-un crîng. Agilar îi spunea locului atunci“, îşi aminteşte bătrînul, care a prins de copil vremea în care Pădurea Hagienilor nu fusese ciuntită. Mai ştie şi despre caii cu care se întreceau tătarii la marginea pădurii. Despre bîlciul care venea aici. Despre luptele tătărăşti. Şi despre o regină îşi mai aminteşte nea Petru.

ÎN DRUM SPRE BALCIC… „Regele a adus aici multe animale din Spania. A adus şi cerbi, căprioare, lupi. Cînd venea regina pe aici, la toţi copiii le dădea pacheţele. L-am văzut o dată şi pe cel mic, pe Mihai. Avea cam 7 ani“, spune nea Petru. Amintirile despre pădure, despre familia regală, despre tătarii iuţi la mînie care se tăiau din orice, se amestecă cu cele din război. Cu cele despre cînd a fost împroprietărit la Hagieni. „Apoi mi-au luat pămîntul. Mi-au mai dat mai pe urmă o bucată din el. Am făcut casa asta“, spune bătrînul. Nu-şi mai aminteşte cînd a făcut-o. Doar că a adus pietre de la carieră ca s-o ridice. „Ceauşescu vîna şi el aici. Îşi adusese mufloni şi-i ţinea într-un ţarc“, spune nea Petru.

De rămas bun, Ergean, băieţelul de 4 ani care s-a jucat în curte prin jurul nostru, vrea să ne arate calul lui. E un bardou chinuit, cu picioare subţirele, dintr-o mamă măgăriţă şi un armăsar. Şi vesela amintire a cailor cu care se întreceau tătarii lui nea Petru la Pădurea Hagienilor păleşte în fragilitate paşilor bardoului, care nu pare să aibă prea multe şanse să alerge vreodată.

Pentru cei cîţiva tineri din Hagieni, rezervaţia aflată la doi paşi de satul lor e loc pentru cîte o mică distracţie şi eventual o mică sperietură, cînd apare vreo viperă cu corn. Pentru bătrîni, Pădurea Hagienilor e un loc al cîtorva amintiri, multe prinse din vecini şi rubedenii demult plecate la cimitirul cu semilună. Iar pentru toţi cei săraci, e locul de strîns vreascuri pentru focul din vatră.

Colcăie şi duhneşte

Peste cîmpuri, pădurea e aproape. Pe şosea, cu maşina, plecînd din satul Hagieni, drumul ocoleşte cît să arunce turistul care vrea să ajungă la rezervaţie în groapa de gunoi a comunei Limanu. Pute, musteşte şi colcăie. Cu cîţiva metri înainte de groapă, un panou ruginit te avertizează că primeşti amendă dacă arunci gunoi în zonă. Groapa are şi cerber, cu uniformă şi gheretă pentru odihnă. „Vreţi să aruncaţi nişte gunoi?“, întreabă amabil paznicul. „Păi, am vrea, dar scrie că e interzis şi e şi pădurea aici, să nu luăm amendă“, ne codim de formă. „Aveţi mult gunoi? Din ăsta de la construcţii?“. Omul se vede că s-a adaptat ritmului imobiliar din zonă. „Da, moloz, din astea… Cît face ca să-l aruncăm aici?“ „Trebuie să mergeţi la domnul Neagu, la Căminul Cultural din Limanu, şi dumnealui vă face tariful. Apoi vin maşinile lor şi vi-l iau“, explică paznicul. Groapa de gunoi e populată cu oameni şi căruţe. Strîng fier vechi şi pet-uri, pe care le vînd în oraş. Se uită speriaţi cînd îi întrebăm cu ce treburi prin groapă. „Că doar nu furăm, că sînt de la gunoi. Le strîngem şi le dăm în Mangalia.“ Faceţi un lucru bun, zicem şi noi, că doar le reciclaţi. Dar oamenii se uită în continuare suspect la noi şi se pornesc din nou să explice că ei de la groapă nu fură, doar adună sticlele de plastic şi le vînd „pentru o pîine“. Au saci mari, de nu pot să-i cuprindă doi oameni. Unii ne spun că un asemenea sac umplut cu pet-uri are vreo zece kg. Alţii zic vreo 15. Alţii 20. Unii spun că primesc pe kilogramul de plastic 20 de bani, alţii vorbesc de vreo 40.

E ilegal, dar dacă plăteşti...

Nicolae Urdea e vechiul şi totodată noul primar de la Limanu. Recunoaşte că groapa de la Hagieni nu e autorizată. „Dacă nu-l aruncăm noi acolo, oamenii o să-l arunce aiurea, pe cîmp. Noi am luat pentru comună şi maşini de gunoi moderne. Am pus un preţ foarte mic pentru locuitori, ca să le ridicăm gunoiul. O sumă pentru care omul îşi dă seama că nu are rost să meargă să arunce gunoiul aiurea“, mai spune primarul. „Şi-l aruncaţi lîngă o rezervaţie…“ „Nu e aşa de aproape rezervaţia. Oricum, o să desfiinţăm groapa de la Hagieni pînă la sfîrşitul anului, aşa cum am făcut şi cu cea de la 2 Mai.“ Parcă şi văd înflorind panseluţele pe muntele pestilenţial. „Şi atunci oamenii nu vor arunca gunoiul pe cîmp?“ „Aaaa, nu. O să-l ducem la groapa autorizată de la Mangalia“, asigură Urdea. Şi acum de ce nu-l duceţi? „Pentru că e scump“, răspunde senin primarul. Urdea spune că nu ştie ce tarif percepe primăria celor care vor să arunce gunoiul la Hagieni. Primăria Limanu percepe taxă ca să te lase să arunci gunoiul într-un loc în care e interzis să-l arunci. Satul Limanu are maşini de gunoi ecologice şi părculeţe. În deal, la Hagieni, sat care aparţine tot de comuna Limanu, oamenii trăiesc cu groapa de gunoi sub nas, iar copiii lor se chinuiesc să ia note bune, după ore de mers prin noroi pînă la şcoală, ca să fie trimişi la Bucureşti. Nu-i trimite Primăria Limanu, din banii strînşi pentru depozitarea ilegală a gunoiului, ci o fundaţie din Turcia.

Fiţe cu peisaj de moloz

Groapa de lîngă satul Hagieni nu este însă singurul vecin care pute al rezervaţiei. Dacă mergi spre pădure de la Mangalia, vezi că lîngă noul cartier de vile fiţoase ridicate înainte de intrarea în rezervaţie zac alte mormane de gunoi menajer şi nelipsitul moloz de la casele care cresc în zonă, pe principiul ciupercilor după ploaie. Norocul rezervaţiei de la Hagieni este vegetaţia de tip mediteraneean, foarte deasă. O pădure ca o junglă, cu puţine cărări, şi acelea foarte înguste şi întunecate de crengile care se înfig în drumul vizitatorului. Aşa că basculantele n-au cum să se strecoare mai departe de marginea ei, pe care într-o vreme o căptuşiseră de moloz. Şi de atenţiile galante ale turiştilor – hîrtii, pet-uri, conserve şi grătare – pare să fi scăpat rezervaţia, cu cîteva excepţii rătăcite în cîte un luminiş. O fi şi prezenţa viperei cu corn o piedică în calea turismului manelisto-grătăristic.



26 iunie 2008
La grătar în Rezervaţia Fîntîniţa – Murfatlar
BĂTAIE DE JOC ● Fripturiştii lasă în urma lor stive de gunoaie care distrug aria protejată
De cum dă firul ierbii şi soa­re­­le începe să dez­mor­ţeas­că pofta de viaţă a vie­tă­ţilor mai mici sau mai mari, fie ele miriapode, apode sau bi­pe­de, week-end de week-end, Re­zer­va­ţia Fîntîniţa – Murfatlar se află sub ase­diu. Sute de oameni se nă­pus­tesc asu­pra pădurii, strivind monumentele na­tu­rii sub roţile maşinilor.   

Delta, încă folosită pentru agricultură
TULCEA ● Reconstrucţia ecologică a fost abandonată 
Visul lui Nicolae Ceauşescu, acela de a face din Delta Dunării unul dintre grînarele României, este încă o realitate, la mai bine de 18 ani de la moartea dictatorului.

Volbura de nisip
PLAJA SULINA ● Protecţie ecologică vs investiţii 
Ultima plajă sălbatică a Eu­ropei, cea de la Sulina, este de mai mulţi ani în pericol. „Chitit“ să scoată localitatea din sărăcia în care se zbate, primarul singurului oraş din Delta Dunării aprobă de ani buni tot felul de proiecte de dezvoltare a plajei. Acestea sînt însă oprite de autorităţile de mediu, fie că e vorba de hoteluri, de parcuri eoliene sau de aerodrom.



25 iunie 2008
Căcănăria şi cimentul sting Luminiţa
Se ajunge uşor la Luminiţa. Laşi Petromidia în dreapta, faci prima la stînga pe un drum de ţară, mergi, mergi, mergi – o ţii drept! –, dai de maşini de mare tonaj care scot gaze şi nori de praf ca un suprapoderal înnebunit după iahnie. Apoi treci pe lîngă Căcănărie, gîndindu-te cum ar fi dacă toţi oamenii de pe pămînt ar mînca numai iahnie. Şi intri liniştit în Luminiţa.

Ski-jet-ul şi căluţul de mare
DIFICULTĂŢI ● Birocraţie şi neputinţă în sancţionarea intruşilor în rezervaţie
Gard în gard cu portul Mangalia, mal în mal cu bulgarii, pe o suprafaţă de 5.000 de hectare se întinde ditamai rezervaţia marină, unica de acest fel din ţara noastră. Şi dacă tot o avem, de ce să nu o protejăm, ar zice unii, sau de ce să nu ne batem joc de ea, ar zice alţii.

Coasta se surpă cu ajutor de la oameni
INUTIL ● Planul naţional de gospodărire integrată a zonei nu s-a aplicat
150-300 de metri. De la această distanţă îţi permitea o lege din 2001 să construieşti pe faleza de la malul Mării Negre. Betoane, lemn, orice.


24 iunie 2008
Ucigaşii de delfini
Pescarii cu Lexus ucid delfinii cu lăcomie în timpul pescuitului de calcan. De cele mai multe ori, aceste vietăţi sfîrşesc putrezind de plaje. În Cheile Dobrogei, un afacerist local, construieşte un lac fără acord de mediu şi spune că nu are nevoie de avizul vreunui "imbecil colorat politic".

Cheile Dobrogei pier pe mîna politicului
TRASEU ● Din rezervaţia domesticită în civilizaţia sălbatică
Omul de afaceri Cameliu Babinciuc îşi construieşte, sfidînd legea, hotel şi cîrciumă, heleşteie şi birouri în coasta Rezervaţiei Cheile Dobrogei. El nu se teme că îşi va pierde banii. Chiar fără avizele necesare, construieşte diguri şi mută albia Rîului Casimcea. A cheltuit pînă acum, conform declaraţiei sale, două milioane de euro. Şi merge mai departe.

La Adamclisi, ca în antichitate
DELĂSARE ● Trecutul glorios stă pe aceeaşi stradă cu prezentul indiferent

Unui turist care vine la mare i-ar putea veni ideea, după cîteva zile de plajă, să viziteze anumite locuri ce vorbesc despre istoria noastră. Ruinele din Dobrogea nu spun însă poveşti, iar în apropiere nu sînt amenajate locuri de recreere pentru călătorul obosit.


23 iunie 2008
Prădătorii de la Cheile Dobrogei
În buza rezervaţiei Cheile Dobrogei se construieşte ilegal un lac artificial de agrement, garnisit cu toate acareturile unui viitor complex turistic care va modifica habitatul zonei protejate. Deşi nu are un aviz de mediu, omul de afaceri constănţean Cameliu Babinciuc excavează zona cu aceeaşi determinare ca la Canalul Dunăre – Marea Neagră şi declară că oricum el va ieşi victorios.

Templele naturii şi duşmanii lor naturali
MANIFESTUL CARAVANEI ● Nu vrem să trăim într-o ţară împuţită, sufocată de gunoaie, mutilată de buldozere şi otrăvită de poluare
Am pornit la drum în Caravana Jurnalul Naţional, pentru al cincilea an consecutiv, să descoperim pentru voi România. De astă dată, treaba noastră este să vă povestim, în cuvinte şi imagini, despre România verde, despre prietenii şi duşmanii ei.
Citeşte mai multe despre:   pădurea,   rezervaţia,   petru,   limanu,   gunoi,   groapa,   hagieni,   descoperirea româniei '08,   cheile dobrogei

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de