x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

La grătar în Rezervaţia Fîntîniţa – Murfatlar

0
Autor: Paula Anastasia Tudor 26 Iun 2008 - 00:00
La grătar în Rezervaţia Fîntîniţa – Murfatlar


BĂTAIE DE JOC ● Fripturiştii lasă în urma lor stive de gunoaie care distrug aria protejată
De cum dă firul ierbii şi soa­re­­le începe să dez­mor­ţeas­că pofta de viaţă a vie­tă­ţilor mai mici sau mai mari, fie ele miriapode, apode sau bi­pe­de, week-end de week-end, Re­zer­va­ţia Fîntîniţa – Murfatlar se află sub ase­diu. Sute de oameni se nă­pus­tesc asu­pra pădurii, strivind monumentele na­tu­rii sub roţile maşinilor.    

Ca să ajungi la Fîntîniţa, imediat după ieşirea din Murfatlar spre Adamclisi e un drumeag de pămînt care o ia pieziş din şosea prin pă­du­re. Dar asta este doar una din căile de acces pe care se înghesuie în fiecare sîmbătă şi duminică şi­ruri in­terminabile de maşini. Drumul prin pădurice se termină într-o po­iană largă, aflată la poalele dea­lu­lui, de unde începe rezervaţia. Ast­fel că în zilele sfîrşitului de săp­tă­mî­nă poiana se transformă într-o imensă parcare, unde, printre ma­şini, se întind mese, se aştern pă­turi, se aprind grătare, că, de pri­veşti de sus toată această des­fă­şu­ra­re cîmpenească, greu mai re­u­şeşti să vezi iarba. Un furnicar uman, metalic, afumat şi zgomotos, care duduie de manelele ce se bu­­lu­­cesc pe uşile autoturismelor trase pe pajişte şi se amestecă dea­su­pra rezervaţiei într-o cacofonie năucitoare. 

În mijlocul pajiştii tronează un panou care avertizează cu litere de-o şchioapă că am păşit în Rezervaţia Naturală Fîntîniţa – Murfatlar, cu informaţii despre loc, dar şi doldora de indicaţii despre normele de conduită în rezervaţie impuse de lege. În stînga lui, la cîţiva metri, un maldăr de gunoaie... buluc. În imediata ve­ci­nă­tate a pajiştii fremătînde se află un popas turistic deschis din vremuri pre­re­vo­lu­ţi­o­nare, practic un adăpost spaţios îm­potriva aglo­me­raţiei, a mizeriei şi, parţial, a zgomotului. În faţa lui e un container de gunoi, însă nu tot­deauna turiştii îl ni­me­r­esc, aşa că acesta zace mai mult gol, îm­pre­surat de o stivă urît mirositoare.

Pînă sus, pe platou – în inima rezervaţiei –, urci pe o potecuţă printr-o pădure umbroasă de stejari  pufoşi sau brumării, arţari, căr­pi­ni­ţe şi meri pădureţi şi treci pe lîn­gă izvorul Fîntîniţa, care-a fost captat şi betonat, în jgeabul căruia  plutesc non­şa­lant diverse ambalaje. Ajungi sus pe platou cu speranţa unei oaze de linişte, în care să-ţi poţi ordona suflul şi gîndurile, însă observi cu ciudă că potecuţa abrup­tă nu e singurul drum de acces şi că mulţi trotuarişti au găsit o cale mult mai facilă de a urca în vîrful dealului – cu maşina.
„Rezervaţia Fîntîniţa e parţial distrusă din cauza pantofarilor“, ne-a spus părerea biologul Marian Tudor. „Este spaţial foarte mică, iar cea mai importantă zonă din punct de vedere floristic este zona de platou.“ Zonă care sîmbătă era o adevărată parcare „de vreo 40 de maşini“, după cum ne-a povestit patronul popasului din vale. 

GUNOAIE, MAŞINI ŞI ATV-uri.
„Eu am pus containerul ăla, dar lumea vine şi aruncă pe lîngă. Eu plătesc gunoiul, deşi nu era responsabilitatea mea, dar am făcut-o că nu-mi place mize­ria. Ocolul Silvic vine o dată pe săp­tămînă, lunea, şi curăţă tot ce ră­mîne după week-end. Au făcut şan­ţuri ca să nu se mai intre cu ma­­şinile peste tot, dar lumea vine cu lopeţi – i-am văzut cu ochii mei – şi dacă le atragi atenţia, îţi zic: «ce-i, mă, pădurea lu’ mă-ta?» Rişti să te trezeşti şi cu o lopată-n cap“, ne povesteşte amărît Enache Ciabuca. 

Marius Skolka, conferenţiar universitar doctor şi secretar ştiin­ţific al Facultăţii de Ştiinţe ale Na­tu­rii, Universitatea Ovidius, ne-a po­vestit şi el despre şanţurile făcute de Ocolul Silvic pentru a li­mi­ta accesul cu maşina în re­zer­vaţie, „dar fostul primar, Crivi­neanu par­că, în campania electorală a intrat cu volele şi a acope­rit şanţurile, că a făcut acolo serbări cîmpeneşti“. Un alt pericol pe care ni l-a descris conferenţiarul sînt „ATV-urile, noul sport naţional, cu care se intră prin pădure pînă sus pe platou, pe coas­tele de calcar...“, parte care, conform APM Constanţa, „reprezintă zona cea mai interesantă a rezervaţiei“ din punct de vedere geolo­gic şi geomorfologic. Despre atevişti ne povestise şi patronul popasului: „Fac raliuri pe-aici, pun frîne bruşte, ridică praful, urcă pe potecă sau pe coastele alea... agaţă plan­tele, le smulg, rup crengi...“.

LOC DE ARUNCAT CÎINII.
„Şi altă problemă mare sînt cîinii, domnule“, continuă Enache Ciabuca, pornit să pomenească toate pro­blemele cu care se confruntă, cu speranţă în efectul mediatizării. „Vin cu cîini şi-i aruncă aici, îi abandonează, de s-a umplut toată pă­durea de cîini maidanezi, chiar dacă scrie pe panoul ăla mare cît toate zilele că e interzis accesul animalelor domestice în ariile protejate. Noi am împărţit fluturaşi despre importanţa rezervaţiei, am mai încercat să le explicăm oamenilor, mai trimit oamenii mei să adune gunoaiele, am paznic care urmăreşte toată zona asta, că şi noaptea e periculos. De 1 mai rupeau copacii pe-aici, am chemat poliţia, au venit, dar le-au dat doar avertisment“. 

JARUL DIN IARBĂ.
Turiştii vin, îşi fac grătarul, însă, după ce distracţia s-a terminat şi maţul s-a umplut, aruncă jarul pe jos, uitînd să-l mai stingă. „Mai rămîn şi noaptea şi fac grătar, fac foc de tabără în pădure... De multe ori le ducem noi bidoane cu apă să stingă jarul. Păi, anul trecut nu a luat foc sus pe platou? Au venit două au­tospeciale de la pompieri!“, ne-a povestit proprietarul popasului. „Incendiul? Tot de la turişti de-ăştia nesăbuiţi. Ei stăteau şi se uitau hlizindu-se, în timp ce noi cu pompierii ne luptam să stingem focul. Sigur că n-au voie să facă focul în pădure, dar dacă le spui, te şi bat. Poliţia vrea să medieze, nu să se implice, iar Garda de Mediu vine să ne controloze pe noi, nu se complică însă cu turiştii, să ia în­ju­ră­turi“, ne-a povestit şi lucrătorul de la Ocolul Silvic.

PISICILE ZBURĂTOARE.
După cum ne-au obişnuit deja, instituţiile statului umblă şi în acest caz cu pasărea mîţei. Garda de Mediu Constanţa, prin comi­sarul-şef Vasile Petro, ne-a spus că atît timp cît rezervaţiile au un custode – Ocolul Silvic –, el trebuie să se ocupe şi de partea aceasta de control şi amenzi. „Nu spun că nu e şi treaba noastră, dar înainte de asta, este treaba lor. Nu am avut motive pînă acum să intervenim, nu ne-au cerut sprijinul. Cînd ştim că ariile protejate sînt în grija cuiva ne abatem şi noi atenţia la altele mai mari şi mai importante – cum ar fi marii poluatori, alte probleme cerute de UE. Ar trebui acţionat totuşi dacă lucrurile stau aşa“, a continuat acesta auzind de pro­blemele de care se lovesc lucrătorii silvici, care riscă să ia şi bătaie de la turiştii stropiţi din belşug cu bere. „Să formăm nişte echipe, cu poliţie, cu jandarmi şi să încercăm măcar aşa să-i educăm pe oameni dacă altfel nu se poate. Însă, atunci cînd sînt implicate mai multe instituţii, lucrurile nu merg foarte uşor...“

Pe de altă parte, directorului tehnic al Direcţiei Silvice Constanţa, Gheorghe Caragheorghe, nu i se pare o soluţie aplicarea de amenzi şi merge pe ideea de conştientizare a populaţiei. Însă ştie că sînt necesari ani buni...

Toate activităţile interzise care sînt vizibile pe panoul din poala dealului sînt călcate în picioare de turişti. Mulţi dintre ei nu au nici măcar curiozitatea să citească, doar, poate, cei care-şi întind gră­tarele şi mesele sub el. Una dintre ele este „culegerea şi comercializarea plantelor (...) din locuri declarate monumente ale naturii sînt interzise“, reglementată prin art. 60 din Legea protecţiei mediului nr. 137, din 1995. Iar în Rezervaţia Fîntăniţa sînt cel puţin trei plante declarate monument al naturii, după cum reiese din panoul de avertizare. În plus, chiar locul însuşi se află menţionat în Legea nr. 5, din 2000, la capitolul „Rezervaţii şi monumente ale naturii“. „Bujori nici nu ştiu dacă mai sînt“, ne spune Enache Ciabuca, „de liliac ce să mai spun, că vin de sus cu braţele pline de liliac şi-i lasă rupţi pe-aici. Sau culeg flori şi le duc la piaţă“.

Panourile din pădure au fost mai multe, însă singurul rămas e cel de la baza dealului. Unele au fost furate pentru fier vechi, altele... „am avut un panou mare pe care scria detaliat speciile ce trăiesc în rezervaţie... tot ce era necesar. Dar într-o iarnă l-au făcut sanie. Ar fi o soluţie împrejmuirea rezervaţiei, dar Ocolul Silvic de-abia are bani ca să curăţăm pădurea la început de săptămînă. Din fericire, ne-a mai dat şi Primăria cîte-o mînă de ajutor“, ne-a explicat lucrătorul silvic.


Pădurea „ocrotită“

De pe site-ul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa am aflat că Fîntîniţa se întinde pe o suprafaţă de 66,40 hectare, fiind declarată re­zer­va­ţie floristică şi faunistică. De aici au fost descrise 515 specii de plan­te caracteristice zonei de sud a Dobrogei. Tot aici îşi dau întîlnire specii de origini diferite, predominînd cele pontice, balcanice, continentale, submedi­teraneene şi eurasia­tice (...) 
Din rezervaţia Fîntîn­iţa au fost descrise specii de plante noi pentru ştiinţă, motiv pentru care majoritatea poartă epitetul Murfatlar. Valoarea ştiinţifică a re­zervaţiei naturale Fîntîniţa constă în prezenţa unor specii rare de floră şi faună, care se găsesc fie numai în Dobrogea, fie numai în partea de sud a ţării. Una dintre plantele specifice locului, considerată monument al naturii, este Paeonia tenuifolia, mai cunoscută sub numele bujorul de stepă. 
Rezervaţia adăposteşte şi nu­me­roase specii de animale, carac­te­­ristice zonelor de stepă dobrogeană: dihorul de stepă, dihorul pă­tat, grivanul, broasca ţestoasă do­brogeană. Rezervaţia se si­tu­ea­ză la sud-vest de oraşul Basarabi şi la est de satul Siminoc. Aria a fost pusă sub protecţie de  autorităţile locale încă din anul 1962.


25 iunie 2008
Căcănăria şi cimentul sting Luminiţa
Se ajunge uşor la Luminiţa. Laşi Petromidia în dreapta, faci prima la stînga pe un drum de ţară, mergi, mergi, mergi – o ţii drept! –, dai de maşini de mare tonaj care scot gaze şi nori de praf ca un suprapoderal înnebunit după iahnie. Apoi treci pe lîngă Căcănărie, gîndindu-te cum ar fi dacă toţi oamenii de pe pămînt ar mînca numai iahnie. Şi intri liniştit în Luminiţa.

Ski-jet-ul şi căluţul de mare
DIFICULTĂŢI ● Birocraţie şi neputinţă în sancţionarea intruşilor în rezervaţie
Gard în gard cu portul Mangalia, mal în mal cu bulgarii, pe o suprafaţă de 5.000 de hectare se întinde ditamai rezervaţia marină, unica de acest fel din ţara noastră. Şi dacă tot o avem, de ce să nu o protejăm, ar zice unii, sau de ce să nu ne batem joc de ea, ar zice alţii.

Coasta se surpă cu ajutor de la oameni
INUTIL ● Planul naţional de gospodărire integrată a zonei nu s-a aplicat
150-300 de metri. De la această distanţă îţi permitea o lege din 2001 să construieşti pe faleza de la malul Mării Negre. Betoane, lemn, orice.


24 iunie 2008
Ucigaşii de delfini
Pescarii cu Lexus ucid delfinii cu lăcomie în timpul pescuitului de calcan. De cele mai multe ori, aceste vietăţi sfîrşesc putrezind de plaje. În Cheile Dobrogei, un afacerist local, construieşte un lac fără acord de mediu şi spune că nu are nevoie de avizul vreunui "imbecil colorat politic".

Cheile Dobrogei pier pe mîna politicului
TRASEU ● Din rezervaţia domesticită în civilizaţia sălbatică
Omul de afaceri Cameliu Babinciuc îşi construieşte, sfidînd legea, hotel şi cîrciumă, heleşteie şi birouri în coasta Rezervaţiei Cheile Dobrogei. El nu se teme că îşi va pierde banii. Chiar fără avizele necesare, construieşte diguri şi mută albia Rîului Casimcea. A cheltuit pînă acum, conform declaraţiei sale, două milioane de euro. Şi merge mai departe.

La Adamclisi, ca în antichitate
DELĂSARE ● Trecutul glorios stă pe aceeaşi stradă cu prezentul indiferent

Unui turist care vine la mare i-ar putea veni ideea, după cîteva zile de plajă, să viziteze anumite locuri ce vorbesc despre istoria noastră. Ruinele din Dobrogea nu spun însă poveşti, iar în apropiere nu sînt amenajate locuri de recreere pentru călătorul obosit.


23 iunie 2008
Prădătorii de la Cheile Dobrogei
În buza rezervaţiei Cheile Dobrogei se construieşte ilegal un lac artificial de agrement, garnisit cu toate acareturile unui viitor complex turistic care va modifica habitatul zonei protejate. Deşi nu are un aviz de mediu, omul de afaceri constănţean Cameliu Babinciuc excavează zona cu aceeaşi determinare ca la Canalul Dunăre – Marea Neagră şi declară că oricum el va ieşi victorios.

Templele naturii şi duşmanii lor naturali
MANIFESTUL CARAVANEI ● Nu vrem să trăim într-o ţară împuţită, sufocată de gunoaie, mutilată de buldozere şi otrăvită de poluare
Am pornit la drum în Caravana Jurnalul Naţional, pentru al cincilea an consecutiv, să descoperim pentru voi România. De astă dată, treaba noastră este să vă povestim, în cuvinte şi imagini, despre România verde, despre prietenii şi duşmanii ei.
Citeşte mai multe despre:   ne-a,   rezervaţia,   rezervaţiei,   sînt,   descoperirea româniei '08,   cheile dobrogei,   fîntîniţa,   ocolul silvic

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de