x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Pe drumul verde al Maramureşului

0
Autor: Carmen Plesa 09 Iul 2008 - 00:00
Pe drumul verde al Maramureşului


TURISM ECOLOGIC ● Tradiţii, natură, aer curat, mîncare sănătoasă
"Drumul verde al Maramureşului" este un proiect lansat de ecologişti în scopul promovării ideii de mediu curat şi de viaţă sănătoasă.

Caii putere de pe drumul verde al Maramureşului sînt doi: Şoimu şi Lisu. Nu fac vrum-vrum, ci cling-cling din clopoţeii de la gît. Nu scîrţîie din frîne decît un fel de greieri rătăciţi pe marginea drumului, în dimineaţa de vară. La "volan" e Văsălie şi vitezele – parcă tot vreo două – se schimbă după vorba domoală care iese de sub clop. Miroase a pădure şi a rîu nervos de munte, fără urme de gaze de maşini, fabrici şi uzine. Amortizoarele sînt pe bază de fîn, peste care a fost aruncată o cergă. Iar sus, cerul e albastru. De cînd n-aţi mai văzut cerul? Doar cerul, fără capete de beton, oţel sau sticlă, fără avioane care poartă reclame la seminţe sau călători plecaţi la shopping în Dubai.

Iar cînd cărarea se îngustează nimeni nu te calcă pe picioare, nimeni nu se împinge să coboare "la prima". Doar nişte crengi de alun îţi zgîrie din cînd în cînd tălpile goale, dacă le-ai lăsat să atîrne în afara căruţei. Şi mai bine le-ai lăsa, că alunul e mai deştept decît o programare la salonul de masaj.

Drumul verde al Maramureşului e şi pentru mici, şi pentru mari. Şi pentru obosiţi, şi pentru energici. Traseul ţi-l alegi singur, căci drumul are mai multe variante, în funcţie de cum te ţin plămînii şi ce-şi doresc ochii să vadă. Lăsaţi micul dejun cu E-uri incluse de la hotel pentru altă dată. Ca să prindeţi puteri pentru drum, opriţi-vă la una din pensiunile din satele de pe traseu. Întindeţi pe pîinea făcută la cuptorul din curte nişte unt şi ceva dulceaţă de afine sau de cireşe, care n-au făcut cunoştinţă cu chimicalele înşirate pe borcanul de la supermarket. Laptele nu vine în cutiuţe parfumate şi nici în carton desenat cu văcuţe. Că văcuţa maramureşeanului e plecată deja la păscut şi nu are timp de şedinţe foto. Nu cereţi salamuri pictate cu porci veseli, ca să n-o întristaţi pe maramureşeanca  ce a trudit să facă în casă şuncă şi cîrnaţi.

TRASEUL DE PE VALEA MAREI. Dacă din buclele cu care vă îmbie harta drumului verde aţi ales Valea Marei, opriţi-vă întîi la Ocna Şugatag. Punctul de oprire e la Băile Vechi. Faceţi o plimbare la lacurile sărate formate după prăbuşirea galeriilor vechii ocne. Printre ele, ciudatul Gavril, care a păstrat la suprafaţă şi apă dulce. Uitaţi-vă şi-n Tăul fără fund. Legenda spune că adîncimea sa e de nemăsurat, dar geografia o arată la vreo 33 de metri.

Spre vest, drumul vă duce la Hoteni. Ajungeţi un pic cam tîrziu pentru Tînjaua de pe Mara, care se ţine, de obicei, în prima săptămînă din mai. Atunci, sătenii îl sărbătoresc pe cel mai harnic gospodar dintre ei. Cel ales este tras de tinerii din sat cu tînjalele (proţapurile cu care se prind vitele la plug) pînă la rîu, unde se vor scălda. Dacă vă nimeriţi în Hoteni la 2 august, prindeţi-vă în "Hora din şopru" de la casa gospodarului Ion Pop "Popicu". Dacă vă mai ţin puterile după horit, trageţi o fugă şi pînă la broaştele ţestoase care lenevesc în Tăurile de la Hoteni.

VÎLTOAREA HĂRNICEŞTILOR. Următoarea oprire e la Hărniceşti, unde nu trebuie să rataţi vîltoarea. Dacă nu aveţi vreo cergă de spălat, o să vă mulţumiţi şi admirînd gospodinele. Le găsiţi la vîltoare, cu braţul de cergi, mai ales înainte de sărbătorile mari.

"Fiecare îmi aduce ce poate şi după cum îl lasă inima – ouă, făină, o bucăţică de carne. Nu iau bani pentru spălat", spune stăpîna vîltorii. Pe maramureşeancă au ajuns-o vremurile, bătăile şi impozitele comuniştilor. Au vrut să-i ia vîltoarea, moara şi piua pe care le moştenise de la soacră. Dar nu s-a dat bătută. Poartă negrul văduvelor, după ce soţul i-a fost omorît. De oameni răi, de oameni invidioşi. Făptaşul nu s-a aflat.

Într-o parte a casei din lemn e vîltorea, care răscoleşte lîna cergilor mai nervos, dar mai blînd decît o maşină de spălat. Lipită de casă e moara pentru porumb, care e vecină cu piua. Acolo se fierb şi se bat ţesăturile din lînă din care încă se mai fac sumanele maramureşene.

S-a luptat pentru moştenirea ei cu toţi, pînă au ajuns-o bătrîneţile şi boala. Acum a vîndut vîltorea, moara şi piua. N-a mai avut pentru cine să le ţină. Copiii au plecat la oraş, unde şi-au făcut rost. Adică vilă în Baia Mare şi serviciu bun.

Dacă aţi reuşit să vă dezlipiţi ochii din apele vîltorii şi aţi înţeles şi cum funcţionează piua, opriţi-vă şi la bătrîna casă Iurca. Are mai bine de două secole de viaţă şi a fost ridicată de un boier din Călineşti.

COVOARE VOPSITE CU PLANTE. Deseştiul e la o aruncătură de băţ. Aici trebuie să vedeţi  odăiţa cu obiecte tradiţionale şi covoare făcute în casă şi vopsite natural a doamnei Pop. Vă puteţi aşeza la chiara (un război de ţesut mai mic) meşterit de socrul Mariei Pop. O să vă uite timpul între stejar, cruşin, sunătoare sau coajă de arin. Nu, nu cresc în odăiţă. Trăiesc în covoarele de aici, care şi-au luat culorile doar din aceste plante. Tehnica e migăloasă şi cere timp. Şi pentru făcut, şi pentru admirat. Cu siguranţă nu veţi pleca de aici cu vreo amprentă de vopsea chinezească pe haine.
Sub odăiţa îmbrăcată tradiţional veţi găsi şi farmacia verde a doamnei Pop. Toate produsele sînt făcute din plante.

Dacă ajungeţi devreme în dimineaţă sau pe seară, la Deseşti vă întîlniţi cu ciuperci uriaşe, purtate în coşărci de culegătorii pricepuţi. Ciupercile sînt uscate la laboratorul din sat, apoi călătoresc spre Italia, unde vor fi băgate la conservă.

La Deseşti trebuie să intraţi şi la biserica de lemn "Sfînta Paraschiva", pictată de Radu Munteanu. A fost ridicată în 1770 şi este declarată monument UNESCO. Nu vă aventuraţi prea mult prin cimitir. Nu umblă strigoi pe acolo, dar dacă nu apucă să vă spună vreun localnic, vă avertizăm noi: la una din margini daţi de "cîinii nănaşei". Vreo 30 de dulăi. Răi.

SPRE CHEILE TĂTARULUI. După ce aţi trecut prin Mara, unde mai intraţi o fugă la vîltoare şi admiraţi porţile maramureşene din sat, urcaţi pe lîngă rîu spre Cheile Tătarului. Puteţi să daţi o mînă de ajutor oamenilor ieşiţi la cosit sau la strîns fîn. Sau să-i încurcaţi, dar oricum maramureşenii o să vă cheme în casă şi o să vă cinstească cu horincă. Dacă e la vremea amiezii, cît de răcoroasă o fi ea în Maramureş, opriţi-vă la un singur păhărel, ca să nu vi se taie picioarele. Trebuie să mai urcaţi şi barajul de pe rîu. E din piatră naturală, suprapusă, aşa că veţi avea senzaţia că aţi vizitat şi piramidele egiptene, la o dimensiune mai mică.

STRĂINII. Şi oricum, ar fi politicos să nu vi se împleticească limba de la horincă atunci cînd veţi trece pe lîngă grupurile de turişti străini, care vă vor saluta de multe ori cu "Bună ziua" uşor stîlcit, dar repetat din drag de Maramureş şi de oamenii lui.

Dacă vă mai ţin puterile şi n-a apus încă soarele, lansaţi-vă în Cheile Tătarului. Opriţi-vă la stîne pentru caş şi urdă şi admiraţi văcuţele crescute după moda ecologică la una din ferme. Pregătiţi-vă însă de un nou drum pentru întîlnirea cu ele, deoarece în timpul zilei sînt lăsate să-şi aleagă singure păşunea, aşa că veţi avea ceva de urcat şi coborît pînă să le întîlniţi.

La întoarcere, daţi-vă clopul maramureşean mai pe spate şi puneţi umărul la încărcat buşteni în vreo căruţă. Dar după ce v-aţi asigurat că nu sînt furaţi. Dacă credeţi că mai faceţi faţă, acceptaţi un gît din horincă şi o bucată de slană din traista cu merinde a gospodarilor de la lemne.

Desertul costă doar efortul de a coborî din căruţă şi mînjirea degetelor. Pe marginea potecii găsiţi tufe de zmeură şi frăguţe. Dacă e spre toamnă, puteţi culege şi alune de pădure. Pe drumul verde al Maramureşului nu cresc în pahare de plastic sau caserole de supermarket.

Covoare vopsite cu plante

Cînd ajungeţi la Deseşti, întrebaţi de covoarele tradiţionale vopsite natural. Secretul lor cel mare îl ştie Maria Pop. Noi n-am găsit-o acasă, dar o tînără din sat ne-a deschis camera şi ne-a explicat cum ajung pe covoare culorile naturale. "Plantele sînt culese numai într-o anumită perioadă, cînd au pigmentul necesar şi sînt alese numai din zone nepoluate. Din stejar se obţine galben-cacao, din cruşin galbenul intens. Nuanţele de verde se obţin din sunătoare, din lemn dulce sau coada şoricelului. Pentru gri se folosesc mugurii de plop, iar pentru negru – sunătoarea. Roşul apare din scoarţa de arin", spune maramureşeanca. Covoarele vopsite natural prezentate la Deseşti nu sînt de vînzare, ci doar ca să fie admirate de turişti. "Străinii mai ales uită să mai plece, tot uitîndu-se la culori şi la motivele de pe covoare", spune maramureşeanca. Cei care comandă un covor ţesut în casă şi vopsit natural plătesc aproximativ 250 de euro un metru liniar.

La Irina, fără E-uri

Dacă pe drumul verde simţiţi miros de pîine proaspăt scoasă din cuptor, atunci v-aţi nimerit prin faţa casei Irinei Oancea, din Deseşti. Pensiunea "La Irina" este recomandată de organizatorii drumului verde pentru produsele naturale pe care le oferă. Pîinea de casă se face cu făină, apă, lapte, ouă şi drojdie. Produsele folosite sînt din gospodăria proprie. Turistele mai gospodine pot ajuta la frămîntarea pîinii, iar cele care sînt şi curajoase pot potrivi tăvile, cu ajutorul unei lopeţi, în uriaşul cuptor de cărămidă din curte. Cei care vor doar să admire o pot face legănîndu-se în scrînciobul din lemn din curte. Tot în cuptorul de cărămidă se fac, în tăvi, bucăţile de carne de pui, vită sau miel. Acolo se pregăteşte şi bulzul, care are brînză şi smîntînă obţinute tot în gospodărie. În aşteptarea mesei, domnii pot bea o horincă tradiţională, iar doamnele – vişinată, cireşată, afinată sau zmeurată făcută în casă, fără nici un fel de botez cu chimicale. Pentru cei care vor apă, ea este adusă de la izvor în cofere mari. Înainte de ciorbă, vine un platou cu şunculiţă făcută în casă, ceapă şi roşii. Legumele sînt mari, uneori brăzdate sau pătate, cu o culoare şi un gust pe care nu o să le găsiţi la cele "de Turcia", pentru că nu au fost tratate chimic. Un prînz cu ciorbă de văcuţă sau supă de pui cu tăiţei făcuţi în casă, friptură, sarmale sau orice mîncare tradiţională doriţi, plus un desert cu plăcinte, costă cel mult 30 de lei. Nu există porţii, fiecare îşi ia cît doreşte. În preţ sînt incluse şi horinca şi vişinata. Dacă vreţi să mîncaţi cireşe din copacul din curte, nu plătiţi nimic. Pensiunea nu stochează mîncare gătită la frigider şi nu congelează ciorbele. Produsele sînt proaspete şi durează cam o oră de la sosirea oaspeţilor pentru a fi preparate. Irina a fost apreciată la tîrgurile de produse naturale la care a participat pentru pîinea de casă pe care o face, dar şi pentru dulceţuri sau tăiţei. Pensiunea oferă şi cazare – o cameră costă între 80 şi 100 de lei. Masa este servită în foişorul din curte, unde veţi sta pe bănci din lemn acoperite cu cergi. Dacă aveţi nevoie de un ghid pe drumul verde, puteţi apela la Vlăduţ, băieţelul de 10 ani al familiei. Nu sînteţi taxat pentru serviciile de ghid şi vă puteţi baza pe cunoştinţele lui.

Un mediu curat

"Drumul verde al Maramureşului" a fost lansat de asociaţia EcoLogic din Baia Mare. Reuneşte mai multe trasee, care pot fi făcute pe jos sau cu mijloace de transport nemotorizate: căruţă (sanie, iarna), bicicletă. Primul traseu a fost inaugurat în 2006, sub titlul "Drumul moştenirii maramureşene". Scopul proiectului "verde" este de a promova un mediu curat şi un stil de viaţă sănătos. Cazarea se poate face la pensiunile de pe traseu, la preţuri între 80 şi 120 de lei pe cameră. Tot de la pensiuni puteţi să cereţi bicicletă sau informaţii pentru închirierea unei căruţe. Tariful pentru o zi cu căruţă se negociază. În funcţie de sat, de lungimea traseului ales şi de cît sînt conectaţi căruţaşii la preţurile occidentale, puteţi plăti între 100 şi 300 de lei pe zi. Intrarea la obiectivele de pe traseu este gratuită. Dacă aveţi nevoie de un sfat pentru vacanţă sau de o îndrumare pe traseu, vă va ajuta Edit Pop, preşedintele asociaţiei EcoLogic şi coordonator al World Wildlife Fund pentru Maramureş. Coordonatele asociaţiei:  ecologic@email.ro, editp@nvn.ro, telefon: 0262-22.66.11; mobil: 0745-33.20.22. Hărţile traseelor de pe drumul verde le găsiţi la: http://www. maramuresgreenways.ro.



8  iulie 2008
Flagrant la Graniţă
BILBOR–HARGHITA ● Pe brînci prin zmeuriş, după hoţii de copaci
Am plecat să-i căutăm pe hoţii de lemne. Aflasem de la un cunoscător al locului că aici, în munţii dintre Borsec şi Bilbor, se şterpelesc brazi – şi asta ca să nu spunem "se fură ca-n codru" – şi hop şi noi făcînd pe lupul din pădure să auzim. Şi să vedem mai bine.

Jnepenii – înecaţi în Lacul Ştiol
COTROPITOR ● În 2002, fostul primar a construit un drum prin rezervaţie
În fiecare week-end, împrejurul tăului Ştiol, lac aflat într-o arie protejată prin lege, se adună o mulţime de turişti cu jeep-uri, care lasă în urmă grămezi de gunoaie. Ajung la lac din cauza fostului primar, care n-a ţinut cont că se află într-o arie naturală protejată, şi a intrat cu buldozerul în pajişte.

Uraniu, ultima frontieră
OFICIAL, LE MERGE BINE ● Mina de la Crucea – leucemie, cancer, boli de inimă
Crucea e ultima mină de uraniu funcţională de la noi din ţară. Oficialităţile şi conducerea minei spun că nu sînt probleme de mediu, iar minerii se plîng de toate bolile pămîntului.


7  iulie 2008
Mănăstirea din buza pădurii
PETRU-VODĂ ● Locul unde oamenii au redescoperit adevăratul sens al bisericii şi al slujitorilor săi
Am părăsit Mănăstirea Neamţ sperînd că vom găsi un lăcaş al Domnului fără un aer comercial şi fals şi unde bunătatea, căldura şi credinţa răsar din fiecare piatră de temelie. Am pornit spre Mănăstirea Petru Vodă. La numai cîţiva kilometri.

Gaterul "Sf. Troiţă"
MĂNĂSTIREA NEAMŢ ● Afaceri cu lemn, vin liturgic şi mercurialul, la acatiste
Un prieten îmi spunea cu cîteva zile în urmă că în Neamţ se poate vorbi uşor despre SC Sfînta Biserică SA. Puţine sînt lăcaşurile unde Sfîntul Duh şi buna credinţă se simt ca acasă. În rest, sutanele negre se ocupă cu sfintele afaceri cu lemn, sfinte gatere, sfînta prelucrare a lemnului şi construcţii în ariile protejate.


5 iulie 2008
Rana deschisă din inima Călimanilor
EXPLOATAREA DE SULF ● Salutări din epoca marilor realizări comuniste!
A avut mii de angajaţi şi a aprovizionat cu sulf toată siderurgia românească. Exploatarea din Călimani e azi doar o durere de cap pentru ecologişti.

Uraniul de la Grinţieş
CONTROVERSE ● O mină împarte satul în două tabere
Posibilitatea redeschiderii minei de uraniu de la Grinţieş naşte controverse şi vii discuţii de la autorităţi pînă la sătenii de rînd din localitate. Pe de o parte, e vorba despre bani şi locuri de muncă, pe de altă parte, e vorba despre sănătate şi turism.

Pădurea zimbrilor
Istoria localizează ultimul zimbru vînat în România undeva la începutul anilor 1800. Peste un secol şi jumătate, cîteva exemplare de zimbri sînt aduse din ţările estice, primele trei exemplare venind din Polonia, în anul 1970.


4 iulie 2008
Ceahlăul hoţilor
"ORGANIZARE" ● În Parcul Naţional nu fură nimeni. De capul lui
Ne-am plimbat prin Parcul Naţional Ceahlău fără să plătim taxă. Pentru că nu am mers pe potecile turiştilor, ci pe potecile hoţilor. Hoţii nu plătesc taxă de intrare. Plătesc comision. Noi am fost să constatăm prezenţa hoţilor. De comision să se ocupe Poliţia şi Parchetul.

Averile din pădure
LĂCOMIE ● Din tăierea abuzivă a copacilor de pe Ceahlău se cîştigă bani mulţi şi repede
Pe DN 15, între Piatra-Neamţ şi Topliţa, trebuie să conduci cu grijă. La fiecare curbă îţi iese în faţă cîte un camion supraîncărcat cu buşteni sau cu cherestea. Şi spre Bucureşti şi Constanţa, în jos, şi spre Ardeal şi de acolo mai departe, spre graniţă, în sus. Pădurea se scurge pe şosea în calupuri de cîte 20 de metri cubi, pe patru roţi. Fără număr.

Jos drujbele de pe Ceahlău!
CRIMĂ ECOLOGICĂ ● În Parcul Naţional Ceahlău sînt exploatate, "legal", sute de hectare de pădure
Ceahlăul, muntele sfînt al românilor, deseori asemănat cu Muntele Athos, este supus în ultimii 18 ani agresiunii omului "postrevoluţionar", unei adevărate hoarde de afacerişti veroşi, care vrea să scoată bani şi din piatră seacă. Sub diverse pretexte, multe sub "acoperire legală", aceşti afacerişti au început să stoarcă Ceahlăul de tot ceea ce le-ar putea aduce bani, în primul rînd de "hainele" sale milenare, sute de hectare de pădure fiind deja puse la pămînt.

3 iulie 2008
Gondola lu’ Pinalti
PRIMARUL PD-L DIN PIATRA-NEAMŢ FAULTEAZĂ NATURA
La Piatra-Neamţ, afacerea bate mediul. Primarul Gheorghe Ştefan (PD-L) a pus în operă proiecte fără avize de mediu. Pentru a-şi desăvîrşi planurile, a ras de pe faţa pămîntului rezervaţia fosiliferă Cozla şi a construit cu 12 milioane de euro o telegondolă care sfidează natura. Următoarea ţintă: Vîrful Pietricica.  


2 iulie 2008
Asediul tenace al factorului "om"
INTRUZIUNE ● Gunoaie, zgomot, focuri în pĂdure, trasee prin habitate
Lacul Roşu e ameninţat de turiştii care aruncă gunoaiele la întîmplare, dar şi de tăierile ilegale de păduri. Aluviunile aduse de ploaie de pe munte nu mai pot fi stăpînite, din cauza defrişărilor masive, şi riscă să sufoce lacul.

Cum să cumperi o floare de colţ
ACOPERIRE ● La Bicaz-chei, minorii sînt folosiţi în comerţul ilegal
În Cheile Bicazului, lipite de stîncă, gheretele din lemn încărcate cu ii, oale de lut şi cu tot felul de chinezării le fac turiştilor cu ochiul. Desfăşurat chiar pe teritoriul Parcului Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş, comerţul ambulant poluează şi încurajează comerţul cu plante ocrotite de lege.

Sturionul de Oltina
PASIUNE ● Undeva, în sud-vestul Dobrogei, un român creşte pui de morun, cegă, nisetru şi păstrugă
La Oltina de Constanţa, un inginer s-a apucat de o afacere căreia nu mulţi îi dau sorţi de izbîndă. Pasionat de piscicultură, Dan Mirea creşte pui de sturion pentru consum şi pentru a repopula Dunărea.

Bomba ticăie la Săvineşti
CONTRACRONOMETRU ● Cadou de la armată: 18,6 tone de deşeu periculos
Într-un depozit de pe platforma industrială a Săvineştiului, localitate aflată la 15 km de Piatra-Neamţ, au rămas moştenire de la fostul Institut de Cercetări Chimice aproape 40 de tone de substanţe periculoase.


1 iulie 2008
Roşiile şi Cernobîlul, duşmanii Galaţiului
EXPLICAŢIILE PREFECTULUI ● Vîntul îi scapă pe localnici de poluarea de la Arcelor Mittal
Prefectul de Galaţi, Gabriel Panaitescu, fost comisar-şef al Gărzii de Mediu, susţine că modul în care bate vîntul în oraşul de la Dunăre trimite cea mai mare parte a poluării produse de Arcelor Mittal departe de judeţ. Prefectul mai spune că numărul mare de gălăţeni bolnavi se poate explica şi prin alimentele pline de chimicale pe care aceştia le consumă. Pentru bolile oamenilor din judeţ, prefectul mai acuză Cernobîlul şi traficul rutier intens.

Movilenii de lîngă Mittal
SIDERURGIE ● Halda de zgură le taie nu numai respiraţia movilenilor, ba chiar şi setea
Sănătatea scîrţîie. Agricultura se tîrîie. Un miros greu se întrepătrunde hoţeşte şi începi să te obişnuieşti cu el.

La Galaţi, poluarea continuă
NOXE ● Privatizarea Sidex nu a adus nimic nou
Gălăţenii inspiră, în continuare, nonstop, noxe de furnal. Privatizarea combinatului siderurgic de la marginea oraşului nu le-a adus nimic nou, nimic bun. Dimpotrivă, parcă, în ultimii ani, pe coşurile de evacuare ale colosului siderurgic iese şi mai mult fum, şi mai multe gaze, care de care mai otrăvitoare, pîrjolind totul în jur. Autorităţile locale de mediu consideră însă că "totul este în regulă", că, în general, "parametrii de poluare sînt normali".

Proiect de lux în rezervaţia Grindu
DELTA DUNĂRII ● Cartier de vile sau staţiune la nord de Constanţa
Nebunia imobiliară a cuprins şi Grindu Chituc, zonă situată la nord de Constanţa. Parte a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, grindul este una dintre cele mai valoroase teritorii ale României, zona fiind inclusă în patrimoniul mondial UNESCO. La fel de valoros este şi pentru dezvoltatorii imobiliari, care "coc" aici un megaproiect.


28 iunie 2008
În patria trîntorilor, albina e falimentară!
AFACERE ANEMICĂ ● Apicultorii – subvenţii condiţionate şi concurenţă chinezească
Negustorii oferă preţuri mici pentru produsele apicole, subvenţiile sînt condiţionate, iar China, Argentina şi, mai nou, ţările africane trimit în România miere de calitate mai slabă, dar la preţuri foarte mici.


27 iunie 2008
Canaraua din sînul viperelor
DEZINTERES ● Rezervaţia naturală nu s-a „ridicat“ la statutul de sit arheologic
Tropăind printr-o Dobroge prietenoasă, unde secolele se împletesc într-un „nu-ştiu-ce“, care fascinează şi care îmbie să descoperi şi noul, şi anticul, iar verdele se stacojeşte, iar stacojiul se pierde în galben, există un loc care ne face să uităm cine sîntem şi ne duce departe de treburile lumeşti. Se deschide, deşi pare că te înconjoară. Te respinge, deşi parcă te înghite. Te alină, deşi pare să te respingă.   

Hagienii gunoaielor
PUTE, DAR FACE BANI ● Rezervaţie „protejată“ de vecini duhnitori
Dacă vrei să faci la mare şi altceva decît plajă şi-ţi plac junglele, încearcă rezervaţia de la Hagieni, aflată la 10 km de Mangalia. Dar ţine-te de nas pînă ajungi la pădure, ca să nu-ţi vomiţi vacanţa prin gropile de gunoi.

Dinozaurii din stînci
DEGRADARE ● Faleza fosiliferă din Cernavodă se prăbuşeşte încet, dar sigur
Puţini sînt cei ce ştiu că atunci cînd vin spre mare, dacă-şi aruncă privirea în dreapta, la malul în care se înfige podul de la Cernavodă, văd o rezervaţie fosiliferă care te lasă să citeşti în stîncă o istorie care te duce pînă hăt, departe, la vremurile cînd reptilele gigantice erau stăpînii Terrei.


26 iunie 2008
La grătar în Rezervaţia Fîntîniţa – Murfatlar
BĂTAIE DE JOC ● Fripturiştii lasă în urma lor stive de gunoaie care distrug aria protejată
De cum dă firul ierbii şi soa­re­­le începe să dez­mor­ţeas­că pofta de viaţă a vie­tă­ţilor mai mici sau mai mari, fie ele miriapode, apode sau bi­pe­de, week-end de week-end, Re­zer­va­ţia Fîntîniţa – Murfatlar se află sub ase­diu. Sute de oameni se nă­pus­tesc asu­pra pădurii, strivind monumentele na­tu­rii sub roţile maşinilor.   

Delta, încă folosită pentru agricultură
TULCEA ● Reconstrucţia ecologică a fost abandonată 
Visul lui Nicolae Ceauşescu, acela de a face din Delta Dunării unul dintre grînarele României, este încă o realitate, la mai bine de 18 ani de la moartea dictatorului.

Volbura de nisip
PLAJA SULINA ● Protecţie ecologică vs investiţii 
Ultima plajă sălbatică a Eu­ropei, cea de la Sulina, este de mai mulţi ani în pericol. „Chitit“ să scoată localitatea din sărăcia în care se zbate, primarul singurului oraş din Delta Dunării aprobă de ani buni tot felul de proiecte de dezvoltare a plajei. Acestea sînt însă oprite de autorităţile de mediu, fie că e vorba de hoteluri, de parcuri eoliene sau de aerodrom.


25 iunie 2008
Căcănăria şi cimentul sting Luminiţa
Se ajunge uşor la Luminiţa. Laşi Petromidia în dreapta, faci prima la stînga pe un drum de ţară, mergi, mergi, mergi – o ţii drept! –, dai de maşini de mare tonaj care scot gaze şi nori de praf ca un suprapoderal înnebunit după iahnie. Apoi treci pe lîngă Căcănărie, gîndindu-te cum ar fi dacă toţi oamenii de pe pămînt ar mînca numai iahnie. Şi intri liniştit în Luminiţa.

Ski-jet-ul şi căluţul de mare
DIFICULTĂŢI ● Birocraţie şi neputinţă în sancţionarea intruşilor în rezervaţie
Gard în gard cu portul Mangalia, mal în mal cu bulgarii, pe o suprafaţă de 5.000 de hectare se întinde ditamai rezervaţia marină, unica de acest fel din ţara noastră. Şi dacă tot o avem, de ce să nu o protejăm, ar zice unii, sau de ce să nu ne batem joc de ea, ar zice alţii.

Coasta se surpă cu ajutor de la oameni
INUTIL ● Planul naţional de gospodărire integrată a zonei nu s-a aplicat
150-300 de metri. De la această distanţă îţi permitea o lege din 2001 să construieşti pe faleza de la malul Mării Negre. Betoane, lemn, orice.


24 iunie 2008
Ucigaşii de delfini
Pescarii cu Lexus ucid delfinii cu lăcomie în timpul pescuitului de calcan. De cele mai multe ori, aceste vietăţi sfîrşesc putrezind de plaje. În Cheile Dobrogei, un afacerist local, construieşte un lac fără acord de mediu şi spune că nu are nevoie de avizul vreunui "imbecil colorat politic".

Cheile Dobrogei pier pe mîna politicului
TRASEU ● Din rezervaţia domesticită în civilizaţia sălbatică
Omul de afaceri Cameliu Babinciuc îşi construieşte, sfidînd legea, hotel şi cîrciumă, heleşteie şi birouri în coasta Rezervaţiei Cheile Dobrogei. El nu se teme că îşi va pierde banii. Chiar fără avizele necesare, construieşte diguri şi mută albia Rîului Casimcea. A cheltuit pînă acum, conform declaraţiei sale, două milioane de euro. Şi merge mai departe.

Grîu eco: 9.200 de kilograme la hectar
NECESITATE ● Fără subvenţii, fermierii eco se vor întoarce la producţia convenţională

Şapte fermieri din Tulcea fac agricultură ecologică de patru ani; s-au adunat într-o asociaţie, Delta Dunării Organics, pentru a trece împreună peste lipsa de subvenţii de la stat şi peste preţul mare al îngrăşămintelor şi insecticidelor eco. Se încăpăţînează să cultive cereale, soia şi coriandru, pe care le exportă în ţările unde oamenilor le pasă ce mănîncă.


23 iunie 2008
Prădătorii de la Cheile Dobrogei
În buza rezervaţiei Cheile Dobrogei se construieşte ilegal un lac artificial de agrement, garnisit cu toate acareturile unui viitor complex turistic care va modifica habitatul zonei protejate. Deşi nu are un aviz de mediu, omul de afaceri constănţean Cameliu Babinciuc excavează zona cu aceeaşi determinare ca la Canalul Dunăre – Marea Neagră şi declară că oricum el va ieşi victorios.

Templele naturii şi duşmanii lor naturali
MANIFESTUL CARAVANEI ● Nu vrem să trăim într-o ţară împuţită, sufocată de gunoaie, mutilată de buldozere şi otrăvită de poluare
Am pornit la drum în Caravana Jurnalul Naţional, pentru al cincilea an consecutiv, să descoperim pentru voi România. De astă dată, treaba noastră este să vă povestim, în cuvinte şi imagini, despre România verde, despre prietenii şi duşmanii ei.
Citeşte mai multe despre:   casa,   mediu,   puteţi,   drumul,   verde,   rezervaţia,   lemn,   iulie,   pădure,   sînt,   cheile,   maramuresului,   descoperirea româniei '08,   cheile dobrogei,   maramure

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de