x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

1 iulie 2004: Namoloasa - In satul Namoloasa au ramas doar veteranii

0
01 Iul 2004 - 00:00

Bataliile care s-au purtat pe aceste locuri in vara lui 1917 au spulberat definitiv planurile nemtilor si austro-ungarilor. Armata a 9-a germana s-a oprit in darzenia romanilor la Namoloasa.

  • Suprafata: 5.600 ha
  • 25 de kilometri de cazemate ramase din razboi
  • Populatie: 2.388 locuitori
  • 2 scoli, 2 gradinite
  • Peste 65% au mai mult de 60 de ani; doar doua sute de minori
  • Primar: Valerian Todita (PSD)
  • Consiliul local: 100% PSD
  • Bugetul comunei: 6 miliarde de lei

    In satul Namoloasa au ramas doar veteranii

    Cazemate din beton, sapate la un metru si jumatate adancime, in pamantul pe care nu se mai cultiva nimic. Un canal antitanc, ajuns marul discordiei intre doi insi care vor sa scoata un ban de pe urma lui. Singurele lucruri care amintesc de timpurile cand de linia fortificata Focsani - Namoloasa - Galati se legau strategiile de aparare fie impotriva nemtilor in 1916-1917, fie impotriva rusilor, in vara anului 1944. Astazi la Namoloasa ele sunt in amintirea veteranilor.
    OANA STANCU

    Cand dai sa parasesti Galatiul spre Vrancea, campurile devin tot mai invadate de buruieni. O tarla de papusoi si iar cat cuprinzi cu ochii numai ghimpi si buruieni. Treci peste podul de pe raul Ramnicu Sarat fara sa-l observi. Prilej de mustrari de constiinta mai tarziu, cand afli cata sudoare a curs pana sa se toarne betonul pentru acest pod. Asa a fost scos din izolare satul dintre Ramnic si Siret. Abia cand o aratare cu mitraliera, casca verzulie si obraji ca de papusa murdarita de ruj ti se arata cocotata pe un soclu, te bate gandul ca aici trebuie sa fie locurile unde s-a tinut piept nemtilor si rusilor in doua razboaie.

    20 de hectare de cazemate

    Cazemate la tot pasul. Dar astazi betonul e numai bun de tampon intre trupurile celor cativa gura-casca iesiti la poarta si tarana. Mai sus, in camp, un satean a facut din cazemata cotet pentru porci. Pe 20 de hectare, doar cazematele astea sunt cultivate. "Nemtii ne-au stricat pamantul, lor trebuie sa le cerem despagubiri", glumeste viceprimarul, Vlad Stefan. In primul razboi mondial, namolosenii au fugit din calea frontului. Tunurile au ras locuintele de pe fata pamantului, dar namolosenii s-au intors. In al doilea razboi mondial au plecat din nou si s-au intors iar. Astazi in comuna au mai ramas batranii. Peste 60% din cele 2.400 de suflete care traiesc in comuna Namoloasa sunt trecute de 60 de ani. Cand imi numara 200 de copii, viceprimarul include toata suflarea pana in 18 ani. Tot vreo doua sute sunt si cei plecati la munca prin Italia sau Spania. Nu razboiul i-a alungat pe cei mai tineri de la casele lor. Saracia a facut-o.

    Pamantul castigat pe front

    Pe timpuri, Namoloasa era cunoscuta drept granarul de la Putna, cum se numea pe atunci judetul la care era arondata. Desele inundatii ale Siretului facusera un teren mlastinos, de unde si numele asezarii. Oamenii au stavilit revarsarile cu un dig. S-au facut apoi sisteme de irigatie. 870 de hectare. Si recoltele aduceau belsug. Acum insa porumbul, pe acolo pe unde cei mai vrednici s-au incumetat sa cultive, e ceva mai mare decat urechile unui iepure care sare din drum sa se ascunda intre stiuleti. "Arz-o focul de agricultura! Pai, cine mai e nebun sa puna acum la camp?", imi raspunde un localnic, angajat intr-o comuna vecina, la o firma de mobila. Namolosenii au pamant. Parintii, bunicii care au luptat pe front au primit cate cinci hectare. Dupa Revolutie, tot omul s-a inghesuit sa si le ia inapoi dupa ce comunistii le confiscasera. Numai daca nu s-ar fi inghesuit inainte de asta sa fure tevile de irigatii! Parjolit, pamantul este acum vandut sau dat in arenda. A venit un italian care le-a oferit 7 milioane de lei pe hectar. Nici cat recolta pe un an. Dar l-au dat. 900 de hectare a adunat italianul. Pune lucerna pentru export, se aude, pentru ca prin partea locului cresc bine paioasele. Si ar mai face si o ferma de taurine, ca tot are furajul. Dar mai multe oamenii nu stiu, caci nu l-au vazut la fata. Are doi intermediari - unul din Focsani si unul din Tecuci.

    Si dintre ei se apucase unul mai tanar sa cumpere pamant si sa-l cultive. 600 de hectare a luat. A bagat vreo 3 miliarde in sfecla si orzoaica. Dar a fost seceta. "Statul nu mi-a dat un ban. E lege pentru caz de calamitate. Iar de pe urma asigurarii, cat puteam sa scot?", se plange patitul.

    Scandalul laptarilor venetici

    Asa se face ca magazinele si birturile raman singurele afaceri profitabile din Namoloasa, ca in mai toate satele romanesti. O brutarie cu trei angajati si o fabricuta de confectii se chinuie sa supravietuiasca. Fabrica de ulei functioneaza doar cateva saptamani pe an dupa ce se coace floarea-soarelui.

    O cireada de vreo 500-600 de vaci venite la intalnire, dupa o zi de hoinarit si pascut, cu stapanii, aminteste de singura stire care a razbatut de la Namoloasa spre Capitala: scandalul laptelui. De ani intregi, namolosenii dadeau laptele colectat unei fabrici de lactate din Galati. Patronul ii onora cu doar 3.000 de lei pe litru. Cand a aparut concurenta, un procesator de la Braila, galateanul a crescut la 4.000. Braileanul la sapte. Subit s-a descoperit ca braileanul nu are aviz sanitaro-veterinar. Nici galateanul nu avea, dar pe el nu l-a intrebat nimeni. A venit prefectul, de vreo trei ori chiar, a venit comisie de la agricultura. Statul a sarit sa stimuleze concurenta punand jandarmii sa impiedice dubitele de colectare a laptelui sa mai vina la Namoloasa. S-a hotarat ca aceia care mai dau lapte la Braila sa nu mai primeasca subventia de 1.700 de lei pe litru. Cei care dadeau la Galati o luau in continuare. Scandalul s-a stins si Galatiul si Braila s-au impacat. Isi impart cele trei tone de lapte colectate zilnic, face telemea fiecare in judetul lui, numai oamenii nu primesc nici acum subventia daca dau lapte la Braila.

    Urmele istoriei

    Vreo 30 de namoloseni mai sunt in viata ca sa povesteasca despre frontul de pe plaiurile lor, din al doilea razboi mondial. Batranul Filip Alexandru ni-i numara de pe o hartie galbena-ceara, unde sunt toti, cu nume, anul nasterii si satul de unde se trag. Din cand in cand mai taie cate unul. Ca asa e viata. "Fiica-mea zice: "Nu, tata, ca tu trebuie sa calci pe suta!". Da’ cum sa faci o asemenea promisiune?!" Nea Filip are "81 de ani impliniti si trei saptamani". Are obrazul intins inca, brat puternic, palme brazdate si ordine in ganduri. A facut al doilea razboi departe, in Muntii Tatra. Tatal sau a luptat in primul razboi. A primit cinci hectare de pamant, cum promisese regele Ferdinand. "Cand au auzit promisiunea Majestatii Sale, nu au mai luat pusca sa traga, au luat-o de coada. Ca pe caini i-au batut pe nemti la Namoloasa si Marasesti." Cand a plecat pe front avea 20 de ani. Zice ca oamenii mai au si noroc in viata si ca asta ar fi si povestea lui: nu a tras in nimeni si nu l-a nimerit nici un glont. "Ma rugam... Doamne, nu lasa osul meu sa ramana aici!" Pamantul mostenit i-a adus necazuri. Cand au venit comunistii l-au trecut drept chiabur. "Pana la urma am ascultat insa de mosul Niculai si m-am dus la colectiv. Dup-aia m-au pus presedinte fara sa fiu membru de partid. Ma ceruse lumea." Nea Filip a stat zece ani presedinte la CAP, pana in ’72. Apoi inca 11 ani sef la CEC-ul comunal, pana la pensie. La 81 de ani, tine o gospodarie cu o fata si un ginere bolnav de Parkinson. Zideste o casuta, creste hulubi si tine o lista. Cu vieti, cu amintiri.

    Razboi piscicol pe canalul antitanc

    GABRIEL BURLACU

    In afara de pamant, uscat si el, namolosenii nu mai au nici un sprijin. Totusi, in plin tablou al saraciei, la Namoloasa se gasesc si oameni care o duc bine. Sunt cei care au strans bani prin strainatati.

    Trei frati care s-au nascut in comuna, care au ajuns parchetari de lux in Italia, au venit acum sa investeasca in sat. Fratii Manea, meseriasii din Italia, l-au mostenit la pricepere pe tata, ne spune un batran.

    Balta sperantelor

    "Am zis ca daca vin fac o treaba buna, dar mai bine ma inteleg cu strainii decat cu ai mei", porneste Ion Manea firul povestii. Fratii Manea au venit din Italia, unde erau plecati de prin ’92, si au concesionat pe 45 de ani una dintre baltile de la marginea comunei. De fapt, un transeu antitanc lung de 4-5 kilometri, umplut pe timp de pace cu apa pentru irigatii. S-au gandit sa creasca peste si sa-l vanda. Iar pe unul din malurile canalului, transformat de revasarile Siretului intr-o veritabila balta, sa ridice si o pensiune. "Sa stea satenii la umbra, la o saramura."

    Spera ca afacerea sa prospere. Numai ca socotelile din inima tarii lui Michelangelo nu prea se potrivesc cu cele de acasa.

    Iazul care ucide pestii

    Omul s-a pus repede pe treaba. A stat pe la usile piscicultorilor pentru a lua o reteta profesionista. Apoi a cumparat de vreo trei miliarde de lei puiet de crapi si de alte specii mai pretentioase. Intr-o buna zi insa, afacerea fratilor Manea a capatat paloarea unui bolnav fara aer. Era seceta, apa scadea. Ion Manea a vazut grozavia si a incercat sa o repare. In zadar insa. La hotarul ce desparte Namoloasa de comuna Nanesti, judetul Vrancea, un satean are pamant exact in vecinatatea baltii fratilor Manea. Gheorghe Balica nu-i da voie investitorului "strain" sa-si traga conducta prin terenul lui. "Si-a luat si el teren, si-a facut o casa si a blocat canalul. Mi-a zis ca daca vreau sa-mi bag apa trebuie sa-i dau 2.000 de dolari pe zi. Asta pentru ca a auzit ca stau bine in Italia", spune necajit Ion.

    Namoloseanul a fost nevoit sa-si dea vecinul in judecata. "Si cum justitia romana e prea strans legata la ochi, ca zici ca-i aproape de pensionare, solutia e departe", afirma Manea. Ionel Manea zice ca multi l-au intrebat de ce a venit inapoi sa-si bage banii la capatul lumii. "Am venit aici fiindca, pentru mine, lumea din capatul asta incepe, din Namoloasa."

    "Tuti Tre Fratelli Manea", firma celor trei frati, este cunoscuta de italieni simplu - "Manea". Firma s-a specializat pe montarea parchetelor, in special al celor de esenta rara si veche de peste 100 de ani. "Suntem cautati pentru ca italienii nu au rabdare sa migaleasca lemnul cum facem noi. Lucram la lupa si inlocuim partile mancate din lemnul vechi cu unele sanatoase de aceeasi varsta. Macaronarii cu stare sunt morti dupa parchetele vechi. La ei acasa, nici servitoarele care sterg pragul n-au voie sa calce pe lemnul vechi." Parchetarii Manea au ajuns intr-atat de cautati, ca au fost chemati chiar de cateva vedete din fotbalul italian. Ultima lucrare i-au facut-o celebrului Demetrio Albertini, starul lui AC Milan. "La sfarsitul lucrarii a venit la noi si, dupa ce ne-a inmanat cecul, ne-a dat o masa, ca i-a placut cum a iesit", isi aminteste parchetarul din Namoloasa. Vorba circula repede si renumele de mestesugari a celor trei frati a ajuns pana in Elvetia, in partea italiana. Acolo, de curand, Ionel Manea a montat un model de parchet indian in casa de vacanta a unui renumit bancher din tara cantoanelor. Tot ei au lucrat si la reconditionarea parchetului vechi din Palatul Cuzano, din Milano.

    DECEPTIE

    "Si cum justitia romana e prea strans legata la ochi, ca zici ca-i aproape de pensionare, solutia e departe". - Ion Manea, parchetar si investitor

    Fonduri "Sapard"

    Politica nu e cotata prea bine la Namoloasa. Cu o luna in urma oamenii l-au ales primar tot pe Valerica Todita, din primul tur si cu un scor demn de toata invidia: 93%. Consiliul e format numai din membri PSD.

    Primarul Todita, pesedist si el, a obtinut in mandatul trecut schimbarea podului subrezit, de lemn, care lega Namoloasa de Nanesti peste Ramnic, cu unul nou, de beton. Todita a plantat plopi in zona inundabila, a pus cablu tv si a forat puturi de apa pentru pasuni. Apoi a inceput deja sa sape santuri pentru alimentarea cu apa. Cu fonduri de alea, "Sapard", ma lamureste un individ care ma scruteaza rece: "Da’ ce, mata nu esti cu pesedeul?". Valerica Todita a avut dupa primul an de mandat un accident vascular si acum merge tinut de altii. Dar are mintea limpede, spun oamenii. Acum e la Breaza, la tratament, ne lamureste viceprimarul Vlad (foto). La Namoloasa, aflam, ajutorul social se da direct la pravalie. Nevoiasul sprijinit de stat consuma in scurta vreme banutii. Nu apuca luna viitoare la plata. Ca atare, se duce la primar si cere bani. Primarul nu are banii, ii da hartie. Scrisa de mana lui si stampilata. Cu bonul asta, sarmanul se prezinta la chioscul de la drum si cere ulei, malai, tigari sau rachiu. Jupanul sau jupaneasa trec in catastif cat a consumat musteriul. Cand se face luna, zvac cu catastiful la primarie sa i se achite nota. Oamenii spun ca ar fi oaresce cardasie intre jupani si primarie, ca biletele sunt scrise special pentru o pravalie sau alta. Iar primaria ar fi partasa la castig daca indruma omul unde trebuie. Viceprimarul Vlad are o explicatie: buticarii nu au devenit bogati pentru ca profita de pe urma afacerii cu primaria.

    "Maginot" romanesc: Linia de aparare fata de agresiunea ruseasca - Focsani - Namoloasa

    RAZVAN BELCIUGANU

    Fortificarea zonei Focsani - Galati a fost o prioritate pentru conducerea Armatei inca de la 1887. Se dorea consolidarea apararii teritoriului national in fata unei eventuale agresiuni dinspre est sau dinspre nord.

    Lucrarile erau necesare pentru a apara zona dintre marele cot al Dunarii si Carpatii de Curbura. Urmarile razboiului de independenta din 1877 au dus la aceasta concluzie. Constructia propriu-zisa a inceput in 1888 si s-a terminat in 1893, costul total fiind, potrivit istoricilor militari, de 26.422.640 de lei, mai mult de jumatate din bugetul cheltuielilor Ministerului de Razboi pe acel an.

    Proiect nemtesc

    La baza studiilor au stat proiectele de baterii cuirasate ale maiorului neamt Maximilian Schumann. Practic, cele trei fronturi intarite, Focsani, Namoloasa si Galati, avand o densitate de 6,7 guri de foc pe kilometru de front erau dispuse in adancime pe trei linii de aparare. Frontul Focsani consta in 15 grupuri de baterii cuirasate si o intarire izolata, care se dezvolta pe un arc de cerc de 26 kilometri, avand orasul Focsani drept centru. Departarea maxima de oras a frontului era de 7 kilometri la flancul stang. Frontul Namoloasa, a carui lungime era de 12,5 kilometri, constituia "capul de pod" pe malul stang al Siretului si avea menirea de a apara podurile de la Lungoci, Fundeni si Namoloasa. Acest lucru ii permitea Armatei Romane sa opereze pe ambele maluri ale Siretului. Frontul era format din 8 grupe de baterii cuirasate asezate pe doua linii concentrice.

    La inceputul anului 1914, in regiunea Focsani - Namoloasa - Galati se gaseau 676 de tunuri, obuziere si mortiere. In februarie 1915, la fortificatii se gaseau 7.033 militari. In timpul primului razboi mondial, aceste fortificatii au fost inutile. Dar ele au fost reconsiderate de conducerea Armatei dupa inceperea celui de-al doilea razboi mondial. Iata cum descrie generalul Constantin Pantazi, in lucrarea "Cu maresalul pana la moarte" (Ed. Publiferom), linia Focsani - Namoloasa - Adjud: "Era fortificata in beton, realizandu-se o pozitie de rezistenta cu liniile clasice de aparare reiesite din experienta razboiului. Existau trei linii betonate: linia principala de rezistenta, linia de dublare si linia redutelor. Fortificatiile acestor pozitii fusesera completate printr-o linie inaintata de "tabruk-uri", pe linia de contact, si organizatiuni in adancime pe 60 de kilometri. Pozitia era barata de santuri anticar, toate cazematele fusesera intarite prin acoperire cu un strat gros de pamant si camuflate in teren. Desigur, era o pozitie forte tre, care prezenta totusi un singur dezavantaj: avea spatele descoperit". Dupa intoarcerea armelor din 1944, fortificatiile s-au dovedit din nou inutile.

    STRUCTURA

    "Era fortificata in beton, realizandu-se o pozitie de rezistenta cu liniile clasice de aparare reiesite din experienta razboiului. Existau trei linii betonate: linia principala de rezistenta, linia de dublare si linia redutelor. - Constantin Pantazi, General
  • Citeşte mai multe despre:   venit,   razboi,   s-au,   linia,   oamenii,   hectare,   focşani,   descoperirea romaniei,   namoloasa,   manea,   focsani namoloasa

    Ştiri din .ro















    PUBLICITATE
     



    Serviciul de email marketing furnizat de