x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Descoperirea Romaniei 12 iulie 2004: Tihuta - Hotelul lui Dracula de la Tihuta

12 iulie 2004: Tihuta - Hotelul lui Dracula de la Tihuta

12 Iul 2004   •   00:00

Tihuta este un pas din Muntii Bargaului, situat la altitudinea de 1.227 de metri. Pe dealul Rachitaua exista cateva ruine despre care se spune ca apartin unui castel in care s-a adapostit Vlad Tepes

Prin anii ’70, comunistii au construit in gura de rai din Muntii Bargaului un hotel care se voia a fi copia fidela a castelului temutului si sangerosului conte Dracula. Turistii romani si straini nu sunt insa convinsi de asemanare.
CRISTIAN PETRU, ALEXANDRU NASTASE

Inalti si tacuti, Muntii Bargaului strajuiesc drumul trecatorilor osteniti care se aventureaza prin aceste locuri pustii. Verdele padurilor de brazi te invioreaza putin, te face sa mergi mai departe. Si drumul urca mereu si cu fiecare kilometru te apropii parca mai mult de varful muntilor. Aproape de locul care desparte Transilvania de Moldova, la o altitudine de 1.116 metri, o cladire impunatoare strajuieste zona. Hotelul Castel Dracula se vrea o copie a celui imaginat de Bram Stoker in romanul sau. Asezat pe un varf de munte, castelul arata ca o fortareata veche bine intretinuta. Pe sub o poarta, nu foarte inalta, intri in curtea pavata cu piatra a edificiului. Inauntru e liniste si din cand in cand se mai aud pasii vreunui turist ratacit in cautarea contelui Dracula.

CASTEL DIN BETE DE CHIBRITURI. "Ideea construirii hotelului a avut-o in anii ’70 Alexandru Misiuga, directorul din acea perioada al Oficiului Judetean de Turism Bistrita-Nasaud. A citit cartea lui Stoker si a vrut sa faca un castel/hotel ca si cel din roman. Misiuga a facut din bete de chibrituri macheta viitoarei cladiri si a incercat sa obtina aprobari pentru constructie", povesteste Ioan Pasca, sef al complexului in perioada comunista, actual director al hotelului. Proiectul lui Misiuga a avut succes, a primit finantari, valoarea totala a investitiei fiind, la vremea respectiva, de 25 de milioane de lei. Hotelul a fost proiectat de IPROCOM Bucuresti si construit de IJCM Bistrita. Constructia a inceput in 1976. Munca a fost grea din cauza conditiilor din munti, se putea lucra doar din mai si pana in octombie.

SAPTE ANI DE MUNCA. Hotelul a fost terminat abia dupa sapte ani, adica in 1983 si are 63 de camere. "Exista o gluma pe vremea aceea: spuneam ca Dumnezeu a reusit sa cladeasca lumea in sase zile, iar noi am avut nevoie de sapte ani pentru a termina hotelul. Acesta a fost singurul hotel din perioada respectiva care arata ca un castel. Restul era ca niste cutii. Noi am vrut de la inceput ca hotelul sa se numeasca Dracula, dar nu a fost permisa aceasta denumire. Si atunci a primit numele de Tihuta, dupa trecatoarea din munti", spune Pasca. Proiectul s-a bucurat de succes in randul strainilor chiar de la inceput. La demararea lucrarilor au participat 20 de englezi, care au pus intr-o sticla numele lor si au ingropat-o in fundatie.

VIZITATORI. "Au venit foarte multi turisti din Romania, dar si din strainatate, inca din 1983. Toti erau in cautarea lui Dracula, toti voiau sa vada si sa afle mai multe despre zona. Imediat dupa Revolutie, numele hotelului a fost schimbat din Tihuta in Dracula, asa cum se numeste si astazi", mai zice directorul hotelului. Tot dupa Revolutie, castelul a fost cumparat de un om de afaceri care mai detine si in Bistrita un hotel. "In romanul lui Bram Stoker eroul ajunge intr-un oras transilvanean si innopteaza la un han, urmand ca a doua zi sa-si continue drumul spre castelul contelui Dracula. Cred ca patronul s-a gandit sa reconstituie pentru turisti drumul parcurs de personajul lui Stoker", povesteste una dintre receptionere.

Satenii din zona spun ca vin multi turisti, curiosi sa vada cum arata Castelul lui Dracula, dar si zona, descrisa de Bram Stoker fara sa o vada niciodata. Principalul punct de atractie este Castelul.

SURPRIZA CONTELUI DRACULA
Un drum prin cotloane intunecate, un slalom urias pe niste trepte vechi, scartaitoare, o camera intunecoasa, toate garnisite cu fiori reci pe sira spinarii. De asta au parte turistii care vin la Tihuta, in primele minute ale sederii lor la castelul-hotel Dracula. Acum mai bine de zece ani, proprietarii s-au gandit ca n-ar fi rau sa le ofere oaspetilor niscaiva senzatii tari, care sa le aduca aminte ca au trecut pe aceste meleaguri ale contelui-vampir. Scenariul intalnirii cu Dracula naste opinii diverse, unele foarte contradictorii. Cea care-ti propune turul este receptionera hotelului. Intai, ca sa te lase sa-l atingi, Dracula iti cere, prin gura receptionerei, sa astepti putin, astfel incat contele sa poata fi anuntat ca se va intalni cu tine. O angajata a castelului te va atrage apoi spre un tunel intunecos, luminat cu o lumanare nesigura. Vei cobori cateva trepte in intuneric si-ti vei simti inima putin nesigura de bataile ei. Dupa alte cateva coturi vei ajunge intr-o incapere minuscula si neluminata. Vei putea admira pe pereti, la indicatiile ghidului tau, cateva incercari artistice kitschoase care-ti vor mai alunga din teama, pentru ca, in final, sa ai parte de o surpriza care-ti va accelera pulsul. Convins sau nu de ce-ai vazut, vei clatina din cap usurat si vei sta sa cugeti la sfarsitul zilei ca, pe vremuri, kitsch-ul valora si mai putin de 10.000 de lei, cat costa turul "groazei".

"UN HOTEL COMUNIST"
Turistii au pareri impartite despre constructia ce se vrea a fi copia castelului lui Dracula. Wessel Kooyman, olandez stabilit in Statele Unite, spune ca avem de-a face cu o constructie comunista. "Asta ar trebui sa arate precum castelul lui Dracula?... Come on! E doar un hotel comunist si atat! Am citit cartea si nu seamana deloc! Am vizitat in urma cu un an si jumatate si Castelul Bran si am fost destul de dezamagit! Vlad Tepes a stat acolo cam o saptamana in toata viata lui. Nu sunt prima data aici si consider ca Romania are castele si locuri mult mai bune si mai interesante, mai valoroase de oferit vizitatorilor. Un exemplu ar fi Turnul cu Ceas din Sighisoara. Acela este cu adevarat impresionant, nu aceasta constructie", a spus Wessel Kooyman. Pilar Puighdengolas, o spanioloaica intre doua varste, crede si ea ca hotelul nu prea seamana a castelul lui Dracula. "Prefer sa admir frumusetea extraordinara a acestor locuri decat sa ma preocup de arhitectura acestui castel. Sunt de parere ca este un pic cam kitsch si ca nu seamana deloc cu descrierile din romanul lui Bram Stoker. Nu mai vorbesc de surpriza gazdelor, acel tur al lui Dracula, care mi s-a parut putin cam puerila", a spus turista spaniola. Romanii nu au o parere prea buna despre constructie. "Povestea cu Dracula e mai mult pentru straini. De asta cred ca s-a si facut hotelul asta. Pentru romani, Vlad Tepes ar trebui sa fie doar un domnitor important, care a facut ceva pentru tara pe care a condus-o si atat.
×