13 iulie 2004: Praid - Calator in orasul sarat

Depresiunea Praid este situata pe ramura estica a Bazinului Transilvaniei, la baza Muntilor Gurghiu, reprezentand o regiune denumita "Zona Ocnelor de Sare".

La Praid se afla una dintre cele sapte mine unde se exploateaza sarea in Romania. Salina este o atractie pentru turistii aflati in zona Harghitei. O metoda de tratament pentru cei care sufera de boli ale aparatului respirator. Un impuls pentru comertul din zona.

Strada din care se ajunge la salina e mai animata decat toate celelalte. La casa de bilete e coada, oamenii stau cu biletele de tratament in mana si platesc 100.000 lei intrarea in subteranele sarate. De-o parte si de alta sunt tarabe la care se vand rochii, costume de baie, carti in ungureste si Playboy in romaneste. Tot aici, cand iesi din salina, dupa ce ai inhalat aerosoli, iti poti potoli foamea cu deliciosul cozonac unguresc "kurtos kolacz". In magazinul unde se vand bulgari de sare de 3-5 kilograme, pentru animale, cutii cu sare de baie, aromatizante pentru supe, miroase a usturoi. De la sarea condimentata, adusa de la Ocna Mures.

SENZATII. Chiar daca nu ar exista indicatoare, ti-ai da seama unde e gura salinei dupa mirosul inecacios, de praf si de sare. Asa miroase si autobuzul care duce turistii si bolnavii in salina, cale de 1.250 metri, la 120 de metri adancime de suprafata. Coboram niste scari, presiunea creste sau e doar o senzatie de claustrofobie. Senzatia dispare odata ajunsi in camerele imense. E lumina. Barbati si femei joaca badminton, carti, dezleaga integrame, stau la picnic pe bancile de lemn, urmarindu-si copiii care se dau pe tobogane si in balansoare de lemn. Activitati obisnuite intr-un decor neobisnuit, de lemn si de sare.

RELIGIE. Asa cum in orase turistii ies in parcul de distractii, la Praid ei se distreaza in salina. Numarul vizitatorilor atinge aici 2.500-3.000 pe zi. "Bine ati venit!" - "Isten hozott!" Ca in orice asezare umana, nu lipseste biserica. Mai bine spus o capela ecumenica, capela "Sfantul Ioan de Nepomuk", sfintita in 1993. Miercuri tine slujba preotul ortodox, joi cel reformat, vineri preotul romano-catolic.

Vitralii false, care au in spate cate un bec, statui ale Fecioarei cu Pruncul in firide, icoana lui Iisus pe peretele din dreapta. O tapiserie cu paiete reprezentandu-l pe Iisus. Doua cutii ale milei, cu lacate. Multe flori artificiale, pentru ca plasticul nu rugineste si nu se ofileste. Doua crucifixe, aranjamente florale cu steagul Ungariei in miniatura. Sfesnice de sare cu becuri in varf. Statuia sfantului care a dat numele capelei, cioplita in sare de Szekeres Lajos, mester local, in apropierea careia ard cateva lumanari.

Catapeteasma impunatoare, sculptata in lemn. In bancile din capela, cativa oameni se reculeg. Altii se ingramadesc langa poarta, unde se vand icoane si carti de rugaciuni.

CUTREMURE. "Sarea secuiasca a fost de-a lungul secolelor painea oamenilor locului si gustul mancarurilor secuiesti", scrie pe un panou din salina. Ea mai este si azi painea a aproape 160 dintre localnici, care lucreaza la extragerea sarii. "Insa sarea din salina de la Praid nu este buna pentru consum", spune directorul salinei, Zoltan Seprodi. Aceasta este insolubila in apa si are o concentratie de 95% clorura de sodiu, fata de 99%, cat e necesar pentru a putea fi folosita in alimentatie. Din cantitatea de sare extrasa de aici, 70% este exportata in Ungaria si folosita la dezghetarea soselelor si pentru animale. Localnicii iau totusi sare pentru mancare din locurile unde este mai alba, dar "cantitatile sunt foarte mici si de aceea nu renteaza sa se extraga pentru industria alimentara", explica Zoltan Seprodi. S-a folosit aceasta sare si la combinatul chimic de la Tarnaveni, care s-a inchis imediat dupa 1989.

Nu am intalnit masini cu sare in calatoria noastra subterana pentru ca, atunci cand e sezon turistic, sarea se transporta numai noaptea. Desi se lucreaza in salina, n-am auzit nici un zgomot specific si nu am simtit nici trepidatiile utilajelor. Asa cum nu a fi simtit nici un cutremur, daca ar fi fost, ne asigura directorul salinei.

AFECTIUNI

Sarea poate face si rau. Multe persoane, dupa ce coboara la peste 100 de metri sub pamant in Salina de la Praid, sufera de diverse afectiuni. "Vin destul de multi oameni care au caderi de calciu, le curge sange din nas sau sufera de claustrofobie. Am avut cateva persoane care au intrat in coma diabetica. Si atunci a intrat Salvarea dupa ei. Cazurile mai grave sunt duse la Targu-Mures, iar cele mai usoare la Sovata, ca aici in Praid nu este cabinet medical", sustine Gal Maria, asistenta in Salina. Tratamentul in Salina este contraindicat persoanelor care sufera de hipertensiune, cardiacilor si reumaticilor. (Cristian Petru, Alexandru Nastase)

SOFER SPRE INIMA SARII

Fac aproximativ 20 de drumuri pe zi spre mijlocul Pamantului. Soferii autobuzelor care transporta turistii in Salina de la Praid conduc doar pe intuneric si pe drum ingust. O misiune ce presupune atentie la orice miscare si un calm desavarsit. Trebuie sa fie extrem de concentrati si siguri de ceea ce fac, pentru ca fiecare miscare gresita poate proiecta autobuzul in zid. Cei 1,5 kilometri parcursi pe culoarul stramt pe care incape doar un autobuz sunt strabatuti in aproape 10 minute. Kovacs Karol (foto) este de trei ani soferul unuia dintre autobuzele care coboara turistii in inima sarata a minei. Spre deosebire de cativa colegi de-ai lui, el vorbeste bine romaneste. "Vara sunt mai multi turisti si atunci facem mai multe drumuri pe zi. M-am obisnuit sa conduc pe culoarul atat de stramt. Autobuzele sunt coordonate pentru a nu avea loc accidente. Este cineva care da drumul la masini. Autobuzul coboara pana la 90 de metri sub pamant. De acolo se merge pe jos", povesteste Karol. Nu doar turistii sunt cei care intra cu autobuzul in mina. Masinile sunt folosite si de mineri pentru a intra in sut. (Cristian Petru, Alexandru Nastase)

SALINA

Primele extrageri de sare de la Praid sunt mentionate inca de pe vremea romanilor. Ei extrageau incepand de la suprafata spre adancime. Au venit apoi la Praid dupa sare avarii. In 1003, salupele regelui Szent Istvan I transportau sarea pe Mures. Ocna de la Praid a inceput sa fie exploatata in mod regulat din anii 1200. Regele Matei Corvin confirma in 1463 "dreptul la libera exploatare si negot a sarii pentru secui". Sarea a constituit averea comunitatii secuiesti, fiecare familie beneficiind de ea gratis pana in anul 1562, cand regele Sigismund de Luxemburg le-a retras acest drept. Dupa batalia de la Selimbar, Mihai Viteazul le reda drepturile. La sfarsitul secolului al XVII-lea, Transilvania trece sub dominatia monarhiei habsburgice, iar comercializarea sarii devine monopol al Camerei Imperiale. In jurul anului 1750, la Praid se lucra in cariere de suprafata. Prima ocna subterana dateaza din 1762. (Informatii preluate din cartea "Saline integrate circuitului turistic").