Un turist italian a trecut prin Corund acum cativa ani. S-a uitat lung la motivele de pe ulcelele secuilor si a fost cucerit de priceperea oamenilor. Apoi i-a incoltit o idee. Si a deschis o fabrica de ceramica italiana.
ANA-MARIA LUCA
Sergio Pollaco e italianul din Corund. De la intrarea in localitate, cateva indicatoare iti arata drumul catre o mica hala din spatele Jandarmeriei. Usa e larg deschisa. Pollaco si cu administratorul micii fabrici, Lorincz Bela, testeaza cateva farfurii si cateva oale pe cale de a fi smaltuite.
EXPERTUL. Modelele pentru decoratiunile vaselor le face el insusi. El e specialistul. Provine dintr-o familie de ceramisti din tata-n fiu din Lazzio. El singur, cu pasiune, inventeaza, combina si reinventeaza modele de picturi pe ceramica alba, in functie de fluctuatiile pietei. "Pentru ca in Italia e o adevarata moda. Mereu trebuie sa vii cu ceva nou, care sa surprinda. Uite, modelul acela cu maci de pe perete e unul dintre cele mai noi. Mereu schimbam modelele", povesteste Lorincz.
TOTUL DIN ITALIA. Italianul nu foloseste motivele traditionale ale zonei, pasarea si laleaua. Nu, nu e nimic ciudat in asta, explica Pollaco. Motivele rustice ale corundenilor prind doar la o anumita categorie de clienti in Italia. Ceilalti cauta ceramica clasica: pe cea italiana. Nici macar materia prima nu apartine zonei. O aduce din Italia. Nici in asta nu e nimic ciudat. Nu se poate face ceramica italiana din materialul din Corund. Nu este de buna calitate, are impuritati. Asa ca refera sa dea mai multi bani pe transportul unei ceramici albe, care da mult mai bine cu smaltul alb pe care-l foloseste. Toata materia prima e din Italia, dar absolut totul: lutul, glazura, culorile. Chiar si pensulele de pictat. Sunt de mai buna calitate.
CORUND VERSUS ITALIA. La inceput, fascinat de ceramica locala, incantat ca avea materia prima la 3 kilometri de sat si, mai ales, la indemnurile administratorului care s-a nascut in Corund din parinti olari, Pollaco a incercat sa foloseasca ce avea la indemana. Ar fi iesit mult mai ieftin decat daca ar fi importat argila. Au facut teste, au incercat, dar tot ce au reusit sa faca au fost cateva oale care pareau vechi, medievale. Si de aici a pornit o alta idee. Un alt stil de ceramica, aparent invechita, dar care are un farmec aparte pentru cunoscatori. Pe ea nu se picteaza flori sau spice de grau si nici dragoni renascentisti rafaelieni, ci cavaleri, portrete naive, casute medievale.
O NOUA TEHNOLOGIE. In fabricuta din Corund nu se mai lucreaza ca la mester acasa, la roata olarului, fie ea si electrica. Italianul a adus tot din Italia matrite de ipsos in care ceramica se usuca, se strange si obiectul se desprinde usor. Asa e mai rapid si mai simplu. Lucrul la roata olarului are farmecul lui, nu incape vorba, traduce Lorincz cu multe completari si adaptari cuvintele lui Pollaco. Italianul n-a invatat romaneste asa de bine precum a invatat administratorul italiana.
PRETUL IMPORTULUI
Productia cu materiale si unelte importate nu-l costa putin pe patron. E greu sa aduci totul din afara. Dar in Romania nu prea gaseste ce-i trebuie. Argila de calitate este prelucrata. Firmele romanesti care o prepara nu prea fac in plus. Prepara doar pentru productia interna. Dar intreprinzatorul scoate toata cheltuiala repede, pentru ca manopera la Corund e ieftina. O cana mica ajunge la 5 euro. O vaza sau un suport de umbrele e chiar 25 de euro.Fabrica are 45 de angajati, cele mai multe femei, care in Corund sunt pictorite. Nici un barbat nu picteaza si nici o femeie nu lucreaza la roata. Asa e traditia: femeile umbla mai cu finete.