x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

16 iulie 2004: Corund - Primarul olar

0
16 Iul 2004 - 00:00

Cea de-a doua casa a lui Katona Mihaly, Primaria Corundului, este ascunsa in spatele unui gard inalt, putand fi reperata dupa poarta sculptata in lemn.

Dincolo de ea, in curtea plina de flori, muncesc gaboritele in contul ajutorului social primit de la buget. "Olarii m-au ales ca sa fac politica in locul lor. Oalele mele le fac acasa, printre picaturi", spune Katona Mihaly.
DANIELA DUMITRESCU, EUGEN CIUFU

Acasa inseamna la cateva strazi departare de drumul principal, unde se afla primaria. Trei corpuri de casa, toate dedicate diverselor etape ale olaritului. Chiar daca e primar de doua mandate, Katona nu se sfieste sa "lucre la roata", alaturi de ceilalti membri ai familiei. "Mai putin fecioru’ cel mare, care nu s-o inteles cu lutu’", spune oarecum dezamagit primarul. Recunoaste ca acum, de cand este prins cu administratia, in olarit nu se mai ocupa decat cu controlul calitatii. O face cu unghia de la degetul mic. Este "instrumentul" de masurarea a grosimii smaltului de pe obiectele din ceramica.

OCHIUL DIN CEAFA. Pana la "avizarea" calitatii, primarul ne face o demonstratie de olarit, parcurgand toate etapele, de la roata pana la arderea ceramicii. La roata zice ca orice bun olar "trebuie sa aiba simtul mainii". Adica sa nu schimonoseasca lutul in forme hade. Incepe sa se joace cu o mana de lut, dandu-i mai multe forme. Cana, vaza, scrumiera, strachina. In fata rotii are o oglinda retrovizoare. "Am luat-o de pe Gigi-Jeep (denumirea peiorativa a Daciei - n.r.). Ii ochiul meu de la ceafa, ca s-o pot urmari pe nevasta cand infloreste oalele. In timp ce lucru la roata mai arunc cate o privire ca sa vad daca trage liniile drepte. Cand greseste, ii spun s-o picteze din nou." Il intrebam daca doamna nu lucreaza la roata. "La noi e o lege. Femeile nu au voie sa lucre la roata. Asta e treaba de barbat. Doamnele-s gingase. Ele trebuie numa’ sa picteze. Obiceiul de pe la noi este ca fiecare familie sa se identifice printr-un model pictat pe ceramica. Modelul facut de nevasta nu poate fi imitat de nimeni. Face pasari si lalele. Dupa cum observati, la doua pasari apare o lalea." Primarul zice ca, in folclorul local, laleaua inseamna bunatate, iar pasarea ii reprezinta pe soimari, adica pe cei care in veacul al XVII-lea au dat identitate Corundului, indelednicindu-se cu prinderea si cresterea soimilor. "Horezu are alte modele, alta scriptura. Noi suntem unici prin modelele noastre, ei prin modelele lor."

ARDEREA. Dupa ce oalele sunt albite cu "solutie caolina" si doamna isi pune amprenta pictandu-le, ultima etapa este arderea. Obiectele de ceramica sunt "depozitate" intr-un cuptor circular imens, alimentat cu lemn de fag. Cuptorul este umplut ochi cu oale, asezate tot circular, lasand in mijloc spatiu liber cat sa poata intra cel care le-a aranjat.

Primarul spune ca in cazul lui, spatiul ramas liber "trebuie sa fie un picut mai mare ca sa poata intra si burta". Fiecare strat de oale aranjate este acoperit de un altul de tigla, iar peste capac, alte oale in forma piramidala, acoperite si ele tot cu tigla. Arderea se face la 1.000 de grade, timp de 10 ore. Cuptorul are o vizeta prin care se verifica daca oalele sunt "coapte". Primarul spune ca primeste comenzi pentru obiectele din ceramica tot de la olarii din comuna, care ajung sa le vanda pe la targurile organizate anual sau la gheretele amenjate la drumul principal. Oalele ajung sa fie vandute si pe Valea Prahovei, Cheile Bicazului si Litoral, zone asupra carora corundenii detin monopolul. Katona nu vrea sa spuna cat castiga din olarit. Ne spune doar ca e multumit. Marturiseste insa ca, de cand se ocupa de administrarea comunei, castigul a scazut simtitor. "Daca inainte faceam 30-40 de cuptoare pe an, acum daca fac 4-5. Nu se poate si mult si bine."

GENERATII

Kotona spune ca familia lui se ocupa de olarit de cand se stie, preluand stindardul celei de-a cincea generatii. "Asta-i meserie care se fura, da’ trebuie sa-ti si placa." El a ramas cam ultima generatie. Familia isi pune ultima speranta in mezin. "Micutu’ are 6 ani si deja stie sa lucre cu lutu’. Il ajuta si mainile, lucru foarte important. Al mare se preocupa mai mult cu fotbalul, n-are el ganduri de olarit", spune cu naduf primarul.

Traditie - Muzeul lutului ars

FLORINA ZAINESCU

Parca ar fi desprinsa dintr-o poveste: joasa, varuita in alb si gatita cu muscate la ferestre. Casa cu Specific Regional din Corund - o cladire veche de peste 200 de ani - adaposteste, incepand din 1974, o impresionanta colectie de vase de ceramica si alte obiecte de uz casnic faurite si folosite de corundeni de-a lungul secolelor.

OALE ROSII. Urcioare si vasele din ceramica rosie faurite acum peste 200 de ani, piese smaltuite, iesite din mainile olarului corundean acum 100 de ani, urcioare si farfurii frumos mestesugite de mesteri contemporani, statuete din lut. Toate acestea stau frumos randuite in vechi dulapuri secuiesti, pe policioare sau pe masute de la 1800.

COMERCIANTI. "Corundenii sunt olari cu traditie. Si intotdeauna au fost priceputi si la comert", mi-a povestit, mandru, un fost profesor de maghiara, muzeograful "de ocazie" al micutului muzeu. "Prin 1616, olarii din Odorhei s-au plans stapanirii de atunci cum ca vecinii lor din Corund fac oale multe si le vand prea ieftin. Ba chiar au cerut sa li se interzica corundenilor sa mai produca. Din fericire, desi interdictia a fost pusa, nu s-a respectat. Iar noi am facut si mai multe vase si mai ieftine", isi aminteste profesorul. "Inainte de 1887, corundenii faceau numai oale rosii (din lut nepictat - n.r.). De cele smaltuite s-au apucat abia acum 150 de ani, cand a aparut cerere pentru acest tip de vase. Mestesugarii din Corund au urmat cursurile unei scoli de ceramica din Odorhei, au deprins si mai apoi au perfectionat aceasta noua tehnica de olarit", isi deapana acesta povestea.

UNICI. "Iar iasca a inceput sa fie prelucrata pe la 1873. Un mester postas (n.r. - seful postasilor) a introdus acest procedeu. In peregrinarile lui prin regiune a cunoscut o profesoara din Odorhei ce cunostea prelucrarea iascului. A invatat si el, au mai invatat si altii", sustine ghidul meu. Pe langa corundeni, in afacerile cu iasca au fost si locuitorii din Lupeni. Insa numai pana in anii ’70. "La ora actuala, Corundul este singurul loc din tara unde se mai prelucreaza aceasta ciuperca", a declarat, mandra, gazda mea, aratandu-mi cateva gentute faurite din iasca.

ARTA POPULARA. Pe langa zeci de vase de ceramica, in muzeu mai sunt expuse acoperaminte de pat si de perete cu modele sasesti, un costum traditional purtat de corundencele de alta data, ceasuri vechi, ciubere si tot felul de obiecte casnice, marea majoritate iesite astazi din uz.
Citeşte mai multe despre:   primarul,   descoperirea romaniei,   ceramica

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de