x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

25 iunie 2004: Histria - Schitul babitelor din Jurilovca

0
25 Iun 2004 - 00:00
25 iunie 2004: Histria  -  Schitul babitelor din Jurilovca


Un minisat cu 17 case in miniatura a fost construit langa biserica lipoveneasca din Jurilovca pentru rusii batrani si sarmani ai comunei. Batranele primesc pomana de la biserica, dar se plang de lipsa apei si a curentului electric.

ALEXANDRU NASTASE

Mainile cutate si fata arata de trecerea in fuga a timpului, un zambet gros de femeie crescuta in mijlocul naturii, la adapostul norilor in ruperea furtunilor de vara. Un trup marunt adus de spate, acoperit cu un capot de casa, inflorat pana in varful franjurilor de la maini, un batic din aceeasi explozie de nuante acoperind cateva fire albe. Un baston tremurand nesigur in mana dreapta, incaltari din alte vremuri. Babuta ma surprinde intrand in universul ei, compus din stuf, peste, mancare pe apucate si cativa arginti intr-o punga. Ma soarbe cu ochi sticlosi, albastri de parca au sarutat cerul si-mi spune tremurand infiorat "Dobri dení" ("Buna ziua!"). Este Ecaterina Simeon, una dintre batranele satului tulcean, femeie care, ajunsa la senectute si parasita de puterile tineretii, s-a retras impreuna cu altele de varsta ei intr-un habitat nou, unicat in Dobrogea si, poate, in Romania: "Schitul" de langa biserica din sat, unde pe la 1895 preotii lipoveni au hotarat, intr-o zi luminata, construirea in curtea bisericii a unei asezari in miniatura, a unui mic sat pentru saracii zonei. Am intalnit in total 17 asemenea fapturi la Jurilovca, mogaldete umane, zbarcite, de o caldura sufleteasca rara, pline de dragoste pentru oameni.

Fiecare cu casa ei, fiecare cu duhul ei, fiecare cu demonii ei. Schitul are in total 17 cladiri. Daca te uiti de departe la ele, sunt niste case de pitici.

Ajutor de la ai mai tineri

Am intrat in Jurilovca infiorat de stirea ca, de saracie, niste suflete au fost trimise de oameni sa traiasca in curtea lui Dumnezeu. Intr-adevar, daca dai ocol bisericii lipovenesti din Jurilovca apare, ferit, "Schitul", locul in care traiesc babitele. A fost initiat pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, o data cu constructia bisericii. S-a vrut initial ca cei mai batrani dintre sarmanii asezarii sa gaseasca adapost aici, in curtea bisericii, sa-l ajute pe parinte la treburi si sa primeasca de mancare din pomenile bisericii. Au fost ridicate cateva cascioare, mult mai micute decat adevaratele locuinte, si oamenii au venit in curtea bisericii. Astazi locul este tot in picioare, majoritatea colibelor sunt cusute tot cu stuf, iar de gospodarii se ingrijesc 17 babite, care mai de care mai energice si pline de viata, desi cea mai in floarea varstei a implinit de mult 70 de ani.

Neveste de pescari

Astazi, Ecaterina Simeon e fericita. In ochii ei rad ochii lui Dumnezeu. A mers in zori de zi la balta din capul "Schitului" si a vazut ca in undita copilaroasa intinsa de saptamani se ingramadeau doi carasi, un lin si alti vreo cativa pesti. Incercau sa respire, simtind ca viata se va scurge incet din ei si parca stiind ca pranzul ii va transfigura prin valuri de untura, in valvataile flacarilor, in mainile sigure ale vreunei babite. Toate au fost neveste de pescari. Toate si-au privit barbatii plecand in zori, tragand la rame, precum animele la jug. Unele si i-au vazut si intorcandu-se si rasturnand pe prispa cea inalta a casei bogat navod cu solzi ce se zbateau cateva clipe. Altele, mai putine, au auzit de la altii cum pe ai lor ii inghitisera, insetate, apele dulci-sarate ale Deltei. Ii prinsesera furtunile si nenorocitii, istoviti de atata dat la peste, nu se putusera impotrivi monstrului cu dinti de vant si gura de valuri negre. I-au plans cateva clipe cu amar, vrand sa-si zvarle pumnul inclestat spre obrazul lui Dumnezeu si sa-L intrebe pentru ce, apoi au auzit in spate glasul nemuritor al pruncilor carora le-au dat viata: "Mamucka, ni-i foame!". Altele si-au vazut pruncii murind cum mor bobocii de randunica. Li s-au frant aripile cand nu stiau ca zborul vietii nu e doar in sus, cand nu credeau ca omul e mai al dracului ca Lucifer, cand nu sperau sa afle ca zborul prea avantat poate aduce calare, pe la spate, fiorii reci ai mortii. Au plans si asta data, scrasnit si fara vlaga, inmormantand acolo, o data cu odorul, in malul Jurilovcai, tot sufletul lor. Chinuite de viata, babitele mai povestesc din cand in cand, la asfintitul soarelui cum si pe unde si-au amputat bucatile de suflet.

"Eu nu mor pana nu se face lumina!"

In fata mea, afara, pe una din ulisoare, pestii sfaraie ca in vremurile bune. Batranele imi povestesc cum traiesc: "Suntem bine, sanatoase, multumim lui Dumnezeu, n-avem de ce ne plange. Numai un dor avem, daca se poate. N-avem curent, ioc-deloc! Ne-am tot rugat sa ne puna, sa traga, sa-i dea drumul si la noi aicea si nimic. Mi-am parlit tot parul, uite-aicea", graieste cu inflexiuni rusesti Parascovia Ivan, femeie de 74 de ani, care si-a vazut unul din fii calcat de masina sub lacrimile ei, acum mai bine de 30 de ani. "Eu nu mor pana nu se face lumina!", o completeaza energic Ecaterina Simeon. Femeie apriga, a fost nevasta de pescar. O viata intreaga l-a asteptat cu ceapa pe masa si cu mamaliga la tuci sa aduca pe uscat peste din lac. Iarna si vara au trudit laolalta, la taiatul stufului si prelucrarea paielor, amandoi lac de sudoare si cu spinarile sectionate de dureri crancene.

Sunt 13 ani de cand l-a dus la groapa si s-a mutat in curtea bisericii, langa inima Domnului. Lipsa curentul electric le roade linistea batranetii: n-au cum sa faca de mancare, n-au cum sa vada seara ce pun pe masa, le e frica sa ia prea mult de la candela sa nu se arda casele si sa nu fie cu pacat, sa-l manie pe Dumnezeu. Femeile deretica toata ziulica prin cascioara, au rosii si castraveti langa casute, le creste salata in pridvor si mai dau si la cate-o undita, cum le-au invatat ai lor, cand erau in putere. "Mai nimic nu se prinde. Noroc cu pensia pe care ne-o da, ca ne-au obligat pe vremuri sa lucram la CAP. Dar ce sa te invarti cu un milion? Unde poti sa traiesti asa?!", spune una mai batrana, care nu vrea sa-mi spuna cum ii zice ca nu sunt de la primarie. Sunt poftit in casa, merg sa imbuc ceva de la dansele. Ecaterina incepe sa-mi spuna doua poezii, facute chiar de ea, poezii de-adevaratelea, cu rima imperecheata, masura si ritm. Una e pentru primar, a facut-o odata, cand a vazut ca omul a dat dispozitie sa refaca Sfanta troita din sat. Pe alta a facut-o pentru pravalia unei cumnate de-a ei, ca nu prea avea vanzare. Mergea acolo, le spunea oamenilor poezia si dup’aia, cu mana intinsa, le cerea sa cumpere ceva. "Macar un biscuit, de sufletul lui Dumnezeu!". In fiecare din casele (hata pe ruseste) babitelor sunt doua camere. Pe prima, in care se intra, o numesc senciki (adica "micut"). Urmatoarea cuhnea (camera) are un cuptor - o soba de teracota cu o forma speciala, pe care te poti intinde si dormi. "Aici ne intindem iarna, pe lijanca (soba, numita asa de la "lijanti" - a sta culcat) si ne tine de cald, ne imbarbateaza, ne ajuta", tipa Ecaterina Simeon la nedumeririle mele. Lipovenii isi pun patul in dreptul gurii cuptorului ("duholca") acestei sobe si stau iarna intinsi cat sa le vina toata caldura spre cap si piept.

Zambetul gros de lipoveanca

Un peste s-a ars pe cuptor, facandu-se scrum ca fericirea, multumirea si implinirea pe care odata le-au avut si babitele. Ma retrag tacut spre celelalte babite ale Romaniei, avand intiparite in suflet, pentru totdeauna, mainile cutate si fata arata de trecerea in fuga a timpului, zambetul gros de lipoveanca nascuta in mijlocul naturii, la adapostul norilor in ruperea furtunilor de vara…

PROMISIUNE

"Suntem bine, sanatoase, multumim lui Dumnezeu, n-avem de ce ne plange. Numai un dor avem, daca se poate. N-avem curent, ioc-deloc! Ne-am tot rugat sa ne puna, sa traga, sa-i dea drumul si la noi aicea si nimic. Mi-am parlit tot parul, uite-aicea. Eu nu mor pana nu se face lumina!" - Ecaterina Simeon, lipoveanca

Fabrica de lumanari din biserica

In curtea bisericii lipovenesti din Jurilovca functioneaza de cateva decenii un atelier de fabricat lumanari. Se lucreaza manual cu ceara (cumparata direct de la crescatorii de albine), parafina si bumbac. Rolele cu fir de bumbac sunt trase pe o roata de lemn si trecute pe cea mai subtire gaura a unei site metalice. Simultan, firul se trece prin ceara incinsa si tras pe o alta roata masiva de lemn. Dupa uscare, procesul se repeta tragand firul prin alte cateva gauri, pana se obtine stratul de ceara dorit. O lumanare costa 10.000 de lei si dureaza intre una si doua saptamani pentru a se produce.

Lipovenii betivi sunt concediati

Rusii lipoveni din Jurilovca sunt concediati adesea de patroni pentru ca vin turmentati la lucru. Asa mi-a explicat Ivan Lazarov, presedintele Comunitatii rusilor lipoveni din Romania - filiala Jurilovca, imediat dupa ce mi-a spus "Dobri dení". "Se intampla mai des decat e cazul si atunci eu, in calitate de presedinte, dar si colegii mei, intervenim. Mai vorbim cu patronii si sa le dea oamenilor banii in avans, uneori inainte de a incepe munca, pentru ca viata e grea in buza Deltei si oamenii mai trebuie sa si traiasca", a spus Lazarov. In Jurilovca sunt cam 1.700 de rusi din vreo 2.000 de locuitori. Aproape toti traiesc exclusiv din pescuit. Lazarov sustine ca, impotriva tuturor legendelor, lipovenii nu beau chiar atat de mult, iar cel prins o data cu ocaua mica, nu recidiveaza. "Romanii au atatea feluri de bautura, noi numai vodca. Eu va spun cu mana pe inima ca legenda alcoolismului este una care s-a evaporat, nu mai este de actualitate", afirma convins Ivan Lazarov. Cinci sate mai incolo, la Baia, toata lumea pare ca a auzit de obiceiurile rusilor din Jurilovca de a bea vodca si de a fi beti la ora 4 din zi.

LEGENDA

"Romanii au atatea feluri de bautura, noi numai vodca. Eu va spun cu mana pe inima ca legenda alcoolismului este una care s-a evaporat, nu mai este de actualitate" - Ivan Lazarov, presedintele Comunitatii rusilor lipoveni

HISTRIA - GALERIE FOTO

Citeşte mai multe despre:   bisericii,   dumnezeu,   jurilovca,   descoperirea romaniei

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de